Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Pastorală la Învierea Domnului

Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Pastorală la Învierea Domnului

† Vincențiu
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor


Iubitului meu cler și popor,
Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
Iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Hristos a Înviat!

Creștinismul s-a născut odată cu Învierea Mântuitorului Hristos. Aceasta este Taina centrală și cea mai mare a credinței creștine. Fără Învierea Mântuitorului Hristos nu ar fi existat Noul Testament, n-am fi avut nicio Evanghelie, nici măcar o relatare sau vreo epistolă creștină a Sfântului Apostol Pavel.
Fără Învierea Mântuitorului nu ar fi existat nici Creștinismul, nici propovăduirea lui Hristos, nici Biserica, nici cultul sau misiunea ei.
Fără Învierea lui Hristos ar fi fost imposibil de explicat misiunea Apostolilor, jertfa Mucenicilor, mărturia Mărturisitorilor, sfințenia Sfinților, retragerea din lume a pustnicilor, minunile tămăduitoare, credința celor care cred, dragostea celor care iubesc, nădejdea celor care nădăjduiesc, înfrânarea celor care postesc, rugăciunea celor care se roagă, smerenia celor smeriți, durerea celor îndurerați sau orice altă faptă creștinească.
După Învierea Sa din morți, Mântuitorul Hristos S-a arătat apostolilor pe care-i alesese prin Duhul Sfânt, timp de 40 de zile, prin multe semne doveditoare, și le-a poruncit să vestească Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Sfântul Luca, în cartea Faptelor Apostolilor, pe care Biserica a rânduit să o citim și la care să medităm în această perioadă specială dintre Înviere și Pogorârea Duhului Sfânt, este singurul autor al Noului Testament care pomenește despre cele patruzeci de zile petrecute de Iisus Domnul, după Înviere, împreună cu apostolii.
Numărul 40 apare în mai multe locuri din Sfânta Scriptură și este plin de însemnătate și simbolism. Se referă, în primul rând, la zilele unei experiențe sau anii unei generații. De aici și ideea unei perioade de timp mai lungi, a cărei durată nu se poate ști cu exactitate.
Din istoria mântuirii, prezentată de Scriptura Sfântă a Vechiului și Noului Testament, cele mai importante referințe sunt legate de peregrinarea poporului ales, Israel, prin pustie, timp de 40 de ani, după eliberarea din robia Egiptului (Numerii 14, 33), de perioada de pregătire a proorocului și legislatorului Moise, care s-a pregătit, rămânând 40 de zile pe muntele Sinai, ca să poată primi de la Dumnezeu învățăturile sfinte, cuprinse în cele 10 porunci. Iisus, Domnul și Mântuitorul, a petrecut 40 de zile în pustie fiind ispitit, adică pus la încercare de diavol.

