Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

OCPI Ialomița a pierdut 1,2 milioane de euro

Incompetența directorului Tănase Mihalcea

OCPI Ialomița a pierdut 1,2 milioane de euro

bonus: Meciul declarațiilor

Scandal la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița. Instituția a ratat accesarea a 1,2 milioane de euro, reprezentând fondurile ne­cesare continuării lucrărilor de cadastrare în cadrul Progra­mului Național de Cadastru și Carte Funciară. Vizat de acuzații este actualul director al OCPI Ialomița, Tănase Mihalcea, care nu a făcut demersuri către administrațiile locale pentru a semna documentația necesară accesării ba­nilor. Cele 1,2 milioane de euro ar fi asigurat cadastrarea integrală a suprafețelor extra­vilane din cadrul a 40 de localități ialomițene.

Un demes ratat Proaspăt reconfirmat în funcția de director al Oficiu­lui de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița, sprijinit de deputatul PNL Gheorghe Tinel, Tănase Mihalcea și-a început noul mandat cu stângul. Acesta este acuzat public de faptul că a pierdut 1,2 milioane de euro din fondurile alocate pentru desfă­șurarea lucrărilor de cadastrare, în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară. Directorul OCPI Ialomița ar fi trebuit să facă demersuri pe lângă administrațiile locale pentru a încheia contracte cu firmele care desfă­șoară lucrări de cadastrare și să trimită înștiințări în acest sens, până la data de 31 decembrie 2019. Din motive greu de explicat, Tănase Mihalcea a omis să facă aceste formalități, iar în lipsa contractelor în­cheiate, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a retras fondurile alocate județului Ialomița. Con­tactat telefonic pentru a oferi un punct de vedere, Tănase Mihalcea a declarat laco­nic: «Știu că s-a emis un comunicat de presă în care sunt criticat... Voi da o replică la acest comunicat! Lucrurile n-au stat chiar așa cum se spune. Acum nu mai pot vorbi, sunt într-o ședință...». Din cauza neglijenței directorului Tănase Mihalcea, Ialomița devine, astfel, singurul județ din țară care, după 1 ianuarie 2020, nu poate continua desfă­șurarea Programului Național de Cadastru și Carte Funciară.

Probleme fără soluții Pierderea celor 1,2 mili­oane de euro afectează 40 de localități ialomițene be­neficiare ale Planului Național de Cadastru și Carte Funciară. Dacă fondurile ar fi ajuns în bugetele respectivelor primării, entitățile ar fi putut beneficia de o cadastrare integrală a terenurilor extravilane. Astfel, suprafața cadastrată a județului Ialomița ar fi crescut cu 30%, spun specialiștii în domeniu. Pe lângă pro­blema banilor, reprezentanții administrațiilor locale reclamă și lipsa de seriozitate a firmelor cu care au fost încheiate, în trecut, contracte pentru efectuarea lucrărilor cadastrale. Mihail Kogălniceanu este una dintre localitățile afectate de pierderea celor 1,2 milioane de euro și unde procesul de cadastrare se desfășoară cu încetinitorul. «Nu mă mai miră că au pierdut banii! Pot să vă spun că este un adevărat dezinteres pentru a efectua aceste lucrări... Iar firma cu care am încheiat contract se mișcă tare greu! Avem 8000 de imobile care trebuie cadastrate, dar până acum abia dacă s-au făcut 100 de cărți funciare... Am încercat să găsim altă firmă, dar, din păcate, sunt greu de găsit specialiști în acest domeniu!» susține Alexandru Dinu, primarul localității Mihail Kogălniceanu.

Meciul declarațiilor
Dispute politice în scandalul în care este implicat șeful Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița, Tănase Mihalcea. Social-de­mocrații ialomițeni au remis publicității un comunicat de presă în care reclamă incompetența acestuia. «Sub conduce­rea directorului Tănase Mihalcea, OCPI Ialomița a reușit o „performanță“ greu de egalat, fiind singurul județ din țară care nu a reușit să încheie niciun contract de finanțare a unităților administrativ-teritoriale în vederea continuării Programului Național de Cadastru și Carte Funciară!» se arată în documentul transmis de Partidul Social Democrat Ialomița. În replică la acuzațiile aduse, deputatul PNL Gheorghe Tinel, cel care l-a (re)propulsat în funcție pe Tănase Mihalcea, sare în apărarea acestuia. În cadrul unei confe­rințe de presă, acesta a precizat faptul că acuzațiile sunt nefondate. Mai mult, acesta a preci­zat faptul că vor fi făcute pu­blice o serie de informații cu privire la activitatea fostului director al instituției, Marius Ștef. «Vor ieși în perioada ur­mătoare la iveală niște lucruri foarte ciudate și foarte interesante despre activitatea fostului director al OCPI Ialomița! Vom face toate demersurile până la capăt și sunt multe lucruri care trebuie spuse acolo...» a precizat Gheorghe Tinel.

