SPORT
Fotbal, Liga a III-a, Metalul Buzău-Unirea Slobozia 0-1
3 puncte muncite
Suprafața sintetică pe care Metalul Buzău își desfășoară meciurile de pe teren propriu este una dintre cele mai antipatice din țară. Multe echipe s-au plâns de uzura acesteia, care nu permite jucătorilor o construcție elaborată, deraind în multe situații traiectoria normală a mingiei. Așa s-a întâmplat și în meciul pe care buzoienii l-au avut cu Unirea Slobozia, partidă în mare parte plictisitoare pentru cei prezenți în tribună. Singurul aspect pozitiv în urma celor 90 de minute este faptul că ialomițenii și-au atins scopul. S-au întors de la Buzău cu toate cele 3 puncte, dar au muncit mult pentru aceasta. În minutul 2 a venit una dintre puținele ocazii ale jocului, o centrare în careu la care Moldovan și Răduca s-au invitat reciproc să intervină, dar nu a făcut-o niciunul. Toma a avut la rându-i un șut peste poartă din interiorul careului, Negrușa a intervenit la o execuție a unui adversar în finalul primei reprize, iar în rest execuții răzlețe fără orizont. Momentul cheie al partidei îl notăm abia în minutul 66, când Răduca execută o lovitură liberă de la 25 de metri, iar mingea atinge mâna unui buzoian, în interiorul careului. Lovitura de la 11 metri dictată în favoarea Unirii este transformată fără emoții de căpitanul Constantin Toma, ajuns la al cincilea gol stagional. Gazdele presează pentru egalare în ultimele 20 de minute, ba chiar au o ocazie în minutul 7, când lovitura de cap expediată din 8 metri de unul dintre jucătorii Metalului trece puțin peste poarta lui Negrușa. Se termină, din fericire, 1-0 pentru Unirea care continuă să ocupe poziția de lider al clasamentului seriei a II-a, la un punct în fața călărășenilor de la Mostiștea Ulmu.
Încă un punct pentru Gheorghe Doja Tot în această etapă, Recolta Gheorghe Doja s-a duelat pe propriul teren cu Axiopolis Cernavodă. Echipa ialomițeană a reușit cu acest prilej al doilea egal din acest campionat. S-a terminat 1-1, grație reușitei semnate de Alexandru Herea. Etapa viitoare programează pe Stadionul «1 Mai» din Slobozia sâmbătă, 16 noiembrie a.c., de la orele 14,00, confruntarea dintre Unirea Slobozia și Recolta Gheorghe Doja. Va fi un meci interesant, având în vedere că la Recolta aproape toți jucătorii din lot au trecut pe la Unirea Slobozia, ori la seniori, ori în perioada junioratului...
12 Noiembrie 2019, 13:10 (2906 vizualizări - 0 comentarii)
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare






