Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Orașul Țăndărei, OFICIAL în carantină

Orașul Țăndărei, OFICIAL în carantină

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat public faptul că orașul Țăndărei intră oficial în carantină. Decizia a fost luată din cauza nerespectării măsurii izolării la domiciliu de către cetățenii de entie romă. În cadrul unei conferințe de presă, Vela a precizat faptul că 60% din cazurile de COVID-19 înregistrate în Ialomița au fost depistate la Țăndărei. Măsura carantinării orașului Țăndărei a fost prevăzută în textul Ordonanței Militare Nr. 7.

Prevederile Ordonanței Militare Nr. 7 În cadrul conferinței de presă pe care a organizat-o, Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a dat citire textului Ordonanței Militare Nr. 7 care prevede intrarea în carantină a orașului Țăndărei. Iată ce a declarat acesta: «În localitatea carantinată vom permite intrarea și ieșirea doar pentru transportul de marfă, pentru aprovizionarea populației și pentru persoanele care nu locuiesc în zona carantinată și care desfășoară activități economice sau în unele domenii cum ar fi ordinea publică, domeniul sanitar, situațiile de urgență, asistența și protecția socială, activitățile judiciare și evident serviciile de utilitate publică, agricultură, furnizării de apă și comunicații. Vreau să anunț cetățenii din Țăndărei că măsurile de verificare, control și acces înspre și dinspre localitatea carantinată se realizează de către structurile personalului Ministerului Afacerilor Interne în colaborare cu cele ale Ministerului Apărării Naționale și că vom aplica legea. Consiliul Județean Ialomița, Primăria vor lua măsuri pentru funcționarea serviciilor de asistență socială vor verifica funcționarea serviciilor de utilități publice, precum și aprovizionarea cu alimente de bază pentru persoanele fără susținători sau altă formă de ajutor pentru persoanele care nu se  pot deplasa de la locuință sau de la gospodărie. Este strict interzisă intrarea și ieșirea din orașul Țăndărei, prin alte zone și căi de acces decât cele publice!». Ministrul Marcel Vela a explicat, de asemenea, că măsura carantinării localității Țăndărei a fost luată din cauza faptului că mulți dintre cetățenii de etnie romă, veniți din diferite țări ale Europei, au refuzat să respecte măsura izolării la domiciliu și s-au plimbat nestingheriți pe străzi sau prin localitățile învecinate. «Din păcate, un alt factor care ne determină să introducem noi ordonanțe militare, este și comportamentul unora dintre cetățeni... Oameni care pur și simplu nu înțeleg cât este de periculos ceea ce fac, atât pentru ei cât și pentru alții. În județul Ialomița, din totalul de 48 de cazuri confirmate pozitiv, 31 sunt din Țăndărei, un procent de peste 60%, iar din totaul de 8 pacienți decedați, 7 sunt tot din Țăndărei. Vă rog pe dumneavoastră să analizați...» a declarat Marcel Vela. Măsura carantinării orașului Țăndărei a fost transmisă autorităților centrale de către reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. Membrii CJSU Ialomița au luat decizia carantinării orașului din cauza ignoranței cu care unii cetățeni au tratat măsurile stabilite de Guvern privind eliminarea riscului răspândirii epidemiei COVID-19.

4 Aprilie 2020, 17:40 (11172 vizualizări - 32 comentarii)

Citiți și:
Țăndărei: Au fugit din spital și s-au ales cu dosare penale
Dosare penale și amenzi pe numele a 23 de etnici romi din Țăndărei
Orașul Țăndărei iese oficial din carantină!
Carantină 14 zile pentru Axintele, Bărbătescu și Horia din cauza COVID-19
Stelnica: Amendat pentru că nu a respectat măsura carantinei

Comentariile cititorilor:


