Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Mica Unire» de la Slobozia

Vineri, 24 ianuarie 2020, oficialii locali și județeni au marcat «Ziua Unirii Mici» la Slobozia, în fața statuii lui Mihai Viteazul. Au fost prezenți liderii administrației județene, directorii serviciilor descentralizate ale statului și liderii politici locali. Cel mai numeros grup a fost cel al PSD, mobilizat ca după manual de către consilierul local Vasile Caragioiu. O absență notabilă de la manifestări este cea a primarului Adrian Mocioniu. Totodată, se cuvine a fi remarcat că este primul eveniment în care prefectul Tonița Manea își exercită public atribuțiile oficiale.

«Unirea Mică» nu-i ca «Unirea Mare»...
...și iarna nu-i ca vara, evident. Așa că pe 24 ianuarie 2020, din cei peste 300 de oficiali prezenți de obicei la astfel de manifestări au venit jumate. Noroc cu masa de manevră de la PSD, bugetari serioși și disciplinați, de s-a umplut platoul din fața statuii Lui Mihai Viteazul. Da, da, aia de nu are nici acum autorizație... Dar uite că ne luarăm cu vorba și nu am făcut apelul oficial. Păi au fost vicii, căci la primarul Adrian Mocioniu e sita nouă și nu-i stă gândul la Unire. L-am văzut și pe unul dintre vicii de la Consiliul Județean, Cătălin Grigore, care a arătat că știe a hori. L-am văzut și pe Cerbureanu, dar n-am avut unghiul bun de pozat... Și au mai fost și ceilalți, de la Ginuța la Gheorghe Tinel și de la domnul Minciu la șeptari mititei care dau din coate de ani să prindă și ei câteva firimituri de la masa aleșilor. Sunt mereu aceiași de 20 de ani... Mai puțin ex-prefectul Gigi Petre, firește. Al cărui discurs poticnit și peltic a fost înlocuit, pentru prima dată în 20 de ani,  de cel al noului prefect, Tonița Manea, clar și responsabil. Nu o lăudăm, că funcția e piatră de moară... Dar a fost singura pată de culoare într-o mare de inveterați ai sistemului, capabili de orice ca să ajungă și să rămână acolo și, tocmai de aceea, convinși că modul în care au ajuns în funcție îi validează social și politic. Și vor mai fi fost și alții pe care ori nu i-am văzut, ori n-am vrut...

Alăturea de Unire
În vreme ce oficialii serbau aparte «Unirea Mică», orașul o serba și el cum putea. În parcul de lângă statuie, pensionarii o serbau jucând table și înjurând la rând, de la președinte în jos, până la primar. Noi am consemnat doar gândurile despre primar, că pentru Iohannis nu mai e nimic de făcut: «Unde-i primarul? Așa-i că n-a fost!? Păi cum să fie, dacă a schimbat partidul... Nici nu mai are loc între ei, vai de capul lui. Ce-ai dat? 6-4? Poartă-n casă! Mai joci? Joci degeaba, că te-am bătut!». Cine nu-i pensionar și doar trece prin cadru se uită lung și dă din cap. Sunt și copii, și oameni cu treabă, și cerșetori, și gură-cască... Iar la horă s-a prins cine-a vrut, că Unirea e pentru toți! Pentru Ioana David nu mai e loc în horă. Are 86 de ani și se satură din privit. «Eu sunt din Smirna, maică... Și-am venit și eu aici, la spectacol, că stau la fată, la Slobozia. Am zis să mai ieșim și noi din casă, să ne înviorăm! E frumos, dar la noi la Smirna era mai frumos... Ne chema comuniștii în Centru și organiza acolo... Peste tot organiza, nu era sat să nu facă spectacol. Și nu puteai să lipsești! Și pe vremea aia puteam să joc și eu maică, îmi era drag! Acuma am pensie șapte milioane și nu cred că mai apuc să mi-o mărească, cum mi-a promis. Și sunt vădană de 37 de ani, să știți! Și mi-am crescut copii singură, cu acul de cusut... Și acuma mai cos, că văd să bag ața în ac!».

