Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Somelier de Slobozia

Somelier de Slobozia

La începutul lunii noiembrie 2019, o sticlă de grasă de Cotnari din 1960 a fost vedeta Salonului de degustare a vinului «Le Grande Degustation de Montreal 2019» din Canada. Sticla face parte dintr-un lot deținut de o firmă din Slobozia, patronată de Ion Radu. La Montreal, sticla de vin a fost promovată de celebrul boxeur Lucian Bute. «Acum sunt și eu în Champions League pentru vinuri. E drept, la juniori, dar toate au un început...» spune Ion Radu.

Un vin medaliat, de la Slobozia Ion Radu are 54 de ani și recunoaște că nu l-a îmbătrânit calea bisericii. Dar acum toate sunt în urmă, iar înainte doar colecția sa Vinia Iași de 300000 de sticle de vin din 60 de soiuri pe care o vinde aici, la Slobozia. Face asta de vreo 3 ani de-acuma și n-ar fi apărut la ziar în veci dacă vinul dintr-unul dintre loturile sale n-ar fi fost selecționat drept vedeta Salonului «Le Grande Degustation de Montreal 2019». S-a întors de acolo încântat și fericit: «Au fost 7 firme românești, printre care și noi, cu Grasa asta de Cotnari care a fost declarată vedeta Salonului... Iar după evenimentul ăsta, am participat și la Salonul Vinurilor Românești, unde a fost pusă pe afiș. Au pozat-o și au pus-o pe afiș!». Imaginea vinului prezentat de Ion Radu a fost celebrul boxeur Lucian Bute. O vedetă care, apreciază privind în urmă Radu Ion, ține la tăvăleală, dar și la băutură: «Lumea era uimită de vin, dar și de cine e în spatele standului... Lucian Bute a stat în fiecare zi lângă noi! Iar luni, când s-a terminat eve­nimentul și ne-am întâlnit la un pahar de vin, ne-a băgat sub masă. E tare! Dar mai tare a fost vinul, vă jur. N-aș fi crezut că un vin românesc poate fi atât de apreciat, în condițiile în care toți cei care au venit acolo au adus fruntea vinurilor lor. I-am eclipsat! Ne batem cu ei de la egal la egal. Directoarea Societății de Alcool din Quebec a venit la noi de 4 ori! „Amazing! Amazing!“ Numai asta o auzeam spunând... Și s-a întors cu maestrul de vinuri de la ei, cu prietenii, cu colaboratorii... Făcea ce făcea și iar venea la noi! Iar la intrare, degustătorii au cumpărat bonuri de 200 de dolari canadieni. De bonurile astea degustau vin. Într-un final, noi le-am avut pe cele mai multe... Asta înseamnă că vinurile românești le-au plăcut cel mai mult! Am văzut asta cu ochii mei, nu mă mai poate contrazice nimeni. Iar o vietnameză, despre care am aflat că era influencer Instagram, nu se mai des­prindea de noi. Și la un moment dat mi-a arătat ca postările ei erau urmărite în momentul ăla de 80000 de oameni. Chiar am fost impresionat!».

O poveste de colecție Întors acasă, Ion Radu continuă să facă ce a început acum 3 ani, când a cumpărat la licitație rezerva de vinuri a Vinia Iași. «A fost o întâmplare... Îmi plăcea să beau când și când un pahar de vin bun. În rest, tărie! Într-o zi, am citit la ziar că Vinia Iași scoate la licitație depo­zitul. Am plecat acolo cu gând să cumpăr și eu 3 sticle din fiecare soi... Și tot drumul m-am în­trebat dacă mă primesc. 3 luni mai târziu, împrumutasem bani de bancă și cumpă­rasem 90% din tot lotul scos la licitație! M-a costat 50000 de euro și muncă permanentă de-atunci încoace, dar a meritat...». Munca lui Ion Radu începe dimineață și se termină când vrea clientul. La început, clienții erau reticenți, iar prețul la vin era mic. Încet-încet, clienții au înțeles că vinul din sticlele lui Ion Radu e vin de colecție și merită prețul cerut. Acum există o clientelă stabilă și renumele fir­mei a crescut. Ion Radu are un site vinuri-vechi.ro, o rețea de supermarket în care vinde, magazine care cumpără loturi și le revând. Și, la rândul lui, cumpără vin. «Nu de puține ori mă prinde dimineața pe câte un site de licitații încercând să cumpăr o sticlă de vin sau un lot pe care mi-l doresc... Nu credeam să se întâmple asta, dar uite că am ajuns să o fac! Iar de când am fost la Montreal, am înțeles că acum sunt și eu în Champions League pentru vinuri. E drept, la juniori, dar toate au un început...». Ne spune toate astea tre­când în revistă loturile de vin din depozit. Grasa de Cotnari e doar una dintre co­morile pe care le deține. Are vinuri albe, vechi de zeci de ani, care pot concura oricând cu vinurile italienești, vinuri tari care se bat de la egal la egal cu cele portugheze, vinuri desert din care, dacă ai gustat o dată, nu mai ai liniște, vinuri roșii pe care încă le degustă, ca să le înțeleagă...

