Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

CAPITAL FILLES

publireportaj

CAPITAL FILLES

Recent, a avut loc la București Forumul «Succes la Feminin», în cadrul căruia a fost lansată campania de mentorat pentru anul școlar 2019-2020 a Capital Filles, asociație care, în colaborare cu Ambasada Franței, Ministerul Educației și Cercetării, Institutul Francez și companii private, printre care și EXPUR, le susține pe elevele de liceu care provin dintr-un mediu familial modest, în orientarea profesională viitoare. Bene­ficiare sunt și elevele din 3 licee din județul Ialomița-Liceul Tehnologic «A.I. Cuza» din Slobozia, Liceul Tehnologic Căzănești și Liceul Tehnologic Fetești. Evenimentul este unul recurent și a avut ca obiectiv anunțarea calendarului programului și integrarea unei noi ge­nerații, adunând elevele participante din program, mentorii, fondatorii și companiile care susțin programul. Cu această ocazie, peste 100 de eleve, dintre care un sfert și din Ialomița, au participat la Institutul Francez ascultându-i pe mentorii care au avut testimoniale sau discursuri în care le-au vorbit fetelor la în­ceput de drum despre parcursul profesional sau au dezbătut pe diverse teme ac­tuale, precum «Digitalul la feminin și impactul asupra anumitor domenii și meserii de viitor» ori «Mixitate și diversitate culturală în mediul de business». Agenda a inclus și momente de trio testimonial în care eleva, profesorul-coordonator și mentorul au povestit experiența colaborării. Din partea EXPUR, au participat doamnele Cristina Genescu și Gina Anton, doamna Genescu fiind unul dintre speakerii din cadrul evenimentului, alături de reprezentanți ai Capital Filles, liceelor implicate și companiilor Alstom, Atos, Carrefour, Groupama, L’Oreal și Orange.
«EXPUR susține Capital Filles încă de la începuturile acestei inițiative public-private în România. Prin suportul dat de colegele noastre, care se implică în mod voluntar, am reușit să sprijinim câteva zeci de eleve din cele 3 licee beneficiare din județul Ialomița în procesul de înțelegere a mo­dului în care își pot depăși con­diția, în orientarea și formarea profesională. Suntem mândri că, în timp, s-au alăturat local și alți parteneri și că putem, împreună, să influențăm în bine destinele unor eleve cu perspective reduse. Continuăm și anul acesta cu aceeași generație de eleve care ni s-au alăturat în 2018-2019 și am început deja să desfășurăm întâlniri 1:1, au fost și vor mai urma și vizitele ele­velor la fabrică. Ne-am dori ca, în măsura în care este posibil, să extindem programul către un număr mai mare de beneficiari, deoarece credem că numai prin educație se poate realiza o schimbare profundă în societate și numai prin implicarea perso­nală, prin acordarea de timp și acces la cunoștințe și experiență, putem să le dăm elevelor încre­derea necesară la debutul în viață și în mediul profesional», declară Cristina Genescu, Directorul de Resurse Umane EXPUR și mentor în program.
Forumul Capital Filles a beneficiat de prezența Excelenței Sale, Michèle Ramis, Ambasadorul Franței în România, dar și a doamnei Dominique Goutard, Delegat General Capital Filles în Franța și în România, iar doamnele Hélène Roos, Directorul Institutului Francez și Marinica Stoian, Inspector Ge­neral în cadrul Ministerul Edu­cației Naționale, au deschis eve­nimentul. Programul de mentorat a reușit în 5 ani de existență în România să intre în parteneriat cu 15 companii, cu peste 500 de mentori care au oferit îndrumare pentru peste 4000 eleve beneficiare.

20 Decembrie 2019, 11:20 (3810 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 20 Iun 2026
286 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IȘJ Ialomița: 1548 de candidați înscriși la Bacalaureat 2022

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2022, în județul nostru vor participa 1548 de candidați. 1361 dintre aceștia sunt din promoția curentă, iar ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2022, 15:30
(19430 vizualizări - 0 comentarii)


Protopiatul Slobozia: Concurs de artă religioasă dedicat preșcolarilor

Protopiatul Slobozia: Concurs de artă religioasă dedicat preșcolarilor

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, joi, 2 iunie 2022, la Centrul Cultural «Ionel Perlea», Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Grădinița cu Program ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2022, 15:00
(18818 vizualizări - 0 comentarii)


Asociația Producătorilor de Porumb din România: Târgul Național «FarmConect România», 9-11 iunie 2022, Slobozia

Au rămas mai puțin de 2 săptămâni până la deschiderea oficială a Târgului Național «FarmConect România», ce va avea loc în perioada 9-11 iunie 2022 în inima Bărăganului, la Slobozia. Asociația Producătorilor ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2022, 12:05
(2690 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna iunie 2022

Începând de azi, 2 iunie a.c., românii pot investi în Titlurile de Stat «TEZAUR», cu maturități de 1 și 3 ani și dobânzi anuale de 7,2% și 7,8%. Titlurile de Stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2022, 18:50
(37186 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: A fost prelungită perioada de acordare a indemnizației în cazul reducerii timpului de lucru

