Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Hologramele administrative ale futurologului Mocioniu

Hologramele administrative ale futurologului Mocioniu

Vi-l mai aduceți aminte pe Hâncu?! Ăla care promitea câte un cutremur pe an până s-o alege praful din România... Ei, bine, așa face și primarul Sloboziei, dar cu metode diferite. În campania electorală din 2016, ca urmare a decodării unui mesaj european venit din viitor, Adrian Mocioniu promitea Sloboziei 22 de proiecte edilitare. După aproape 4 ani de mandat, reia 10 dintre promisiuni pentru mandatul 2020-2024 și cosmetizează restul eșecurilor în realizări parțiale. Captura de ecran care însoțește textul este de pe pagina sa de Facebook, de unde a lansat în spațiul public scrisoarea anuală către slobozeni. Ca în fiecare an, fanteziile sale administrative acoperă tot spectrul socio-economic al ora­șului, de la parcuri europene, la mega-investiții și colectare selectivă a gunoiului. Numai că previziunile administrative nu sunt la modă anul ăsta. Iar comentariile slobozenilor vă scutesc de cele pe care le-am putea produce noi. Iată ce spune, de exemplu, Ion Istrate: «Cu transportul sunt de acord, restul sunt promisiuni electorale. Să vedem și pe urmă apreciem!». Cum până la alegeri mai sunt 5 luni, e puțin probabil că vom mai vedea ceva. Soluția, credem noi, o repre­zintă achizițio­na­rea unui proiector 3D. Caz în care, primarul Sloboziei va putea oferi, la cerere, holograme administrative personalizate tuturor slobozenilor.

23 Ianuarie 2020, 19:05 (10343 vizualizări - 24 comentarii)

Citiți și:
Adrian Mocioniu și-a luat adio de la Primăria Slobozia
Valeriu Roșca, ex-directorul DADP, a câștigat în instanță războiul cu primarul Sloboziei, Adrian Mocioniu
«Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu

Comentariile cititorilor:


vaidenoi:
(2 Februarie 2020, 21:58)
Da, e adevărat, pe vremea lui Pinter Slobozia arăta mult mai bine. Paradoxal, am involuat. Totul e murdar: infecte trotuarele pline de denivelări, cu dalele aiurea montate, spații ”verzi” amărâte, pline de gunoaie, fără îngrijire și uscate vara(gândiți-vă cum alții, în piatră sau deșert, au adevărate gradini, PE CARE LE UDĂ ZILNIC!), spațiile comerciale alandala, care cum a vrut, totul arată ca un târg de vechituri, Casa de Cultură  - masivă, inutilă, un colos lasat ăn paragină, , groapa de la Prefectură scumpa și inundată, mai inutilă decât orice. GROAPĂ ÎN FAȚA PRIMĂRIEI!!! CU BURUIENI ȘI BROAȘTE!!! Nu sunt coșuri de gunoi suficiente, totul e murdar, murdar, murdar. Jegos. Nu mai e de mult timp o plăcere să faci o plimbare, niciunde în acest oraș. Mizerie multă, mirosuri pestilențiale, apă otrăvită. Țânțari Etc........
Domnule primar, pune mâna și fă curățenie! Spală străzile cu detergent și apă cu presiune, pune poliția locală la treabă, asociațiile de locatari și patronii spațiilor comerciale să curețe totul în jurul blocurilor și al spațiilor lor și ”Înverzește” și ”Înflorește” orășelul ăsta” Lasă ”planurile mărețe” și vorbele fără rost! Fă ăn așa fel să rămână și ceva bun după dumneata! Să nu-ți fie rușine să ieși pe stradă, printre oameni.
platitor:
(27 Ianuarie 2020, 18:46)
'' Dragi slobozeni " in citeva zile pregatitiva sa primiti realizarile lui Mocioniu concomitent cu decizia de impunere pe 2020 primiti si scrisoarea cu asa zisele realizari ale primarului .O perioada comunitatea o sa-i umple frigiderul cu tot ce are nevoie .
cetatean:
(27 Ianuarie 2020, 16:34)
Am iubit Slobozia lui Pinter......ai dreptate suta la suta !  felicitari ! 
Am iubit Slobozia lui Pinter :
(27 Ianuarie 2020, 14:39)
Buna ziua,

