ULTIMA ORĂ
IPJ Ialomița: Acțiunea «Foc de Artificii»
Luni, 18 noiembrie a.c., Poliția Română a demarat acțiunea națională «Foc de Artificii». Și în acest an sunt continuate activitățile la nivel național, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislației privind obiectele pirotehnice. În perioada 18 noiembrie 2019-6 ianuarie 2020, polițiștii vor efectua acțiuni și controale, atât la societățile comerciale autorizate să desfășoare operațiuni cu articole pirotehnice, cât și în zona piețelor, târgurilor sau centrelor comerciale. Vor fi vizate persoanele fizice și juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice. Activitățile au scopul de prevenire și de combatere a oricăror evenimente negative (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri) generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice și juridice în perioada Sărbătorilor de Iarnă 2019/2020.
19 Noiembrie 2019, 18:05 (3127 vizualizări - 0 comentarii)
Articole pirotehnice, confiscate de polițiștii ialomițeni
Slobozia: Articole pirotehnice, confiscate de polițiști
Ialomița: Operațiunea «Foc de artificii»









