Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

Episcopia Sloboziei și Călărașilor

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

Crăciunul-Taina Întrupării Mântuitorului

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar, din parte-mi, arhierești binecuvântări !


Dreptmăritori creștini,
Sărbătoarea Nașterii după trup a Mântuitorului Iisus Hristos este maica tuturor sărbătorilor, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Nașterea este urmată de celelalte sărbători legate de viața Mântuitorului, precum Botezul Domnului, Schimbarea la Față, Sfintele Pătimiri, Învierea și Înălțarea Lui. Fără Naștere nu ar fi Învierea, iar fără Înviere nu s-ar fi împlinit scopul nașterii Sale după trup, sau al Sfintei întrupări. Așadar, toate praznicele împărătești sunt unite între ele, însă noi le despărțim pentru a le putea cinsti și pentru a aprofunda însemnătatea lor mântuitoare în fiecare an al petrecerii noastre pe pământ. La fiecare Sfântă Liturghie trăim toate aceste evenimente ale Sfintei întrupări. De aceea, după cum spun Sfinții Părinți, mereu este Crăciunul, mereu este Paștele și mereu sunt Rusaliile.
Sfintele Evanghelii prezintă Nașterea după trup a Mântuitorului din Sfânta Fecioară Maria și prin umbrirea Sfântului Duh, adică fără participarea unui tată omenesc. Evanghelia după Ioan afirmă că Fiul lui Dumnezeu sau Cuvântul, Care exista împreună cu Tatăl din veșnicie, „S-a făcut trup” – adică S-a „întrupat” ca om. 
În Crezul pe care-l rostim în Biserică mărturisim că Fiul veșnic al lui Dumnezeu „S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om”.
Sfântul Apostol Pavel mărturisește în Epistolele sale că Iisus Hristos, Mesia iudeilor și Mântuitorul lumii, a fost „egal cu Dumnezeu” (Filipeni 2, 6), că în El „locuiește, trupește, toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9) și că „S-a născut din femeie la plinirea vremii” (Galateni 4, 4), adică într-un moment istoric, când relația omului cu Dumnezeu era întreruptă.
A venit nu ca să strice Legea, căci S-a născut după trup sub Lege, ci ca să-i răscumpere pe cei ținuți sub tirania Legii, dându-le un alt statut. De aceea, cei ce au credință nu se mai consideră supuși Legii, căci au devenit liberi, fiind repuși în dreptul de moștenitori (Galateni 4, 4-7). Toți am primit darul „înfierii” și astfel am devenit fiii adoptivi ai lui Dumnezeu, dând naștere unui popor nou, al lui Dumnezeu, de fii liberi, răscumpărați prin jertfa plină de iubire a Fiului Său întrupat.
Această schimbare radicală este marea noutate anunțată de Duhul Sfânt, „singurul lucru nou sub soare”, faptul că Dumnezeu S-a făcut om asemenea nouă, într-un anume context istoric și social al secolului I, când stăpânitorul lumii cunoscute atunci, adică al Imperiului Roman, era împăratul Octavian Augustus, iar  regele vasal al Iudeei, Irod Idumeul.
Astfel, odată cu Nașterea Domnului Iisus Hristos, intră în lume nu numai un nou copil, cum altul nu a mai fost, de care se bucură părinții și familia, ci și un popor al lui Dumnezeu, deoarece, prin Fiul Său după natură întrupat, toți devin fiii Săi adoptivi, după har. Toată noutatea mântuirii este cuprinsă în Întrupare, care împarte istoria în două: înainte și după Întruparea lui Hristos. Taina Celui ce S-a „născut din Fecioara Maria și S-a făcut om” rămâne netâlcuită: „Nu pricep, Curată, nici îngerii, nici oamenii, Maică Preacurată, ceea ce în tine s-a săvârșit”.

