Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Chef oltenesc cu fluiere bănățene

Handbal, Liga Națională, CSM Slatina-HCM Slobozia 31-26 (16-12)

Chef oltenesc cu fluiere bănățene

La început au fost 6 jucătoare răcite (Ivan, Georgescu, Vacariu, Obodeanu, Sava și Toma) fapt ce a adus la solicitarea Sloboziei de a se amâna meciul. Chiar în condițiile actuale, în care gripa este o problemă națională, mai marii Slatinei nu au fost de acord. În frunte cu favorita galeriei slo­bo­zene, Victorina Bora. Aceeași antrenoare, zic unii, ar fi solicitat o oră imposibilă pentru antrenamentul oficial al HCM... Aspect care, în cele din urmă, s-a rezolvat pentru că în Slatina încă nu subscrie toată lumea la hachițele Victorinei.

Prima repriză a fost a lor
Sportivitatea ne impune să recunoaștem valoarea lotului oltenesc, de la veterana Clara Vădineanu până la tânăra componentă a Naționalei României, Lorena Ostase, trecută un sezon și pe la Slobozia. Argumentul terenului propriu ar fi fost teoretic suficient pentru un succes al gazdelor, mai ales că, de curând, acestea s-au impus în fața mult mai valoroasei Minaur Baia Mare. Startul primei reprize a fost dat de golurile reușite de Cârligeanu și Ciolan, iar apoi s-a mers umăr la umăr, până la reușita de 6-6 semnată de Alexandra Georgescu. Era minutul 15, iar Slatina prindea culori în obraji. Des­prinderea a venit lent, dar sigur!, pe fondul multitudinii de ratări din atacul Sloboziei. Concret, până la pauză HCM a avut 9 ratări față de doar 3 ale Slatinei. La vestiare s-a intrat cu 16-12 pentru gazde, diferență corectă care, în mod normal, nu justifica intervenții externe.

Succes în cântec de fluier
Gurbină și Stanciu sunt doi cavaleri ai fluierului albiți în hățișurile handbalului. Nu poți spune despre ei că nu știu când să fluiere... Au făcut-o cu sârg în re­priza secundă, mai cu seamă când Slatina pierdea teren. Începutul reprizei secunde nu a prevestit vreo schimbare de direcție. Preț de 3 minute, toate au fost bune și frumoase pentru echipa Victorinei Bora. Apoi, Ciolan și Toma au dus handicapul la doar două goluri, iar mezina Raluca Nicolae s-a încăpățânat să-l mențină. Slatina ratează 7 metri prin Vădineanu, iar jocul gazdelor scârțâie din toate în­cheieturile. Arbitrii fluieră la iuțeală eli­minare pentru Ilie și la doar un minut indică aceeași sancțiune și pentru Georgescu. Nici cu doi oameni în minus nu cedăm, iar Ana Ciolan punctează în minutul 48, pentru 20-22. Vacariu vede la rându-i două degete, iar mai târziu, când gluma tinde iarăși să se îngroașe, este eliminată și Obedeanu... Nu are rost să mai vorbim de forțări imaginare în atac sau goluri marcate de gazde din semicerc. Cert este că, pe final, echipa noastră a lăsat garda jos, fiindu-i imposibil să lupte cu râul, ramul și alți prieteni ai gazdelor. Să aplaudăm așadar victoria Slatinei cu 31-26 și salvarea de la retrogradare a acestei echipe... Pentru statistică notăm că în contul echipei noastre au marcat: Georgescu-6 goluri, Ciolan-5, Toma-4, Ivan-3, Vacariu-2, Obedeanu-2, Nicolae-1, Naumenco-1, Jlezi-1, Moldoveanu-1. Din fericire, nici adversarele nu au fost capabile de surprize, așa că rămânem pe locul 11, care duce la baraj. Săptămâna trecută a fost confirmată oficial exclu­derea din competiție a Coronei Brașov, fapt care simplifică lupta la retrogradare.

Duel de foc la Cluj Napoca
Teoretic, pentru HCM Slobozia ur­mează meciul de pe teren propriu cu Măgura Cisnădie. Doar că echipa ardeleană va juca la finele acestei săptămâni în cupele EHF și, prin urmare, meciul cu Slobozia va fi amânat pentru o dată pe care nici Federația nu o cunoaște. Prin urmare, traseul HCM Slobozia în Ligă va continua cu deplasarea de la Cluj, programată pe 8 februarie. «În actuala conjunctură, suntem conștienți că un succes în jocul cu Universitatea Cluj devine extrem de important pentru noi!» ne-a declarat președintele HCM Slobozia, Nicolae Goidea.

