Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

anunț

Spitalul Municipal «Anghel Saligny»Fetești organizează concurs, în conformitate cu prevederile Ord. MS nr. 869/2015 actualizat, cu completările și modificările ulterioare, pentru ocuparea următorului post:
-1 post vacant de medic specialist pediatru, perioadă determinată, în cadrul Cabinetului de Pediatrie din Compartimentul Primiri Urgențe
Concursul/examenul se organizează în maximum 30 de zile lucrătoare de la publicarea anunțului, dar nu mai devreme de 6 zile lucrătoare de la încheierea înscrierilor.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și adeverință/certificatul de confirmare în gradul profesional;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455, alin. (1), lit. e), sau f), la art. 541, alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 618, alin. (1), art. 628, alin.1, lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul Sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la Ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;
h) chitanța de plată a taxei de concurs-150 lei;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Documentele prevăzute la lit. d), f) si g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Dosarele de înscriere la concurs se vor depune de către candidați la biroul Resurse Umane din cadrul Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești.
Termenul de înscriere este de 10 zile calendaristice de la data publicării anunțului (23.01.2020-06.02.2020).
În data de 07.02.2020 se va afișa la avizierul spitalului și pe site-ul acestuia Lista dosarelor de înscriere la concurs, în care se va confirma dacă acestea sunt complete/incomplete.
Dosarele incomplete vor putea fi completate în perioada 10.02.2020-11.02.2020 (două zile lucrătoare).
Ulterior expirării celor două zile lucrătoare nu se admit completări ale dosarelor iar dosarele incomplete se resping.
Situația privind dosarele admise/respinse se afișează la sediul spitalului în data de 12.02.2020.
Contestațiile privind dosarele respinse se adresează, în termen de două zile lucrătoare de la afișare iar soluționarea acestora se va face în termen de două zile lucrătoare de la depunere.
Tematica de concurs este cea pentru medic specialist în specialitatea postului, postată pe site-ul Ministerului Sănătății.
Alte relații suplimentare se pot obține de la Spitalul Municipal «Anghel Saligny»Fetești, telefon 0243/361.905, Birou Resurse Umane.

21 Ianuarie 2020, 20:00 (1215 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 19 Iun 2026
309 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Țăndărei: Hoață minoră, prinsă la furat din magazin

O adolescentă de 16 ani este cercetată penal pentru «furt calificat» după ce a furat dintr-un magazin. Poliția Țăndărei a fost sesizată de un vînzător din localitate despre faptul că i-a fost furată o sumă ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2011, 13:16
(7355 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei furt


Munteni Buzău: Fără permis și băut, la volan

Luni, 11 iulie, agenții Postului de Poliție Munteni Buzău au oprit în trafic pentru control un autoturism. Mașina era condusă de un tînăr, de 27 ani, din Grindu, care nu poseda permis de conducere. Mai ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2011, 13:13
(10615 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil pe bicicletă, accidentat

Un copil de 13 ani, pe o bicicletă, a încercat să traverseze strada neregulamentar și a fost lovit de o mașină. S-a întîmplat marți, 12 iulie, la Fetești. Incidentul s-a petrecut din cauza imprudenței copilului ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2011, 13:10
(7018 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


APIA Ialomița: Crescătorii de bovine pot solicita «prima pe exploatație»

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Ialomița, informează că, în perioada 15 iulie-31 august 2011, crescătorii de bovine pot solicita Plata Națională Directă Complementară ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2011, 13:08
(6929 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: «Șofer» beat și fără permis a acroșat cu mașina doi tineri. Și a fugit de la locul accidentului!

