Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Remiză cu Progresul Spartac

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia

Remiză cu Progresul Spartac

Unirea Slobozia se află în cantonament la Izvorani unde, pe lângă antrenamente, mai ciupește timp și pentru câte un meci amical. S-a întâmplat sâmbătă 8 februarie a.c., când Unirea a întâlnit pe Progresul Spartac București. Băieții lui Enache Costea au fost colegi de serie în sezonul trecut cu progresiștii și ambele echipe au ratat promovarea în fa­voarea Rapidului. Acum este fie­care cu seria ei și ambele sunt în poziția de lider: Unirea în Seria a II-a, iar Progresul în Seria a III-a. Cu alte cuvinte, un meci amical care ar putea fi reeditat în toamnă în Liga a II-a. Partida de sâmbătă a fost așa cum ne așteptam, una echilibrată, fiecare echipă câștigând câte o repriză. În prima parte, echipa noastră a avut câștig de cauză prin reușita lui Florinel Ibrian, venită în urma unei faze fixe. Bucureștenii au egalat în partea secundă, în urma unuia dintre rarele momente ale lui Lazăr care a oferit practic o pasă de gol adversarilor. S-a terminat echitabil 1-1, în ciuda faptului că ambele echipe au trecut în alte câteva momente pe lângă gol. Antrenorul Enache Costea a rămas fidel conceptului de a aborda reprizele cu garnituri diferite. Astfel, în prima parte, au evoluat: Poiană-Stoianovici, Suciu, Dinu, Ibrian-Chebac, Milotin, Toma-Răduca, Muscă, Moldovan. În repriza secundă au jucat: Gurău-Comșa, Lazăr, Dumbrăvean, Ghe­rasim-Unguru, Lemnaru, Danciu-Năstase, Ene, Mihalache. După 30 de minute, Unguru a ieșit accidentat, lăsându-i locul lui Suciu.

Polivalenții lui Enache Antrenorul Unirii, Enache Costea, beneficiază nu numai de un lot cu dubluri pe toate posturile, dar și de jucători polivalenți. Suporterii știu deja că Vlad Suciu poate asigura partea centrală atât în defensivă, cât și în linia mediană, aspect pe care l-a demonstrat în amicalul cu Progresul. În același joc, Ibrian a fost folosit fundaș stânga și a evoluat bine cu toate că în tur a evoluat în dreapta sau în centrul apă­rării. De asemenea, căpitanul Constantin Toma a jucat mijlocaș central stânga, dar rămâne o soluție concretă în banda stângă atât în defensivă, cât și în ofensivă. «A fost un meci cu o echipă de același nivel, implicată la rându-i în lupta pentru promovare... Sunt mulțumit de randamentul băieților, de nivelul la care au ajuns. În­cercăm în această perioadă o serie de formule de joc având destul timp pentru a ne lămuri care este cel mai bun 11. Toți au șansa lor de a fi în echipa de start, un singur lucru fiind cert: în primul joc oficial nu va fi în teren Alexandru Chebac pentru că este suspendat!» a declarat Enache Costea, antrenorul echipei Unirea Slobozia.

Stoianovici, a șaptea achiziție Campania de transferuri a Unirii Slobozia a bifat un nou nume. Andrei Stoianovici (19 ani) a venit de la divizionara secundă Metaloglobus București, joacă pe postul de fundaș dreapta și este al șaptelea transfer al Unirii, după portarul Gurău, mijlocașii Unguru și Suciu și atacanții Ene, Muscă și Mihalache.

