Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Mișcări de trupe pentru promovare

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia

Mișcări de trupe pentru promovare

Unirea Slobozia a terminat turul actualului sezon pe primul loc așa cum și-a propus. Paradoxal, în rândul suporte­rilor a rămas senzația că se putea mai mult, că au fost și mișcări greșite care ar trebui reglate în retur. Pentru a atinge obiectivul final, promovarea în Liga a II-a, e nevoie ca lotul să fie primenit valoric, primele demersuri în acest sens făcându-se la mijlocul săptămânii trecute o dată cu reunirea. Pe 15 ia­nuarie a.c., la primul antrenament din 2020, antrenorul Enache Costea a avut la dispoziție mulți jucători noi. Conducerea a făcut 5 transferuri, fotbaliști care, așa cum spuneam, vor acoperi toate compartimentele, mai puțin cel al apărării, unde lucrurile stau așa cum trebuie.

De la Gurău, la Muscă În poarta Unirii Slobozia se va afla din retur încă un Ionuț. Pe lângă Ionuț Poiană, care a fost în poartă în 14 din cele 15 meciuri din tur, a apărut Ionuț Gurău. Cu toate că nu a împlinit încă 21 de ani, Gurău are deja în palmares două promovări în eșalonul secund: cu Farul Constanța, în 2018 și cu Gloria Buzău, în 2019. Oare în 2020 va apărea a treia? Linia mediană va beneficia la rându-i de aportul unui mijlocaș central cu valențe defensive. Vorbim, de fapt, de o revenire în lotul Unirii. Folosit în campionatul precedent pe postul de fundaș central, longilinul Vlad Suciu a preferat în vară să dea curs ofertei venite de la Minaur Baia Mare, echipă care, la rându-i, încearcă să promoveze din seria a 5-a. Fotbalistul de 22 de ani nu s-a adaptat în Ardeal și a decis să revină în Bărăgan. Conform conducerii, el va fi folosit mijlocaș central, așa cum a evoluat pe vremea când juca la Farul. O revenire a lui Suciu în centrul defensivei ar fi aproape imposibilă, acolo existând deja patru soluții... În fine, cel mai «renovat» iese din iarnă atacul. Aici avem trei nume noi. Mijlocașul ofensiv Ricardo Petre Mihalache vine la Unirea Slobozia de la Gloria Buzău, acolo unde a contribuit substanțial la promovarea în Liga a II-a. Crescut la Dinamo, Mihalache (25 de ani) a mai trecut pe la Înainte Modelu și Axiopolis Cernavodă. Cristian Ene este atacant central și a fost crescut la Viitorul lui Gheorghe Hagi. La Constanța s-a distins în UEFA Youth League, varianta «Under 19» a Ligii Campionilor, unde a marcat două goluri. Are câteva prezențe și în Naționala U19 a României. Ulterior, Viitorul l-a cedat sub formă de împrumut la Universitatea Cluj și ASU Poli Timișoara. De la Ene se așteaptă ca la Slobozia să-și desăvârșească rolul de marcator. Un alt atacant ajuns la Slobozia este Alexandru Muscă (23 de ani). Acesta a trecut în carieră pe la Farul, Dacia Unirea Brăila sau Oțelul Galați, echipe la care, deși a avut rezultate apreciabile, nu a rezistat prea mult. A fost în lotul lui Juventus București, în Liga I, dar nu a apucat să joace. În turul sezonului curent, a fost coleg cu Suciu la Minaur Baia Mare, pentru care a marcat două goluri. Tot la capitolul noutăți îl putem trece și pe fundașul dreapta Darius Drăghici (18 ani). Crescut la Slobozia, acesta a revenit la Unirea încă din vară, după un an petrecut în Anglia. Nu a putut fi utilizat din cauza întârzierii Cărții Verzi, dar acum totul este în regulă iar Darius poate evolua în galben-albastru.