Drept la replica
Alineatul 6 al articolului 30 din Constitutia Romaniei prevede faptul ca Libertatea de exprimare NU poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.
Filiala judeteana a Partidului Social Democrat a incalcat aceasta prevedere printr-un comunicat de presa din data de 24 ianuarie 2020, ce face referire la “incompetenta actualei conduceri a OCPI Ialomita”, comunicat care a fost publicat in mai multe ziare locale.
Consider ca scopul acestuia a fost inducerea in spatiul public a unei idei false, potrivit careia, din culpa conducerii institutiei s-a pierdut suma de 1,2 milioane de euro alocate in luna decembrie pentru continuarea Programului National de Cadastru si Carte Funciara.
In luna noiembrie, mai exact in data de 21.11.2019, Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara a transmis o circulara referitoare la suma alocata judetului Ialomita pentru continuarea acestui program, fara a avea atasate normele de procedura specifice pentru a demara Finantarea VI, normele nefiind publicate. Tin sa mentionez ca la data primirii acestei circulare, director al OCPI Ialomita era domnul Stef Marius Vasile. Din data de 5 decembrie 2019, acesta ocupa functia de Sef Birou Inregistrare Sistematica din cadrul OCPI Ialomita, functie ce implica direct responsabilitati privind lucrarile de inregistrare sistematica realizate pe sectoarele cadastrale. Din aceste pozitii, nu a luat nici o masura pentru demararea procedurilor specifice etapei VI din cadrul Planului National de Cadastru si Carte Funciara. Domnul  Stef Marius Vasile este una dintre propunerile PSD Ialomita pentru functia de primar al municipiului Slobozia, conform unui articol aparut in presa locala, ceea ce ma face sa inteleg ca nu intamplator comunicatul in cauza este transmis chiar de catre Partidul Social Democrat.
Numirea mea in functie a survenit in data de 5 decembrie 2019, iar din acel moment una dintre preocuparile principale a fost continuarea acestui Program National. In data de 10.12.2019, ANCPI a transmis o adresa privind aprobarea Procedurii (Ordinul nr.819/2016), aceasta facand referire la continuarea Finantarii pe acest Program, dar pe etapa a II a. Astfel, OCPI Ialomita a procedat la prelungirea termenului contractelor de finantare incheiate in anul 2017 (Finantare II), prin intocmirea a 30 de acte aditionale pentru urmatoarele UAT-uri: Adancata, Armasesti, Boranesti, Bordusani, Bucu, Ciulnita, Cocora, Colelia, Dridu, Fierbinti-Targ, Gheorghe Lazar, Giurgeni, Grivita, Jilavele, Maia, Manasia, Mihail Kogalniceanu, Milosesti, Moldoveni, Munteni Buzau, Ograda, Rosiori, Sarateni, Saveni, Sfantu Gheorghe, Stelnica, Suditi, Traian, Valea Macrisului, Vladeni.
De asemenea, in cursul lunii decembrie au fost verificate documentele depuse la OCPI Ialomita in vederea efectuarii platilor si achitate un numar de 6 UAT-uri: Valea Macrisului, Giurgeni, Sfantu Gheorghe, Saveni, Ciulnita, Colelia.
Revenind la minciuna transmisa de catre PSD, mentionez faptul ca suma alocata judetului nostru pentru continuarea Programului National de Cadastru si Carte Funciara nu a fost pierduta, urmand a fi realocata pe Procedura VII, conform adresei numarul 666 din data de 27.01.2020 inaintata Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara.
In data de 27.01.2020 i-am solicitat domnului Stef Marius Vasile o nota explicativa cu privire la demersurile intreprinse pentru demararea Finantarii VI, dar pana la acest moment nu am primit nici un raspuns.
Mihalcea Tanase, director al OCPI Ialomita

28 Ianuarie 2020, 17:50 (16911 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
Planul Național de Cadastru și Carte Funciară a ajuns în instanță
Peste 300 mii de imobile din Ialomița așteaptă să beneficieze de cărți funciare

Comentariile cititorilor:


