Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

RAJA SA Constanța răspunde provocărilor COVID-19

A trecut aproape o lună de când societatea noastră a impus primele măsuri de prevenire și de limitare a diseminării virusului SARS-CoV-2, atât pentru angajații RAJA SA Constanța cât și pentru comunitate. Am reușit să ne mobilizăm încă de la început și să ne derulăm toate activitățile curente, chiar și în condițiile distanțării sociale. Am găsit soluții, ne-am adaptat din mers, în funcție de predicțiile și de măsurile impuse la nivel național, am creat un plan de răspuns la toate provocările pe care le-am putea întâmpina pe parcursul acestei perioade fără precedent. Prin aplicarea și respectarea Planului specific de continuitate reușim să ne menținem angajații sănătoși și să asigurăm furnizarea serviciilor esențiale în siguranță 24/24.
În condițiile instituirii, pe perioada stării de urgență, a măsurii de carantinare în orașul Țăndărei din județul Ialomița, conducerea RAJA SA Constanța a dispus toate măsurile necesare pentru a asigura continuitatea serviciului esențial de alimentare cu apă și de canalizare și operativitatea echipelor de intervenție în remedierea avariilor.
Pentru a asigura protecția sănătății consumatorilor noștri, prin accesul sigur la apă potabilă de calitate și prin colectarea și tratarea apelor uzate menajere, RAJA SA Constanța a luat măsuri de izolare preventivă la locul de muncă a angajaților de la Uzina de Apă și Stația de Epurare din Țăndărei. Fiecare echipă va asigura, fără a părăsi punctul de lucru, pe parcursul a câte 14 zile, 24 de ore din 24, continuitatea furnizării serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, prin muncă în condiții de izolare.
De asemenea, păstrăm în continuare legătura cu abonații noștri pe canalele de comunicare telefonice și electronice, străduindu-ne să răspundem cu promptitudine tuturor solicitărilor.
În ultimul timp, traficul pe platforma on-line Contul meu RAJA  a crescut. Abonații noștri sunt tot mai interesați de crearea unui cont de client, de achitarea facturilor prin acest sistem, dar și de activarea facturilor electronice. De aceea, mulțumim tuturor consumatorilor care, în această perioadă critică, dau dovadă de responsabilitate și spirit civic.
Dorim să subliniem că asigurarea continuității serviciului de alimentare cu apă și de canalizare depinde de plata la timp a facturilor. Orice perturbare a activității economico - financiare a societății poate genera disfuncționalități  în furnizarea apei potabile și, implicit, asupra stării de sănătate publică. De aceea, facem apel către abonați să își achite la termen facturile curente, dar și debitele restante, prin modalitățile de plată puse la dispoziție de către societate, respectiv: casieriile și Contul de client RAJA, transfer bancar, direct debit, Pay-Point, Payzone, Westaco, în incinta magazinelor «La doi Pași» și la unitățile bancare.
RAJA SA Constanța amintește că serviciile de apă și canalizare-epurare se bazează pe sustenabilitatea socială, financiară și de mediu și face apel la responsabilitatea abonaților săi. (Biroul de Presă al RAJA SA Constanța)

7 Aprilie 2020, 15:55 (3456 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
RAJA Constanța: Recomandări privind folosirea tehnologiei ca mijloc de protecție împotriva COVID-19
RAJA Constanța: Măsuri preventive împotriva Covid-19

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 14 Aug 2026
339 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

RAJA Constanța va executa de marți, 20 septembrie 2022, orele 23,00, până miercuri, 21 septembrie 2022, ora 5,30, înlocuirea unei vane de legătură pentru sectorizarea sistemului de la nivelul conductei ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2022, 00:55
(5014 vizualizări - 0 comentarii)


Substanțe interzise, depistate asupra a doi tineri din Slobozia

Substanțe interzise, depistate asupra a doi tineri din Slobozia

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 17/18 septembrie a.c., în timp ce patrulau pe bulevardul Matei Basarb din Slobozia, jandarmii au observat doi tineri, de 16, respectiv 17 ani, care păreau agitați și ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 16:50
(15326 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 8 noi cazuri de COVID-19

Luni, 19 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29483, fiind înregistrate 8 cazuri noi față de ziua de duminică, 18 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 16:40
(2474 vizualizări - 0 comentarii)


Maestrul chitarei Maxim Belciug concertează pentru prima dată la Slobozia

Maestrul chitarei Maxim Belciug concertează pentru prima dată la Slobozia

Joi, 22 septembrie 2022, de la orele 19,00, Sala «Europa» din Slobozia găzduiește un recital extraordinar de chitară susținut de carismaticul chitarist Maxim Belciug, unul dintre cei mai apreciați muzicieni ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 15:05
(5661 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Movila, Urziceni, Bucu, Maia și Gheorghe Doja

Accidente la Movila, Urziceni, Bucu, Maia și Gheorghe Doja

Sâmbătă, 17 septembrie a.c., două echipaje de pompieri din Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Movila. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în urma căruia a rezultat ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 14:50
(6496 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 7 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 18 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29475, fiind înregistrate 7 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 17 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2022, 16:50
(2005 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 17 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 17 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29468, fiind înregistrate 17 cazuri noi față de ziua de vineri, 16 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2022, 16:20
(1789 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 14 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 16 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29451, fiind înregistrate 14 cazuri noi față de ziua de joi, 15 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 16:15
(1747 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Informare privind Măsura1 «Microgranturi în domeniul agroalimentar»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii Măsurii 1 «Microgranturi în domeniul agroalimentar» că pot încărca rapoartele de progres în cadrul sistemului informatic ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 14:15
(3583 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Poliției Locale Slobozia în luna august 2022

