Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Primul succes în amicale

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia

Primul succes în amicale

Unirea Slobozia a debutat în seria meciurilor amicale cu două înfrângeri: 0-2 cu Metaloglobus și 0-1 cu Gloria Buzău. Ambele meciuri s-au jucat în deplasare și ambele adversare sunt echipe de ligă secundă, nivel spre care tindem și noi să ajungem. Sâmbătă, 1 februarie a.c., a fost momentul primului succes pentru echipa noastră. Unirea a primit pe terenul de la Bucu vizita brăi­lenilor de la Victoria Traian, echipă care evo­luează în Liga a IV-a din județul vecin. Așa cum ne-a obișnuit în această iarnă, antrenorul Enache Costea a fo­losit garnituri distincte în cele două reprize. În prima parte au jucat: Gurău-Comșa, Lazăr, Dumbrăvean, Toma-Lemnaru, Unguru, Chebac-Năstase, Ene, Mihalache. În repriza secundă au evoluat: Poiană-Drăghici, Dinu, Ibrian, Gherasim-Milotin, Danciu, Suciu-Răduca, Moldovan, Dragomir. Nu a jucat Alexandru Muscă, răcit, iar tinerii Stroe și Negoiu au evo­luat pentru echipa secundă, care a terminat la egalitate 5-5 amicalul cu CS Amara. În jocul cu Victoria Traian, Unirea s-a impus cu 1-0. Golul l-a avut la origine pe Lazăr, care l-a lansat cu o diagonală pe Toma, iar centrarea acestuia a fost reluată în poartă din 16 metri de Ricardo Mihalache. De marți, 4 februa­rie 2020, galben-albaștrii au plecat în cantonament la Izvorani. În cele 10 zile ale stagiului de pregătire, ialomițenii vor susține și două jocuri amicale cu Progresul Spartac și CS Balotești.

Debut pentru Dragomir
În repriza secundă a meciului cu Victoria Traian a fost introdus, în premieră, foarte tânărul atacant Denis Dragomir, una dintre cele mai mari speranțe ale Centrului de Copii și Juniori de la Unirea. Denis este născut în 2005 și este un obișnuit al acțiunilor lotului U15 al României. Dragomir și alți cinci juniori (Chiriță, Dorobanțu, Stoica, Munteanu, Lungu) sunt în cantonament alături de seniori și, probabil, vor mai apărea în meciuri amicale și chiar cele oficiale.

4 Februarie 2020, 16:20 (4448 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


Suporter:
(6 Februarie 2020, 00:42)
Nu mai avem fotbal in Ialomita totul este pe pile si nu pe buna dreptate asta se vede și la nivel național. In Romania nu o sa mai fie fotbal bun multi ani vorba lui Hagi.Este cel mai urât campionat la Toate categoriile din lume cred
George.:
(5 Februarie 2020, 15:29)
Felicitari.Astia nu scriu de Doja.Nu vor sa mediatizeze acest club,din anumite motive.O tot unfla pe Unirea de parca ar juca in A!! Oricum nu o sa promoveze.Veti vedea.....
Suporter:
(5 Februarie 2020, 11:43)
Agricola Borcea- Recolta Gheorghe Doja 2-3 într-un meci amical disputat pe terenul celor de la Borcea.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 11 Iul 2026
272 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: 48 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 21 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27669, fiind înregistrate 48 de cazuri noi față de ziua de miercuri, 20 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2022, 16:20
(3242 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 1,43 milioane de lei pentru sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna mai ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2022, 15:10
(10625 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Țăndărei, Vlădeni și Săveni

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Țăndărei, Vlădeni și Săveni

Miercuri, 20 iulie 2022, pompierii ialomițeni au participat la stingerea a trei incendii de vegetație în localitățile Țăndărei, Vlădeni și Săveni. La Țăndărei s-a intervenit pentru lichidarea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2022, 13:50
(11811 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 62 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 20 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27621, fiind înregistrate 62 de cazuri noi față de ziua de marți, 19 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 16:35
(4073 vizualizări - 0 comentarii)


«Arheolog pentru o zi» la Muzeul Județean Ialomița

Miercuri, 20 iulie 2022, la Muzeul Județean Ialomița, s-a desfășurat un eveniment în aer liber, destinat micuților înscriși în programul muzeal-educațional «Șezătoarea copiilor». Sub egida «Arheolog ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 16:20
(4385 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Teste Papanicolau si HPV gratuite

Marți, 26 iulie, la orele 12.00, Fundația «Renașterea» organizează la Slobozia evenimentul de lansare a proiectului «Screening pentru Cancerul de Col Uterin și Tratament Precoce (SCCUT)»-Regiunea Sud-Muntenia ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 16:05
(15173 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Venituri de 106,04 milioane de lei, colectate în luna iunie 2022

În luna iunie a anului 2022, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 106,04 milioane de lei, cu 21 ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 12:50
(13382 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Au fost publicate rezultatele inițiale ale concursului de Titularizare 2022