Vine Ene, pleacă Ene La fel de bogat este și capitolul plecărilor. Venirea lui Gurău a provocat plecarea pentru a doua oară de la Slobozia a lui Tudor Negrușa. Totodată, al treilea portar, Costin Burecu a decis să renunțe la fotbal. În aceste zile, la Unirea ar putea apărea un tânăr portar recrutat din campionatul județean. Tânărul apărător Ionuț Ene (20 de ani) va părăsi și el temporar echipa, fiind împrumutat până în vară la Înainte Modelu, unde are șanse mai mari să joace. Cele mai multe plecări sunt tot în compartimentul ofensiv. Revenit în vară în fotbalul de Liga a III-a, atacantul Nicolae Hertu a marcat două goluri pentru Unirea. A fost o revenire fugitivă, Hertu hotărând să iasă din nou de pe dreptunghiul verde pentru a se putea concentra asupra proiectelor personale. Conducerea a decis să renunțe și la Alexandru Moise, jucător care deși a marcat două goluri în tur și a avut multe meciuri bune, se pare că nu s-a integrat suficient de bine în colectivul echipei noastre. Moise va evolua în retur pentru Axiopolis Cernavodă, echipă care ne va vizita în etapa a XX-a. Nici mijlocașul de bandă Petre Bolojan nu va rămâne la Unirea. Evoluțiile sale sporadice nu au dat satisfacție, jucătorul urmând să plece la echipa din Limanu.

6 juniori spre echipa mare
Promovarea tinerilor din propria pepinieră a fost mereu o prioritate pentru clubul condus de Ilie Lemnaru. Astfel, în cantonamentul de la Izvorani, în lot vor fi cooptați și 6 juniori: Cristian Chiriță (2003), Andrei Dorobanțu și Auraș Stoica (2004), Cătălin Munteanu, Giordano Lungu și Denis Dragomir (2005). «Ușor, ușor ei trebuie să se adapteze rigorilor pe care le presupune pregătirea la nivelul seniorilor... Sunt copii talentați pe care sigur ne vom baza în viitor!» ne-a declarat președintele Unirii Slobozia, Ilie Lemnaru.

21 Ianuarie 2020, 17:05 (5487 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


Gânditorul::
(22 Ianuarie 2020, 14:18)
Îndradevăr, la fotbal lucrurile stau bine până în prezent! Se pare că cei care se ocupă de echipa de fotbal doresc cu adevărat promovarea în Liga II. Atenție mare la Mostiștea Ulmu care are valoare și probabil pretenții de „promovare”. Dacă cei aduși la echipă în această iarnă vor da acel plus de valoare, rămâne de văzut! Să gândim pozitiv și să sperăm că va fi bine!
Cunoscător :
(21 Ianuarie 2020, 22:01)
Când nu erau bani la echipa Suciu era primul care vroia sa plece, și zicea ca nu ii place atmosfera și v a întors fundul in vara, acum l ați luat primul, offf Enache cât ai plâns după el....o sa ti facă la fel dacă doamne ferește se ratează promovarea. Păcat de Moise ca era un jucător foarte bun, iar o sa ne pună probleme și nu mai doarme enache vreo 3 nopți înainte de meciul ala.
@ suporter::
(21 Ianuarie 2020, 20:10)
Nicule te asteptam la Ciulnita sa devenim campioni! Forta Baraganul!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
249 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: 16 mii de lei, amenzi aplicate de Poliția Rutieră într-o singură zi

Poliția Rutieră a aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de peste 16 mii de lei în decursul unei singure zi. Acțiunile s-au desfășurat pe raza localităților Urziceni, Manasia, Gîrbovi, Valea Măcrișului ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 16:54
(9223 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Mașină radiată din circulație, descoperită de polițiști în trafic

Miercuri, 9 februarie, polițiștii slobozeni au identificat pe șoseaua Brăilei, la ieșirea din oraș, un autoturism înmatriculat în județul Mureș, condus de un bărbat, de 43 de ani, din județul Călărași. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 16:51
(11852 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Hoți după gratii

În cadrul unei acțiuni organizate de polițiștii Biroului de Ordine Publică Urziceni, în colaborare cu agenții Postului de Poliție Gîrbovi, au fost depistați doi infractori fugari. Tinerii, în vîrstă de ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 16:50
(9871 vizualizări - 0 comentarii)