Un «șofer» beat și fără permis a accidentat două persoane din Platonești, ulterior fugind de la locul accidentului. Incidentul s-a produs în timp ce un grup de pietoni circula pe partea stîngă a părții ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2011, 16:38
(7960 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A furat o mașină, a lovit-o și a abandonat-o

Un bărbat de 56 ani a reclamat polițiștilor că mașina proprietate personală i-a fost furată de pe o stradă din Fetești. În mai puțin de 24 de ore, polițiștii l-au prins pe autor, acesta fiind un tînăr, ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2011, 16:19
(6772 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Prinsă la volan fără a avea carnet

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 8 iulie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune vizînd ordinea publică în comunele Coșereni, Borănești și Bărcănești. În cadrul activităților, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2011, 16:16
(7670 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Baruri controlate de polițiști

Barurile slobozene au fost ținta a peste 30 de polițiști și jandarmi, duminică, 10 iulie, în intervalul orar 0,00-3,00. Aceștia au controlat 6 baruri și două săli de jocuri de noroc, legitimînd 120 de persoane ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2011, 16:15
(7271 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Polițiști, jandarmi și inspectori ITM, în acțiune

Polițiști, jandarmi și inspectori ITM au descins în noaptea de vineri, 8 iulie, în comuna ialomițeană Bucu. Potrivit polițiștilor, au fost legitimate peste 70 de persoane și controlate 12 autoturisme. ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2011, 16:14
(8112 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan fără permis

Polițiștii din Țăndărei au prins în trafic, pe raza localității, un tînăr, de 26 ani, din Călărași, care conducea o mașină deși nu avea permis de conducere pentru nicio categorie. Individului i-a fost întocmit ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2011, 16:12
(8094 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Femeie lovită de o mașină în timp ce traversa strada fără să se asigure

Vineri, 8 iulie, o femeie de 46 ani a fost lovită de o mașină în timp ce încerca să traverseze strada prin loc nepermis și fără să se asigure. S-a întîmplat la Slobozia, pe bulevardul Chimiei, șoferul implicat ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2011, 16:11
(6731 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


DGFP Ialomița: Rambursări de TVA în două tranșe

«La nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Ialomița se va rambursa în luna iulie 2011 taxă pe valoarea adăugată în suma de 840805 lei, aferentă unui număr de 19 deconturi cu sume negative ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2011, 15:59
(8125 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Infractor încarcerat pentru «înșelăciune»

Un bărbat de 52 ani, din Capitală, pe numele căruia Judecătoria Sectorului 3 București emisese un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost identificat de agenții Postului de Poliție Axintele ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2011, 15:53
(8780 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-au tamponat pe Variantă

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 8 iulie, pe Varianta de ocolire a municipiului Slobozia s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce un bărbat, de 50 ani, din Brașov, conducea ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2011, 15:52
(7209 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 18 permise și 8 taloane, reținute. Amenzi de peste 48000 lei!

Polițiștii ialomițeni au acționat pe șoselele județului pentru prevenirea eventualelor incidente rutiere, dar și disciplinizarea traficului rutier. Potrivit datelor IPJ Ialomița, în cadrul acțiunilor desfășurate ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2011, 15:50
(6085 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiune nocturnă pentru siguranța publică

Sîmbătă, 9 iulie, siguranța publică a constituit principala cauză a desfășurării unei acțiuni a polițiștilor ialomițeni. Astfel, în intervalul orar 1,00-4,00, polițiștii au legitimat peste 190 de persoane ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2011, 15:49
(8058 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: A intrat cu mașina în șanț

Duminică, 10 iulie, la Urziceni s-a produs un accident de circulație. O mașină a ieșit în decor și s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea părții carosabile. Autoturismul era condus de un bărbat de 4 ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2011, 15:48
(6628 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Țăndărei: La volan fără permis

Polițiștii din Țăndărei au prins în trafic, pe raza localității, un tînăr, de 26 ani, din Călărași, care conducea o mașină deși nu avea permis de conducere pentru nicio categorie. Individului i-a fost întocmit ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2011, 15:47
(6523 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: O bătrînă a rămas fără 9000 lei după ce a fost «prădată» de doi hoți

O femeie de 80 ani din comuna Cocora a rămas fără 9000 de lei, după ce a primit în casă doi hoți. S-a întîmplat joi, 7 iulie, cînd, de dimineață, un bărbat și o femeie s-au dus la poarta victimei solicitînd ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2011, 16:12
(9100 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cocora furt