Am trait in Slobozia lui Glodeanu, a lui Pinter  si imi placea cum arata - cel putin pe timpul lui Ioan Pinter  - un oras curat, verde, cu mult spatiu verde .
Apoi, nu stiu ce s-a intamplat  - ca din an in an Slobozia a decazut din punct de vedere economic , dar si al arhitecturii urbane.
Fiecare neavenit  ( primar ) a avut grija sa isi impuna " creatia " , au ciopartit strazile, au inventat monumente si spatii care nu au nicio legatura cu nimic...  
 Intrarea in Slobozia ( dinspre deja celebrul pod peste Ialomita) arata ca la  19.. , acum ce au inceput sa refaca sensul giratoriu si sa mai puna niste asfalt . ( poate schimba si  ce a mai ramas bordurile ala  vopsite cu galben )
Fiecare  om de afaceri si-a aranjat magazinul dupa chipul si asemanarea lui ... tot bulevardul Matei Basarab este o sorcova; fiecare a mai ocupat putin din trotuar, cu o vitrina, cu o usa, o scara ... ( daca ii cauti, toti au autorizatii )  
Trotuarele  dupa stradutele secundare sunt un pericol pentru oricine  - te impiedici in  gropi si in  gropite, spatiile verzi sunt o rusine, sosele toate  sunt peticite !
Toata lumea cara apa la bidoane !!  -  din punctul meu de vedere este cel mai mare atentat la sanatatea populatiei  !  
Si poate lista ar putea continua  ... 
....  nu inteleg,  unde sunt Oamenii Frumosi din Slobozia?   
Ghinion rosu :
(26 Ianuarie 2020, 14:13)
Multumim guvernarii locale psd!Avem asa multe amintiri cu noroiul din Cart.Garii Noi,ca le am uitat pe alea din copilarie!Multumiri pentru amenajarea parcarii din zona Primarie-parc E14.Bine ca v ati rezervat locuri ptr masinile MAi.Pentru 20 locuri de parcare in plus ati distrus intreaga zona,plus locurile pierdute intre primarie si prefectura. E un mare sant acolo.Multumim.Pentru lipsa arborilor din intreg orasul=mtumim.Pentru maturoaiele ce ridica nori de praf=multumim.Pentru slaba iluminare a multor zone din oras=tot in gura va multumim!Mă mocioniule!Ai vazut cum arata acum Parcul Mare pe Chimiei?Cum arata acum 10 ani?Verdeata,arbori,nu atatia rahati de câini ...Care este zona de promenada a orasului?Vai de"realozarile "voastre!
Alo, Alo!:
(25 Ianuarie 2020, 13:20)
Stati linistiti la locurili dvs. tovarasi! Asa ne linistea cel mai iubit fiu al poporului. Ce, ne-a apucat revolutia acum? Pastrati-va energia pentru alegeri! Atunci, calm, cu mintea lucida puneti stampila pe un primar care nu este tributar unor partide mafiote, cum sunt cele care s-au rotit la putere de 30 de ani. Chiar nu intelegem ca actualul "gluga de ciocani" este rodul psd? si ca urmatorul propus de psd va fi cel putin la fel? Candidatul pnl, de fapt fostul pdl al lui basescu, credeti ca nu va face cei va dicta tinel? Nu exista oameni providentiali in partidele astea corupte, ci doar slugi, care executa orbeste comenzile venite de la partid si de la firmele lor de casa. Doar de aia ii arunca in lupta, pentru resurse, bani si influenta pentru partid. Asa ca, haideti sa ne gandim de 100 de ori inainte de a pune stampila pe buletinul de vot!
P.S. Stiti ca intrebarile voastre pentru primar sunt retorice, el nu va raspunde niciodata pentru nerealizarile sale, va continua sa se laude pe retelele de socializare...
Horațiu:
(25 Ianuarie 2020, 01:47)
Interesante observațiile ante-comentatorilor cu privire la prezentarea eficienței angajaților primăriei în raport cu salariile/beneficiile acestora. Dar cu siguranță nu o să vedem așa ceva, drept urmare să ne prezentăm la vot și să ștergem pe jos cu această clică de incompetenți.
MINCINOSI:
(25 Ianuarie 2020, 00:34)
DOI MINCINOSI ADRIAN SI MORARU sau certat pe minciuni .tu ai mintit ,ba tu mai pus sa zic nu uitam IN ULTIMILE SAPTAMINI DE CAMPANIE ATI SCORNITO PE AIA CU GROAPA  cind ati vazut ca slobozeni au pus botul VOI ATI RIS DE BUCURIE CA IATI PACALIT .......
Mihale:
(24 Ianuarie 2020, 17:59)
Dragul nostru Primar, auzi cumva ce-și doresc cetățenii acestei localități? Ai curaj să treci de la limbajul de lemn la o discuție sinceră despre obligațiile funcționarilor publici față de cetățeni, despre corectitudine și cinste, despre transparență și onestitate? Sau ești bun doar de dat din gură cu ziceri politice și propragandistice.
Da, vrem transparență în ce privește cheltuirea banului public!
Da, vrem onestitate în ce privește eficiența angajaților primăriei!
Da, vrem să știm pe ce sunt cheltuiți banii noștrii!
Cerem prea mult? Dacă da, ne vom vedea la vot și pe urmă nu cred că ne vom mai vedea!!!
ion:
(24 Ianuarie 2020, 16:49)
Ilie ai omis sa ceri salariul si realizariile lui A. angajat cu juma de norma de Oyl si firma care a cumparat sediul facultati Biotera care dupa ora 13 intra in circiuma si este imbalsamat zilnic din ofertelor firmelor mentionate.
ilie:
(24 Ianuarie 2020, 16:10)
Radu te sustin si doresc ca primaru sa prezinte activitatea si salariile inregistrate de directorii A., T., D. si A. sef serviciu fonduri si C. sef birou .{inclusiv consiiliile de administratie ,cenzoratele)Sa mai adauge si salariul menegerului P. si realizari . 
@Radu:
(24 Ianuarie 2020, 14:05)
Da, de acord, vreau să știu și eu performanțele acestei administrații în raport cu salariile încasate de angajații primăriei. Pentru că în comunitate nu s-a schimbat nimic în bine, totul merge mai rău, iar primăria ne îndatorează pe zi ce trece.
Alin:
(24 Ianuarie 2020, 13:57)
De curiozitate, avem oare vreo șansă să apară și un tip cu adevărat serios, cu ceva carte/studii făcute pe bune, cu vocabular și exprimare corectă? Dacă se poate să fie și tânăr, dacă se poate să aibă și ceva experiență de viață și poate și în politică! Cer oare prea mult???
Locatar:
(24 Ianuarie 2020, 13:53)
Că tot discutam de subalternii lui Mocio cel neastâmpărat. Cică urbanistul șef a trimis la instanță o notificare, în procesul pe care îl are administrația cu o asociație de locatari, că autovehiculele de tonaj greu nu pot aproviziona magazinul PROFI în cauză, ținând cont de tipul de activitate desfășurată și de lățimea carosabilului care este destul de îngust (spune reputatul funcționar public). Surpriză, locatarii au atașat la dosarul instanței zeci de fotografii în care respectivul magazin este aprovizionat cu auto de peste 7 to, în unele situații chiar și de 12 to. Noi ce să mai credem! Domnule Primar, aveți vreo reacție?
Radu:
(24 Ianuarie 2020, 13:39)
Bravo Alina. Subscriu la solicitarea ta și îl provoc pe primar să ne prezinte și nouă eficiența funcționarilor din Primărie, comparativ cu realizările acestora pentru comunitate. Să ne prezinte salariile consilierilor personali, ale șefilor de direcții, ale unor protejate de tipul G.P. La fel salariul reputatului administrator al orașului, domnul P. Pur și simplu s-au creat niște funcții pentru protejații de partid, dar oamenii aceștia nu au făcut nimic pentru comunitate! Aștept reacția oficialului!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 07 Nov 2026
627 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(13194 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(9419 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(8355 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(12595 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(8396 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(7295 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(6576 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(8677 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(5204 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(3487 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(1371 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(8565 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(8367 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(5484 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(9640 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(7256 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(7595 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(6768 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 11:50
(12207 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 179,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 179,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 10:20
(4315 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 09:25
(15038 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale restante la 31 martie 2026 de peste 287 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile legale, au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 08:25
(7347 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor implementate de APIA, respectiv pentru: Sprijin de bază pentru venit ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2026, 13:10
(8730 vizualizări - 0 comentarii)