Rădăcinile din fundul curții
Degustăm și noi, din curiozitate, un vin roșu. Vin de domni, cu arome fructate, maturat în butoaie de stejar și păstrate cu anii... Îl întrebăm cum le-a învățat gustul și soiul. Ion Radu râde: «În timp... Și încă învăț! Eu, să vă spun drept, prefer Feteasca noastră... E un vin robust, care mi-aduce aminte de tinerețe. Când eram copil, tata cultiva vie și făcea vin. Ca la noi la țară, că eu sunt din Căzănești... Și în fiecare an smolea niște sticle și le îngropa la capul viei. Le desfăcea la un an, la doi sau când avea chef sa bea... Ultima dată, a îngropat niște sticle cu vin prin 1991! Și au rămas acolo. Acum locul e al băiatului, dar el n-are niciun gând... Când și când îmi aduc aminte de vinul ăla și mă rog de el să îl scoatem. Nu știu de ce, că am vin destul acum. Dar îmi e dor de gustul ăla de vin pe care l-am pomenit acasă. Ce încerc să spun... Eu cred că vinul cel mai bun e ăla care îți place ție. Dar nu strică să ai în casă și o sticlă de vin de colecție...».

18 Noiembrie 2019, 16:25 (7647 vizualizări - 5 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Nasu:
(22 Noiembrie 2019, 11:42)
Ia zii mai Nelule.cum ii ajuti pe Marius I si pe Gabiita sa isi achite datoria pe care ai facut-o tu cu Taifas cind i-ati pus sa semneze actele pt Germania.sau acum nu mai sti nimic .cred ca de la vin .i -ati nenorocit pe viata
Nasu:
(21 Noiembrie 2019, 15:45)
Salut.vad ca ii merge bine lui Domnu Nelu.sa ne spuna si noua cum a facut banii pt aceste alese vinuri.vad ca nu zice nimic de oamenii aia tineri pe care i-a nenorocit pe viata el impreunaxu alt Domn de vita nobila zis Taifas .alti platesc datoriile lor si ei beau vin nobil si se plimba cu Bentley prin marele nostru oras.golanii nu se lasa.dupa toate nenorocirile astea mai si claxoneaza sa-i vada lumea.dar voi ziaristii stiti toate astea dar nu mentionati nimic.fraierii platesc si voi promovati javrele.de-aia sunteti unde sunteti.
Vino vino:
(20 Noiembrie 2019, 09:05)
Platesti si obti prin noroc un lot bun de vin si devi somelier?Daca ridica unul o biserica,e popa?E bine ca norocosul e din judet dar usor cu somelierul ca asocierea vinului si descrierea acestuia este altceva.Acest om poate fi numit corect "comisionar",ca asa e in Franta.Domnu Panait,interesati va domnu ziarist...
Un necunoscător :
(19 Noiembrie 2019, 10:07)
Pe de-o parte, apreciez inițiativa domnului Radu de a împărtăși aceasta comoara cu restul lumii, dar, pe cealaltă parte, este trist ca acest tezaur al României va dispărea. Am avut plăcerea de a gusta din aceste licori și pot spune doar un lucru :"wow!". Felicitări!
Costica de langa barique :
(19 Noiembrie 2019, 08:53)
Hai ca nu e rau!Viata e atat de scurta ca e pacat sa bei un vin prost!Romanii inca vor sa bea vin bun cu 8 lei sticla.Serios?Un racoritor bun costa 6 lei 1L.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 24 Oct 2026
332 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: 34 de echipaje la Competiția Europeană de Statistică

