Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Doi subofițeri sunt infectați cu noul Coronavirus

COVID-19 la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița

Doi subofițeri sunt infectați cu noul Coronavirus

Testele de laborator efectuate în județul Ialomița au scos la iveală faptul că doi militari din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița sunt infectați cu noul Coronavirus. Surse neoficiale susțin faptul că deși șefii instituției cunoșteau situația, angajații ar fi fost chemați la muncă, intrând în contact cu alți colegi care, în prezent, sunt testați pentru a se stabili dacă sunt infectați la rândul lor. Totodată, reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița au precizat faptul că subofițerii depistați pozitiv vor fi transferați în cursul zilei de marți, 7 aprilie 2020, la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești.

Infectat în familie Cei doi subofițeri făceau parte din Detașamentul Mobil și erau angrenați în activitățile de supraveghere a ordinii publice. Unul dintre cei doi militari s-ar fi infectat în urma contactului pe care l-a avut cu mama sa. Femeia a fost internată în același salon cu fiica uneia dintre pacientele confirmate cu COVID-19 din orașul Țăndărei. Mai grav este faptul că deși șefii Jandarmeriei ialomițene cunoșteau situația, i-ar fi chemat la serviciu pe cei doi subofițeri infectați cu noul Coronavirus. Surse neoficiale susțin faptul că ambii au intrat în contact cu alți colegi care, în prezent, ar fi la rândul lor suspecți și care sunt testați pentru a se stabili dacă au contactat boala. Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au explicat faptul că militarii infectați au stat în izolare la domiciliu. Unul dintre ei prezenta simptome de boală, iar celălalt nu. Rezultatul testelor în cazul celor doi subofițeri ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița au venit în cursul zilei de luni, 6 aprilie 2020. În momentul de față, ambii vor fi transferați la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești, unitatea medicală desemnată de Ministerul Sănătății să asigure tratarea cazurilor de COVID-19 pe teritoriul județului Ialomița. Potrivit ultimei raportări făcută de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost confirmate 63 de cazuri de infecție COVID-19.

COMUNICAT DE PRESĂ
Cu privire la informațiile apărute în spațiul public privind depistarea a doi jandarmi ca fiind infectați cu COVID-19, facem următoarele precizări:
Un subofițer din cadrul Detașamentului Mobil a raportat cu celeritate despre faptul că mama acestuia a primit rezultatul pozitiv pentru infectarea cu SARS CoV2. La nivelul unității au fost luate, de urgență, toate măsurile necesare pentru izolarea atât a jandarmului în cauză cât și a celor cu care a intrat în contact în ultimele 96 de ore (4 zile), conform procedurii anchetei epidemiologice.
Unul din colegii aflați în izolare la domiciliu a avut simptome specifice, iar în urma testului, acesta a fost declarat pozitiv pentru COVID-19.
De asemenea, la nivelul unității au fost luate măsuri de igienizare și dezinfecție preventive care să asigure condițiile optime de exercitare a atribuțiilor tuturor cadrelor militare. (Instituția Prefectului Ialomița)

