Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Campusurile școlare din Slobozia nu pot fi autorizate

Campusurile școlare din Slobozia nu pot fi autorizate

Elevii și profesorii din Slobozia așteaptă de 11 ani construcția celor două campusuri școlare promise de Ministerul Educației. Investițiile rămân în conservare pe termen nelimitat, din cauza unor erori de proiectare care fac imposibilă obținerea autorizațiilor emise de mai multe instituții publice. Respectivele do­cumente sunt necesare pentru redeschiderea șantierelor. Estimativ, Guvernul României a cheltuit pentru stadiul actual al campusurilor școlare din Slobozia 2,7 milioane de lei.

Planuri încurcate În 2005, Ministerul Educației a inițiat o strategie prin care a încercat să alinieze învățământul românesc la standarde europene. Primul pas făcut în această direcție a vizat asigurarea unei infrastructuri în Educație, similară celei din Occident. Așa a apărut ideea construcției unor campusuri școlare, care să le ofere elevilor și profesorilor spații decente pentru desfășurarea orelor de curs, cazare, dar și locuri unde aceștia să poată lua masa. Cu o valoare de 27 milioane de lei, proiectul Ministerului Educației prevedea construcția, la nivel național, a 63 de campusuri școlare. 4 din aceste investiții s-au derulat în Ialomița, la Liceul de Arte «Ionel Perlea» și Liceul Tehnologic «Mihai Eminescu», ambele din Slobozia, precum și la Liceul Teoretic «Carol I» din Fetești și Liceul Tehnologic din Fierbinți Târg. După ce a deschis oficial șantierele, în anul 2008, Ministerul Educației a abandonat definitiv proiectul, iar obiectivele au fost trecute în administrarea pri­măriilor pe raza cărora s-au construit.

O moștenire grea De 11 ani, campusurile școlare din Slobozia așteaptă să fie terminate. În 2014, fosta administrație Stoica și-a asumat public faptul că va finaliza cele două obiective. Pentru a nu cheltui fondurile bugetului local, Primăria Slobozia a realizat un proiect cu finanțare europeană pe care l-a depus la Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, reușind să convingă Uniunea Europeană să-i ofere 12 mi­lioane de euro. Cu toate acestea, la scurt timp de la începerea lucrărilor, firma care a câștigat licitația publică și-a declarat insolvența. Rămasă fără constructor pentru campusuri, adminis­trația locală din Slobozia a decis conservarea celor două șantiere. În prezent, ambele obiective se află în același stadiu. O serie de calcule arată că cel ridicat la Liceul de Arte «Ionel Perlea» ar mai avea nevoie de aproximativ 1 milion de lei pentru a fi reali­zat... Din păcate însă, orice inițiativă în acest sens este blocată din cauza ero­rilor apărute în proiectul tehnic. Așa se face că holurile campusului sunt prea mici, iar ferestrele au fost concepute astfel încât să nu asigure suficientă lumină naturală. La toate acestea se adaugă și faptul că lângă campusul școlar există o croitorie, despre care nimeni din Primăria Slobozia nu-și amintește cum a fost autorizată. Pro­blemele de natură tehnică apărute în proiectul campusului fac imposibilă obținerea autorizațiilor din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență sau Direcției de Sănătate Publică. Iar fără aceste documente, continuarea proiectului este imposibilă. «Am purtat o întreagă corespondență cu Primăria Slobozia pe tema campu­sului... Sunt multe probleme din cauza cărora obiectivul nu poate fi construit. Noi sperăm că se vor găsi totuși cele mai bune soluții pentru deschiderea șantierului!» a explicat situația George Petre, directorul Liceului de Arte «Ionel Perlea» din Slobozia. În schimb, în privința campusului școlar de la Liceul Tehnologic «Mihai Eminescu», oficialii administrației locale au luat decizia de a-i schimba destinația și de a-l transforma în spațiu pentru Primăria Slobozia. Aici ar putea fi mutate câteva dintre Direcțiile care funcționează în cadrul instituției.

Risipă de fonduri guvernamentale
Chiar dacă mai este nevoie de numeroase resurse pentru finalizarea campusurilor școlare din Slobozia, Guvernul României a investit sume consistente pentru cele două obiective. Calculele aproximative arată că din bugetul statului, în 11 ani, au fost dirijate pentru aceste investiții 2,7 milioane de lei. De asemenea, campusurile au adus Primăria Slobozia în fața instanței de judecată. Administrația locală a fost dată în judecată de constructorul care a câștigat licitația pentru realizarea campusurilor întrucât Primăria Slobozia a refuzat să plă­tească o factură în va­loare de 67 mii de lei.

Campus nou la Fetești
Singurul model de bună practică în privința realizării campusurilor școlare rămâne cel al Primăriei Fetești. În 2016, autoritățile locale au reușit să obțină 28 milioane de lei, bani europeni, pentru a finaliza construcția obiectivului. «Mă bucur de faptul că am reușit să finalizăm acest obiectiv. Este unul dintre lucrurile pe care le-a realizat administrația locală... Mă bucur de faptul că am reușit să le oferim un spațiu nou elevilor din Fetești!» a precizat Sorin Gafițoi, primarul municipiului Fetești.

18 Noiembrie 2019, 09:50 (8106 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Primăria Slobozia plătește 1,3 milioane de lei pentru lucrări nefinalizate

Comentariile cititorilor:


Gogu Zugravul:
(20 Noiembrie 2019, 05:58)
Strategia de atunci a fost o reusita ! Pentru Inspectorul General de atunci caruia i_au crescut 2 vile in curte ! Numai pentru groapa closetului de la Scoala Patru Frati s_au tocat , furat, 27 miliarde lei vechi !
vax:
(18 Noiembrie 2019, 23:45)
De-alde DOREL peste tot.
Un simplu cetatean:
(18 Noiembrie 2019, 11:13)
Bai nene mai terminati dracu cu erorile de proiectare,da-ti drumul la proiectele astea. Din cauza unor ingineri zelosi si zeflemisti blocam sute de astfel de lucrari. Tara unde daca te caci mai la stanga si nu in centru cum scrie pe proiect nu ti se da parafa. Trebuie gasita o solutii ca astfel de institutii care da acordul de functionare sa nu mai blocheze lucrarii pe termen nelimitat. Nu e normal asa ceva in orice alta tara,pana acum se gaseau solutii. Doar in Romania institutile care iti dau acordul de functionare te ingroapa cu tot cu proiect.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 01 Oct 2026
275 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(213 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(241 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(216 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1075 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(655 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(637 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(692 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1248 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1166 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1341 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1310 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1512 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1687 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1813 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2348 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1849 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1596 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1516 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1597 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4067 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2611 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1845 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1883 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1735 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1728 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4316 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1930 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1905 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1842 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...