Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Himerele investiționale ale administrației Mocioniu

Mai sunt 6 luni până la alegeri

Himerele investiționale ale administrației Mocioniu

Timp de 3 ani și jumătate, administrația Mocioniu a promovat public ideea transformării Sloboziei într-un oraș modern, conectat la tehnologia și civilizația europeană. În prag de Alegeri, Slobozia rămâne un oraș sărac, fără perspective de dezvoltare și cu o administrație preocupată exclusiv să ofere «pâine și circ» electoratului tradițional. Între agenda publică oficială și agenda cetățenilor prăpastia e uriașă, iar proiectele investiționale din fonduri europene promovate la acest moment sunt doar niște himere administrative în care nu mai crede nimeni.

Studii de fezabilitate pentru investiții inutile
Primarul Adrian Mocioniu a susținut la sfârșitul anului trecut că la acest moment există 11 pro­iecte de investiții cu fonduri eu­ropene care vor transforma în ur­mătoarea perioadă orașul într-unul european. Declarațiile mar­chează debutul campaniei electorale pentru Alegerile din 2020 și reiau promisiunile făcute de Adrian Mocioniu în vara anului 2016, când a câștigat Alegerile Locale din poziția de candidat al PSD. În realitate însă, singura certitudine pe care o oferă ad­ministrația este că a cheltuit peste un milion de lei pentru studii de fe­zabilitate care propun investiții pe care contribuabilii le consideră inutile pentru orașul Slobozia. Iată câteva exemple de studii de fezabilitate: sistem alternativ de mobilitate urbană (77350 de lei), sistem inteligent de trafic (114240 de lei), sistem inteligent de iluminat public (153510 de lei), terminal intermodal pentru reducerea emisiilor de carbon (141610 lei), sală de sport polivalentă (83300 de lei), cimitir uman (53550 de lei), rețea integrată de piste de biciclete (113050 de lei)... Și exemplele pot continua!

Risc de faliment administrativ
În spatele acestor studii de fezabilitate se ascund însă investiții exorbitante a căror va­loare ar putea depăși 20 mili­oane de euro. Teoretic, atragerea acestor fonduri europene repre­zintă un câștig pentru comunitate și dovada indubitabilă că avem o administrație performantă. În realitate însă, Adrian Mocioniu&comp. riscă, la fel ca și administrațiile precedente, să arunce orașul în colaps administrativ și financiar. Stau mărturie investițiile anterioare, respectiv «apa lui Ionașcu» și «groapa lui Stoica», pentru care comunitatea a plătit, sub o formă sau alta, peste 100 milioane de lei și a contractat un credit de 25,4 milioane de lei din care a cheltuit până acum 19 milioane de lei. Iar investiția la «groapa lui Stoica» nu este fina­lizată! Solicitat să ofere un punct de vedere referitor la investițiile cu fonduri europene pe care le promovează, mai ales cele care vizează «mobilitatea urbană», primarul Adrian Mocioniu a declarat: «Proiectele de mobilitate urbană înseamnă să descurajezi mersul cu autovehiculul, care este poluant... Scopul acestor in­vestiții îl reprezintă reducerea emisiilor de carbon! Pentru asta au fost alocate fondurile și ăsta este trendul în toată România și toată Europa... Noi trebuie să fim fericiți, la Slobozia, pentru că orașul nostru are o logică urba­nistică și putem implementa aceste proiecte. Alte orașe nu au avut această șansă!».