@Tandarean:
(8 Aprilie 2020, 11:20)
Ipotetic aveti dreptate, noi ca stat nu am reusit sa-i educam, sa-i dam pe calea cea dreapta. Dimpotriva, politicienii nostri le-au acordat tot felul de "facilitati", iar in multe cazuri s-au asociat cu ei (cu interlopii) in diverse "afaceri" ilicite. Hai sa ne uitam la Livache si la aghiotantul lui chel Codrin S. ce interlopi aveau mereu in preajma, dar exemplele sunt multiple (Base si Bercea Mondial). Personal nu ma simt vinovat de acest esec social. Nu sunt rasist, dimpotriva; in scoala am avut un coleg tigan (care avea "talent" in stiinte nu in acordeon), baiat cu care m-am inteles foarte bine. Ulterior, am avut coleg de serviciu un tigan, care era un tip ok (oamenii astia s-au instruit pe vremea lui ceausescu, nu dupa 89). Dar, aceste exemple reprezinta un fir de nisip pe o plaja. Indiferent cat am incerca acum sa determinam o familie de tigani sa isi dea copiii la scoala spre a se instrui (chiar si in inv superior deoarece au locuri asigurate), ei vor alege sa nu-i lase la scoala si sa-i trimita la cersit si furat inca de mici, deoarece "sunt productivi", aduc bani in casa inca din scutece (cersetoria cu copilul mic in brate). Nu vor astepta un copil de-al lor 18-22 de ani ca sa se instruiasca, sa se angajeze cinstit si dupa aia sa castige bani legal; ei castiga instant de pe urma copiilor lor, de aia fac si foarte multi, ca sa-i exploateze. Asta spune mult si despre caracterul lor "de parinti". Daca aveti solutii concrete si eficiente pentru aducarea acestei etnii, By my guest!
Tandarean:
(7 Aprilie 2020, 17:52)
Oamenii nu se nasc rai sau buni. Educatia ii face sa fie intr un fel sau altul, precum si liberul arbitru. 
paiul in care traim micro si macro social pune bazele a ceea ce ne defineste ca oameni. Tiganii din Tandarei sunt asa din multe motive. Oare societatea, autoritatea locala etc nu are nici o vina? Vezi cersetoria , casele personale transformate in case penticostale si multe altele.... Cine dupa 90 s.a ociupat mai indeaproape de ei? Am putea spune - dar proiectele europene? am fi naivi sa consideram ca  reporezinta solutia. 
Gradulk de pervertire , de decadere existent in Tandarei este relevant ptr.ce este la nivel national.
@Tandarean:
(7 Aprilie 2020, 13:18)
Multumesc pentru tonul mai ponderat. Chiar daca avem pareri diferite cred ca le putem expune civilizat. Autoritatile le-au acordat scutire de la plata impozitelor, probabil din motive electorale, sau din alte motive pe care pot doar sa le intuiesc (nu am dovezi ca sa acuz). Codul fiscal in Romania scuteste toate cultele de plata impozitelor. Cum rromii nostri nu puteau sa se faca toti preoti ortodocsi si sa oficieze slujbe religioase in bisericile din localitati, au fost probabil ajutati de niste "avocati ai diavolului" (dupa denumirea filmului  desigur) gasind portita asta legala ca sa adopte alte religii recunoscute de legislatia romaneasca. Doar nu ne inchipuim ca in acele palate se oficiaza slujbe si este invatata etnia sa nu fure, sa fie mai buni, sa-si iubeasca aproapele si alte invataturi dumnezeiesti. In fapt, in palatele cu turnulete, "acele slujbe sunt oficiate" de manelistii lor celebri care se vaita in boxe de se aude tot cartierul pana la ore tarzii in noapte, cu gratare, dans, scandal si tot tacamu'. De ce inchid autoritatile ochii la asa ceva? De ce nu le cere consiliul local un raport de activitate anual, asa cum se cere tuturor ONG-urilor? ca sa vada cate slujbe au oficiat, cate persoane au ajutat, etc. De ce nu sunt amendati de organele de ordine? Ai curaj sa reclami o familie de rromi cand deranjeaza astfel pe toata lumea? La ce conexiuni au, in mod sigur vor afla cine i-a reclamat la politie si tot tu vei suferi razbunarea lor. Asa ca...succes in munca de sisif de a-i educa si da pe calea cea dreapta! Sanatate iti doresc!
Arian:
(6 Aprilie 2020, 23:00)
EVIDENT  RASISTI, INTOLERANTI , ANALFABETI  FUNCTIONALI, CREZANDU-SE  BURICUL  PAMANTULUI.
Tandarean:
(6 Aprilie 2020, 17:56)
Alo traiesc dintr o pensie mizeră. Dar asta nu ma impiedica sa arat ca tiganii sunt un sunt datorita incapacității exprimate de stat. Statul, prin măsuri ferme, poate determina schimbarea. De ce autoritatea locală le a emis doc.din cate reiese ca locuințele sunt la case de cult? Nu pot fi rasist fata de aceasta etnie ptr.ca ar însemna să l neg pe Anton Pan, pe Ion Voicu si credema ca lista e muuuult mai mare. Sint critic fata de lipsa de comportament social, civic a unor concetateni, care au circumstante atenuante din cauza celor care conduc orașul. sunt critic fata de autoritate care exista cu numele. Vedeti pe facebook ce fac aleșii. Im fine, e vremea pasiunilor a ieșirilor. Suntem in post si in loc sa fim creștini....Iertare ptr.vorbele scrise sub impresia răului. Doamne ajută sa fim buni, realiști și sa reconstruim ceea ce hoția și prostia ne a distrus.