11 Februarie 2020, 13:20 (4128 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...?
Președintele Ilie Lemnaru «pregătește» Unirea Slobozia pentru Liga 2
Claudiu Niculescu și-a încheiat mandatul la Unirea Slobozia!
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 16 Iun 2026
311 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Mercedes furat din Italia și găsit în Ialomița, restituit proprietarului

Mercedes furat din Italia și găsit în Ialomița, restituit proprietarului

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartiment Trafic Furturi Auto au identificat și restituit proprietarului de drept un autoturism reclamat furat în luna august 2011. Urmare ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2011, 16:54
(11617 vizualizări - 3 comentarii)


Urziceni: La volan deși avea permisul anulat

Polițiștii rutieri din Urziceni au depistat marți, 8 noiembrie a.c., în jurul orei 18.30, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 29 ani, din comuna Manasia. În urma legitimării conducătorului ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2011, 16:45
(12618 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Arestat pentru infracțiuni la regimul circulației

Marți, 8 noiembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Fetești au organizat și executat o acțiune pe linia punerii în executare a mandatelor și prinderea persoanelor urmărite ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2011, 16:44
(10073 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești arestare


Acțiuni ale polițiștilor din Țăndărei

În cursul zilei de marți, 8 noiembrie a.c., efective din cadrul Poliției Țăndărei au organizat acțiuni ce au vizat prevenirea și combaterea criminalității stradale, asigurarea și menținerea ordinii și liniștii ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2011, 16:44
(13847 vizualizări - 1 comentariu)


6,80%, rata șomajului în Ialomița

La sfîrșitul lunii octombrie 2011, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 7207 persoane, din care 2032 șomeri indemnizați, respectiv 5175 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2011, 10:46
(11612 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2011, 17:24
(6784 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Amenzi pentru muncă «la negru»

Inspectorii ITM Ialomița, în colaborare cu polițiști și jandarmi, au efectuat în noaptea de 19 spre 20 octombrie o serie de controale la agenții economici din județ ce desfășoară activități în domeniul ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2011, 17:06
(13463 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Lovită pe trecerea de pietoni

O tînără de 18 ani a fost luni, 7 noiembrie, victima unui accident rutier. Adolescenta încerca să traverseze strada pe trecerea de pietoni din localitatea Coșereni cînd a fost lovită de o mașină condusă ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2011, 17:04
(13507 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante în străinătate

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, actual sînt disponibile, prin intermediul rețelei EURES, 45 locuri de muncă în străinătate. Astfel, ialomițenii șomeri ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2011, 17:03
(12767 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi băuți, la volan

Polițiștii au prins luni, 7 noiembrie, doi bărbați de 36 și 43 ani, din Amara, respectiv Fetești, în timp ce conduceau autoturismele personale, deși consumaseră băuturilor alcoolice. În urma testărilor ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2011, 17:01
(12404 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

SC FRAHER DISTRIBUTION SRL angajează agent vînzări pe ruta Ialomita-Călărași.
Cerințe studii medii sau superioare, permis categoria B, experiență în vînzări.
Relații la telefon 0 ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2011, 16:59
(14551 vizualizări - 1 comentariu)


Bucu: Accident rutier cu două victime

Nerespectarea semnificației unui indicator «Stop» a fost cauza principală a producerii unui accodent rutier în care două persoane au fost rănite. S-a întîmplat, duminică, 6 noiembrie, la Bucu, în timp ce ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:22
(17489 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Bucu accident


Slobozia: Tînăr băut, violent cu polițiștii

În noaptea de vineri spre sîmbătă, 4 spre 5 noiembrie, în jurul orei 2,00, un echipaj de Poliție Rutieră a oprit pe Șoseaua Brăilei o mașină în care se aflau cinci persoane, patru bărbați și o femeie, cu ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:21
(10456 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi beți la volan

Sîmbătă spre duminică, respectiv 5 spre 6 noiembrie, în jurul orei 04,30, un echipaj al Poliției Rutiere Țăndărei a oprit pentru control în trafic un autoturism condus de un tînăr, de 21 ani, din orașul ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:21
(15311 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Comunicarea locurilor de muncă vacante, obligatorie pentru angajatori

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește agenților economici care își au sediul pe raza județului Ialomița faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:20
(14438 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Copil de 3 ani, lovit de o mașină

Sîmbătă, 5 noiembrie, la Făcăeni s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce un bucureștean, de 31 ani, se deplasa la volanul unui autoturism, a accidentat un copil de 3 ani care s-a angajat ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:20
(11758 vizualizări - 0 comentarii)


