Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Ipoteză alarmantă: USR Ialomița susține că am putea deveni «Suceava 2»

Ipoteză alarmantă: USR Ialomița susține că am putea deveni «Suceava 2»

USR Ialomița a facut public un comunicat de presă în care a trage atenția opiniei publice cu privire la modul defectuos în care este gestionată criza provocată de COVID-19. Comunicatul susține că Ialomița nu este nici la acest moment pregătită pentru situațiile inevitabile care vor urma și că autoritățile refuză să înțeleagă gravitatea crizei prin care trece populația județului. USR atrage atenția că, în actualul context administrativ și fără măsuri de prevenție concrete, riscăm să devenim un al doilea caz Suceava, respectiv «un focar scăpat de sub control». Pentru a preîntâmpina această situație, USR Ialomița propune cîteva masuri concrete și un plan medical de urgență, care ar trebui adoptat «înainte de a fi prea târziu». Iată textul comunicatului:
«Partidul Uniunea Salvați România Fililala Ialomița atrage atenția instituțiilor județene și, mai ales celor centrale, privind riscul în care se află județul IALOMIȚA în contextul actual, al pandemiei COVID-19, după ce în urmă cu mai bine de 30 de zile am transmis solicitări primăriilor din județ și Consiliului Județean Ialomița, în vederea dispunerii măsurilor de prevenție. Aceștia le-au ignorat cu desăvârșire sau au răspuns superficial și amatoricesc, cazul CJ IALOMIȚA.
Riscăm ca județul să devină un caz de tipul Suceava 2,  „focar scăpat de sub control“, din cauza lipsei de reacție rapidă, cât și pentru că la nivel județean nu există niciun aparat funcțional de testare COVID-19. Din informațiile de care dispunem la acest moment, nu există niciun medic epidemiolog în județ, iar managerul spitalului Slobozia și Președintele Consiliului Județean Ialomița au altă agendă de lucru în timpul stării de urgență generată de COVID-19, deși au fost solicitați să desfășoare demersurile legale spre autorizarea și funcționarea laboratorului de testare.
În acest moment nu au fost depășite 100 de cazuri la nivelul  județului,  însă doar din cauza lipsei de testare masive ce se impune cetățenilor aflați în izolare și în special cadrelor medicale ce au intrat neprotejați corespunzător în contact cu pacienții confirmați pozitiv COVID-19, parte din pacienți ce au decedat ulterior. Testare pe care autoritățile locale o sabotează cu desăvârșire sau este o chestiune strâns legată de  incompetență.
Cadrele medicale se tem să vorbească public de situația din spitalele județului, întrucât sistemul de management actual este cel de instaurare a fricii și batjocurii acestora, nu de sprijin și solicitare a ajutorului extern dinspre societatea civilă, dispusă mai mult ca oricând să ajute sistemul sanitar în aceste momente de grea încercare pentru toți cetățenii României.
Menționăm că principalele spitale ale județului, respectiv cel Județean de Urgență Slobozia, Spitalul Covid Fetești și Urziceni, sunt administrate de manageri fară studii în domeniul medical, ce sunt depășiti de înțelegerea desfășurării actului medical și tot ceea ce implică acesta, fiind NUMIȚI EXCLUSIV pe criterii politice, iar acum mai mult ca oricând suferă întreaga populație.
Prezența unui flux ridicat de locuitori în județ, ce au revenit în țară din zone roșii COVID-19, mulți dintre aceștia nerespectând măsurile de izolare și fiind extrem de activi social (vizualizați documentarul Recorder.ro), o parte dintre ei pierzându-și viața în zilele următoare înregistrărilor, și lipsa de reacție promptă  a autorităților, a condus la această stare fără precedent.
Alături de orașul ȚĂNDĂREI există încă două orașe cu risc ridicat de focar COVID-19, Căzănești unde primarul a solicitat public ajutor local și național, pentru un număr de aproximativ 200 de persoane aflate în izolare și cel de-al doilea, orașul URZICENI, ce este învecinat cu Bărbulești, o altă comunitate cu risc ridicat, provenit de la numărul ridicat de persoane venite din zone roșii, ale statelor membre UE.
Testarea locală înseamnă acțiune rapidă în prevenție, limitarea extinderii virusului și protejarea altor orașe și UAT-uri în evitarea carantinării acestora. Cunoaștem cu toții lipsurile sistemului medical și semnalale de alarmă trase de cadrele medicale ce se arată îngrijorate de lipsa echipamentelor și se tem pentru sănătatea lor, a pacienților și a familiilei lor.
