Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

COMUNICAT DE PRESĂ

COMUNICAT DE PRESĂ

“Creșterea calității serviciilor sociale și asigurarea educației timpurii în municipiul Slobozia, prin construcția și dotarea unei grădinițe (zona Bora)”

Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Slobozia, în calitate de beneficiar anunță începerea implementării proiectului cu titlul „Creșterea calității serviciilor sociale și asigurarea educației timpurii în municipiul Slobozia, prin construcția și dotarea unei grădinițe (zona Bora)”, COD SMIS 128956, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4-„Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Obiectiv specific 4.4 - „Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educație timpurie și sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă”.
Perioada de implementare a proiectului este de 28 luni: 21 ianuarie 2020 - 29 aprilie 2022.
Valoarea totală a proiectului este de 2.841.271,72 lei, din care:
Valoare totală eligibilă: 2.149.628,72 lei, din care:
Valoare eligibilă nerambursabilă FEDR: 1.827.184,41 lei;
Valoare eligibilă nerambursabilă Buget Național: 279.451,74 lei;
Cofinanțarea eligibilă a beneficiarului: 42.992,57 lei;
Valoare neeligibilă inclusiv TVA: 691.643,00 lei.
Obiectivul general al proiectului este creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului, prin construirea unei grădinițe în cartierul Bora.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
Construirea și dotarea unei grădinițe în Municipiul Slobozia (zona Bora)
Îmbunătățirea accesului la servicii de educație timpurie pentru un număr de 60 preșcolari
Reducerea emisiilor de CO2 cu 38,6% față de consumul unei clădiri de referință, prin utilizarea surselor de energie regenerabilă.
Beneficiile generale ale proiectului, care justifică, necesitatea implementării proiectului, sunt în mare măsură de ordin economico-social, și anume:
Creșterea calității infrastructurii de educație și asigurarea unui proces educațional la standarde europene, precum și promovarea participării populației școlare la procesul
educațional prin îmbunătățirea condițiilor de acces la educație al copiilor la nivelul UAT Municipiul Slobozia și prin asigurarea condiților optime de studiu și dezvoltare personală;
Diminuarea efectelor negative ale migratiei populației școlare din UAT Municipiul Slobozia spre alte centre urbane mai dezvoltate din punctul de vedere al calității învățământului;
Diminuarea abandonului școlar prin creșterea accesului la infrastructura educațională extinsă, la nivelul UAT Municipiul Slobozia;
Reducerea gradului de poluare din localitate,investiția având ca obiectiv și amenajarea spațiului verde din incinta grădiniței;
Asigurarea condițiilor pentru dezvoltarea activităților educative la nivelul unității administrativ teritoriale;
Se creează premisele necesare pentru asigurarea învățamântului obligatoriu prin asigurarea calității și accesului la educație.
MUNICIPIUL SLOBOZIA
Persoana de contact: Mihai Cătălina
telefon: 0243/231401, int. 180
fax: 0243212149
e-mail: [email protected]
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020

13 Aprilie 2020, 17:05 (1819 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 18 Iun 2026
280 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor rutieri

Miercuri, 6 noiembrie 2013, a fost organizată și desfășurată o acțiune în sistem integrat, pe linie de responsabilizare a conducătorilor auto și prevenire a principalelor cauze generatoare de accidente ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2013, 15:21
(5833 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Omorît de un șofer băut

În timp ce se deplasa cu căruța nesemnalizată pe DJ201 Săveni-Țăndărei, un tînăr de 19 ani a fost lovit de un conducător auto, de 38 de ani, din Săveni. Testat alcool scop, șoferul avea o alcoolemie de ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2013, 17:48
(5882 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni accident


Urziceni: Arestat pentru contrabandă cu țigări și furt de combustibil

Un bărbat de 35 de ani, din Tulcea, a fost arestat preventiv de către judecătorii din Urziceni pentru «trafic de țigări» și «furt de combustibil». El a fost descoperit dintr-o întîmplare de către polițiști ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2013, 12:45
(11717 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Maia și Drăgoești

Pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea a două incendii ce se manifestau în două gospodării aflate pe raza comunelor Maia și Drăgoești. Intervenția rapidă a militarilor a făcut ca flăcările ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2013, 11:44
(7067 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la intrare în Slobozia

