Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Împreună pentru Educație» la Perieți

Proiect unic în mediul rural

«Împreună pentru Educație» la Perieți

Autoritățile locale din Perieți au realizat un proiect inedit prin care susțin Educația la nivelul comunității. «Împreună pentru Educație» este numele inițiativei prin care ad­ministrația locală încearcă să-i aducă pe elevi mult mai aproape de școală și profesori. Activi­tățile au început încă din toamna trecută și se vor derula pe întreg parcursul anului școlar, până la vacanța mare. «Ne dorim ca elevii noștri să fie mult mai implicați în ceea ce privește activitățile care se desfășoară la școală. Tocmai de aceea am decis să le fim alături!» susține Adrian Merlea, primarul lo­calității Perieți. Proiectul derulat la Perieți este unic la nivelul localităților rurale din județul Ialomița.

Investiție pentru Educație
În vreme ce tot mai mulți copii, mai ales din mediul rural, decid să renunțe la școală, autoritățile locale din Perieți au decis să facă școala mult mai atractivă pentru elevi. Astfel, aleșii localității au realizat un proiect prin care doresc să-i facă pe elevi să devină mult mai res­ponsabili în ceea ce privește Educația. Așa a luat naștere inițiativa locală «Îm­preună pentru Educație», prin care au­toritățile locale din Perieți se implică în susținerea actului educațional. «Ne dorim ca elevii noștri să obțină premii la olim­piadele școlare și locuri bune la liceele din Slobozia, în urma susținerii Evaluării Naționale... De asemenea, ne dorim ca aceștia să aibă o altă viziune în ceea ce privește școala! Tocmai de aceea ne dorim să ne implicăm mult mai mult pentru a-i susține și a fi alături de ei...» a explicat Adrian Merlea, primarul co­mu­nei Perieți. Proiectul «Împreună pentru Educație» al Primăriei Perieți a debutat la începutul anului școlar și se va în­cheia la începutul vacanței mari. În toată această perioadă de timp, elevii vor be­neficia de cărți școlare, concursuri de cultură generală cu premii, dar și excursii tematice, pentru ca aceștia să cunoască cele mai importante zone turistice din Bărăgan și din țară. «Avem în plan să le oferim elevilor noștri și o masă caldă, tot prin acest proiect... Trebuie să primim o serie de avize de la instituțiile abilitate și să găsim o formă de colaborare cu o unitate care prepară hrană caldă, apoi vom oferi mâncarea caldă elevilor din localitatea Perieți!» a mai spus Adrian Merlea, primarul din Perieți.

Culegeri pentru toți elevii
Recent, în cadrul Școlii Gimnaziale Perieți, precum și al unităților de învă­țământ arondate s-a încheiat cu succes prima activitate desfășurată de autoritățile locale în cadrul proiectului «Împreună pentru Educație». Astfel, toți cei 350 de elevi din localitate au primit culegeri de Matematică și Limba Română. «Ne ajută foarte mult să lucrăm la clasă cu elevii, mai ales cu cei de clasa a VIII-a... Sunt culegeri foarte bune, concepute conform programei!» susține Veronica Dima, profesor de Matematică la Școala Gimnazială Perieți. Și elevii sunt încântați de culegerile pe care le-au primit gratuit la școală. Cătălina Catoi are 14 ani și este în clasa a VIII-a. Se pregătește intens pentru Evaluarea Națională, întrucât vrea să devină elevă a Liceului Pedagogic «Matei Basarab» din Slobozia. «Sunt bune culegerile, mă ajută să studiez mai mult și să-mi verific cunoștințele obținute la școală. Vreau să devin educator pentru că îmi plac foarte mult copiii!» spune adolescenta încântată. Lăcrămioara Mâinea este elevă în clasa a VI-a a Școlii Gimnaziale Perieți. Recent a câștigat un concurs de Cultură Generală organizat la școală și a obținut marele premiu. «A fost un concurs organizat cu ocazia zilei de 1 Decembrie... Am luat marele premiu pentru că am scris un eseu foarte bun. Îmi place la școală și mă bucur că domnii de la Primărie ne susțin!» spune încântată Lăcrămioara.