Iubiți frați și surori în Domnul,
În icoana Nașterii Domnului această Taină ni se descoperă într-un mod deosebit de clar. Imaginea tradițională ni-L prezintă pe Hristos copil în centru, înconjurat de zidurile peșterii în care S-a născut. Este înfășat nu în scutecele unui nou-născut, ci într-un giulgiu de înmormântare, care anticipează punerea Lui într-o altă peșteră, într-un alt spațiu întunecat, după moartea Sa pe Cruce. Nu este întins într-un pătuț, ci pe un altar de jertfă; pe un loc de jertfă, care anticipează momentul când Își va întinde mâinile pe cruce, va simți cuiele străpungându-I trupul și va da glas ultimului strigăt al unui om aflat în agonie: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!”.
Înveșmântată în roșul morții și al învierii, Fecioara Maria privește în gol, dincolo de copil, spre veșnicie, contemplând Taina care s-a săvârșit prin ea. De fapt, ea este figura centrală a icoanei, de vreme ce ea este Maica lui Dumnezeu. Prin acceptarea misiunii minunate care a fost pusă în fața ei, Dumnezeu și-a asumat un „trup”, adică deplinătatea umanității noastre căzute. „El a devenit ceea ce suntem noi”, cu singurul scop de a ne deschide calea de a „deveni ceea ce este El”.
Întruparea a fost necesară deoarece omul nu se poate mântui pe sine însuși; numai Dumnezeu ne poate mântui!
Marea noutate, întruparea Fiului lui Dumnezeu în istorie, este o Taină minunată, care nu îngăduie „ispitire”: „Unde voiește Dumnezeu, acolo se biruiește rânduiala firii”. Rugăciunile și imnurile sărbătorii scot în evidență, pe de o parte, identitatea dintre Iisus din Nazaret și Mesia, numit de profeți „toiag din rădăcina lui Iesei”, „fiul lui David”, „așteptarea și înnoirea neamurilor”, „Emanuel – Dumnezeu este cu noi”; unul din cele mai importante titluri este „Îngerul sfatului celui mare”, ceea ce înseamnă că profeții au făcut experiența Cuvântului înainte de întrupare. Pe de altă parte, rugăciunile și imnurile sărbătorii scot în evidență cauza întrupării: „pricina minunată” este iubirea lui Dumnezeu pentru om sau filantropia divină: „Văzând Creatorul pe omul pe care l-a zidit cu mâinile Sale pierind, S-a pogorât plecând cerurile și îl zidește cu totul din nou”, în Noul Adam, născut din trupul Fecioarei.