Gimbășani: Vînătoare ilegală

Sîmbătă, 5 noiembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat pentru prevenirea și combaterea braconajului cinegetic pe fondul Gimbășani. Astfel, în timpul acțiunii, ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:19
(12165 vizualizări - 0 comentarii)


Adîncata: A intrat cu mașina în pom

Neadaptarea vitezei de deplasare la condițiile meteo rutiere a fost cauza principală de producere a unui accident rutier. S-a întîmplat sîmbătă, 5 noiembrie, în apropierea comunei Adîncata, cînd un bărbat ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:19
(14551 vizualizări - 1 comentariu)


Bordușani: Au tăiat salcii pentru foc

Un bărbat de 38 ani, din Bordușani, a alertat polițșiștii din localitate cu privire la faptul că persoane necunoscute fură lemn din pădurea situată în vecinătatea satului Cegani. Deplasîndu-se la fața locului ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:18
(16842 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 266 de amenzi în trafic

În perioada, 4-6 noiembrie, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Neregulile în traficul rutier au fost sancționate de polițiștii cu ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:18
(11537 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie în discoteci

Polițiștii, în colaborare cu jandarmii ialomițeni au efectuat în noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 5 spre 6 noiembrie, o razie la discotecile de pe raza comunelor arondate Secției 1 Poliție Rurală ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:17
(15159 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune a Poliției în piață

Sîmbătă, 5 noiembrie, în intervalul orar 08,00-12,00, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii faptelor antisociale și menținerea climatului de ordine și siguranță publică în ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:16
(15521 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 78 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 7 noiembrie 2011, sînt disponibile doar 78 locuri de muncă vacante. Cele mai multe ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 13:37
(16190 vizualizări - 1 comentariu)


Amara: Agent de pază, reținut de polițiști

Un tînăr de 28 ani, din Amara, a fost reținut de polițiștii pentru 24 de ore, pe numele său reținîndu-se săvîrșirea a șapte infracțiuni de furt. Anchetatorii au stabilit că individul, în perioada august ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 14:02
(16436 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bătrîn, victimă a două hoațe

Un bătrîn de 72 ani, din Urziceni, a fost joi, 3 noiembrie a.c., a fost victima unei înșelăciuni. Victima a fost abordată de două femei care doreau să cumpere aparatură veche și, profitînd de neatenția ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:57
(14375 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Biciclist de 85 ani, accidentat

Un bătrîn de 85 ani, din Țăndărei, a fost victima unui accident rutier, joi, 3 noiembrie a.c., în timp ce se deplasa cu bicicleta. Cauza incidentului a fost nerespectarea de către victimă a indicatorului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:54
(10212 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi pentru ilegalități în domeniul jocurilor de noroc

Joi, 3 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor au verificat 14 agenți economici care exploatează jocuri de noroc. Potrivit polițiștilor, în șase din cazuri s-au constatat deficiențe ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:53
(13258 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prevenirea accidentelor rutiere în școli

Potrivit unei informări media, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat, în perioada 26 octombrie-3 noiembrie a.c., o acțiune pentru «prevenirea accidentelor de circulație», activități informativ-preventive ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:52
(14159 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Acțiune a Poliției

Joi, 3 noiembrie, în intervalul orar 23,00-03,00, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii furturilor de materiale feroase și neferoase, a furturilor de cabluri și componente electrice. În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:51
(14614 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Comerciantă ambulantă, amendată de polițiști

O tînără de 18 ani, din Hîrșova, a fost prinsă joi, 3 noiembrie, la Bucu, în timp vindea articole de îmbrăcăminte fără a deține documente de proveniență a mărfii. Prinsă fiind de polițiști, tînăra a rămas ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:50
(10817 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gigel în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Gu în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia teren intravilan Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Răduță Aurelian-Constantin în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 C în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia Anii lui Disco Ring în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Viorele în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Viorel în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? AlexDan în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Cineva în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Robert-daniel în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Copil în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Robert în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Om -distrus în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Manole,-pt om în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Ion în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia oRLandO în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor puiemotor în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor autoturism Opel Corsa în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...