Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

CAPITAL FILLES

publireportaj

CAPITAL FILLES

Recent, a avut loc la București Forumul «Succes la Feminin», în cadrul căruia a fost lansată campania de mentorat pentru anul școlar 2019-2020 a Capital Filles, asociație care, în colaborare cu Ambasada Franței, Ministerul Educației și Cercetării, Institutul Francez și companii private, printre care și EXPUR, le susține pe elevele de liceu care provin dintr-un mediu familial modest, în orientarea profesională viitoare. Bene­ficiare sunt și elevele din 3 licee din județul Ialomița-Liceul Tehnologic «A.I. Cuza» din Slobozia, Liceul Tehnologic Căzănești și Liceul Tehnologic Fetești. Evenimentul este unul recurent și a avut ca obiectiv anunțarea calendarului programului și integrarea unei noi ge­nerații, adunând elevele participante din program, mentorii, fondatorii și companiile care susțin programul. Cu această ocazie, peste 100 de eleve, dintre care un sfert și din Ialomița, au participat la Institutul Francez ascultându-i pe mentorii care au avut testimoniale sau discursuri în care le-au vorbit fetelor la în­ceput de drum despre parcursul profesional sau au dezbătut pe diverse teme ac­tuale, precum «Digitalul la feminin și impactul asupra anumitor domenii și meserii de viitor» ori «Mixitate și diversitate culturală în mediul de business». Agenda a inclus și momente de trio testimonial în care eleva, profesorul-coordonator și mentorul au povestit experiența colaborării. Din partea EXPUR, au participat doamnele Cristina Genescu și Gina Anton, doamna Genescu fiind unul dintre speakerii din cadrul evenimentului, alături de reprezentanți ai Capital Filles, liceelor implicate și companiilor Alstom, Atos, Carrefour, Groupama, L’Oreal și Orange.
«EXPUR susține Capital Filles încă de la începuturile acestei inițiative public-private în România. Prin suportul dat de colegele noastre, care se implică în mod voluntar, am reușit să sprijinim câteva zeci de eleve din cele 3 licee beneficiare din județul Ialomița în procesul de înțelegere a mo­dului în care își pot depăși con­diția, în orientarea și formarea profesională. Suntem mândri că, în timp, s-au alăturat local și alți parteneri și că putem, împreună, să influențăm în bine destinele unor eleve cu perspective reduse. Continuăm și anul acesta cu aceeași generație de eleve care ni s-au alăturat în 2018-2019 și am început deja să desfășurăm întâlniri 1:1, au fost și vor mai urma și vizitele ele­velor la fabrică. Ne-am dori ca, în măsura în care este posibil, să extindem programul către un număr mai mare de beneficiari, deoarece credem că numai prin educație se poate realiza o schimbare profundă în societate și numai prin implicarea perso­nală, prin acordarea de timp și acces la cunoștințe și experiență, putem să le dăm elevelor încre­derea necesară la debutul în viață și în mediul profesional», declară Cristina Genescu, Directorul de Resurse Umane EXPUR și mentor în program.
Forumul Capital Filles a beneficiat de prezența Excelenței Sale, Michèle Ramis, Ambasadorul Franței în România, dar și a doamnei Dominique Goutard, Delegat General Capital Filles în Franța și în România, iar doamnele Hélène Roos, Directorul Institutului Francez și Marinica Stoian, Inspector Ge­neral în cadrul Ministerul Edu­cației Naționale, au deschis eve­nimentul. Programul de mentorat a reușit în 5 ani de existență în România să intre în parteneriat cu 15 companii, cu peste 500 de mentori care au oferit îndrumare pentru peste 4000 eleve beneficiare.