În Monitorul Oficial nr. 536/31.05.2022 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 73 pentru completarea OUG nr. 132/2020, privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2022, 18:00
(18458 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Joi, 2 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27186, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de miercuri, 1 iunie ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2022, 16:15
(4912 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Miercuri, 1 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27183, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de marți, 31 mai ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2022, 16:15
(2386 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Focare de leucoză enzootică bovină identificate pe raza județului

Potrivit unui comunicat de presă al Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, la data de 31.05.2022, pe raza județului Ialomița evoluează 4 focare de leucoză enzootică bovină ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2022, 19:20
(12304 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Marți, 31 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27183, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de luni, 30 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2022, 16:20
(2740 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 3,89%, rata șomajului înregistrat în luna aprilie 2022

La sfârșitul lunii aprilie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3626 șomeri (din care 1660 femei), rata șomajului fiind de 3,89%, cu 0,71% sub ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2022, 14:30
(10848 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de 17 milioane de lei pentru sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează prin Centrele Județene plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2022, 13:45
(10502 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 276 de dascăli înscriși la Examenul de Titularizare 2022

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, «în data de 13 iulie 2022 se va desfășura proba scrisa a concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 20:20
(11964 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursare de TVA de peste 4,99 milioane de lei în aprilie 2022

Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în aprilie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de 4,99 milioane de lei. Totodată ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 18:20
(12878 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Ordine de protecție provizorii, emise de polițiști pentru «violență în familie»

Polițiștii ialomițeni au emis în ultimele 48 de ore, două ordine de protecție provizorii, pe numele a doi bărbați de 34 și 42 de ani. În primul caz, sâmbătă, 28 mai a.c., în jurul orei 11,00, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 18:10
(12543 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestați pentru «conducere fără permis» și «furt calificat»

Vineri, 27 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Ion Roată au depistat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Alexeni, pe numele căreia instanța a emis un mandat de executare a pedepsei ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 17:55
(4012 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

Ultima zi din cadrul evenimentului național «Săptămâna Prevenirii Criminalității» a fost dedicată prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului și, în mod special, siguranței rutiere. Astfel, vineri 2 ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 17:50
(10638 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Luni, 30 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27180, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de duminică, 29 mai a ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 16:35
(2431 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Peste 123000 de chestionare completate la nivelul județului Ialomița

În intervalul 14.03-27.05.2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru Recensământul Populației și Locuințelor la nivelul județului Ialomița au fost completate 123785 de chestionare ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 16:05
(15961 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident cu două victime

Slobozia: Accident cu două victime

Sâmbătă, 28 mai a.c., în jurul orei 9,30, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în Slobozia. În eveniment a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat în afara părții ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 14:10
(13477 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Programul casieriilor RAJA Constanța de 1 Iunie

Miercuri, 1 Iunie 2022, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Abonații pot folosi serviciile on-line pentru efectuarea plăților, precum ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 12:25
(11403 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Bărbat decedat într-un accident rutier

DN2A: Bărbat decedat într-un accident rutier

În seara zilei de duminică, 29 mai a.c., în jurul orelor 19,00, pe DN2A/E60, între localitățile Chiochina și Orboești s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2022, 23:15
(12944 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A accident


Grindu: Doi răniți în urma unui accident rutier

Grindu: Doi răniți în urma unui accident rutier

Duminică, 29 mai a.c., la ieșire din localitatea Grindu către Buzău s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările efectuate la fața locului a reieșit că în evenimentul ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2022, 22:00
(5587 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grindu accident


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Duminică, 29 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27180, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de sâmbătă, 28 mai a ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2022, 16:40
(1867 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Sâmbătă, 28 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27179, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de vineri, 27 mai ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2022, 16:40
(3797 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Vineri, 27 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27179, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de joi, 26 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 16:20
(8243 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Evaluarea standardizată la finalul anului școlar 2021-2022

În conformitate cu Ordinul nr. 3835/2022, în anul școlar 2021-2022, în perioada cuprinsă intre 30 mai-10 iunie 2022, se va organiza pilotarea evaluării standardizate pentru elevii claselor I-VII, respectiv ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 15:50
(11998 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Noutăți în sistemul RO-eFactura

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că, începând cu data de 1 iulie 2022, operatorii economici stabiliți în România au obligația, în relația B2G (relația dintre ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 13:45
(16053 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Începe depunerea cererilor de finanțare aferente Măsurii «Microgranturi în domeniul agroalimentar»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că de vineri, 27.05.2022, încep înscrierile pentru Măsura «Microgranturi în domeniul agroalimentar». Astfel, în perioada 27 mai 2022 ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 11:10
(12352 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri de peste 98 milioane de lei, colectate în luna aprilie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna aprilie a anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 98,18 milioane de lei, cu 15,2 ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 19:00
(21541 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au desfășurat în cursul zilei de miercuri, 25 mai a.c., activități de informare în rândul elevilor din cadrul școlilor din mediul rural și urban din județul Ialomița, pentru conștientizarea ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 16:50
(13224 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! ZANFIR în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! ozzy ada în Lipsa fondurilor întârzie reparația podurilor din județul Ialomița Gigel în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetățean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetatean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! patrik în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Coleg în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Xenia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Dan în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! antonia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...