Doi șoferi, unul de 36 de ani, din Slobozia și un altul, de 40 de ani, din Scînteia, s-au ciocnit la intrare în municipiul reședință de județ. În urma impactului dintre cele două mașini a rezultat o victimă ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2013, 09:44
(4381 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ialomița: Șoferi certați cu legea, sancționați de polițiști

Acțiunile demarate pe șoselele din Ialomița de polițiștii Serviciul Rutier au continuat și în aceste zile. Oamenii legii au amendat zeci de șoferi care nu au respectat normele rutiere în vigoare... Numărul ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2013, 18:43
(6475 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, alături de elevi

Polițiștii ialomițeni au demarat o amplă acțiune în școlile din Ialomița. Scopul activităților întreprinse de oamenii legii a fost aceea de a combate delincvența juvenilă și victimizarea minorilor. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2013, 11:42
(5516 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 15 mii de apeluri false la 112 în Ialomița

Reprezentații Serviciului Județean de Telecomunicații Speciale Ialomița trag din nou un semnal de alarmă în ceea ce privește utilizarea iresponsabilă a numărului de urgențe 112. Doar în luna precedentă ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2013, 15:02
(3920 vizualizări - 3 comentarii)


Concert caritabil la Slobozia

Miercuri, 30 octombrie a.c., la Casa de Cultură Municipală Slobozia s-a desfășurat a doua ediție a concertului caritabil «Bucurii muzicale de la copii pentru copii». Evenimentul a fost organizat de elevii ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2013, 12:00
(3792 vizualizări - 4 comentarii)


AJOFM Ialomița: 182 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, miercuri, 30 octombrie a.c., sînt disponibile 182 locuri de muncă. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2013, 10:57
(6895 vizualizări - 1 comentariu)


Spectacol de teatru la Slobozia

Iubitorii scenei sînt invitați miercuri, 6 noiembrie 2013, începînd cu ora 19,30, la un nou spectacol de teatru. La Slobozia se joacă piesa «Părinți teribili». Spectacolul este organizat cu sprijinul Centrului ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2013, 08:55
(6652 vizualizări - 0 comentarii)


Record de viteză la Urziceni: 124 km/h în localitate!

Un bărbat, de 57 de ani, din județul Buzău a rămas fără permis de conducere la Urziceni. El a fost depistat circulînd cu viteza de 124 kilometri la oră în localitate! Fără să țină cont de faptul că se află ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2013, 17:54
(4248 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Minoră la volan

O adolescentă de 17 ani a fost descoperită în trafic de către polițiști la volanul unui autoturism. Șoferița de ocazie s-a ales cu dosar penal. Tînăra le-a comunicat polițiștilor că nu este mașina ei, ci ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2013, 14:52
(6260 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive demarate de polițiști

Seria activităților de prevenire a faptelor antisociale și evenimentelor rutiere demarate de polițiștii ialomițeni a continuat și zilele acestea. La finalul acțiunilor, oamenii legii au aplicat amenzi de ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2013, 11:51
(3784 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Caz de corupție demascat de procurori

Două femei au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița sub acuzația de «cumpărare de influență». Una dintre inculpate i-a oferit bani celeilalte pentru ca aceasta ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2013, 15:29
(7909 vizualizări - 5 comentarii)


Căzănești: A omorît o bătrînă și a fugit de la locul faptei

Acțiune de amploare a polițiștilor ialomițeni după ce un șofer, de 50 de ani, din Prahova, a accidentat mortal o bătrînă de 78 de ani, din Căzănești. După ce a lovit-o pe femeie, conducătorul auto s-a făcut ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2013, 16:09
(8427 vizualizări - 3 comentarii)


Cosîmbești: Deținea ilegal o armă de vînătoare

Polițiștii i-au întocmit un dosar penal unui bărbat, de 54 de ani, din Cosîmbești, pe motiv că deținea ilegal o armă de vînătoare cu alice. Cetățeanul avea un permis de port armă eliberat de Inspectoratul ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2013, 14:08
(7205 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Două gospodării, cuprinse de flăcări într-o singură noapte

Alertă în miez de noapte pentru pompierii ialomițeni. Militarii au fost nevoiți să intervină pentru stingerea a două incendii care au cuprins două gospodării din localitățile Gîrbovi și Nicolești. Incendiul ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2013, 11:06
(7964 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Angajatorii caută forță de muncă în rîndul deținuților