Alo:
(6 Aprilie 2020, 17:42)
Multumesc stimate Tandarean pentru apelativul "Draga Bou ALO"; esti baiat fain, ce mai. Cu asta mi-ai "returnat atenția de la ceea ce este real" (stiu, vei da vina pe softul telefonului care stalceste cuvintele). 
Dincolo de jigniri, avem si noi argumente pro sau contra ideilor exprimate pe aici prin comentarii?
Domnul 1Tandarean ne spune "Nu sta nimeni pe banii vostri egoistilor". Daca niste unii muncesc de o viata cu contract de munca legal si platesc enshpe mii de taxe, de exemplu la sistemul de sanatate, dar poate in toata viata lor si-au luat doar de 2 ori aspirina pe retete compensate, dar au cotizat lunar timp de 30 de ani si in timpul asta o familie de rromi a beneficiat de asistenta medicala neplatind niciun leu, cum ti se pare stimabile? corect, echitabil? Tot noi sclavii care muncim si platim taxe suntem aia egoisti, rai, rasisti? Iar cei care beneficiaza de pe urma muncii si taxelor noastre cum sunt? altruisti, buni, toleranti? Ei au aceste "calitati" din cauza (sau datorita?) religiei adoptate? Toti sunt foarte credinciosi, de aceea si-au declarat palatele cu 3 etaje lacase de cult? Nicidecum ca sa nu plateasca impozit ca noi toti. Cultele religioase sunt scutite de impozit in Romania (din pacate). Vezi ca treaba asta cu piosenia, smerenia, calitati izvorate din credinta pura vin in contradictie cu faptele "comise pe la munca" prin occident. Enumera cele 10 porunci si contabilizeaza cate din ele le respecta: incepem cu aia "sa nu furi"? Argumente te rog! civilizat, fara jigniri, poate asa educam etnia, ce spui?
ȚĂNDĂREAN:
(6 Aprilie 2020, 16:59)
Miroase a postac,vezi diacriticele.
Tandarean:
(6 Aprilie 2020, 16:27)
Draga Alo sunt roman.nu am nici o rudenie cu romii. Cine stie... Ma irita incapacitatea de a înțelege realități actuale care au la baza realități din trecut. De ce unii sunt asa??? Răspunsul vine din realitatea statului român.in stat de tip mafiot care doar a știut să se folosească. La Tandarei stim bine cine i a folosit. De ce sunt asa? nu 8n ultimul rand datorita crizei generale, morale. in care ne aflam. Si tine cont ca statul returnează atenția de la ceea ce este real. Draga Bou ALO rasismul pe care l exprimi imi arata neputințe sufletești grave. Mie mila de sufletul vostru. Sunteti oameni slabi incapabili sa vedeti dincolo de afișarea prostiei si inxapacitatilor exprimate de cei cubadevarat responsabili. Daxa trăiai in rasa lor erai ca ei. Fără educatie nu existam.ca oameni. statul trebuie sa oblige3. lor le este bine asa. au bani, care mari etc. De ce sa se schimbe? valorile si le stabilește fiecare. Ura de asemenea. Dar, Slava Domnului ce dam aia primim. Sa fi fost un stat si oameni responsabili vorbeam de o tara si oameni civilizați. Dar prostia domina. dovada...ibcapacitatile spirituale. Nu se merita sa explicăm toate astea. Prostul nu se trezește niciodată.de aceea am ajuns ca tara unde am ajuns. si ca oras ca nu stiut decât sa votăm prostia.
1Tandarean:
(6 Aprilie 2020, 16:05)
Nu sta nimeni pe banii vostri egoistilor. Daca nu sunt asistati sociali, aveti voi mai multi bani? Va ia cineva bani din buzunare acum ca au venit acasa oameni strainatate? Nu. Platim aceleasi taxe/impozite ca si inainte.
Habar nu aveti ce inseamna sa fii plecat afara sau de ce acesti oameni (romani si tigani) au ales sa se intoarca acasa in Romania din cauze crizei generate de COVID-19.
Lasati rautatile si ajutati pe cei de langa voi indiferent de rasa, aratati ca sunteti oameni buni si trecem peste asta. Lucrurile rele spuse despre altii, nu va fac mai buni.
Din cate stiu eu si voi toti din oras, romanii si tiganii din Tandarei fac tot felul de lucruri rele afara, cot la cot. Asa ca nu mai vorbiti fara rost.
Dar, cum spune proverbul...cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia !!
Sanatate maxima.
Alo:
(6 Aprilie 2020, 11:53)
Alo, tovarasi, stati linistiti la locurili voastre, ce v-ati aprins asa si ati dat-o in jigniri? Fiecare are dreptul la o opinie, se cheama "dreptul la libera exprimare"; si pentru acest drept au murit niste romani la Revolutia '89 (romani sau rromi?). Este clar faptul ca unii comentatori sunt si rromi (tigani, fara sens peiorativ!) https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%9Tigani. Normal ca au o parere foarte buna despre ei si ai lor si li se pare foarte natural sa nu munceasca si sa atarne pe banii nostri. "Vocea si Talentul" care-i recomanda (cu care ii lauda domnul Tandarean) deriva atat din faptul ca au probabil si calitati native, dar...au o groaza de timp (toata viata) sa exerseze, "neavand servici" precum greierele scripcar din