Mary:
(4 Februarie 2020, 14:11)
Și?! Încă mai este director??!!
Dadada:
(3 Februarie 2020, 08:13)
Actualul director al OCPI Ialomița, Tănase Mihalcea, fostul director, Ștef Marius Vasile, politia dar și presa locala ascund fapte penale săvârșire de angajați ai oficiului de cadastru.
Am pus pe birourile unui, comisar sef de politie, falsuri intelectuale făcute de un inginer de la cadastru, am pus pe birourile unor ziariști locali, documente privind aceleasi falsuri intelectuale, susținute de altele dovezi.
Toți fug de frica ca dracu de tămâie. Văd că mai există câte unul care mai da prin presă cate ceva, dar !a gândesc să nu fie la mișto și pentru reclama. Șerpărie mare in Ialomița!
Dadada:
(3 Februarie 2020, 01:50)
Ciurda de falsificatori in institutia, O.C.P.I. Ialomita. Inginerule maidanez, cadastrist, G.M. esti un infractor, inca scapat de bratul procurorului. Falsificatorule de meserie, locul tau este in puscarie !
Om nu maimuta:
(30 Ianuarie 2020, 21:39)
Domnule, Tănase Mihalcea vorbim dupa data de 14.02.2020 despre fapte facute de subalterni, bineinteles daca o sa mai fii domnul director.
Ion:
(30 Ianuarie 2020, 20:49)
Tinelus,ia l acasa!Pune l sa-ti masoare curtile,casele alea mari si da i si banii. Poate recupereaza neglijenta... Prosti de bubuie,dar s ai vostri. Baga mana n buzunarul OCPI national si,plin de relatii cum esti,scoate l,si de data aceasta!
cetatean:
(30 Ianuarie 2020, 13:52)
Domnilor..........sunt salariati mai competenti ca "mnealui, dar numirile sunt pe relatii politice ?! nu mai conteaza ca este PNL, PSD, UDMR, USR?! care este diferenta ?!
Posturi vacante:
(30 Ianuarie 2020, 13:40)
MANGAFAUA LUI GHEORHITA, A CLANURILOR PENALE, DIN JUDET DAR SI DIN INTERIORUL CLADIRII, BURETE DE STERS URMELE. UN TIP DE GENUL LUI, DINCA DIN CARACA, VARIANTA ADAPTARE IALOMITEANA, PUS ACOLO SA ARDA IN BUTOI EVENTUALE OPERE DE CARITATE CARE AU FOST FACUTE DE INAINTASI LUI. ESTE O MODA IN JUDET, DISPAR ACTELE INSTANT DIN ARHIVE. CONTROALE MAI PRIN VARA, POATE.
Posturi glumetze :
(30 Ianuarie 2020, 08:54)
Parca sunt numiti directori pentru a face giumbuslucur,sa distreze lumea,nu sa fie capabili in a respecta fisa postului.Cel din fotografie daca se imbraca adecvat,ii ia painea Clovnului Bozo.Se pare ca profesionalismul este ultima cerinta in a ocupa un loc de munca in institutiile de stat,politicismul si rubedenismul avand prioritate,permitandu-se adevarate"tunuri financiare"sau disfunctionalitati orientate catre anumite personaje.Se pare ca se confunda institutiile bugetare puse in slujba cetatenilor cu niste SRL uri ce baga bani anumitor indivizi.Controale nu face nimeni?
Orașul:
(30 Ianuarie 2020, 04:29)
sătule o fii PSD cu o fii, dă pe unde au calcat ăștia de la alde și pnl, nici iarba nu mai crește. Au făcut prăpăd în urmă lor. Mai vezi că sunt o grămadă de curve politice care au fugit de la PSD la PNL, actor principal în racolatul curvelor politice, nimeni altul decât cel Tunel Gheorghe. Uraaa
Sandi bel:
(30 Ianuarie 2020, 04:20)
@satul, atât ștef cât și Tase neglijență sunt pârnaie rău de tot, dă părnaie, nu glumă. Nu cred că ăștia de la independent să aibă ceva personal cu pârnaie asta de Tase, mă rog Tănase. Daca ar fii avut sigur îl făcea muci și Tănase Mihalcea era acum istorie. Material daca vor,  independenții , eu le pun pe țambal o întreaga retrospectiva de giumbușlucuri cu artiști din conducerea și angajați de la cadastru. Ce nu înțeleg este că toți sunt lipiți directori cu toate că nu ei conduc hoarda. Director Tănase este pus acolo cu un scop precis,  pentru că sa perie interiorul de mortăciuni și să aerisească mirosul de pârnaie!
Eu personal sunt mai mult suspicioasă cu Independent și cred că,  câteodată apară pe pârnaie ăștia, de alde,  Ștef și Tănase.
Apropo de șacalul Țuțu nu povestim nic, nic ?
Satul:
(29 Ianuarie 2020, 23:35)
Independent aveți ceva personal cu Tănase ne am săturat de voi pesedistilor
Magda:
(29 Ianuarie 2020, 20:25)
Tasica fai tu lui ing. GM o delegatie ca sa-mi faca si mie acte pe un teren, nu am acte pe el Tasele, da ii arat eu unde este, de ici pana colo la strada. Hai Tasele ca sti si tu ca GM face acte pe vorbe. Dracu cu mama lui de procurori dna, ca nu va aduna odata pe toti mai repede. Sunt proprietar iti dau cuvantul lsi ma jur pe verisoara lu vecinu, ca sa ma crezi.
Ghe:
(29 Ianuarie 2020, 12:16)
Ce va mai barfiti pe ascuns si cand sunteti fata-n fata va lingenti in c.r, unul pe altul. Ce mizerie de pupincuristi aveti in sange.
Cccc:
(29 Ianuarie 2020, 10:07)
Micul furt devine mare ! Domnul din imagine are scheleti ascunsi in arhiva institutiei, prin anul 2016 cand tot el era sef al cadastrului, printr-o adresa informa o sectie de politie, ca si citam. Vanzarea terenului, XXX la notariat s-a facut fara ca vanzatorul sa detina acte de proprietate la momentul vanzarii si intocmiri contractului de vanzare cumparare. Dar nu spune cum inginer de la cadastrusubaltern al sau a fost implicat si cum a emis pentru acel teren fisa de punere in posesie, pe numele vanzatorului, care nu era proprietar. Caz inchis cu sprijinul politiei si procurorului care nu a vazut si nu a auzit. E acum ghiciti voi de ce este intarziata cadastrarea. Neglijenta uitata de codul penal ?
Fatma:
(29 Ianuarie 2020, 09:37)
Nu se vrea cadastrarea pentru ca ar iesii la suprafata multe ilegalitati penale facute chiar de subalterni lui impreuna cu fosti si actuali primari, prefect dar si angajati din cardul comisilor de retrocedare a terenurilor. Ganditi-va ca din judet sunt date disparute, zeci de hectare de teren. Ce interes ar avea acest individ sa scoata la suprafata, furtul si ilegalitatile, prietenilor, prietenilor lui, care l-au repus in functie. Multe furturi cu ajutorul OCPI Ialomita, cu stirea politiei si procuraturi, unele chiar girate. Trompeta asta a fost numita politic director la OCPI, ca sa stearga urmele, nu ca ar fii el o somitate. Voi presa Ialomiteana dar si de la Independent cunoasteti cateva fapte penale cu cazuri de coruptie si grupuri, demne de puscarie, dar va este frica sa le expuneti publicului larg. Ar fii de vazut cum anumiti ingineri de la OCPI Ialomita au facut prin fals, cadastrarile la retrocedari. Frica de a baga in puscarie subalternii individului numit director de competentul TG. Stie el ce este politia si procuratura Ialomiteana, asa ca isi permite.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 23 Sep 2026
229 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