24 Ianuarie 2020, 16:50 (6960 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
166 de ani de la Unirea Principatelor Române. Hora Unirii, în centrul Sloboziei!
Fanfară de închiriat
Ziua Unirii, sărbătorită la Slobozia

Comentariile cititorilor:


@curios:
(27 Ianuarie 2020, 19:22)
Dorinta ta se poate implinii: plateste(din veniturile tale) niste salarii babane comentatorilor"frustrati si orgoliosi" cateva luni sau cativa ani de zile si, apoi, drept razbunare pt ca n-au facut nimic din ce spuneau ca fac pt tine, arata-le comentariile de acum..Vezi tu, singura racorire a platitorilor de taxe(cel care asigura salariile -nu mici!-ale mancatorilor de vorbe din politica si administratie) este comentariul pe net.
curios:
(26 Ianuarie 2020, 15:14)
trec in revista citind sau rememorant, toate comentariile, marea lor majoritate nascute din frustrari si orgolii.
mari frustrari si nejustificate orgolii.
tare as vrea sa va vad si pe voi la treaba, sa va vad in actiune sub ochii lumii, pe voi  anonimii savanti atoate cunoscatori, gata oricand sa critice si sa dea lectii.
si dupa aceea v-as pune in fata toate comentariile voastre.
Flori:
(25 Ianuarie 2020, 10:33)
O frimitură de speranță pentru Slobozeni vine de la Luminița Croitoru, o femeie simplă care spune multe lucruri fără frică! Sper doar sa nu-i taie elanul primarul, Păros și compania. HAI! CURAJ FEMEIE!
giovani:
(25 Ianuarie 2020, 09:35)
bravo ma ! si  iai bagat pumnul in gura.
Mihaita:
(25 Ianuarie 2020, 02:07)
Sincer acum, după Jiji oricine este mai de calitate. Jiji în afara de a se juca toată ziua pe calculator, nu producea nimic, Asta-i realitatea!
panait adrian:
(24 Ianuarie 2020, 22:59)
am spus discurs citit `clar si responsabil`.si am o slabiciune pentru mov. si am auzit ca Romania e o tara libera. si am mai auzit ca doar cine n-a gresit niciodata poate sa ridice primul piatra. si, de asemenea, ca Indcependent nu e singurul ziar de pe internet. mouse-ul dumneavoastra nu are telecomanda?
Cetatean:
(24 Ianuarie 2020, 20:54)
Draga redactie, asa cum spune si titlul ziarului"Independent", nu prea pare independent, apolitic. Se pare ca aveti afinitate spre dna prefect, spre PNL. Nu cred ca este tocmai" pata de culoare", "clar si responsabil".Totusi sa mai asteptam ca sa o laudam, ca doar ce a fost unsa pe scaunul de prefect.Ca si subprefect cand a fost nu transmitea nimic , nici social si nici politic. E doar parerea noastra, a unora, asa cum aveti si dv.parerea dvs.
Viorel:
(24 Ianuarie 2020, 18:04)
Onorată redacție, nu vreau să vă critic, dar sincer de ăștia sunt sătul deja. Pur și simplu nu mai au loc în inima mea. Dar nu ați pomenit nimic de reprezentanții partidelor de la care așteptăm alte soluții de guvernare, mai precis cine a fost de la PNL, de la USR, de la PLUS? Sunt oameni noi, tineri, au ceva calibru intelectual? Cred că ar fi interesantă o punere în pagină între PSD și ceilalți, între garnitura veche și cea nouă. Este doar o propunere, poate nu deranjez atât de tare.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 07 Nov 2026
469 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Primăriile, la raport

Marți, 22 septembrie, primarii județului se vor întîlni cu reprezentanții Prefecturii Ialomița pentru a dezbate principalele probleme cu care se confruntă administrațiile locale. Întîlnirea va avea loc ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2009, 07:55
(17580 vizualizări - 1 comentariu)


La volan fără permis

La acțiunile organizate în cursul zilei de joi, 18 septembrie 2009, în baza planului național de acțiune «Tunetul», au participat 245 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 17:59
(18854 vizualizări - 0 comentarii)


Directorii de școli, în alertă

Directorii școlilor din județul Ialomița au fost convocați în această dimineață la Prefectură pentru stabilirea unui plan comun de prevenire a răspîndirii virusului gripei procine. Potrivit declarațiilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 14:57
(17601 vizualizări - 0 comentarii)


PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L Ialomița ar putea rupe în următoarea perioadă protocolul încheiat cu PSD la nivel local. Liderul PD-L, Cazacu Marinică a declarat public că acest protocol este unul mai degrabă inexistent și că filialele ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:24
(17762 vizualizări - 0 comentarii)


800 de maidanezi, rezidenți la Slobozia

Numărul cîinilor fără stăpîn în Slobozia se apropie de 1000. Potrivit datelor furnizate de autoritățile locale, în ciuda eforturilor serviciului de specialitate al Primăriei, fenomenul înmulțirii cîinilor ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:16
(17995 vizualizări - 1 comentariu)


Controalele la subvențiile pentru bovine, finalizate

La începutul săptămînii, marți, 15 septembrie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat controlul administrativ pentru bovine, în vederea acordării Plăților Naționale Directe Complementare ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 10:39
(19383 vizualizări - 1 comentariu)