600 misiuni de ordine publică ale jandarmilor ialomițeni în luna aprilie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii aprilie a.c., 597 misiuni de ordine publică, dintre care 40 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:30
(10295 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:25
(8987 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,83%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2026

La sfârșitul lunii martie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4568 șomeri (din care 2167 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:20
(3731 vizualizări - 0 comentarii)


USR nu mai dorește coaliție cu PSD

USR nu mai dorește coaliție cu PSD

Dominic Fritz, președintele USR, după ce moțiunea PSD-AUR a trecut și Guvernul Ilie Bolojan a fost demis de Parlament, a convocat o ședință a Comitetului Politic al USR. «Comitetul politic USR ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 18:50
(7928 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a ANT-urilor aferente anului de cerere 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 4 mai 2026, procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) din sectoarele vegetal și zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 19:05
(5879 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Luni, 4 mai 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 11,30-16, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 12:05
(9023 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2026, 11:20
(14365 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dutu Niculae în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Călin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ceratean al urbei în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe BD în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Andreea în Arestat preventiv pentru «tentativă de omor» LOCATAR în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Ca să știți .. în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Van Basten în Au dat lovitura în prelungiri Ion în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Buratino în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ady în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Magda în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Cetatean. în Senzaționalele inginerii financiare pe bani publici ale administrației Potor Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Justițiarul din în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița gigel în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Dani în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova corupția ucide ! în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova VIVA în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...