Potrivit unui comunicat de presă remis publicității, în luna august 2022, polițiștii locali din Slobozia au primit, la dispeceratul instituției, 284 de reclamații, din care 174 au vizat încălcări ale Legii ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 13:00
(18661 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Incendiu într-o gospodărie

Giurgeni: Incendiu într-o gospodărie

Joi, 15 septembrie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în comuna Giurgeni. Au ars anexa gospodărească, furaje, lemne de foc și aproximativ ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 12:50
(5039 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni incendiu


Roșiori: Minori răniți în urma unui accident rutier

Roșiori: Minori răniți în urma unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit joi, 15 septembrie a.c., la un accident rutier în care a fost implicat un ATV și o bicicletă, în comuna Roșiori. În urma evenimentului rutier au rezultat două victime ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 12:40
(2738 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Roșiori accident


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Joi, 15 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29437, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de miercuri, 14 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2022, 16:25
(1968 vizualizări - 0 comentarii)


Doi bărbați din Sudiți, reținuți după ce au accidentat mortal un copil de 15 ani și au părăsit locul faptei!

Două persoane au fost identificate și reținute de polițiștii ialomițeni la scurt timp după ce ar fi accidentat mortal un pieton în vârstă de 15 ani. Acestea au fost introduse în Centrul de Reținere și ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2022, 13:10
(3565 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu la o casă din Ion Roată

Incendiu la o casă din Ion Roată

Miercuri, 14 septembrie a.c., trei echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din comuna Ion Roată. Au ars articole de mobilier, materiale textile, acoperișul ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2022, 12:55
(2793 vizualizări - 0 comentarii)


Cămătarii din zona Urziceni-Manasia, călcați de mascați

Joi, 15 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat 7 percheziții domiciliare în municipiul Urziceni și comuna Manasia, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de «cămătărie ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2022, 11:30
(2764 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Platonești, drogat la volan

Polițiștii ialomițeni au continuat în cursul nopții de marți spre miercuri, 13/14 septembrie a.c., activitățile de prevenire și combatere a consumului de droguri. Astfel, în jurul orei 1,00, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2022, 19:20
(3865 vizualizări - 0 comentarii)


Cursuri de prim ajutor pentru polițiștii ialomițeni

Cursuri de prim ajutor pentru polițiștii ialomițeni

Serviciul Pregătire Profesională din cadrul IPJ Ialomița desfășoară cursuri de prim ajutor adresate polițiștilor din Ialomița, organizate în colaborare cu personalul SMURD din cadrul Inspectoratului pentru ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2022, 19:10
(2787 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 14 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29425, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de marți, 13 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2022, 16:35
(1909 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 3,66%, rata șomajului în luna iulie 2022

La sfârșitul lunii iulie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3411 șomeri (din care 1603 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2022, 13:40
(5910 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Făcăeni, Slobozia și Urziceni

Două echipaje de pompieri din Fetești au intervenit la un accident rutier produs în comuna Făcăeni, în eveniment fiind implicate două autoturisme cu patru pasageri. În sprijin a intervenit și un echipaj ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2022, 12:50
(5150 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Rezultatele acțiunilor desfășurate de jandarmi în luna august 2022

IJJ Ialomița: Rezultatele acțiunilor desfășurate de jandarmi în luna august 2022

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat, în cursul lunii august 2022, 660 misiuni de ordine publică și 785 de misiuni pe linie de pază instituțională. Dintre misiunile de ordine ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2022, 17:00
(20798 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 30 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 13 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29413, fiind înregistrate 30 de cazuri noi față de ziua de luni, 12 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2022, 16:15
(2355 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lansare de carte și expoziții de pictură, la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Joi, 15 septembrie a.c., Centrul Cultural «Ionel Perlea» va fi gazda a trei evenimente culturale. Este vorba despre vernisajul a două expoziții de pictură, dar și a unei lansări de carte. Artiștii care ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2022, 12:30
(5547 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: «Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza în data de 14 octombrie 2022, ora 9,00, «Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți», eveniment care va avea loc la sediul Centrul ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2022, 17:10
(3361 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 13 septembrie-Ziua Pompierilor din România

ISU Ialomița: 13 septembrie-Ziua Pompierilor din România

Sărbătorim la 13 septembrie Ziua Pompierilor din România, un eveniment prin care, de 174 de ani, se perpetuează amintirea eroismului dovedit pe câmpul de luptă de către înaintașii noștri. Povestea pompierilor ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2022, 16:40
(10572 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 9 noi cazuri de COVID-19

Luni, 12 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29383, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de duminică, 11 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2022, 16:20
(3218 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Gheorghe Lazăr

Duminică, 11 septembrie a.c., trei echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs în Slobozia. În eveniment a fost implicat un autoturism și o autoutilitară, în urma accidentului ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2022, 14:50
(3122 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o clădire dezafectată din Fetești, locuință în flăcări la Amara

Incendiu la o clădire dezafectată din Fetești, locuință în flăcări la Amara

Trei echipaje de pompieri din Fetești au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o clădire dezafectată în municipiul Fetești. A ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2022, 14:35
(12088 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 11 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29374, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 10 septembrie a.c., ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2022, 16:20
(2044 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...