15 Februarie 2020, 11:40 (11337 vizualizări - 38 comentarii)

Citiți și:
«Zâmbește și Dăruiește» la Perieți
Apă mai bună la robinetele locuitorilor din Perieți
«Pască și lumină» de Paște cu ajutorul voluntarilor

Comentariile cititorilor:


Cristina:
(17 Februarie 2020, 22:17)
Doamna Florentina dar înainte de 2016 nu ati avut primar? Nici Amara nu are toate străzile asfaltate,oraș fiind .Lucrururile s-au mișcat cu repeziciune din 2016 până astăzi.Soarta s-a schimbat in anul 2016 ca a venit cine trebuia la primarie
Florentina:
(17 Februarie 2020, 20:31)
Ne-am obișnuit cu puțin sau cu deloc și ne bucurăm de lucruri normale. Eu fac naveta zilnic la Slobozia și până la ieșirea din sat merg pe aceleași străzi pline de noroi și gropi, dar suntem în grafic. Poate în mandatul viitor primarele o să.. o să... și o să..... Pentru gospodinele casnice care fac drumul doar până la magazinul din colț, că ajutorul social și șomajul vin cu poșta, totul e foarte bine. Ne merităm soarta.
Ianoși :
(17 Februarie 2020, 15:39)
Neaprobat...chiar merită
Comentariu N.A.Probat:
(17 Februarie 2020, 15:22)
Spuneam intr-un comentariu (nepublicat/neaprobat) ca primarul de Perieti este cadorisit destul de des cu articole laudative de catre redactia ,,Independent''.
Slobozean:
(17 Februarie 2020, 09:21)
Fiecare om are opinii pro si contra. La Perieti de cand cu dl. Merlea primar se simte altceva, este altceva decât înainte ca acest domn sa fie primar. Sigur ca este un merit deosebit. Priviți Slobozia....la noi e o joacă si atat. Nimic bun facut. Succes dl. Merlea.Functiile ni se dau cu un scop clar. Munca si credinta.!
Stat:
(17 Februarie 2020, 00:36)
Merlea iese la pensie de la primarie și va ofticati
Răżvan:
(16 Februarie 2020, 21:47)
Un bun exemplu! U.A.T. urile din județ pot învăța. Bravo, domnule primar!
Perretean:
(16 Februarie 2020, 21:22)
Alooo ce tot ii ridicați osanale Pai e normal sa faca ca daia e platit ca primar Si daca face stati voi linistiti ca face si pentru el.ca salariu nu ajunge. Osanale da zici ca face de la el. Da poate sa faca ceva daca Consiliul local nu vrea? Omu isi face campanie.astavfaxe.foarte bine.ca asa e in politica. Toti....imoralii. o sa vedeti in curând. Face pentru el in primul rand. Rabdare ... dar nu mai facetibatata lauda ca nui chiar asa de luminos. Rabdareee
Stefan :
(16 Februarie 2020, 19:40)
Dacă scoala avea wc in curte era mai bine.Chiar nu vedeți cât s-a invest in scolile din Perieti? Este un proiect draga Carmen " Împreună pentru educație " iar elevii sunt principalii beneficiari.
Adevărul :
(16 Februarie 2020, 19:24)
Elevii Școlii Perieti se bucură an de an de aprecierea profesorilor de la licee pentru nivelul de cunoștințe și educație. Școala Perieți a dat medici, învățători, polițiști , ingineri, stomatologi, economiști. Cu exemple in fiecare sat, de la Păltiniș până la Misleanu. Să dezinformezi doar pt că vrei să lovești in singurul primar care a făcut ceva pt această comunitate este ca și cum ai nega toate reușitele acestor copii și părinți. Și DA, acele 2 cărți fac diferența între educație și mediocritate acolo unde posibilitățile financiare ale părinților sunt reduse. E mult mai simplu pt toți să fii rău sau prost, nu?
Ion:
(16 Februarie 2020, 19:20)
Se vede că cele două comentariu de la Carmen și Fără penali au fost date noaptea...ca hotii.De aici se vede rautatea și faptul că minciunile vin de la un contracandidat al actualului primar.
Flori:
(16 Februarie 2020, 19:17)
Draga Carmen predau la Scoala Gimnazială Perieti și te contrazic total. Este cea mai bună scoala din mediul rural! O duminică binecuvântată!
Ionela:
(16 Februarie 2020, 19:00)
Eu am vazut-o pe doamna așteptând autobuzul în stație și pe vreme bună și pe vreme rea. Asa ca aruncați numai minciuni.Este cel mai bun! Văd că vă ofticati că o să câștige tot el.
Pentru Carmen si Fara penali:
(16 Februarie 2020, 12:47)
Eu as zice sa va informati corect înainte de a comenta doar pentru a va afla în treaba si a debita numai prostii.N-are nicio legătură sotia cu masina primăriei.Si in legatura cu campania făcută pe banii primăriei,cam ce ai vrea draga Carmen,sa nu mai faca nimic pana la alegeri,doar ca sa nu se interpreteze să-și face campanie electorală?Asta este,primarul in functie are un pas inainte....este normal sa fie asa.Si este de apreciat că face lucruri frumoase pentru copii si pentru educație.
Fără penali:
(16 Februarie 2020, 00:54)
Să ne spună primarul cu ce mașină face soția naveta la servici. Cumva cu mașina primăriei?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
290 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(19107 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18825 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(20021 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20798 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19978 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20658 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20311 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20714 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19695 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19761 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...