Dreptmăritori creștini,
În fiecare an, creștinii din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul sau „Nașterea lui Hristos după trup”, taina întrupării Lui. Totuși, după cum toți putem vedea, superficialitatea adusă epocii noastre de secularism a schimbat atât de puternic „adevăratul sens al Crăciunului”, încât se identifică sărbătoarea mai mult cu figura lui Moș Crăciun (sau a lui Moș Nicolae) decât cu Hristos, mai mult cu schimbul de cadouri, decât cu cinstirea Darului darurilor, care este pentru noi viața nouă și veșnică, posibilă prin Întruparea, Pătimirile și moartea lui Emanuel, a Celui Ce este „Dumnezeu cu noi”.
Reducerea tragică a Tainei creștine în conștiința publicului larg este atât cauza, cât și rezultatul eforturilor venite din partea unor gânditori rătăciți, de a redefini persoana lui Iisus, astfel încât El devine aproape de nerecunoscut. Cel pe Care Evangheliile și Epistolele Sfântului Pavel Îl numesc Domnul, Mântuitorul și Dumnezeul nostru, este prezentat de către mass-media și de către unii care se consideră „specialiști biblici” ca un iudeu rătăcitor și marginal sau un revoluționar energic. Cu siguranță că denaturarea chipului evanghelic al lui Iisus Hristos este consecința unei gândiri slabe și secularizate, care încearcă să-L reducă pe Dumnezeu la puterea rațiunii umane, slăbănogite de păcat,  de a-L înțelege.
Dumnezeu a trebuit să se facă om asemenea nouă, să Își asume atât condiția vieții noastre, cât și a morții noastre, pentru ca noi să ne împărtășim de viața Lui dumnezeiască. El trebuia să devină ceea ce suntem noi, pentru a ne permite nouă să devenim ceea ce este El în deplinătatea vieții și slavei Sale veșnice.
Părinții Bisericii, ca oameni duhovnicești, au adus multe și prețioase contribuții la înțelegerea Sfintei Scripturi și a Sfintelor Evanghelii, în special. Ei au adâncit și explicat aceeași învățătură despre Hristos-Dumnezeu făcut Om. Cei ce nu cred în dumnezeirea lui Hristos și, de aceea, nici în înduhovnicirea umanității asumate de El, prin urmare nu caută să se înduhovnicească pentru a înțelege infinitatea Lui și viața Lui omenească înduhovnicită, nu-L pot vedea pe Iisus după chipul Lui evanghelic, prezentat de Sfinții Apostoli.
Iată de ce Iisus nu este nici un iudeu rătăcitor, nici un revoluționar care a vrut să schimbe structurile sociale ale lumii acesteia, cum spun acești rătăciți. El este Domnul Păcii, Care S-a făcut trup, a murit și a înviat din morți, pentru a da Viață lumii.  
La Nașterea Domnului noi sărbătorim an de an dragostea lui Dumnezeu, Care a primit un trup. Este dragostea Care S-a întrupat asemenea iubirii absolute a lui Dumnezeu, Care a rostit un cuvânt sau a atins o rană și a adus vindecarea.
În perioada Crăciunului, îndeosebi, nu putem decât să mulțumim lui Dumnezeu pentru darul acestei iubiri, așa cum Iisus Mântuitorul a întruchipat-o și care prinde substanță prin viețile tuturor celor care fac din existența lor ceva asemănător unei filantropii dumnezeiești, prin susținerea lucrărilor de ajutorare a aproapelui. Sunt creștini filantropi, care oferă cu generozitate dumnezeiască din rodul muncii lor celor mai puțin privilegiați. Preabunul Dumnezeu să le binecuvinteze eforturile și să le sporească dăruirea. Fie ca exemplul lor luminos să fie urmat de cât mai mulți creștini, după cuvintele Mântuitorului: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5,16). Sfânta noastră Biserică Ortodoxă a rânduit, de altfel, ca Anul mântuirii 2020 să fie un an în care să-i cinstim pe cei care fac binele, pe filantropii Bisericii.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Anul 2019 a fost un an tulburat de multe încercări și ispite. Preabunul Dumnezeu ne-a dat credința și nădejdea să le biruim și să ieșim din ele întăriți și mai buni, conștienți fiind că Sfânta Biserică Ortodoxă rămâne așezământul divino – uman prin care Dumnezeu ne mântuiește. În mulțimea de creștini, fii ai Bisericii, care cred cu smerenie, care iubesc și care suferă, Îl putem descoperi pe adevăratul Dumnezeu, Cel al iubirii. Biserica a fost și va fi, astăzi și în viitor, o Biserică de martori, dar și de martiri ai lui Hristos.
La acest moment de bucurie a Nașterii Domnului, cu părintească dragoste, Vă îndemn să fiți făclii luminoase ale credinței, așezate într-un loc înalt, care să lumineze tuturor celor ce sunt întru întuneric (Matei 5,15). Creștinii sunt chemați să răspândească lumina lui Hristos prin exemplul vieții lor, prin mărturisirea pe care o fac despre Lumină, în această lume a întunericului adus de păcate.
Fie ca sărbătorile Crăciunului, Anului Nou 2020 și Bobotezei să le aveți cu pace, sănătate și alese bucurii duhovnicești, binecuvântându-vă pe toți și rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel născut în ieslea Betleemului, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu pentru pace și bunăvoire, pentru sporite rodiri în Iisus Hristos, Domnul Păcii!
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

25 Decembrie 2019, 10:55 (3524 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»
Episcopia Sloboziei și Călărașilor sesizează problema poluării olfactive din Slobozia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 03 Iul 2026
264 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Trafic îngreunat, dar se circulă!