22 Septembrie 2026, 18:15


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(601 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(759 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(623 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(886 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(994 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1099 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(1837 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1333 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1045 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1006 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1096 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(3489 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2066 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1270 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1335 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1219 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1208 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(3683 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1377 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1276 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1223 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(2069 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 17:25
(3380 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(1512 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Vineri, 4 septembrie 2026, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Parohiile «Buna Vestire» Slobozia, «Sf. Dumitru» Slobozia, Slobozia Nouă I, Bucu și Traian I, au organizat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:35
(1768 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Joi, 3 septembrie a.c., între orele 19,00-22,00, polițiștii slobozeni, împreună cu un reprezentant al Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:25
(2188 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Cercetat pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 15:05
(1664 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Joi, 3 septembrie 2026, în intervalul orar 08,00-15,15, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 12:20
(1833 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(1851 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nelutu în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Suporter în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Giulia în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  cetatean în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Dinu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Antonio în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» bibani Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Gigel în Fost procuror-șef al DIICOT Ialomița, condamnat definitiv de Curtea Supremă la 1 an de închisoare și plata unei amenzi de 80 mii de lei ete_na în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Cetățean în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vali în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @Anfrel în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Locatar zona 0 Filaturii în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vorba suna, fapta tuna în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Andrei în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Marcel în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...