În mediul on-line, există platforme printre care și https://necesarspital.sharetribe.com/ unde facem apel la spitale ca să se înscrie în mod gratuit și unde  pot solicita necesarul de materiale. Tot aici, sunt înscrise și firme, care în această perioadă, produc și donează echipamente destinate cadrelor medicale. Deși necesarul de materiale din cadrul spitalelor ar trebui să fie făcut public, nici până în acest moment nu se știe ce echipamente au fost direcționate către acestea și ce echipamente lipsesc. Menționăm că prin intermediul unui membru din ȚĂNDĂREI, s-a reușit înscrierea acestui spital pe platformă.
Este de datoria autorităților să prezinte în mod transparent:
-Materialele ce s-au transmis către spitalele din județ și necesarul acestora;               
-Dotările Spitalului Municipal Fetești ce a fost desemnat pentru tratarea pacienților cu COVID-19 (unde pacienții au fost implicați într-un „experiment“ cu o izoletă improvizată).
Solicităm Ministerului Sănătății, Grupului de Comunicare Strategică, constituit  la nivelul MAI și MAPN în cazul ȚĂNDĂREI, aplicarea unor măsuri urgente și necesare pentru limitarea
răspândirii virusului COVID-19, demararea acțiunii concrete pentru instalarea  unui laborator COVID-19 în județul Ialomița ținânt cont de faptul că aici s-a reușit contra-performanța de a se carantina un oraș cu o populație de numai 13.000 de locuitori, atât cât erau la ultimul recensământ».

7 Aprilie 2020, 14:20 (5170 vizualizări - 12 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Independent:
(24 Aprilie 2020, 14:26)
E bine ca cei de la ,,Independent'' s au mai desteptat..si tin cont si de ce spun oamenii..nu mai lauda lideri de partid fara sa i cunoasca cu adevarat..in fond cu totii vrem sa scapam cu adevarat de PSD si sa aducem la conducerea judetului si orasului oameni care merita..si asa cum au scris unii pe aici presedintele USR Ialomita nu e ceea ce pare..e mai rau decat raul ce l avem acum..asa ca aveti grija pe cine laudati sa nu ne ardem iar..
@S.E.:
(24 Aprilie 2020, 02:14)
Subscriu la ce a zis S.E. Sper ca la viitoarele alegeri sa nu cumva sa puneti pe președintele USR Ialomița in vreo functie. El e in permanenta îmbuibat cu alcool si l-am vazut cum se manifestă.
S.E.:
(23 Aprilie 2020, 18:04)
Voi ganditi asa cum lucreaza Barna pe laptop?Am vazut ce va poate capul si voua.
Stati ascunsi ca soarecii, in loc sa luati atitudine..Iesiti din ascunzatori, doar la alegeri..USR-istii luati exemplu de la PLUS...acolo sunt altfel de oameni, alti conducatori..oameni seriosi, demni de toata lauda, cu valori morale ridicate, care n-ar trebui sa-si piarda vremea cu cei de la USR..e valabil si pentru judetul nostru..nu se compara presedintele PLUS  Ialomita, un om adevarat, serios,  cu cel de la USR Ialomita, la care nu gasesti nimic normal si serios..
obiectiv:
(12 Aprilie 2020, 17:11)
Buna ziua ! Stimati ziaristi si redactori , astazi in zi de sarbatoare , va doresc dumneavoastra si familiilor ,daca aveti sarbatoriti. Multa sanatate si sa aveti grija de dumneavoastra.La multi ani!
Carmen:
(9 Aprilie 2020, 17:38)
Vorbe multe si fara profunzime in acest articol...Veniti cu ceva concret, propuneti voi ceva sa ajute in aceasta lupta contra virusului, nu faceti anchete, ca nu sunteti ziaristi, sunteti politicieni tineri in care ne punem speranta ca vom avea o viata mai buna, total diferita de ultimii 30 ani..
Sunteti o dezamagire ca partid, cu membrii care stiu doar sa critice(ceea ce este foarte usor de facut),  si nu aveti initiative de oameni cu o gandire moderna, care in primul rand ar trebui sa repare ce e stricat si sa vina apoi cu mecanisme noi, cu idei  indreptate spre nevoile si bunastarea  cetatenilor.