Dreptmăritori creștini,
Pustia, potrivit Sfintei Scripturi, nu este numai un loc cu importanță geografică, ci este și o experiență duhovnicească a omului credincios, care trăiește între cer și nisip, între a avea totul sau nimic; este experiența celor mai arzătoare întrebări pe care omul și le poate pune sieși. Experiența pustiei este o experiență a ascultării extreme, o pedagogie necesară omului credincios, popoarelor lumii, care, asemenea experienței robiei lui Israel din Egipt, în urma traversării și peregrinării prin pustie, au devenit, dintr-o masă de robi, un popor al lui Dumnezeu, de oameni renăscuți din ascultarea cuvântului pe care Dumnezeu L-a descoperit lor prin Moise.
Pustia este locul marilor descoperiri pe care Dumnezeu le-a făcut unor mari aleși ai Săi, chemați să conducă destinele oamenilor. În pustie, Moise a văzut Rugul aprins, care nu se mistuia, și a primit Descoperirea Numelui Inefabil al lui Dumnezeu (Ieșire 3, 1-14). În pustie, Dumnezeu i-a dăruit poporului pe care și l-a ales Legea sau Tora, după care să se călăuzească, și a încheiat un Legământ cu acest popor (Ieșire 19-24). În pustie, a umplut cu daruri poporul Său: mana, prepelițele, apa izvorâtă din stâncă. În pustie, Dumnezeu S-a descoperit proorocului Ilie în „murmur ușor și dulce”, în freamăt de adiere lină (1 Regi 19, 12).
Experiența pustiei este una a așteptării și a speranței, a încercărilor și ispitelor de tot felul. Nu este ușor să accepți pustia ca parte integrantă a Învierii și mântuirii. În pustie, Israel L-a ispitit pe Dumnezeu, iar experiența pustiei s-a dovedit a fi o cernere teribilă, o scoatere la iveală a ceea ce omul are în inima sa, a ceea ce-l robește și stăpânește: „Amintește-ți de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul Dumnezeul tău în pustie, ca să te pedepsească și să te încerce și să deslușească ce-i în inima ta” (Deuteronom 8, 2). Experiența pustiei este o școală care-l educă pe om să se cunoască pe sine însuși, asemenea părintelui celor ce cred, Avraam, care a răspuns la chemarea pe care Dumnezeu i-a adresat-o: „Ieși din țara ta, din ținutul tău...” (Facere 12, 1), să accepte sensul duhovnicesc al călătoriei sale sau al peregrinării printre necunoscutele lumii acesteia. Cunoaște-te, întoarce-ți sufletul și acceptă Cuvântul lui Dumnezeu!
Însă pustia, ne arată Sfânta Scriptură, este și locul răzvrătirilor împotriva lui Dumnezeu, a cârtelilor și contestărilor (Ieșire 14, 11-12). Prin experiența pustiei, poporul lui Dumnezeu a fost pus la încercare, s-a îndepărtat de Dumnezeu, a fost pedepsit, dar s-a pocăit; acolo a primit Legea, a pecetluit Legământul și a primit diferite binefaceri de la Dumnezeu, având ca rezultat final faptul că au fost conduși, prin mijlocul deșertului, în Pământul Făgăduinței.

Iubiți credincioși,
Pustiul este, așadar, potrivit Sfintei Scripturi, locul pregătirii, arenă de luptă și încercare, ținutul darurilor duhovnicești. În pustie, Mântuitorul Hristos S-a războit cu satana pentru a repara nereușitele vechiului Israel; în pustie, a hrănit poporul cel nou al lui Dumnezeu cu pâine și pește. Sfântul Ioan Botezătorul, ca Înaintemergător al Domnului, a pregătit în pustie poporul pentru primirea și recunoașterea Lui.
Timp de 40 de zile, Mântuitorul Însuși a trăit experiența pustiei ca pe noviciatul existențial al slujirii Sale publice, față către față cu puterea iluziei satanice, cu farmecul ispitelor, din care a ieșit biruitor, rămânând credincios Cuvântului, voii lui Dumnezeu și lucrării Sale dumnezeiești, pe care o avea de împlinit. Evanghelistul Marcu ne spune că, după ispitirea din pustie, Domnul „era cu fiarele sălbatice și îngerii Îl slujeau” (Marcu 1, 12-13). Amintirea „fiarelor” și a îngerilor ne duce cu gândul la ispitirea primului om, Adam, care a căzut (Facere 3), și pe Iisus, Care a biruit. Dacă eșecul lui Adam a produs dezechilibre cosmice și a produs tulburarea armoniei dintre om și natură, biruința lui Hristos, Noul Adam, a restaurat această armonie, prin ascultarea desăvârșită față de Dumnezeu. Conviețuirea lui Iisus cu fiarele indică începutul unei epoci noi în istoria lumii, o epocă în care puterea bunătății este mai tare decât a răutății, în care iubirea este mai puternică decât moartea.
După exemplul Mântuitorului, vedem din experiența vieții oamenilor sfinți, care au trăit în pustie, experiența libertății interioare și a detașării de cele nefolositoare, cum s-au împrietenit cu natura înconjurătoare, reușind să stabilească legături cu animalele sălbatice, care amintesc de armonia de dinainte de căderea în păcat. Sfântul Ioan Botezătorul, în pustie, a pregătit Calea Domnului și a învățat iconomia micșorării de sine. El a trăit experiența pustiei ca loc al întâlnirilor esențiale, al prieteniei și al iubirii pe care o simțea față de lumea căzută.
Oamenii, care de secole se sfințesc în pustia Iudeii sau a Egiptului, dar și în pustia lumii acesteia, la începutul secolului XXI, ne arată cum aceasta poate înflori precum crinul (Isaia 35, 1-2), cum pustia devine „învățătoarea credinței” (magistra fidei), după cum istoria este „învățătoarea vieții” (magistra vitae).