Ialomița: Dosare penale pentru șoferi cu permisul suspendat sau reținut

Joi, 7 iulie, polițiștii de la Țăndărei au oprit în trafic pentru un control de rutină, un autoturism ce circula pe raza localității. Mașina era condusă de un tînăr, de 26 ani, din Constanța, care avea ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2011, 16:10
(8441 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Două tinere pe un scuter, accidentate

Două tinere în vîrstă de 17 ani, din Fetești, au fost accidentate în timp ce se deplasau pe un moped. În timp ce tinerele se deplasau pe strada Călărași din Fetești, șoferița scuterului s-a angajat în depășirea ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2011, 10:53
(7312 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Conducea microbuzul cu permisul suspendat

O patrulă de siguranță publică a oprit pentru control în trafic, pe șoseaua Brăilei din Slobozia, un microbuz condus de un tînăr de 35 ani, din comuna Valea Ciorii. Din verificările efectuate în bazele ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2011, 10:52
(8670 vizualizări - 2 comentarii)


Fetești: Beat la volan

Pe strada Depoului din municipiul Fetești a fost depistat miercuri, 6 iulie a.c., în jurul orei 03.30, un tînăr localnic, de 23 ani, în timp ce conducea un autoturism. Deoarece emana halenă alcoolică, a ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2011, 10:46
(6864 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 77% dintre apelurile la 112 sînt false

Potrivit datelor statistice ale Serviciului de Telecomunicații Speciale, la nivelul județului Ialomița, în al doilea trimestru al anului în curs, instituția a recepționat 76769 apeluri. De-a dreptul îngrijorător ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2011, 15:10
(11114 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Bazarul din Slobozia

O pubelă de gunoi s-a aprins în dimineața zilei de joi, 7 iulie, în Bazarul Municipal din Slobozia. Flăcările propagate cu rapiditate au cuprins și cabina unei autoutilitare parcată în imediata apropiere ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2011, 14:58
(7429 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Mașină furată din Italia în 2006, găsită de polițiști

Ialomița: Mașină furată din Italia în 2006, găsită de polițiști

Un autoturism furat din Italia în martie 2006 a fost descoperit de polițiștii ialomițeni în trafic. Mașina aparținea unui tînăr, de 29 ani, din județul Constanța, dar figura în baza de date a Interpolului ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2011, 13:30
(8543 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi bărbați, răniți grav într-un accident rutier

În dimineața zilei de joi, 7 iulie, în apropierea Combinatului Chimic de la Slobozia s-a produs un accident de circulație. O mașină condusă de un bărbat, de 48 ani, din Colelia, a părăsit partea carosabilă ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2011, 13:26
(5230 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


DGFP Ialomița:Termen limită pentru depunerea raportărilor contabile

«Agenții economici care în exercițiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri peste echivalentul în lei al sumei de 35000 euro au obligația să întocmească și să depună raportările contabile ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2011, 13:25
(8021 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Cereale fără documente

Miercuri, 6 iulie, polițiștii feteșteni au organizat o acțiune pentru prevenirea ilegalităților în domeniul produselor cerealiere. În acest sens, polițiștii au organizat un filtru rutier la Vlădeni, unde ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2011, 13:24
(8353 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 300 kg carne de vită, confiscată

La solicitarea Poliției Slobozia, inspectorii Direcției Sanitare Veterinare Ialomița au participat la o acțiune comună pentru verificarea unui transport clandestin de produse de origine animală. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2011, 13:10
(6621 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! ZANFIR în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! ozzy ada în Lipsa fondurilor întârzie reparația podurilor din județul Ialomița Gigel în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetățean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetatean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! patrik în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Coleg în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Xenia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Dan în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! antonia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! de la ANAF în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Lelia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! @alegator în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Marian în Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru! Soso în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! alegator în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Ionica în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Adevărule în Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru! Xmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...