În data de 16 ianuarie 2026 a avut loc prima testare (etapa județeană) a Competiției Europene de Statistică (CES) 2025-2026, organizată de Institutul Național de Statistică în colaborare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 11:25
(3094 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

Luni, 26 ianuarie 2026, echipele RAJA Constanța vor interveni pentru remedierea unei avarii survenite la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 315 mm, de pe strada Jandarmeriei, din ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:45
(9490 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,86 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:40
(23184 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 16,30 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna decembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna decembrie, 19 inspecții fiscale, au efectuat 9 controale inopinate și 22 de verificări documentare. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 08:30
(7295 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(2100 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(3348 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(3103 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei!

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2026, 14:35
(4872 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,91%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2025

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2235 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2026, 10:10
(10378 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA intervin luni, 5 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2026, 13:05
(6186 vizualizări - 0 comentarii)


Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Redacția Independent

vă urează La Mulți Ani!

1 Ianuarie 2026, 00:05


Slobozia: 100 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune « ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 13:00
(26747 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!

Un tânăr de 27 de ani, din Cosâmbești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier la Slobozia. Vineri, 26 decembrie 2025, a fost surprins circulând cu viteză ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:30
(16881 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținut pentru «furt»

Polițiștii au reținut duminică, 28 decembrie 2025, pentru 24 de ore, o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt». Oamenii legii au fost sesizați prin 112 de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:00
(2304 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite marți, 30 decembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 11:35
(5937 vizualizări - 0 comentarii)


Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Redacția Independent

vă dorește să aveți parte de

Sărbători pline de bucurie și liniște!

Crăciun Fericit!

25 Decembrie 2025, 00:05


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

Marți, 23 decembrie 2025, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de ninsori și viscol și pentru județul Ialomița. Avertizarea va intra în vigoare marți, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2025, 10:30
(6620 vizualizări - 0 comentarii)


2640 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-noiembrie 2025

În perioada ianuarie-noiembrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2640 persoane ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 12:10
(5652 vizualizări - 0 comentarii)


Programul de lucru la RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA Constanța, precum și compartimentele care desfășoară activități de lucru ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 08:55
(9768 vizualizări - 0 comentarii)


Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Un cetățean a sesizat Poliția cu privire la faptul că un autocamion, ce se deplasa pe raza localității Reviga, ar transporta material lemnos peste limita declarată în avizul de însoțire. ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2025, 15:40
(7057 vizualizări - 3 comentarii)


Tânăr fără permis din Movilița, urmărit de polițiști. A fost reținut pentru 24 de ore!

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Urziceni  au reținut un tânăr, de 21 de ani, din Movilița, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de « ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:55
(6408 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Colindătorii» au furat mai multe bunuri din scara unui bloc

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Slobozia au fost sesizați de către un bărbat, de 44 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în scara blocului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:50
(11601 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,79 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna noiembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna noiembrie a.c., 30 de inspecții fiscale, fiind efectuate 8 controale inopinate și 48 de verificări documentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 13:10
(11061 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 312,2 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în colaborare cu IPJ Ialomița, au verificat, prin controale în trafic, transporturile de animale și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 08:10
(9050 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,26 milioane de lei în noiembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 5, ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:30
(10540 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 38,718 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:20
(8482 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Marți, 9 decembrie a.c., polițiști din Ion Roată au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din Căzănești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:35
(10720 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 154,02 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna noiembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna noiembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,02 milioane ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:20
(6823 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 12:20
(8967 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Marți, 9 decembrie 2025, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 11:55
(6141 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Bordea în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Melc în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Vasile în Candidat unic acceptat la concursul pentru funcția de manager al spitalului din Fetești Pt Vasile în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Ionel Tudorache în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Tania în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» SUV Hyundai IX35 în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Vasile în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Haoleu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Alt parinte în Un nou eșec James în PSD își impune condițiile în Programul de Guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...