Dreptmăritori creștini,
Sfântul Evanghelist Luca ne spune că, după Înviere, Iisus Domnul a petrecut patruzeci de zile cu apostolii pe pământ. De ce nu cincizeci de zile? Pentru că Mângâietorul nu Se putea pogorî odată cu Înălțarea lui Iisus la Tatăl, ci numai după Înălțare. Înălțarea este un eveniment care are o strânsă legătură cu Învierea. Cele patruzeci de zile între Înviere și Înălțare au fost zile în care Domnul Înviat li S-a arătat apostolilor, pe care i-a învățat în legătură cu venirea Împărăției lui Dumnezeu, cum vor primi putere de sus, odată cu pogorârea Duhului Sfânt la Rusalii, și cum să trăiască noua realitate a prezenței Sale reale în Sfânta Euharistie, după despărțirea fizică de ei. Înălțarea Domnului la cer marchează sfârșitul arătărilor Sale de după Înviere, iar trimiterea Duhului de la Tatăl este împlinirea făgăduinței de a fi mereu împreună cu ei și, prin ei, cu noi, până la sfârșitul veacurilor.
Învățarea evangheliei timp de 40 de zile este o continuare a instruirii dată de Domnul înviat ucenicilor Săi, este durata „plenitudinii învățăturii Sale dumnezeiești”. Mai devreme, în concluzia Evangheliei sale, Sfântul Luca a descris această instruire, care a început cu ucenicii la Emaus, când, „începând de la Moise și de la toți proorocii, le-a tâlcuit [Hristos Cel înviat, dar încă necunoscut] lor, din toate Scripturile cele despre El” (Luca 24, 27).
Dar, în această evanghelie a celor 40 de zile, sunt schițate multe din elementele componente a ceea ce urma să devină învățătura centrală, cultul și structura Bisericii, după Pogorârea Duhului Sfânt.
Sfântul Apostol Luca ne prezintă și exemplul vieții Bisericii apostolice din Ierusalim, imediat după Pogorârea Duhului Sfânt, caracterizată de patru experiențe fundamentale, potrivit descrierilor sintetice din cartea Faptele Apostolilor (cf. FA 2, 42-47; 4, 32-35; 5, 12-16): „Și stăruiau în învățătura Apostolilor și în împărtășire, în frângerea pâinii și în rugăciuni” (FA 2, 42). Importanța acestei experiențe pentru ucenicii Mântuitorului este redată în mod admirabil în relatarea din Emaus (Lc 24, 13-35). Punctul culminant al acestei istorisiri îl constituie deschiderea ochilor ucenicilor pentru a-L putea cunoaște pe Mântuitorul Hristos înviat, Care li se dăruiește în chip euharistic, în timp ce Se face nevăzut de la ochii lor. Atmosfera acestei celebrări euharistice (cf. FA 2, 46) este una de bucurie, izvorâtă din certitudinea prezenței lucrătoare a Mântuitorului Hristos înviat, și de curăție a inimii, care se referă probabil și la efortul primilor creștini de a păstra armonia și unitatea dintre ei. „Și în fiecare zi stăruiau într-un cuget în templu și, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie și întru curăția inimii” (FA 2, 46). Această experiență se manifestă, așadar, ca o expresie a deplinei comuniuni.