12,00 Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că la această oră, 12,00, circulația pe drumurile județului se desfășoară în condiții de iarnă nefiind semnalate drumuri blocate ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2012, 08:48
(4916 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de ninsori și viscol

Ninsorile revin în Ialomița! Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru intervalul 19 decembrie 2012, ora 2,00-20 decembrie 2012, ora 20,00, o avertizare meteo Cod Galben, iar ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2012, 17:14
(6491 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

19 Decembrie 2012, 16:26


Locuințe cuprinse de flăcări la Munteni Buzău și Fetești

Mai multe piese de mobilier, aparate electronice și electrocasnice aparținînd unor locuințe din Munteni Buzău și Fetești au fost distruse de flăcări. Cele două incendii au avut o cauză comună: coșurile ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2012, 14:41
(8804 vizualizări - 1 comentariu)


Bucu: Escrocherie la telefon. S-a dat drept «fiu» încercînd să-și înșele «tatăl» cu 8600 lei!

Escrocii care dau țepe prin telefon sînt fără număr și fără limite! Un bătrîn de 67 ani, din Bucu, era la un pas să rămînă fără suma de 8600 lei în momentul în care a fost înșelat prin telefon de un astfel ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2012, 14:31
(11570 vizualizări - 7 comentarii)

Taguri: Bucu escrocherie


Popasul Sinești: Trafic blocat din cauza unui copac

Trafic de coșmar în dimineața zilei de miercuri, 19 decembrie a.c., pe DN2A, în zona Popasului Sinești. Un pom căzut pe carosabil a făcut ca circulația să se desfășoare doar într-un singur sens de mers ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2012, 13:45
(7731 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Doi șoferi ialomițeni au fost depistați de polițiști conducînd pe drumurile publice în stare de ebrietate. În urma verificărilor oamenilor legii, s-a stabilit că unul dintre ei avea o alcoolemie de 0,4 ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2012, 13:40
(7968 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, la datorie de Sărbători

Polițiștii ialomițeni vor fi la datorie și în zilele de Sărbătoare. Oamenii legii vor veghea asupra siguranței și ordinii și liniștii publice la nivelul înregului județ. Cei care vor avea nevoie de sprijinul ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2012, 13:32
(6315 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: 8,56 milioane lei, încasate prin măsuri de executare silită

Potrivit unui comunicat de presă al DGFP Ialomița, pe linia colectării veniturilor bugetare, în luna noiembrie 2012, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița a întreprins mai multe măsuri de executare ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2012, 12:44
(7663 vizualizări - 4 comentarii)


Urziceni: Festivalul de colinde populare românești «Deschide ușa creștine»

Duminică, 16 decembrie a.c., la Urziceni se va desfășura cea de-a XX-a ediție a Festivalului de colinde populare românești «Deschide ușa creștine». În cadrul evenimentului va avea loc și o inedită lansare ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2012, 18:21
(8938 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: La furat la doar 15 ani...

La începutul acestei săptămîni, casa unui localnic din Țăndărei a fost călcată de hoți. Bărbatul a reclamat la Poliție faptul că îi lipsesc din locuință 4 telefoane mobile și 4 camere de supraveghere video ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2012, 18:11
(6711 vizualizări - 4 comentarii)


Slătioarele: Magazie cuprinsă de flăcări

În după-amiaza zilei de miercuri, 12 decembrie a.c., o magazie aflată în gospodăria unui localnic din satul ialomițean Slătioarele a fost cuprinsă de flăcări. Totul din cauza unor scîntei provenite de la ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2012, 18:08
(5717 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Polițiștii au prins un «spărgător de case»

Polițiștii din Fetești au reușit să probeze activitatea infracțională a unui tînăr de 18 ani, din localitate, care a furat mai multe bunuri dintr-o locuință. Bunurile sustrase, în mare parte bijuterii, ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2012, 18:07
(5367 vizualizări - 2 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

13 Decembrie 2012, 16:44


Ialomița: «Ziua Internațională de Luptă Împotriva Corupției», serbată la Țăndărei

Misiune specială a ofițerilor Serviciului Județean Anticorupție Ialomița. Luni, 10 decembrie 2012, oamenii legii s-au deplasat la Țăndărei pentru a participa la o dezbatere organizată de elevii Liceului ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2012, 13:45
(6373 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de ninsori și viscol

Ialomița: Cod Galben de ninsori și viscol

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 11 decembrie, orele 12,00-12 decembrie, orele 12,00, «va ninge în majoritatea regiunilor». Ninsorile vor fi mai consistente în primele ore ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2012, 20:48
(8196 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Proiectil descoperit la groapa de gunoi