28 Ianuarie 2020, 17:20 (5026 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
O victorie categorică
O nouă victorie
Au pierdut echilibrat
Handbalul a înghețat la stadiul de proiect
Raluca Nicolae, la «U» Cluj

Comentariile cititorilor:


bătrânul:
(29 Ianuarie 2020, 16:32)
Dacă la Slatina s-a întâmplat așa cum apare scris în articolul de mai sus, se pare că chiar dacă facem scară spre cer, soarta echipei de handbal H.C.M. Slobozia în LIGĂ este deja pecetluită! De către cine...? Rămâne de văzut! Eu am niște bănuieli dar deocamdată mă abțin. Păcat de munca fetelor că se observă cu ochiul liber că ele nu „trădează” dar numai atât nu-i de ajuns! Deja optimismul la mine este la o cotă foarte joasă.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 07 Nov 2026
455 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul Gardianul și pe Dinu Patriciu

Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul Gardianul și pe Dinu Patriciu

Traian Băsescu a anunțat că va da în judecată pe Dinu Patriciu și cotidianul Gardianul pentru «minciună și trucarea unor filmări» și a întrebat conducerea ziarului dacă, înainte de a-l pune în circulație ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 12:53
(11293 vizualizări - 2 comentarii)


Cauciucuri de 2 miliarde, furate de paznic

Cauciucuri de 2 miliarde, furate de paznic

Judecătorii slobozeni au decis joi, 26 noiembrie, arestarea a doi ialomițeni pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. Cei doi au desfășurat a adevărată «afacere» cu cauciucuri furate, în perioada aprilie ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2009, 18:46
(12375 vizualizări - 1 comentariu)


Poșta, închisă pe 1 decembrie

Poșta, închisă pe 1 decembrie

Marți, 1 decembrie 2009, toate oficiile poștale din întreaga țară vor fi închise, anunță Departamentul Relații Publice din cadrul Companiei Naționale Poșta Română. Prin același comunicat de presă, se completează ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2009, 15:22
(14961 vizualizări - 0 comentarii)


«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

Elena Neagu, liderul local al UJSL Ialomița protestează împotriva intenției Confederației Sindicatelor Democratice din România de a negocia un pact politic direct cu PSD. Potrivit declarațiilor sale, la ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 18:07
(10958 vizualizări - 0 comentarii)


Un mort și un rănit într-un grav accident rutier

Marți, 24 noiembrie, la intrare în localitatea Albești, s-a petrecut un grav accident rutier. În timp ce se deplasa cu o autoutilitată, în condiții de vizibilitate redusă, conducătorul auto a pierdut controlul ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 16:38
(13473 vizualizări - 0 comentarii)


FenomenalUrziceni-Sevilla 1-0

Fenomenal
Urziceni-Sevilla 1-0

Într-un meci absolut FENOMENAL, Unirea Urziceni a învins în această seară o forță a fotbalului european, FC Sevilla. Potrivit statisticilor, Unirea Urziceni a obținut în acest sezon de Champions League ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 01:01
(16363 vizualizări - 0 comentarii)


Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

România a înregistrat cel de-al doilea deces prin gripă nouă. În doar ultimele 24 de ore, Ministerul Sănătății a confirmat infestarea cu virusul A/H1N1 a încă 190 de persoane. Ialomița se înscrie în rîndul ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:17
(10621 vizualizări - 0 comentarii)


Fetiță de 10 ani, lovită de o mașină

O minoră, de doar 10 ani, din localitatea Movilița, a fost victima unui accident rutier. Copila a vrut să traverseze strada în fugă dar nu s-a asigurat, fiind lovită de o mașină condusă de un cetățean portughez ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:12
(11001 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, identificat la Fetești

Polițiștii feteșteni au depistat sîmbătă, 21 noiembrie, în jurul prînzului, un bărbat ce era urmărit general din luna octombrie 2009. Cătălin B., de 40 ani a fost găsit de polițiști în zona unui centru ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:12
(11820 vizualizări - 0 comentarii)


Scandalagiu beat, cu cuțitul în centrul satului

Sîmbătă, 21 noiembrie, agenții Postului de Poliție Scînteia au fost alarmați de o tînără din Slobozia despre faptul că un bărbat înarmat cu un cuțit provoacă scandal în centrul satului Iazu. Intervenind ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:11
(12593 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

La finele săptămînii precedente, vineri, 20 noiembrie, polițiștii au fost sesizați cu privire la comiterea unui furt dintr-un magazint situat pe raza localității Ion Roată. Valoarea bunurilor sustrase, ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:10
(11115 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 20 spre 21 noiembrie, în jurul oreler 1,00, un bărbat din localitatea Munteni Buzău s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins la volanul unei mașini ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:09
(10847 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un utilaj răspânditor de asfalt

Incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt

Un incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt s-a petrecut vineri, 20 noiembrie 2009, în jurul orelor 18,00, în apropierea gropii de gunoi ecologice a municipiului Slobozia, unde se executau lucrări de ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2009, 14:40
(12515 vizualizări - 0 comentarii)


PSD Ialomița, «sugar» prefectural

PSD Ialomița, «sugar» prefectural

În urmă cu o săptămînă, inflamați de entuziasmul electoral, pesediștii ialomițeni i-au remis prefectului Mădălin Teculescu o scrisoare publică în care îl acuză de grave încălcări ale legii și acțiuni de ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2009, 01:13
(16736 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