Iubiți frați și surori în Domnul Cel Înviat,
Anul acesta serbăm Sfintele Paști, trecerea de la robia păcatului la libertatea fiilor lui Dumnezeu, de la moarte la viața veșnică, în condiții speciale, de mare încercare fizică și sufletească, asemenea unor oameni peregrini prin pustia lumii acesteia, cu speranța renașterii și a învierii.
Această experiență a închiderii locașurilor de cult, din cauza molimei care s-a abătut asupra omenirii, precum și a măsurilor drastice luate de autorități, ar lăsa impresia că sunt luate împotriva credinței noastre. Nu este și nu poate fi în pericol credința noastră ortodoxă, deși comunitățile de creștini nu mai pot frecventa biserica pentru un timp.
De aceea, vă îndemn să vă întăriți sufletește, prin rugăciunile Noastre, prin rugăciunea personală de acasă, să edificăm biserica cea mică din casa noastră, temelia Bisericii lui Hristos, uniți în jurul familiei, având în mijlocul nostru pe Maica Domnului și cerând ajutorul Sfinților.
Vă asigur că preoții vor săvârși în continuare Sfânta Liturghie, astfel încât niciun altar să nu rămână fără săvârșirea Jertfei nesângeroase, și că toți veți fi pomeniți în rugăciune, până la vremea când Dumnezeu va îngădui să ne vedem față către față în Biserică, comunitatea și adunarea celor credincioși.
Să vestim Învierea lui Hristos și celor care sunt în întunericul păcatelor, căzând ușor în duhul deznădejdii în fața acestor teribile încercări; să înmulțim faptele noastre bune, de care este atâta nevoie în aceste ispite, iar lumina pe care Învierea Mântuitorului Iisus Hristos ne-o dăruiește ne va călăuzi și vom birui lucrarea fățarnicilor și viclenilor care uneltesc împotriva fiilor lui Dumnezeu, creștinii dreptmăritori.
În această zi de lumină și de har, pe care pandemia nu a putut să o întunece, vă binecuvintez pe toți și vă urez să aveți pace, multă credință și nădejde, sănătate, rugând pe Preabunul Dumnezeu, pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Înviat din morți, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Adevărat a Înviat Domnul!
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Înviat pentru pace și bunăvoire,
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

19 Aprilie 2020, 11:05 (3276 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»
Episcopia Sloboziei și Călărașilor sesizează problema poluării olfactive din Slobozia
Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU la Sărbătoarea Învierii Domnului

Comentariile cititorilor:


...:
(5 Mai 2020, 20:51)
Vi-l putem oferi dumnevoastra!
obiectiv -Bucuresti:
(19 Aprilie 2020, 17:16)
Hristos a inviat ! Frumoasa lectie de istorie a episcopului Vicentiu.Sunteti fericiti, dragi ialomiteni ca-l aveti.Sa fi-ti binecuvantati si sa aveti sarbatori linistine cu sanatate!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 30 Iun 2026
290 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Peste 155 kg de pește, confiscate de polițiștii ialomițeni

Politiștii din Căzănești au depistat un tânăr, de 27 de ani, din județul Călărași, în timp ce transporta într-o autoutilitară pește din specia caras și somn. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 15:35
(487 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Coșereni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări vehiculul ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 15:25
(895 vizualizări - 0 comentarii)


Casă în flăcări la Rădulești

Pompierii au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de vineri, 1 noiembrie a.c., în jurul orei 8,50, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 10:50
(1080 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Coșereni, Bucu și Mărculești

Vineri, 1 noiembrie a.c., în jurul orelor 12,30, trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 10:45
(1276 vizualizări - 0 comentarii)


Procesiune pe străzile din Slobozia cu ocazia hramului Mânăstirii «Sfinții Voievozi»

În perioada 5-11 noiembrie 2024, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 08:20
(8344 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Urmărit penal pentru că și-ar fi agresat soția

Polițiștii au fost sesizați joi, 31 octombrie 2024, de către o femeie din comuna Valea Ciorii cu privire la faptul că ar fi fost amenințată cu acte de violență de către soțul său, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2024, 12:40
(2385 vizualizări - 1 comentariu)


Bordușani: Conducea un tractor fără permis

Joi, 31 octombrie 2024, polițiștii au oprit în trafic în comuna Bordușani un tractor agricol condus de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din Bordușani. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2024, 12:20
(1159 vizualizări - 1 comentariu)


Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2024, 09:40
(3198 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Măcrișului: I-au confiscat mașina pentru că transporta deșeuri feroase

Valea Măcrișului: I-au confiscat mașina pentru că transporta deșeuri feroase

Marți, 29 octombrie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din Ion Roată, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de o persoană ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 14:40
(3809 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 68,42 milioane de lei în perioada ianuarie-septembrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-septembrie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 12:40
(4529 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează crescătorii de păsări

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de păsări, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 11:05
(739 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Mircea cel Mare din Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 10:20
(4299 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru «tâlhărie»

Luni, 28 octombrie 2024, polițiștii au identificat un tânăr de 19 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de «tâlhărie» asupra a doi tineri de 16 și 18 ani, din municipiul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2024, 15:30
(1634 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Țăndărei din Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2024, 11:15
(1911 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Slobozia au fost sesizați vineri, 25 octombrie a.c., în jurul orelor 21,00, de către o femeie în vârstă de 50 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că soțul său ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2024, 14:15
(1482 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii rutieri au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din Jilavele, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2024, 14:05
(661 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 30 octombrie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 30 octombrie 2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2024, 10:10
(6942 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: Doi bărbați și-au pierdut viața într-un grav accident rutier 

Ciocârlia: Doi bărbați și-au pierdut viața într-un grav accident rutier 

Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă, 26 octombrie 2024, pe raza localității Ciocârlia. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, din primele verificări efectuate a ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2024, 08:20
(3254 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: 400 kg de pește, confiscate de polițiști

Alexeni: 400 kg de pește, confiscate de polițiști

Polițiștii au depistat vineri, 25 octombrie 2024, în comuna Alexeni, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 41 și 46 de ani, din Slobozia, în timp ce transportau într-un ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2024, 14:10
(1765 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune desfășurată în parteneriat cu Grădinița «Piticot»

Protopopiatul Slobozia: Acțiune desfășurată în parteneriat cu Grădinița «Piticot»

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» din municipiul reședință de județ, au desfășurat vineri, 25 octombrie 2024, activitatea cu tema « ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2024, 14:00
(3372 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ce răspunde la ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2024, 08:05
(592 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, miercuri, 23 octombrie 2024, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a continuat acest demers prin ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2024, 12:30
(907 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,153 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-septembrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 30 septembrie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului î ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2024, 10:20
(5303 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi aplicate la târgurile de toamnă

Pentru prevenirea apariției toxiinfecțiilor alimentare, ca urmare a manipulării, depozitării, preparării, expunerii și comercializării produselor alimentare către consumatorul final, în condiții ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2024, 08:50
(979 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 5 percheziții la Slobozia într-un dosar de «înșelăciune» și «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 5 percheziții la Slobozia într-un dosar de «înșelăciune» și «evaziune fiscală»

În cadrul operațiunii «JUPITER», sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, marți, ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2024, 08:05
(6152 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 19 octombrie a.c., în jurul orelor 17,30, polițiștii din Ion Roată au oprit în trafic, în comuna Balaciu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2024, 16:10
(447 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite la Slobozia

Vineri, 18 octombrie a.c., polițiștii au organizat în Slobozia și în comunele arondate o acțiune cu efective mărite, în acest sens acționându-se în zonele în care ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2024, 16:05
(887 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Fetești, depistat cu «substanțe interzise» ascunse în chiloți

Sâmbătă noaptea, 19 octombrie a.c., în jurul orelor 23,00, echipajul de jandarmi care executa o misiune de verificare a unei săli de jocuri de noroc din Fetești a depistat un tânăr ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2024, 12:10
(2637 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești droguri


AJFP Ialomița: Luni, 21 octombrie 2024, termen-limită de depunere a declarațiilor fiscale pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare

 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 21 octombrie 2024, este termenul de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2024, 10:35
(6318 vizualizări - 0 comentarii)


Case în flăcări la Amara și Luciu

Case în flăcări la Amara și Luciu

Trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru gestionarea unei situații de urgență generată ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2024, 10:15
(1116 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara Luciu incendiu


Ultimele comentarii
Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...