20 Decembrie 2019, 11:20 (3695 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 16 Iun 2026
295 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

11,9 milioane de euro pentru plata pe suprafață

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat suma de aproximativ 11,9 milioane euro, reprezentînd diferența față de plata pe suprafață acordată în avans pentru campania SAPS 2009, precum ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 12:09
(16637 vizualizări - 0 comentarii)


Filtre ale Poliției Rutiere

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe principalele artere de circulație din județ. Cu ocazia acțiunilor, cei care nu au respectat normele rutiere în vigoare au fost sancționați contravențional ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 08:29
(15329 vizualizări - 2 comentarii)


Suspecți de furt, prinși în flagrant

Un echipaj de siguranță publică, format din șeful Postului de Poliție Ion Roată și doi polițiști comunitari, a surprins în flagrant trei bărbați, la scurt timp după ce aceștia au sustras două oi dintr-un ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 08:28
(14607 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției la Țăndărei

Efective ale Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciul de Ordine Publică și Serviciul Intervenție Rapidă au organizat o acțiune comună ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 08:26
(13362 vizualizări - 0 comentarii)


Surprins de radar cu 186 km pe oră

Un ilfovean a fost surprins de aparatul radar al polițiștilor ialomițeni conducînd mașina cu o viteză de 186 km/oră. Evenimentul rutier s-a petrecut într-o acțiune de rutină a polițiștilor rutieri desfășurată ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2010, 09:15
(12411 vizualizări - 0 comentarii)


Alegeri la Traian

«Prin Hotărîrea Guvernului nr. 92 din 10 februarie 2010, privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor în unele circumscripții electorale, a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2010, 08:12
(10087 vizualizări - 0 comentarii)


Amendă pentru un apel fals la 112

Joi, 11 februarie a.c., la 112, un cetățean de 35 de ani, din comuna Bărbulești, a sesizat Poliția despre faptul că, în cursul dimineții, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul din fața locuinței ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 18:36
(12867 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

În cursul zile de joi, 11 februarie a.c., polițiștii din Fetești au oprit pentru control un autoturism condus de un localnic de 53 de ani. Întrucît acesta emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 17:42
(16071 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

Polițiștii slobozeni de siguranță publică, în colaborare cu efective de jandarmi și polițiști comunitari au desfășurat joi, 11 februarie a.c., o acțiune care a avut ca principale obiective prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 16:31
(14642 vizualizări - 0 comentarii)


Furt de curent în 13 locații din Fetești

În dimineața zilei de vineri, 12 februarie, polițiștii din Fetești au efectuat o razie în localitate, identificînd astfel 13 gospodării racordate ilegal la rețeaua de energie electrică.
Acțiunea s-a ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 14:07
(17030 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

În noaptea de miercuri spre joi, respectiv 10 spre 11 februarie a.c., polițiștii feteșteni au prins în flagrant doi tineri din localitate la scurt timp după ce aceștia furaseră mai multe bunuri nealimentare ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 14:06
(12370 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Făcăeni

Incendiu la Făcăeni

Flăcările s-au declanșat joi, 11 februarie a.c., în jurul orelor 10,30, iar pentru a interveni la stingerea focului a fost solicitat sprijinul pompierilor militari din Garda Fetești. Aceștia au acționat ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 10:44
(11517 vizualizări - 0 comentarii)


5 tîlhari din Amara, arestați

Cinci tineri din orașul Amara sînt cercetați de polițiștii ialomițeni pentru tîlhărie. Aceștia sînt acuzați că în zilele de 31 ianuarie 2009, respectiv 2 februarie 2010 au tîlhărit trei persoane în Parcul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 17:03
(14587 vizualizări - 0 comentarii)


Furtul de energie electrică din Țăndărei, în atenția polițiștilor

Polițiști și jandarmi ialomițeni au desfășurat, joi, 11 februarie a.c., o acțiune comună pe raza orașului Țăndărei.
Prima parte a acțiunii s-a desfășurat în comun cu societatea de furnizare a energiei ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 17:01
(12198 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii intervin pentru evacuarea apei din diverse locații

În dimineața de joi, 11 februarie pompierii feteșteni au fost solicitați să acționeze pentru evacuarea apei acumulate în zona autogării din municipiu. La fața locului s-au deplasat patru subofițeri cu o ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 13:10
(12215 vizualizări - 0 comentarii)