Nu va ascundeti neputinta prin adoptarea de la societatile dezvoltate doctrine politice gata elaborate.
Abordati aceeasi atitudine din era,,fronturilor salvarii nationale'' si a ,,conventiei' care ne spuneau ca ei sunt ,,Salvarea'', iar voi ne spuneti ca sunteti ,,Schimbarea'
Fiti voi insiva, oameni cinstiti, corecti, cu frica de Dumnezeu si cu grija fata de oameni.Eu inca mai cred in voi, cei tineri, cei curati si curajosi.Succes!
Vezi, că poți...!:
(8 Aprilie 2020, 13:03)
Făcând un joc de cuvinte prin faptul că ești împotriva observației că ai fi prea tânăr, comentariul tău are conținut de data aceasta, este mai clar și are un ton civilizat. Eu doresc să „învăț” câte ceva din comentariile apărute și sunt foarte bucuros atunci când citesc texte la care să rezonez chiar dacă în general există diferențe vizibile între părerile celor care scriu pe aici. Nu sunt „Cavalerul Luminii” și nu folosesc caracterul „bold” pentru a-mi da importanță! Nu te-am atacat în comentariul meu, ci am spus că în perioada aceasta acțiunile politice nu-și au rostul deoarece ne aflăm într-o situație când politicienii trebuie să tacă. Ei să vorbească când vom reveni la normalitate, dacă se va întâmpla acest lucru în viitorul apropiat. Cum bine spui, noi depindem de ce se va întâmpla în țările importante din lume, nu suntem „ombelico del mondo” fiindcă n-am fost și nu vom fi niciodată! Nu sunt angrenat „în politica asta galbenă” dar metafora este simpatică fără agresivitate. Eu nu agreez opiniile politice (așa cum le-a numit Președintele țării) de „ciuma roșie”, „m.ie P.S.D.”, „guvern toxic”, etc. deoarece chiar dacă politicienii pot spune aproape orice fără să fie trași la răspundere, cu astfel de „opinii” nu poți rezolva nimic în țara aceasta, mai ales când avem o situație cum este aceasta în care ne aflăm. Nu mă deranjează dacă ești un simpatizant al U.S.R.-ului, dar ca atitudine acest partid prin membrii săi, a dat impresia că mai mult distrug decât să salveze.
Pe naiba :
(8 Aprilie 2020, 11:54)
Daaaaa,Ma gandesc sa nu ajunga alte localitati Tandarei 2,Barbulesti 2 sau Cazanesti 2.Suceava are acele procente de imbolnaviri datorita smecherismului aplicat chiar de cadrele medicale.Spitalul a fost focarul.Ghinion pentru cei ce se aflau in preajma.In judetul nostru avem olimpici si premiantii de etnie ce sunt nebunatici si au bazdaci,plimbandu-se prin localitati.Nu cumva e diferenta?Ialomita daca inlatura cazurile din Tandarei de Covid,nu prea ar avea motive de ingrijorare.Si desigur,cu izolarea corecta a celor reveniti in tara.Deci cateva localitati din judet,gestionate foarte prost au pus regiunea pe harta de risc a Covidului.Competenta primarita din Tandarei,prin plimbarile ei.Tara arde,ea e la agape.
@Prea tânăr...:
(8 Aprilie 2020, 10:53)
Prea angrenat in politica asta galbena de sunteti asa deranjat(a)? Ideea este simpla, oare avem de toate, suntem pregatiti in lupta asta cu virusul, luam masuri eficiente? Sau doar ne prefacem ca avem controlul absolut? (ar fi cam aiurea sa fim noi, ca de obicei ombelico del mondo, in conditiile in care alte tari mai capabile se descurga mai greu decat noi). Sunt ingrijorari ale multor cetateni, implicit si a politicienilor astora de maximum 10% (chiar daca profita electoral, desi alegerile vor avea loc la Sf. Asteapta dupa cum evolueaza lucrurile). Dar, dvs. Cavalerul Luminii, fiind cu mult peste nivelul intelectual al unei persoane saracuta cu duhul ca mine, deturnati subiectul principal si o dati in atacuri (vi se distinge importanta si dupa caracterul "bold" folosit). Legatura cu poanta de trista amintire, pe care nu o intelegeti, sau doar va prefaceti, ar fi ca in aceasta criza, desi avem medici putini, o parte isi dau demisia (dreptul lor), iar o parte (mica, ce-i drept) o exportam pentru a oferi ajutor altui stat; de unde rezulta clar ca nu numai ca avem de toate, dar ne si prisoseste. Problema este ca realitatea pare a fi destul de trista, insa o ascundem. Metehne de politicieni vechi; cea mai buna aparare este atacul - pe care il folositi cu "succesuri".