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița informează că marți, 19 iulie a.c., au fost făcute publice rezultatele inițiale ale concursului de Titularizare 2022. În centrele de evaluare au fost trimise 187 de ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 19:00
(26172 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: 90,9% din populația Ialomiței a fost recenzată

Până pe 24 iulie 2022, la nivelul județului Ialomița, se desfășoară a treia etapă a Recensământului Populației și Locuințelor 2021. Datele Direcției Județene de Statistică Ialomița arată că până luni, ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 17:00
(25986 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 48 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 19 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27559, fiind înregistrate 48 de cazuri noi față de ziua de luni, 18 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 16:00
(12937 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectul «Hercules», desfășurat și în județul Ialomița

În perioada 25 iulie-19 august 2022, Ministerul Sportului va desfășura în premieră Proiectul «Hercules», un program destinat atragerii copiilor către sport, care va oferi elevilor cu vârste între 6 și ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 14:30
(11527 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «cămătărie»

Luni, 18 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au pus în executare 3 mandate de percheziții domiciliare în municipiul Urziceni. Forțele de ordine au descins la locuințele unor pesoane bănuite de săvârșirea ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 14:00
(5552 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obține cazierul fiscal folosind Spațiul Privat Virtual

Contribuabilii pot obține cazierul fiscal și în format electornic, prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV). Documentul este eliberat de sistemul informatic doar contribuabililor înregistrați în ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 12:15
(12163 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dezbatere publică privind modificările aduse Legii Asociațiilor de Proprietari

Organizația USR Ialomița organizează joi, 21 iulie 2022, între orele 16,00-19,00, la inițiativa deputatului USR Alin Apostol, membru al Comisiei de Administrație, o dezbatere publică pe marginea modificărilor ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 11:05
(11792 vizualizări - 0 comentarii)


Șapte tineri polițiști, repartizați la IPJ Ialomița

Șapte tineri polițiști, repartizați la IPJ Ialomița

Luni, 18 iulie a.c., șapte ofițeri de poliție, absolvenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» București-promoția 2022, și-au început activitatea la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 18:20
(7791 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 16 iulie a.c, în jurul orelor 11,30, polițiștii din Stelnica, în timpul unui filtru rutier efectuat pe raza comunei Vlădeni, au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 52 ani, în timp ce conducea ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 18:15
(4887 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Rezultatele etapei de repartizare computerizată în liceu pentru anul școlar 2022-2023

Ministerul Educației a publicat miercuri, 14 iulie, ora 10,00, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 17:55
(14732 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,083 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomița a efectuat, în luna iunie 2022, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 24 de inspecții fiscale (11 la ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 17:05
(14578 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Luni, 18 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27511, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de duminică, 17 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 16:55
(4183 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale ITM Ialomița în stațiile de carburanți

Controale ale ITM Ialomița în stațiile de carburanți

Rezultatele vizitelor de inspecție efectuate de către inspectoratele teritoriale de muncă și de către inspectorii de muncă de la Inspecția Muncii în anii anteriori, precum și evenimentele care au avut loc ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 16:25
(8884 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Slobozia

Accident la Slobozia

Sâmbătă, 16 iulie a.c., în jurul orelor 23,00, patru echipaje de pompieri din Slobozia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 14:20
(11400 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


APIA: Plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, diferența aferentă cantităților de motorină utilizate în perioada ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 14:10
(12436 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Controale la peste 4200 de contribuabili în luna iunie 2022

Unul dintre obiectivele majore ale ANAF este combaterea evaziunii fiscale, un flagel al economiei care păgubește bugetul general consolidat de resursele necesare bunei desfășurări a statului. În acest sens ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 13:55
(11051 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Percheziții domiciliare la cămătari

În dimineața zilei de luni, 18 iulie a.c., polițiștii IPJ Ialomița au efectuat 3 percheziții domiciliare, în municipiul Urziceni, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 12:20
(4673 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 17 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27499, fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 16 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2022, 16:50
(1341 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 17 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 16 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27480, fiind înregistrate 17 cazuri noi față de ziua de vineri, 15 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2022, 16:15
(1843 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 26 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 15 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27463, fiind înregistrate 26 de cazuri noi față de ziua de joi, 14 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2022, 16:15
(2720 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Creșterea numărului de infectări COVID-19, în atenția autorităților

În contextul creșterii numărului de infectări COVID-19, prefectul județului Ialomița a convocat vineri, 15 iulie 2022, o ședință cu conducerile Direcției de Sănătate Publică Ialomița, managerii și directorii ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2022, 15:45
(8142 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Mandat de executare a pedepsei, pus în aplicare de polițiști

Joi, 14 iulie a.c., polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune privind identificarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag executării pedepselor privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2022, 15:00
(14953 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 20 iulie 2022, termen de depunere pentru mai multe declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că miercuri, 20 iulie 2022, este termenul de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2022, 16:10
(26168 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...