«Șansele» Sloboziei depopulează orașul
Luni, 13 ianuarie 2020, Con­siliul Local Slobozia s-a reunit în cadrul unei ședințe extraordinare. Pe ordinea de zi a acesteia s-au numărat proiecte de hotărâre care vizau modificări la câteva dintre «șansele» despre care vorbește primarul Adrian Mocioniu. Una dintre acestea este investiția într-un terminal intermodal de transport public proiectat pentru reducerea emisiilor de carbon, în valoare de 4,7 milioane de lei! Plus cheltuieli de funcționare (în cazul feri­cit în care va funcționa vreodată) de 400 mii de lei... Un alt proiect supus atenției îl reprezintă pista de biciclete de 1,2 kilometri. Valoarea acestei investiții este de 9,5 milioane de lei, la care se adaugă costuri de întreținere de 930 mii de lei. Și, în sfârșit, o a treia investiție care urmează a fi demarată este cea privind «creș­terea mobilității urbane», investiție a cărei valoare se ridică la 8 mi­lioane de lei. Și exemplele pot continua și în acest caz, căci primarul Sloboziei a promis un «sistem inteligent de monitori­zare a traficului», iluminat stradal «inteligent», regenerarea spațiilor urbane, parcuri industriale pentru investitori, etc. Pentru a înțelege măcar rațiunea uneia dintre aceste investiții l-am întrebat pe primarul Adrian Mocioniu care este numărul de bicicliști de la acest moment, la Slobozia, care vor beneficia de investiția promovată de municipa­litate. «Nu există în momentul de față. Dar doritori vă spun, cu si­guranță, că sunt!» a declarat optimist primarul Sloboziei, Adrian Mocioniu.

Anul 2020 are un buget de dezvoltare modest Proiectele din fonduri europene nu reprezintă singura preocupare a administrației Mocioniu în 2020. Pe lista de investiții a anului în curs se numără și investițiile perene ale orașului. Concret, este vorba despre stația de tratare a apei, pentru care a fost avansat ca termen final luna martie 2020, Cartierul de tineri, Parcul Industrial IMM, modernizarea transportului public de călători, etc. Pentru toate acestea însă, banii sunt puțini. Conform estimărilor inițiale, peste 60% din veniturile proprii care urmează să fie încasate în anul 2020 vor fi alocate pentru plata salariilor și cheltuielile de funcționare... În aceste condiții, bugetul de dezvoltare va fi de maxim 15 milioane de lei, adică cu 3 milioane de lei mai mare decât cel din anul 2019. Chiar și să vrea, administrația Mononiu nu poate oferi nimic concret orașului cu acești bani! În concluzie, vom avea aceleași artere stradale peticite, aceleași cartiere insalubre, un sistem de iluminat deficitar, transport în comun nemodernizat, condiții de trai sub standardele urbane, șamd. În plus, în cazul în care nu va mai obține un nou mandat, Adrian Mocioniu ne lasă «moștenire» pe lângă proiectele finanțate din fonduri europene o serie de investiții generatoare de cheltuieli suplimentare greu de cuantificat. Vorbim de intrarea în «groapa lui Stoica», sala de sport polivalentă pentru care sunt estimate costuri de 66,5 milioane de lei sau creditul de 25,4 milioane de lei aproape epuizat. În aceste condiții, următorul mandat, ca și cel care se încheie anul acesta, este unul sterp, lipsit de perspective. Și, din păcate, nu există niciun argument care să contrazică această concluzie.

16 Ianuarie 2020, 10:10 (11752 vizualizări - 21 comentarii)

Citiți și:
«Platforma Industrială IMM» de la Slobozia a intrat în faliment
Un milion de lei pentru «afacerile» Primăriei Slobozia
Primăria Slobozia cheltuie 1 milion de euro pentru activități sportive

Comentariile cititorilor:


@Vali:
(16 Ianuarie 2020, 19:12)
Da Vali, ai dreptate. Dar nu cumva tot noi suntem vinovați când votăm oameni promovați pe linie de partid? Oamenii care nu se pot lăuda cu nimic construit în activitatea anterioară. Îl acuzăm acum pe primar, dar săracu-i e nevinovat cu totul, e limpede precum cristalul, nu a înțeles nimic din administrația locală. Iar pe de altă parte s-a înconjurat de cei mai slabi specialiști, în special juriști, pe care îi putea produce această urbe. Colaboratorii sunt pulbere din punct de vedere al profesionalismului, sunt plini de pile și relații, nu au dat un concurs pe bune în viața lor. În concluzie, ce ne dorim oare de la viitorul primar? Eu, sincer, îmi doresc ca de acum în zece ani, PSD-ul (implicit și PRO România) să nu mai ajungă la butoanele administrației locale. Că o fi USR, PNL sau independenți, oricine dar nu cei de la PSD și acoliții.
Doar vrăjeli.....:
(16 Ianuarie 2020, 16:45)
Nimic pentru slobozeni, bani aruncați in foc! Nu trebuie neglijate nici sumele impresionante prăpădite cu sportul, o echipa de fotbal fara niciun viitor si o echipa de handbal care va mai lua puncte doar daca va trece cu autocarul pe roșu la semafor.....
LA SA - NE:
(16 Ianuarie 2020, 12:30)
Din pacate singura "ratiune" pentru care incepi 100 de proiecte mari si nu finalizezi niciunul o reprezinta plata studiilor de fezabilitate, probabil catre firme de casa; onor deputatul tinerel, nu cumva are si el firma de face studii de fezabilitate? Altfel nu se explica de ce, daca toti banii sunt 15 milioane lei, sa platesti un milion pentru studii ale unor viitoare investitii costa 100. Clar ca nu iti ajung banii nici inbugetele pe 6 ani pentru ele. Iar in timpul asta studiile "expira". nu mai pot fi utilizate, iar pe de alta parte, investitiile mari nu se finalizeaza, tocmai ca sunt concepute a se finanta din fonduri europene. Iar marea majoritate a primarilor  fug ca dracu de tamaie de fonduri UE, findca strainii aia verifica la sange, pana la ultimul cent ca sa se asigure ca sunt investiti/cheltuiti corect. Ori primarii nostri nu vor asta, ei vor sa ia bani cu nemiluita de la banci ca sa nu-i mai verifice nimeni, sa supraevalueze investitiile, eventual prin acte aditionale, generatoare de comision. Pentru urmatorul primar (ideal unul apolitic, independent): sa-si propuna proiecte mici, cu costuri rezonabile si perfect realizabile; mai bine 2, 3 pe an ca sa le poata finanta si finaliza, decat 100 de proiecte megalomanice nerealizabile. Investitii de stricta necesitate, cum ar fi apa potabila "pe bune" nu cu indicatori masluiti din pix politic, trotuare si strazi, canalizare. Mai lasati naibii sala polivalenta, oricum tinerii pleaca de tot din mizeria asta de oras.
N.Tudorel:
(16 Ianuarie 2020, 12:27)
Pe jos(nu cu 4x4 îl așteptăm pe dl.Primar pe strada Peneș Curcanu după o ploaie zdravăna,poate lua cu dânsul și consiliul local,copii,familia și prieteni să își arate realizările.
Vali:
(16 Ianuarie 2020, 11:34)
Oamenii ca el sunt bolnavi,trăiesc in alta lume,în timp ce orașul este infect,copacii sunt taiati fara a fi alții plantati el visează oras european.domnu primar in cartierul tineretului au fost puse trotuare si lăsată mizeria in urma,dar mai grav ca nu a fost lăsat nici un loc pentru a se planta pomi,lucru anormal,in centru a-ti amenajat o cariera de piatra in locul brazilor si pomilor ce erau,curand o sa respiram poluarea cleantech,fumul ce iese de la Serele din spatele penitenciarului si ne vom mira de ce ne curățăm la 50 de ani.Imi pare sincer rau pentru copii si generatiile viitoare,ati distrus tot ce se putea in 30 de ani.In zece ani de cand a demarat cartierul ala amărât e tot o groapa de gunoi bătut de arșița verii,in spațiul dintre husqvarna si ad garage are Gherman cu permisiunea mediului si a primăriei alta groapa de gunoi iar noi ar trebui sa ne crestem copii in acest mediu.
CETATEAN:
(16 Ianuarie 2020, 11:03)
PROMITE SI NU FACE NIMIC DE CE NU STRINGE DIN ORAS TOATE ORNAMENTELE CARE CONSUMA ATIT DE MULT II PLACE CUNVA SA UMPLE BUZUNARU RENELULUI PACAT DE BANI ARUNCATI 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
18 Oct 2026
264 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(535 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

13 Octombrie 2026, 19:15


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(1619 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(1194 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(1430 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(1131 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(1382 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(1342 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(1360 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(984 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(1743 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(5546 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(5640 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(2282 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(2114 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(1605 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(2000 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(2637 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(2320 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(1883 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(1931 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(2272 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(1589 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(1924 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(3163 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(2774 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(2644 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(2592 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(3273 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(2491 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...