Barbat mort într-un incendiu

Un bărbat de 78 de ani din Săveni a fost găsit asfixiat în propria locuință, marți, 9 februarie 2010. Camera în care se afla bărbatul a fost cuprinsă de flăcări din cauza jarului de la o țigară aprinsă ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 11:02
(15080 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului, în creștere

Potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, rata șomajului la nivel județean este în continuă creștere. Ultimele date statistice în acest sens demonstrează că în ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:58
(10099 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:55
(16648 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:43
(12664 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă cu probleme cardiace din Reviga, preluată de elicopterul SMURD

Elicopterul aparținînd Ministerului Administrației și Internelor, avînd la bord un echipaj SMURD, a aterizat în apropierea comunei Reviga și a preluat o femeie în vîrstă de 62 de ani, din localitate, cu ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 18:08
(12790 vizualizări - 0 comentarii)


Doi feteșteni, încarcerați

Polițiștii feteșteni au prins și încarcerat doi bărbați din localitate pe numele cărora instanța a emis, în luna ianuarie a acestui an, mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Unul dintre cazuri ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 17:59
(11951 vizualizări - 0 comentarii)


APIA plătește a doua tranșă din subvențiile pe cap de animal

Începînd de miercuri, 10 februarie 2010, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va plăti suma de 184,8 milioane de lei, reprezentînd tranșa a doua din prima pe cap de animal pentru specia ovine ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 17:04
(12634 vizualizări - 0 comentarii)


O femeie însărcinată din Brazii, preluată de un elicopter SMURD

Un elicopter al MAI avînd la bord un echipaj SMURD a preluat astăzi, 9 februarie a.c., în jurul orelor 11,15, o femeie însărcinată din comuna ialomițeană Brazii, pentru a o transporta la un spital din ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 12:35
(15032 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Siguranței pe Internet, marcată și la Slobozia

Uniunea Europeană sărbătorește ziua de 9 februarie drept Ziua Siguranței pe Internet. «În acest context, ofițerii Institutului de Prevenire și Psihosociologie din cadrul Inspectoratului General al Poliției ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 10:53
(12090 vizualizări - 0 comentarii)


S-a ridicat Codul Portocaliu

Codul Portocaliu pentru județul Ialomița a fost ridicat luni seara, la orele 19,00. Autoritățile atrag însă atenția că în patru județe, respectiv Tulcea, Constanța, Ialomița și Călărași este posibil să ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 08:04
(12767 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiști în discoteci

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 6 spre 7 februarie a.c., polițiștii din mai multe structuri au acționat în mediul rural urmărind în principal prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 17:42
(12992 vizualizări - 0 comentarii)


Drumurile comunale rămîn blocate, elevii stau acasă și marți, 9 februarie

«Avînd în vedere condițiile meteorologice deosebite, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Ialomița a dispus tuturor Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din județ ca toate drumurile comunale care acced în localitățile unităților administrativ-teritoriale să fie blocate ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 17:06
(13479 vizualizări - 0 comentarii)


Mandate executate

La finalul săptămînii trecute, în data de 5 februarie, polițiștii din Țăndărei au depistat pe raza orașului un localnic de 32 de ani, pe numele căruia exista un mandat european de arestare. Persoana în ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 16:38
(13003 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor la Urziceni

Sîmbătă, 6 februarie a.c., polițiștii din Urziceni au acționat pe raza municipiului pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru asigurarea ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 15:29
(12335 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Europeană 112, sărbătorită și în România

Data de 11 februarie 2010 marchează cea de-a doua ediție a Zilei Europene 112. Numărul de urgență 112 este comun în toate cele 27 de state ale Uniunii Europene și se folosește pentru a contacta gratuit ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 11:59
(10807 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dog în Amenzi de peste 200 mii de lei pentru «slaba gestionare a câinilor fără stăpân» Gigel în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Gu în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia teren intravilan Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Răduță Aurelian-Constantin în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 C în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia Anii lui Disco Ring în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Viorele în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Viorel în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? AlexDan în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Cineva în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Robert-daniel în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Copil în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Robert în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Om -distrus în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Manole,-pt om în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Ion în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia oRLandO în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor puiemotor în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...