7 Aprilie 2020, 14:40 (12307 vizualizări - 16 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Sarpee:
(9 Aprilie 2020, 02:37)
Polițiștii și jandarmii se tem de așa intitulații bombardierii și interloape. Ei și-au ales meseria asta și trebuie sa respecte jurământul depus. Exista și posibilitatea ca unii dintre aceștia care îmbracă haina statului sa fi luat parte la infracțiunile comise de acești bombardieri ,și se tem sa nu fie anchetați !
Cheltuieli cu spor :
(8 Aprilie 2020, 11:44)
Cine are teste pentru Covid? Bau Bau! Asta e o forma de gripa,noua,asa cum parcurgem cam in fiecare primavara de prin 2016.Doar ca pleaca la"groapa cu furnici"cei cu imunitatea scazuta.E mai simplu insa sa prostesti.Murim,panica,panica...Serios?Au murit pana acum cei cu complicatii medicale,cel sinucis prin spanzurare la Suceava si...Cam atat.Te buseste trenul - ai avut Covid. Avem poate cea mai mare rata de morti la AVC din UE,nu scrie nimeni,ca la moda e coronavirusul.Se fac niste golanii cu banii in starea de urgenta,cu atribuiri directe,e cel mai usor de ciordit.E ciudat ca nu mai avem raciti,gripati,toti prezinta direct simptome de Covid.Brusc.Cum naiba?Bine,cu forme usoare sau asimptomatici,cum se zice mai nou...Ce porcarie...
Angajat:
(8 Aprilie 2020, 02:17)
La pușcăria slobozia un subofițer a fost bătut de (...) pentru că a avut curajul să intre în clădirea administrativ unde are el biroul. Așa că despre ce discutăm? Le este frică la șobolani.
cititor:
(8 Aprilie 2020, 02:05)
Si la puscaria din Slobozia personalul din operativ nu primeste echipament de protectie.
Miky:
(7 Aprilie 2020, 23:54)
Vreau sa fac si eu o remarcă....dl.cdt a trecut printr-o situație gravă de sănătate....Si acum este inconștient de soarta subofiterilor si ar trebui să-i fie frica de Dumnezeu....sanatate tuturor din cadrul IJJ ialomița
MIHAILA:
(7 Aprilie 2020, 21:47)
O situatie similara este si la Politia Ialomita, conducatorii nu au organizat nicio masura de protectie pentru prevenirea raspandirii virusului. Singura masura luata de sefii IPJ Ialomita a fost sa incuie o usa... Cam atat au putut face ei, nu ii intereseaza de sanatatea politistilor
Viva :
(7 Aprilie 2020, 20:02)
Ha ha ha !! Și pe noi cine ne mai oprește sa ne întrebe de Adeverințe ?! Sa se infecteze toți...de la încadrați direct, la cei cu un an de scoala ! Acum iese excesul de zel din ei! Cred ca au putere ! Doar li se pare !
Jandarmul :
(7 Aprilie 2020, 19:53)
Parchetul militar de ce nu se autosesizeaza pt cea ce se întâmplă la Jandarmeria Slobozia? Ce se întâmplă aici se încadrează perfect la "Zadarnicirea combaterii bolilor". Înțeleg ca jandarmul raportase sefilor dar a fost chemat la servici. DGA, SIPI ce fac in timpu ăsta? ei de ce nu se sesizeaza sau nu informeaza Parchetul Militar? Se acoperă unii pe alții?
Parepa XS:
(7 Aprilie 2020, 19:42)
Mint cu nerusinare cei din comanda IJJ Ialomița. Subofiterul infectat a cărui mamă era la acel moment suspecta a raportat conducerii, dar a fost chemat la serviciu încă 3 ture. De abia după ce a sosit rezultatul mamei sale a fost lăsat acasă si el si colegii, dar tardiv pt ca deja își infectase un coleg si posibil si pe altii.
Anonim:
(7 Aprilie 2020, 19:21)
Despre situația aceasta, efectiv nu am cuvinte... Sunt complet dezamăgită de masurile luate în acest moment cu Jandarmeria Ialomița!! Dacă deja sunt infectați 2 oameni, alții așteaptă răspunsul testelor cum puteți sa chemați la serviciu cu atâta ușurință restul jandarmilor?? Chiar vreți sa se infecteze toți??? Unii au familii, copii mici, neveste însărcinate,părinți bolnavi, părinți bătrâni... Nu este de joaca.. Luați masurile cu cap, nu cu picioarele....Sunt curioasa de atitudinea șefilor de insistutie ce masuri or sa ia!
Observator:
(7 Aprilie 2020, 19:11)
In oras am vazut cativa uitati la soare, tatuati, parcenati, figuranti, marca anglea, etalea, spanea. La plimbare, ca le era si lor de tara....de satra, de mahala...
off:
(7 Aprilie 2020, 18:51)
la noi pe strada se plimba negrii ca la ei acasa,betivii zonei la fel...peste toate astea au aparut si figuri noi ...si nu au nici o treaba...dubele de bulgaria se plimba linistite...deci...
de pe margine!!!!!!:
(7 Aprilie 2020, 16:17)
testatii pe toti daca vreti sa mai scape parte din ei. aceeasi situatie este si la casa de pensii
cetatean:
(7 Aprilie 2020, 16:14)
Ce se intimpla ca este plin orasul Slobozia de ciori de citeva zile si nu vede nici un organ competent .
Albert:
(7 Aprilie 2020, 15:17)
Si ca de obicei nimeni nu a stiut, nimeni nu a auzit,nu? Si noi trebuie sa credem ce ni se spune ,nu? Mi se pare un mod umil si lipsit de respect , ca fiind oameni ai legii sa nu fie dusi imediat la Bucuresti, numai  unii sunt considerati in linia intai?Sper sa se ia masuri directe si urgente de catre DSP si conducerea unitatii, sunt in joc vietile lor si ale oamenilor cu care intra in contact, fie ei familii , copii si colegi.Nu va mai faceti ca nu stiti nimic la unitate si nu mai spuneti ca s militari si asta este..ca nu e chiar asa!Echipati i corespunzator, transportati i corect, nu ca pe animale, in aceiasi masina nedezinfectata decat verbal , mai devreme sau mai tarziu, vor iesi toate acestea la suprafata, nu credeti domnilor?!!!!!! SI SOLICITATI TESTAREA TUTUROR, NUMAI ASA VA PUTETI APARA, NU ASCUNZAND SUB PRES, CA SA DATI BINE, NU CREDETI?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
201 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: 29 aprilie-«Ziua Internațională a Dansului»