Miting de protest împotriva desființării Spitalului din Țăndărei

Organizațiile Județene din Ialomița ale PSD și PNL vor organiza sîmbătă, 12 februarie 2011, începînd cu orele 13.00, un miting de protest în fața sediului Primăriei Țăndărei. Protestul se desfășoară ca ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 14:18
(9435 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Controale ale Poliției Rutiere la taxiuri

Slobozia: Controale ale Poliției Rutiere la taxiuri

În dimineața zilei de joi, 10 februarie a.c., în intervalul orar 07.00-09.00, efective din cadrul Serviciului Rutier și Serviciului de Investigarea a Fraudelor au acționat pe raza municipiului Slobozia ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 13:15
(12811 vizualizări - 4 comentarii)


Premiu pentru Primăria Slobozia de la Ministerul Mediului

Premiu pentru Primăria Slobozia de la Ministerul Mediului

Marți, 8 februarie 2011, Municipiului Slobozia i-a fost conferit «Premiul pentru promovarea conceptului de colectare selectivă și acceptarea acesteia de către locuitori», în cadrul primei ediții a programului ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 13:02
(8067 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru accesare de credite

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii plăților aferente Măsurilor 211-Sprijin pentru zona montană defavorizată, 212-Sprijin pentru zone defavorizate ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 08:46
(11084 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cartele telefonice în sacoșa cu ceapă pentru un deținut

O femeie de 57 de ani a încercat să introducă în Penitenciarul Slobozia mai multe cartele telefonice. Marți, 8 februarie, polițiștii slobozeni au fost sesizați de reprezentanții pușcăriei din localitate ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 16:40
(11407 vizualizări - 1 comentariu)


Malu: Copil de 13 ani, rănit grav după ce a fost lovit de o mașină

Un copil de 13 ani a fost grav rănit într-un accident rutier petrecut marți, 8 februarie, la Malu. Minorul, pieton pe marginea șoselei, a fost acroșat de o mașină condusă de un bărbat, de 56 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 16:39
(9023 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Malu accident


Slobozia: Băut și fără permis, la volan

În noaptea de marți spre miercuri, respectiv 8 spre 9 februarie, polițiștii slobozeni au depistat în trafic un conducător auto băut și fără permis de conducere. Individul, un tînăr de 20 de ani, cu domiciliul ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 16:39
(9740 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se fură șine de cale ferată și bucăți de macarale

«În cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiștii din Urziceni pentru prevenirea și combaterea furturilor de metale feroase și neferoase, au fost identificate mai multe persoane care au sustras astfel de ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 16:38
(7402 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: furt Ialomița


ITM Ialomița: Vechimea în muncă, pe adeverință

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița, începînd cu data de 1 ianuarie 2011, prevederile legale privind carnetul de muncă au fost aprobate. Dată fiind această nouă reglementare ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 13:22
(19019 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 36 de copii, duși în excursie de Protoierie

Urziceni: 36 de copii, duși în excursie de Protoierie

«Cu binecuvîntarea Preasfințitului Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Biroul de Asistență Socială al Protopopului Urziceni a organizat în data de 3 februarie 2011 o excursie pentru copiii de ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 11:41
(8619 vizualizări - 1 comentariu)


Fierbinți-Tîrg: Copil fugit de acasă

Luni, 7 februarie, în jurul orelor 20,00, polițiștii din Fierbinți-Tîrg au fost alertați despre dispariția de la domiciliu a unui minor. Potrivit părinților, adolescentul de 14 ani ar fi plecat la școală ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 10:36
(13564 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de peste 28 mii de lei în doar 3 zile

În perioada 4-6 februarie, polițiștii slobozeni, agenții posturilor de Poliție arondate și alte structuri polițienești, jandarmi și polițiști comunitari au desfășurat o acțiune amplă la nivelul mai multor ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 09:53
(8712 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: amendă Ialomița