X:
(8 Aprilie 2020, 02:48)
Domnii de la USR ar fi mai bine sa se uite in ograda proprie.
Stiu foarte bine ca, dupa europarlamentare, s-au imbatat toti cu apa rece si se visau directori si sefi peste tot.
Ca sa fii un bun manager nu trebuie sa ai studii neaparat in domeniu respectiv ci sa stii sa lucrezi cu oamenii.
Inclusiv Raed Arafat si ministrul sanatatii au declarat ca nu este o prioritate testarea persoanelor aflate deja in izolare decat daca incep sa devina simptomatici.
Sunt in izolare, nu au pe cine sa infecteze.
Pentru utilizarea unui aparat de testare mai trebuie si personal calificat. Nu prea gasesti multi medici dornici sa vina sa lucreze in asa oras mic.
Cum se face ca nu spuneti nimic de DSP si prefectura? Ca ei sunt cei care coordoneaza tot.
Hai sa fim seriosi... lasati campania electroala de 2 lei.
Prea tânăr...::
(7 Aprilie 2020, 18:43)
Ești mult prea tânăr să știi și să scrii ceva interesant! Faci eforturi vizibile să spui ceva, dar în fapt te împotmolești în generalități și cum bine a spus cineva înaintea ta, vrei să te bagi singur în seamă. Nici măcar nu ai haz, amintindu-ți de un banc care nu are nicio legătură cu articolul (mă rog, comunicatul de presă) publicat în ziarul Independent ca o „ipoteză alarmantă” a Filialei județene aparținând U.S.R.-ului, că este posibil să devenim un fel de „Suceava2”. Prieten tânăr și îngrijorat, ne aflăm într-o situație specială - Starea de Urgență - când țara este condusă prin Ordine Militare semnate și contrasemnate de Președintele țării, respectiv de Premierul Ludovic Orban. Autoritățile teritoriale (deci și județul Ialomița) sunt obligate să respecte și să execute toate atribuțiile ce le revin din acele Ordine. Ceea ce face U.S.R.-ul în cazul de față este doar: „să se bage și ei în seamă...” Dacă aveți curaj, puneți tricouri albe pe voi și pe spate scrieți ceva cu FĂRĂ... Nu uitați să aveți cu voi „Declarațiile pe propia răspundere” bifate și semnate - U.S.R.
alt cetatean, da` mai tanar:
(7 Aprilie 2020, 16:38)
............eeeeeeeeeeeeee, or stii bre ceva, "e tineri, destepti, cu carte". Poate n-au scoala aia veche de partid in sange care-i invata sa ascunda mizeria sub pres. Nu-ti spune nimic Cernobil, #Colectiv, Covid? Asemanarea este ca autoritatile astea competente de partid aveau si atunci ca si acum totul sub control. "Avem de toate" nu ne trebuie ajutor extern, e totul sub control. Pai nu? Doar ajutam noi pe altii cu medici, cum sa nu? Ascundem adevarul, d`aia nici nu mai raportam, cenzuram tot. Eu cred ca de aia nici nu se fac testari asa multe, ca sa nu ne creasca numarul de virusati prin statistici si sa ne panicam tare; pai ce vreti sa murim de frica?
Asta cu materialele si echipamentele de protectie disponibile in spitale si farmacii imi aduce aminte de bancul ala ceausist...cu scroafa care a fatat 5 purcei, dintre care 5 mergeau la export si 4 ramaneau in tara pentru populatie.
cetatean:
(7 Aprilie 2020, 15:38)
............eeeeeeeeeeeeee ce sa-ti spun ?! stie USR-ul? sa se bage si ei in seama.....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
11 Oct 2026
379 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(661 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(275 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(281 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(428 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(590 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(467 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(625 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(459 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

6 Octombrie 2026, 18:50


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(773 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(4764 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(4901 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(1454 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(1541 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(989 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(1156 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(1721 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(1377 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(1101 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(1169 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(1507 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(1057 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(1279 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(2298 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(1854 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(1744 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(1748 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(2409 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1951 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(2266 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
*Adevăr în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Adevar în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...