Un proiectil perforant de artilerie de calibru 100 mm a fost descoperit de un cetățean la o groapă de gunoi din Fetești. Evenimentul a fost semnalat prin 112 vineri, 7 decembrie a.c, iar la fața locului ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2012, 20:03
(5779 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Un tîlhar din Munteni-Buzău și un țăndărean hoț din locuințe, reținuți de polițiști

Poliția Orașului Căzănești a fost sesizată în noaptea de sîmbătă spre duminică, 8/9 decembrie a.c., de către un tînăr, de 21 ani, din localitate, despre faptul că în jurul orei 1,30, în timp ce se deplasa ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2012, 20:00
(10116 vizualizări - 1 comentariu)


Bărbulești: Incendiu de la un cablu supraîncălzit

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de luni, 10 decembrie a.c., în jurul orei 6,15, la locuința unei persoane din comuna Bărbulești, după ce cablul de alimentare al unui calorifer electric s-a supraîncălzit ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2012, 19:03
(6537 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 sesizări privind incidente electorale

În cursul zilei de duminică, 9 decembrie a.c., în județul Ialomița au fost înregistrate 9 sesizări privind diverse încălcări ale legislației electorale, din care 8 în mediul rural și 1 în mediul urban. ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2012, 13:54
(6284 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița are «forțe proaspete»

65 de absolvenți ai școlilor de poliție din țară au fost repartizați la începutul acestei săptămîni în subunitățile Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. 7 dintre aceștia sînt ofițeri, iar alți ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2012, 18:37
(6502 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Șofer cu ghinion

Un șofer, de 42 ani, din localitatea Sudiți, a fost tras pe dreapta de polițiștii și dus la secție deoarece conducea mașina «nepotrivită». În urma verificărilor, s-a stabilit că automobilul la volanul căruia ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2012, 18:36
(5550 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minori prinși la furat

3 minori, din Țăndărei, sînt cercetați de polițiști pentru comiterea infracțiunii de «furt calificat». Aceștia au intrat în interiorul unei firme din oraș, cu scopul de a sustrage mai multe bunuri... Fapta ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2012, 18:34
(6159 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei hoți


Sinești: A murit nevinovat

În seara zilei de joi, 6 decembrie a.c., un cetățean străin, de 47 ani, șofer al unui tir, și-a pierdut viața, fiind implicat într-un accident de circulație. Evenimentul s-a petrecut din cauza neatenției ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2012, 18:32
(7267 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Slobozia: «Spaima magazinelor», după gratii

Patronii magazinelor din Slobozia pot dormi liniștiți. Hoțul care bîntuia prin firmele din oraș a fost prins. Este vorba despre un tînăr, de 21 ani, care avea la activ mai multe încercări de spargeri la ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2012, 18:30
(5110 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Raportări de incidente electorale, pe bandă rulantă


În ultimele 5 zile ale campaniei pentru alegerile parlamentare de duminică, 9 decembrie 2012, s-au intensificat sesizările cu privire la incidentele electorale. Bannerele distruse și mita electorală ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2012, 18:29
(5517 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

5 Decembrie 2012, 17:22


Slobozia: A scăpat de moarte printr-un miracol

O bătrînă de 76 ani a fost la un pas de moarte în dimineața zilei de duminică, 2 decembrie. Plecată la piață să-și facă cumpărăturile, inima femeii a încetat să mai bată și a căzut în plină stradă... La ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2012, 20:41
(5053 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Selecție studenți și masteranzi pentru locuri de muncă în Germania

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București anunță organizarea selecției pentru studenții și masteranzii care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2012, 18:42
(6710 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni s-au întors din Afganistan

Jandarmii ialomițeni s-au întors din Afganistan

La sfîrșitul săptămânii precedente, cei trei jandarmi ialomițeni, maior Răzvan Salaoru, plutonier major Marcel Bâtu și plutonier Nicușor Stoica, care au fost detașați în Afganistan, s-au întors acasă. ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2012, 18:40
(7525 vizualizări - 3 comentarii)


Ultimele comentarii
Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...