Elevă de la Colegiul «Mihai Viteazul», diagnosticată cu gripă porcină

Alertă în Ialomița. Primul caz de gripă porcină dintr-o unitate de învățămînt a fost confirmat astăzi la Slobozia. Probele prelevate unei eleve a Colegiului «Mihai Viteazul», suspectă de infectarea cu virusul ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2009, 19:59
(17531 vizualizări - 0 comentarii)


Jaf armat cu pușca de vînătoare

Un scenariu desprins din filmele de acțiune s-a petrecut marți, 15 septembrie 2009, în comuna Bucu. Un individ necunoscut a pătruns într-un magazin din localitate amenințînd vînzătoarea cu o armă. Amenințarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:35
(17738 vizualizări - 1 comentariu)


Pichetare de «probă» la Prefectură

Federația Sindicatelor Libere din Învățămînt Ialomița a pichetat marți, 15 septembrie 2009, Prefectura Ialomița într-o nouă încercare de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă școlile ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:31
(16544 vizualizări - 0 comentarii)


«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!», așa își începe deputatul PNL Cristina Pocora comunicatul de presă remis presei cu ocazia deschiderii noului an școlar. Deputatul liberal, contestatar declarat al introducerii taxei ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2009, 12:26
(19508 vizualizări - 1 comentariu)


S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

Joi, 10 spetembrie, în jurul orelor 15,30, polițiștii feteșteni au fost sesizați de o femeie în vîrstă de 33 de ani, din localitate, despre faptul că fiul său minor, Iordan Dănuț Dumitrel, de 14 ani, a ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:17
(20444 vizualizări - 7 comentarii)


Treversarea neregulamentară l-a costat viața

Joi seara, 10 septembrie, în comuna Ion Roată, un accident rutier s-a soldat cu decesul unei persoane. Victima, un bărbat de 52 de ani, din localitate, s-a angajat în traversarea străzii în fugă, prin loc ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:16
(18393 vizualizări - 1 comentariu)


Copilul dispărut de la Urziceni a fost găsit

Minorul Pîrvu Mihăiță Alin, dispărut de la domiciliu din data de 6 septembrie 2009, a fost găsit. Copilul a fost depistat în gara Ploiești, în după-amiaza zilei de 9 septembrie, de polițiștii prahoveni ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:15
(20559 vizualizări - 1 comentariu)


A fugit de acasă

A fugit de acasă

Marți, 8 septembrie, la miezul nopții, un cetățean din Urziceni a anunțat dispariția fiului său minor, Mihăiță Alin Pîrvu, în vîrstă de 10 ani. Bărbatul a povestit polițiștilor că fiul său a plecat de la ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:47
(20269 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrînă înșelată

Marți, 8 septembrie 2009, în jurul orelor 13,30, o bătrînă în vîrstă de 81 ani, din Slobozia, a sesizat Poliția asupra faptului că un bărbat necunoscut, ce s-a recomandat ca fiind un prieten al ginerelui ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:42
(19782 vizualizări - 1 comentariu)


Firmele, răpuse de criză

Criza economică face ravagii printre agenții economici din Ialomița. Rezistă cine poate și radiază cine vrea să evite falimentul. Și, pentru ca tabloul să fie și mai dezolant, prea puține societăți comercială ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 13:35
(19062 vizualizări - 0 comentarii)


A fost prins după ce a furat dintr-un magazin

Luni, 7 septembrie 2009, la primele ore ale dimineții, un bărbat din Slobozia a fost depistat de jandarmi după ce furase mai multe șepci dintr-un magazin. «În jurul orelor 8,00, subofițerul jandarm ce se ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(18019 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului crește alarmant

Fenomenul șomajului pare de necontrolat în Ialomița. Numărul șomerilor crește de la o zi la alta, iar autoritățile privesc neputincioase la «înghețarea» pieței forței de muncă la nivelul județului. Ultimele ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(18987 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Nick Touring

În dimineața zilei de marți, 8 septembrie, în jurul orelor 07,00, pompierii și polițiștii ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la sediul biroului unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:02
(18760 vizualizări - 1 comentariu)


Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Reabilitarea podului rutier de la Albești, una dintre prioritățile administrației Ciupercă, s-a scumpit brusc. Începute la sfîrșitul anului 2008, lucrările au fost estimate la suma de 3,9 miliane lei noi ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:01
(18239 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(48506 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17906 vizualizări - 0 comentarii)


Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(19328 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(19067 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(20246 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(21027 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(20191 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20874 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20548 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20912 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dutu Niculae în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Călin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ceratean al urbei în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe BD în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Andreea în Arestat preventiv pentru «tentativă de omor» LOCATAR în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Ca să știți .. în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Van Basten în Au dat lovitura în prelungiri Ion în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Buratino în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ady în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Magda în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Cetatean. în Senzaționalele inginerii financiare pe bani publici ale administrației Potor Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Justițiarul din în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița gigel în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Dani în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova corupția ucide ! în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova VIVA în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...