Un polițist din Țăndărei a sesizat Direcția Generală Anticorupție Ialomița asupra încercării unei persoane de a-l mitui. Bărbatul, din Vrancea, a încercat să-l mituiască pe polițist pentru ca acesta să ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2009, 16:47
(11782 vizualizări - 0 comentarii)


Minori accidentați

Minori accidentați

Miercuri, 18 noiembrie, la Slobozia, o fetiță de 8 ani a fost ușor rănită într-un accident rutier. Copilul a traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure, fiind accidentat de o mașină ce circula ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 18:41
(10871 vizualizări - 0 comentarii)


Arme confiscate de polițiști

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat în perioada 20 octombrie-15 noiembrie o serie de activități vizînd legalitatea deținerii și folosirii armelor neletale. În urma ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 18:38
(10794 vizualizări - 0 comentarii)


Training pentru angajații Penitenciarului Slobozia

Training pentru angajații Penitenciarului Slobozia

Joi și vineri, respectiv, 19 și 20 noimebrie, reprezentanții Penitenciarului Slobozia participă la o sesiune de training pentru implementarea proiectului «Creșterea șanselor de incluziune socială a persoanelor ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 12:51
(11453 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

Marți, 17 noiembrie, în urma unui filtru rutier, polițiștii din Fetești au depistat un bărbat, de 22 ani, din Bordușani, în timp ce conducea o mașină fiind în stare de ebrietate. Actual, tînărul este cercetat ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:12
(12249 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la înșelăciuni!

Polițiștii ialomițeni avertizează populația cu privire la înșelăciunile ce se petrec în fiecare zi. Ultima produsă a constat în furtul dintr-un magazin a genții personale a vînzătoarei. Astfel, trei persoane ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:11
(11499 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o căruță

Un accident rutier s-a produs marți dimineață, 17 noiembrie, în localitatea ialomițeană Bărbulești. Urmare a incidentului rutier, un bătrîn de 83 ani a fost ușor rănit. Pe scurt, victima se afla într-o ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:11
(13911 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Deși nu deținea permis de conducere, un tînăr de 20 ani, din Urziceni, a decis să-și conducă mașina neînmatriculată în România, fiind identificat de polițiști. Pe numele tînărului a fost întocmit dosar ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:10
(13604 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 2100 lei aplicate de polițiștii feteșteni

Polițiștii feteșteni au acționat, marți, 17 noiembrie, în zona piețelor, barurilor și a locurilor de cazare, pentru prevenirea comiterii unor fapte ilegale. În timpul celor 43 de controale efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:10
(11288 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Iordache, câștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de câmp

Sorin Iordache, cîștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de cîmp

Sorin Iordache, un băiețel de 11 ani, este legitimat la Tenis Con Slobozia. Campion național în acest an, a reușit zilele acestea o spectaculoasă performanță, cîștigînd unul din cele mai puternice turnee ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:46
(12079 vizualizări - 0 comentarii)


«Munca la negru», sancționată mai aspru

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului teritorial de Muncă Ialomița au sancționat de la începutul anului 33 de angajatori pentru practicarea formelor de muncă ilegale. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:40
(12166 vizualizări - 0 comentarii)


Campanie anti-fumat, la Slobozia

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, în parteneriat cu alte instituții, marchează joi, 19 noiembrie, la Slobozia, «Ziua Națională fără tutun». «Campania „Renunță la fumat în fiecare zi!“ organizată ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:38
(13435 vizualizări - 0 comentarii)


A murit căzînd într-o fîntînă

Tragedie în comuna Maltezi. Un bărbat cu probleme de vedere a murit luni, 16 noiembrie, la primele ore ale dimineții, după ce a căzut într-o fîntînă secată de apă. Pompierii ialomițeni au intervenit de ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:33
(11055 vizualizări - 0 comentarii)


CEC-uri de 1,5 milioane, false

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Ialomița au demarat începerea urmăririi penale pe numele unui cetățean din Țăndărei. În sarcina bărbatului, de 34 ani, anchetatorii au reținut ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:21
(12024 vizualizări - 0 comentarii)


Campania electorală «dă de furcă» polițiștilor

Incidentele electorale nu se opresc în județul nostru. Polițiștii ialomițeni au cercetat și soluționat în perioada 6-17 noiembrie nu mai puțin de 6 reclamații electorale, în localitățile Mihail Kogălniceanu ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:03
(10683 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, prins la Fierbinți

Polițiștii din orașul Fierbinți-Tîrg au prins pe raza localității un tînăr în vîrstă de 23 ani ce era urmărit general încă din luna februarie 2009. Pe numele bărbatului exista un mandat de arestare, instnața ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:52
(10689 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dutu Niculae în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Călin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ceratean al urbei în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe BD în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Andreea în Arestat preventiv pentru «tentativă de omor» LOCATAR în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Ca să știți .. în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Van Basten în Au dat lovitura în prelungiri Ion în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Buratino în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ady în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Magda în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Cetatean. în Senzaționalele inginerii financiare pe bani publici ale administrației Potor Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Justițiarul din în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița gigel în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Dani în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova corupția ucide ! în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova VIVA în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...