Sinești: Tîlhar încarcerat

La începutul săptămînii, luni, 7 februarie, polițiștii din Urziceni au prins un bărbat, de 30 de ani, din Sinești care se sustrăgea executării uneii pedepse cu închisoarea de 3 ani. Potrivit polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 08:46
(9049 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești tâlhar


Fetești: Hoți de fier vechi prinși de polițiști

În noaptea de luni spre marți, 7 spre 8 februarie, polițiștii feteșteni au prins în flagrant patru bărbați, cu vîrste între 22 și 36 de ani, toți domiciliați în comuna călărășeană Borcea, în timp ce transportau ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 07:38
(6929 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2011, 18:14
(4580 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Instituțiile financiar-bancare, verificate de polițiști

«Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în perioada 2-4 februarie, mai multe acțiuni privind activitatea de verificare a respectării prevederilor legale privind paza, manipularea și transportul de bani și ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2011, 12:47
(9883 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Copii acuzați de furt calificat

Sîmbătă, 5 februarie, polițiștii din Urziceni au identificat pe stradă doi minori ce cărau un căruț de sîrmă împletită sub formă de colaci. Copiii, de 12, respectiv 15 ani, nu au putut indica proveniența ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2011, 12:46
(9943 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni copil furt


Acțiuni preventive la Slobozia

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmii și polițiștii comunitari au desfășurat vineri, 4 februarie, o amplă acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor comise cu violență. În mare, acțiunea ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2011, 12:43
(8661 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: A acroșat un scuter

O persoană a fost rănită într-un accident rutier produs în după-amiaza zilei de sîmbătă, 5 februarie, în apropiere de localitatea Bucu. Accidentul a fost produs de un tînăr, de 21 de ani, din județul Călărași ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2011, 12:42
(10305 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu accident


Ialomița: Beți și fără permise la volan

Un șofer băut a fost prins de polițiștii rutieriști, sîmbătă, 5 februarie, la Movilița. Bărbatul de 29 de ani, din București, a fost depistat conducînd pe raza localității deși aparatul Drager a indicat ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2011, 12:41
(8520 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Pistol confiscat de polițiști

Un tînăr de 25 de ani din Grivița a fost prins de polițiștii ialomițeni deținînd ilegal un pistol cu aer comprimat de calibru 5,5 cm. Arma a fost descoperită de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2011, 12:38
(12220 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 600 de persoane, perfecționate pe fonduri europene

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița anunță demararea implementării a trei proiecte de finanțare la nivelul regiunii Sud-Muntenia, în anul 2011. Pe scurt, prin cele trei programe vor fi perfecționate ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2011, 12:37
(10423 vizualizări - 0 comentarii)


«Cupa Orașului Amara» la tenis de cîmp-dublu masculin

Primăria Amara și Asociația Sportivă «Victoria» Amara organizează, în perioada 11-13 februarie 2011, concursul de tenis de cîmp-dublu masculin «Cupa Orașului Amara». Evenimentul, ajuns la cea de a VI-a ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2011, 15:01
(8628 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în creștere

La sfîrșitul lunii ianuarie 2011, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrate 10878 persoane, din care 5362 șomeri indemnizați, respectiv 5516 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2011, 14:49
(9084 vizualizări - 0 comentarii)


ANOFM prelungește perioada de selecție pentru studenții care doresc să lucreze în Germania

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță prelungirea perioadei de selecție pentru studenții care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2011, 14:45
(11150 vizualizări - 1 comentariu)


Primarul Vasile Sava strânge semnături pentru Spitalul Țăndărei

Primarul Vasile Sava strînge semnături pentru Spitalul Țăndărei

Primarul Țăndăreiului, Vasile Sava face apel la toți locuitorii orașului, precum și la cei ai comunelor din zona de est a județului Ialomița să susțină prin semnături protestul față de decizia ministrului ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2011, 14:35
(12243 vizualizări - 6 comentarii)


DGFP Ialomița: Modificări de formulare și anexe

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că s-au abrogat și modificat mai multe formulare și anexe care erau prevăzute în Ordinul președintelui ANAF nr.101/2008:
-formularul ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2011, 14:16
(11632 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...