fabula. Acum ce ati dori mai baieti, sa va intretinem noi prostimea netalentata a romanilor si voi sa ne "manelizati"? Noi muncim din greu ca sa va platim voua ajutoare sociale, palate cu turnulete, asistenta medicala, cazare la hotel de 4*, iar voi sa cantati manele, sa dansati, sa incingeti gratare si sa ne operati la portofele? Pai e frumos? de aceea ne numiti rasisti? Nu are nimeni nicio treaba cu culoarea pielii voastre (doar de aceea mergem toti la mare sa ne bronzam), dar ne deranjati f tare cand ne furati, talhariti, spargeti bancomate, furati masini, gaini, ne inselati, intrati in fata noastra la cozi cu tupeu, fie la market sau doctor (ala platit de noi, cum va spuneam), cersiti - exploatandu-i pe aia 10 copii pe care-i faceti si-i aruncati in lume sa se descurce, parazitandu-ne. Apropo, voi rromii va mai puneti puradeii de 3 ani sa sune non-stop la 112 ca sa injure si sa blesteme si voi sa va distrati pe seama asta? In timpul asta sunt oameni care se zbat intre viata si moarte dar nu pot suna ca tineti voi tel ocupat! Asta e educatia voastra; cum sa va educam daca asa va invatati copiii? Nu-i lasati la scoala (gratis) ii trimiteti sa fure si sa cerseasca pentru ca voi sa o ardeti pe manele, dansuri si gratare, pe mertzane, vemveuri
Tandarean:
(6 Aprilie 2020, 04:46)
Atunci poate dacoprostovanuleeee...citeste ca doara nu iesti si mataluta iesit di la x si 0.taicuta tartaguta.
Filosoful:
(6 Aprilie 2020, 01:50)
Pentru dnul M ai dat gata. Se scrie etnie si nu ednie! Probabil asta i motivul pentru care domnul celalalt nu a inteles! Invata corect si scrie corect cuvintele s apoi sa ai pretentii!!!
M-ai dat gata...!:
(6 Aprilie 2020, 00:40)
Domnule care semnezi cu pseudonimul „Țăndărean”, m-ai dat gata prin comentariul tău! M-ai dat gata prin capacitatea ta extraordinară DE A NU ÎNȚELEGE MAI NIMIC din comentariul meu semnat „Români dacapați”! Mai citește cu atenție de câteva ori cele două texte și dacă te duce mintea poate realizezi după al doisprezecelea citit că nu am nimic cu etnia rromă și nu sunt un dacopat bolnav psihic, Ști ce este un dacopat, expertule în ednia rromă? Dacă nu vei face ce te-am rugat, „las-o baltă” și culcă-te fericit că „m-ai dat gata” măcar în vis! Mâine poate îl dai gata pe altcineva, dar fii atent că scrii foarte PROST în limba română! Învață alfabetul limbii romăne, un pic mai multă gramatică și un pic de logică în gândire. Noapte bună și vise nePLĂCUTE!
Cetățean din Tandarei:
(5 Aprilie 2020, 22:54)
Boala este asociată tiganilor si primaritei. Problemele sunt mult nai complexe. Nu mai are importanta ca primarita a gresit , consiliul local etc.ca o parte dintre tiganii din Tandarei sunt needucati . Primărita e victima mafiei PSD Tandarei. De acum conteaza ce se face de acim încolo. În oraș sunt oameni necăjiți care nu au ce pune pe masa. Cine stie, poate ca un efort comun de a ajuta astfel de oameni e binevenit romani si tigani laolalta.
Români dacopați:
(5 Aprilie 2020, 20:51)
continuare: Referitor la țiganii din Țăndărei care au venit în oraș din diferite țări unde virusul Covid19 face ravagii; ei nu au venit acolo pe sub pământ sau teleportați de navete spațiale, ci cu avioane, mașini personale, autobuze (curse speciale), trenuri. Au trecut pe la punctele de trecere de la granițele țării, special amenajate în acest sens și cu reguli specifice. Nu înțeleg de ce nu s-au luat măsurile care se impuneau acolo la punctele de trecere în țară? Este criticată Primărița din Țăndărei că nu a luat măsuri împotriva țiganilor veniți în oraș! În timpul Stării de Urgență, Primărița este un simplu executant al Ordinelor venite de la București. Poliția Locală a trecut sub conducerea directă a M.I., iar la Țăndărei nu există soldați ai Armatei! Ea va răspunde abia de-acum încolo dacă nu se conformează atribuțiilor sale ce-i revin din Ordonanțele Militare date. Și, totuși suntem noi românii, o nație blestemată, fără Dumnezeu și ne comportăm ca „țiganul în ziua de Paște”? Suntem rasiști, xenofobi, lași, puturoși, neghiobi, hoți, perverși ș.a.m.d. cum suntem catalogați de alții?Tot ce va urma după ce criza provocată de acest Covid19 va trece ne va da răspunsuri nouă, tuturor românilor la toate întrebările și nelămurilele tot mai frecvente apărute în spațiul public? Dacă pentru națiunea română răspunsurile așteptate vor fi benefice, vom trăi și vom vedea! Ar fi de preferat ca sondajele să arate că nu mai suntem rasiști ci ne-am convertit în „români dacopați”Poate doar așa am scăpa de atâtea catalogări nefaste și am primi una și bună, de geneză, încât să se spună că România este locuită numai de „români dacopați”!
 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
253 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști

Joi, 10 februarie a.c., polițiștii din Urziceni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie din localitate este lovită de soțul său. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că la domiciliul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2022, 15:00
(3887 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 100 de sancțiuni aplicate pe raza orașului Fetești

Joi, 10 ianuarie a.c., pe raza municipiului Fetești, în intervalul orar 13,00-16,00, au fost angrenate 31 de efective de Ordine Publică, Poliție Rutieră și Investigarea Criminalității Economice, precum ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2022, 14:45
(9806 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 90,96 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna ianuarie a anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 90,96 milioane de lei, cu 8,7 ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2022, 12:45
(11590 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de grafică la Galeriile «Arcadia»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia îi invită pe iubitorii de artă plastică la o expoziție de grafică. Astfel, luni, 14 februarie a.c., în incinta Galeriilor «Arcadia» vor fi expuse lucrările graficianului ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2022, 11:30
(1440 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 262 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 10 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 23826, fiind înregistrate 262 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2022, 15:20
(9674 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Peste 300 de ialomițeni au rămas fără drept de liberă circulație

În anul 2021, potrivit informațiilor oferite de Instituția Prefectului Ialomița, peste 300 de ialomițeni au rămas fără drept de liberă circulație. Măsura a fost aplicată ca urmare a sentințelor judecătorești ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2022, 14:45
(3676 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă de avertisment a funcționarilor Instituției Prefectului Ialomița

Grevă de avertisment a funcționarilor Instituției Prefectului Ialomița

Joi, 10 februarie 2022, timp de o oră angajații Instituției Prefectului Județul Ialomița au întrerupt activitatea, aflându-se în grevă de avertisment. Acțiunea se înscrie în seria de proteste ale Sindicatului ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2022, 14:20
(3859 vizualizări - 1 comentariu)


Miloșești: Bărbat dispărut

Miloșești: Bărbat dispărut

Polițiștii ialomițeni desfășoară activități de identificare a unui tânăr, de 37 de ani, domiciliat pe raza localității Miloșești. Bărbatul, pe numele său Gheorghiță Alin Ciobotaru, a plecat ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2022, 14:15
(2952 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campania «Atingeri Nedorite»