Ziua de 29 aprilie a fost instituită drept «Ziua Internațională a Dansului» în 1982, la inițiativa Comitetului de dans al Institutului Internațional de Teatru (ITI) din cadrul UNES ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2026, 10:55
(4116 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 441,86 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în trimestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în trimestrul I 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 441,86 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 17:20
(6807 vizualizări - 0 comentarii)


ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

Sediile ADI ECOO 2009 SA, din Slobozia, Fetești și Țăndărei, administrativ și comercial, vor fi închise vineri, 1 Mai 2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii. Activitatea va reveni la programul ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 15:15
(6626 vizualizări - 0 comentarii)


Bonificații de 43,5 milioane de lei acordate de ANAF pentru contribuabilii care au achitat anticipat obligațiile fiscale

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță acordarea unor bonificații în valoare totală de 43,5 milioane de lei pentru 78322 de contribuabili care au achitat anticipat impozitul pe venit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 11:55
(7280 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Lelia Urdărianu»-Concurs Interjudețean de Arte Vizuale, ediția a III-a

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia, Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 10:10
(5325 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Concert de Paști organizat la Catedrala Episcopală

Concertul de Paști, organizat la Catedrala Episcopală din Slobozia, va fi un eveniment dedicat celebrării uneia dintre cele mai importante sărbători creștine,  ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 09:20
(5232 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Tânăr reținut pentru «violare de domiciliu» și «lovire»

Vineri, 24 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat, de 68 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi pătruns fără drept în curtea ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2026, 13:00
(5495 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Reținuți de polițiști pentru incendierea unor mașini

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut cinci bărbați, cercetați pentru săvâ ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2026, 16:10
(12179 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr căzut de la etajul 3 al unui bloc, transportat la spital

Joi, 23 aprilie 2026, polițiștii din Slobozia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul 3 al unui bloc situat pe raza municipiului. Echipajele de poliție ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2026, 17:00
(1828 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: Cercetat pentru «trafic de droguri de mare risc», arestat preventiv

Marți, 21 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 18:20
(9349 vizualizări - 0 comentarii)


Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Polițiștii au documentat activitatea infracțională a doi tineri, în vârstă de 18 și 19 ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». Cercetările ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 17:30
(5190 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 22 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 10:25
(7846 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,45 milioane de lei în martie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,45 ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:50
(7599 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Respectarea perioadei de prohibiție la pescuit

În contextul instituirii perioadei de prohibiție la pescuit, jandarmii ialomițeni desfășoară, în această perioadă, misiuni specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:40
(6562 vizualizări - 0 comentarii)


CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că joi, 23 aprilie 2026, în intervalul 09,00-18,00, circulația în zona nodului rutier Drajna este restricționată ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:30
(7930 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Unitate de cazare, închisă din cauza problemelor de igienă

Luni, 20 aprilie 2026, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița au participat la o acțiune comună cu polițiștii din municipiul reședință de județ. Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:20
(6992 vizualizări - 0 comentarii)


Razie pe străzile din Slobozia, amenzi aplicate de 59 mii de lei

Luni, 20 aprilie 2026, polițiștii au efectuat o razie pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost instituite 16 filtre rutiere, fiind legitimate 300 de persoane și verificate aproximativ 200 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:10
(14608 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie a polițiștilor în 5 localități din județ

În noaptea de 18/19 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au efectuat razii de amploare pe raza localităților Urziceni, Căzănești, Coșereni, Bărcănești și Sinești. În urma activităților au ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 15:55
(905 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Sudiți!

Miercuri, 22 aprilie 2026, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile în vederea executării operațiunilor periodice de spălare și igienizare la nivelul rezervorului ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 08:40
(4698 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA intervin luni, 20 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2026, 11:10
(2688 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori ANAF/Antifraudă

Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 13:20
(7107 vizualizări - 1 comentariu)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(4574 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(6347 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(3800 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești. O persoană a fost reținută!

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au depistat și reținut pentru 24 de ore una dintre persoanele implicate într-un dosar de «tentativă de omor», care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2026, 07:20
(14795 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(6338 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(6730 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(8184 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(6306 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...