Vineri, 18 octombrie 2013, deținuții de la Penitenciarul Slobozia vor participa la Bursa locurilor de muncă destinate persoanelor private de libertate. La acest eveniment sînt înscrise să participe un număr ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2013, 08:05
(3652 vizualizări - 1 comentariu)


Minor dispărut din Teleorman, depistat de polițiști în comuna Manasia

Polițiștii din Manasia au reușit să-i dea de urmă unui minor de 15 ani din Teleorman, ce figura ca dispărut de la sfîrșitul lunii septembrie. Adolescentul a fost introdus în cadrul unui centru special din ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2013, 16:49
(7217 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Alcoolul la volan face victime

Patru participanți la trafic s-au ales cu dosare penale din partea polițiștilor ialomițeni. Toți au fost depistați sub influența alcoolului. Mai mult, șoferii cheflii au făcut și victime pe șosele...
...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2013, 13:47
(4621 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: O mașină a luat foc pe șosea

Un incendiu produs la instalația electrică a unei autoutilitare a făcut ca mașina să se aprindă ca o torță. Deși focul a fost stins cu repeziciune, automobilul s-a făcut scrum. Incidentul s-a petrecut în ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2013, 09:36
(5507 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Comerciant ambulant amendat de polițiști

O patrulă de Ordine Publică a amendat cu 1000 de lei un bărbat, de 37 de ani, din București. Omul vindea produse nealimentare, fără documente. Bărbatul a fost depistat pe o stradă din Slobozia. În momentul ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2013, 07:38
(4888 vizualizări - 2 comentarii)


anunț

Vînd apartament
3 camere, Slobozia,

et. 3/4, termopan,
centrală termică proprie,
anvelopat,
apartamentul este construit după 1990,
zona Cuza-Vodă,
preț 45000 de euro,
negociabil.
Telefon
0723/699.100,
0723/699.102

8 Octombrie 2013, 08:06


Ion Roată: Tînăr de 26 de ani întins pe șosea, acroșat de un vehicul

Sîmbătă, 5 octombrie a.c., Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza comunei Ion Roată s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un tînăr, în ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2013, 10:25
(7353 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: La 17 ani, prinsă șofînd

O tînără în vîrstă de 17 ani, din comuna Manasia, a fost depistată la volanul unui autoturism pe raza localității de domiciliu. Atît pe numele acesteia, cît și pe numele tînărului de 26 de ani, care i-a ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2013, 09:44
(7223 vizualizări - 1 comentariu)


Căzănești: Beat la volan

O patrulă de ordine publică a oprit pentru control în trafic, un autoturism, condus de un tînăr în vârstă de 31 de ani, din Căzănești. Întrucît șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2013, 08:41
(5946 vizualizări - 1 comentariu)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 110000 lei

La acest sfîrșit de săptămînă, 4-6 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Încălcările normelor rutiere au fost sancționate ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2013, 07:41
(5526 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 5000 de elevi, sancționați în anul școlar precedent

Un raport oficial al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița scoate în evidență hibele din sistemul educațional județean. Potrivit documentului, în anul școlar precedent au fost sancționați 5401 de elevi ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2013, 16:26
(7664 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Festivalul Culinar «La Casa Tudorii», a III-a ediție

Festivalul-concurs culinar «La Casa Tudorii» a ajuns la a treia ediție. Evenimentul se va desfășura sîmbătă, 12 octombrie 2013, la situl arheologic «Orașul de Floci» de la Giurgeni. Concursul culinar de ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2013, 15:24
(10117 vizualizări - 8 comentarii)


Ultimele comentarii
Soso în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! alegator în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Ionica în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Adevărule în Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru! Xmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Preda în Amenzi de peste 200 mii de lei pentru «slaba gestionare a câinilor fără stăpân» Iuksel în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Ion în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! #pasajladrajna în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Andreea în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 17 iunie 2026 ... urât în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Adevarul în Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru! sacagiul în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia parpanghel în «Zilele Comunelor», evenimente de sute de mii de lei spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 17 iunie 2026 Gu în «suprafețe de pășune istorică intrate în circuitul arabil», «suprafețe de teren transformate în pășune permanentă» Marin în Amenzi de peste 200 mii de lei pentru «slaba gestionare a câinilor fără stăpân» Preda în Amenzi de peste 200 mii de lei pentru «slaba gestionare a câinilor fără stăpân» Dog în Amenzi de peste 200 mii de lei pentru «slaba gestionare a câinilor fără stăpân»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...