IPJ Ialomița: Campania «Atingeri Nedorite»

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat în cursul zilei de miercuri, 9 februarie a.c., activități informativ-preventive, în cadrul Campaniei ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2022, 14:00
(1359 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Percheziții la domiciliile unor braconieri

Bordușani: Percheziții la domiciliile unor braconieri

Miercuri, 9 februarie a.c., polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară în comuna ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2022, 13:40
(3753 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe raza localității Bărcănești

Accident rutier pe raza localității Bărcănești

Miercuri, 9 februarie a.c., două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit cu o autospecială cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în comuna Bărcănești ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2022, 11:40
(2322 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Licitații publice pentru atribuirea circumscripțiilor sanitar-veterinare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cu privire la organizarea licitațiilor publice privind atribuirea circumscripțiilor sanitar-veterinare din județ. Data limită ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2022, 11:30
(3641 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Grupul de Lucru Mixt pentru Romi

Miercuri, 9 februarie 2022, prefectul județului Ialomița a participat la ședința trimestrială a Grupului de Lucru Mixt pentru Romi. Pe ordinea de zi a acțiunii au fost dezbătute două proiecte, respectiv ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2022, 18:05
(1365 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 256 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 9 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 23564, fiind înregistrate 256 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2022, 15:40
(3276 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: «Recensământul populației și locuințelor»

Marți, 8 februarie 2022, Instituția Prefectului Ialomița a găzduit ședința de lucru a autorităților județene implicate în «Recensământul populației și locuințelor». În cadrul întâlnirii, prefectul județului ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2022, 18:10
(10002 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 257 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 8 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 23308, fiind înregistrate 257 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2022, 15:50
(1199 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prefectul vrea sancționarea șoferilor care aruncă gunoaie din mașini

Ialomița: Prefectul vrea sancționarea șoferilor care aruncă gunoaie din mașini

Printr-un comunicat de presă, Instituția Prefectului Județul Ialomița anunță lansarea unui proiect de mediu. «Sub egida „Ialomița-dintotdeauna pentru totdeauna“, Instituția Prefectului Județul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2022, 18:20
(3974 vizualizări - 6 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 143 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 7 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 23051, fiind înregistrate 143 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2022, 15:50
(10465 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii ialomițeni au intervenit la 11 incendii de vegetație uscată

Pompierii ialomițeni au intervenit la 11 incendii de vegetație uscată

Sâmbătă și duminică, 5/6 februarie a.c., pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea mai multor incendii de vegetație uscată, în mai multe localități din județ. Astfel, la Gârbovi ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2022, 14:15
(2637 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 10 persoane care nu au respectat carantinarea la domiciliu, sancționate

La sfârșit de săptămână, 10 persoane au fost sancționate pentru încălcarea măsurii de carantină la domiciliu și 62 de persoane au fost amendate pentru că nu au purtat masca de protecție. Astfel, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2022, 14:05
(2951 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în februarie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că începând de luni, 7 februarie a.c., românii pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități de 1, ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2022, 13:35
(9099 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 182 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 6 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 22908, fiind înregistrate 182 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2022, 15:50
(8752 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 174 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 5 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 22726, fiind înregistrate 174 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2022, 16:10
(1743 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 270 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 4 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 22552, fiind înregistrate 270 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2022, 15:40
(5199 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au legitimat 1368 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul Stării de Alertă și a măsurilor sanitare în 584 de societăți ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2022, 15:20
(1764 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Peste 200 de elevi sunt infectați cu SARS-CoV-2

Potrivit unei informări a Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, peste 200 de elevi din județ sunt infectați cu SARS-CoV-2. De asemenea, 65 de cadre didactice au fost diagnosticate cu boala infecțioasă ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2022, 14:30
(14475 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Redirecționează 3,5% din impozitul anual către entitățile nonprofit

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că prin OUG nr. 8/2021, pentru modificarea și completarea Codului Fiscal, a fost stabilit dreptul contribuabililor ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2022, 14:00
(11354 vizualizări - 0 comentarii)


ANOFM: Locuri de muncă în Danemarca și Portugalia

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin intermediul Serviciului EURES din cadrul AJOFM Ialomița, promovează oferta unui angajator din Danemarca de 165 locuri de muncă (100 locuri pentru ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2022, 12:00
(3752 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au verificat aproximativ 615 locații, 12 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2022, 16:30
(2499 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 251 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 3 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 22282, fiind înregistrate 251 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2022, 16:05
(2656 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...