Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Catedralei Episcopale

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Catedralei Episcopale

Joi, 28 mai 2020, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor va sărbători hramul de primăvară al Catedralei Episcopale «Înălțarea Domnului» din Slobozia. Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, înconjurat de părinți consilieri din cadrul Centrului Eparhial, preoți și diaconi, în Catedrala Episcopală, începând cu ora 9,00. Pentru a se respecta toate măsurile impuse de Starea de Alertă, pricinuite de răspândirea noului tip de Coronavirus, credincioșii vor putea urmări slujba pe un ecran LED de dimensiuni mari. Acest demers tehnic va putea fi realizat cu ajutorul Consiliului Județean Ialomița prin Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, cărora le mulțumim pentru generozitate. La sărbătoarea Înălțării Domnului, după Sfânta Liturghie, va fi oficiată, pe platoul catedralei, slujba de pomenire a eroilor neamului românesc, iar la vremea când se cântă «Veșnica Pomenire» și «Hristos a Înviat» se vor trage toate clopotele Catedralei în semn de recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară. Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălțării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfințită prin alte două hotărâri sinodale recente din anii 1999 și 2001 care au proclamat această zi ca sărbătoare națională bisericească. Acest eveniment marchează sărbătorirea hramului de primăvară al Catedralei Episcopale din Slobozia, «Înălțarea Domnului», Catedrala având și al doilea hram de toamnă în ziua de 1 octombrie, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Acoperământul Maicii Domnului.

26 Mai 2020, 17:05 (4062 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 15 Aug 2026
378 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Mihail Kogălniceanu: S-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu

Polițiștii din cadrul Secției 7 Platonești au fost sesizați prin 112 luni, 16 octombrie 2023, de către o femeie de 37 de ani, din comuna Mihail Kogălniceanu. Femeia a reclamat faptul că ar fi fost agresată ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2023, 18:55
(6930 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 octombrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 octombrie 2023, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații: Formularul 010 ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2023, 17:40
(11288 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

În lunile octombrie și noiembrie 2023, Programul «Tezaur» continuă cu dobânzi de până la 7,25%. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane fizice că, începând ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2023, 16:25
(2144 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de autorizare a plăților în avans pentru Cererile de plată 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de luni, 16 octombrie 2023, demarează Campania de autorizare a plăților în avans aferentă Cererilor de plată depuse în anul ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2023, 15:20
(16740 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Amenzi de 1,2 milioane de lei la stații de carburanți, 5 firme închise

În perioada, 1 septembrie-10 octombrie 2023, Instituția Prefectului Județul Ialomița a coordonat activitățile de control la operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2023, 15:05
(9134 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un grajd din Țăndărei, casă în flăcări la Ciochina

În dimineața zilei de vineri, 13 octombrie a.c., Stația de Pompieri Țăndărei a intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească pe raza localității Țăndărei. La fața ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2023, 13:35
(3909 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia, Sfântu Gheorghe și Movilița

Sâmbătă, 14 octombrie a.c., în jurul orelor 13,00, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD pentru ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2023, 13:20
(1790 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Am asistat la o nouă mascaradă pe tema pensiilor speciale!»

În loc să ia măsuri concrete pentru eliminarea pensiilor speciale, pentru a îndeplini jaloanele din PNRR, coaliția PSD-PNL a pus în scenă o mascaradă menită tocmai să-i protejeze pe «specialii» sistemului ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2023, 16:30
(14009 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Documente ce se pot obține prin intermediul SPV

Administrația Județeana a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor faptul că pot comunica de la distanță cu organul fiscal, prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV), care este un ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2023, 13:50
(13815 vizualizări - 0 comentarii)


Caravana SMURD «Fii pregătit!» ajunge la Slobozia

În perioada 16-18 octombrie a.c, Caravana SMURD ,«Fii pregătit!» va fi prezentă în municipiul Slobozia. Centrul de informare va fi amplasat pe strada Mihai Eminescu, în incinta Liceului de Arte «Ionel ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2023, 12:00
(3553 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 945,65 milioane de lei, suma colectată la bugetul general consolidat în perioada ianuarie-septembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, de la începutul anului și până la 30 septembrie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 945,65 milioane ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2023, 17:00
(2982 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 35 mii de lei aplicate de polițiști

Miercuri, 11 octombrie a.c., la Slobozia, polițiștii au organizat o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop prevenirea și combaterea criminalității stradale și a faptelor cu violență ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2023, 15:00
(3405 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Casă cuprinsă de flăcări

Perieți: Casă cuprinsă de flăcări

Joi, 12 octombrie a.c., pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui incendiu, petrecut într-o gospodărie din comuna Perieți. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta prin ardere violentă la ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2023, 14:40
(2870 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Perieți incendiu


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în Gara Slobozia

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în Gara Slobozia

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean Poliție Transporturi Ialomița și din cadrul IPJ Ialomița-Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat în Gara CFR Slobozia marți, 10 octombrie ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2023, 17:35
(3022 vizualizări - 0 comentarii)


Factură electronică de la RAJA Constanța

Factură electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2023, 17:05
(7872 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 27 octombrie 2023, «Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți», eveniment care va avea loc la Slobozia, la sediul Agentiei ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2023, 16:20
(3676 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 565,08 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale efectuate în septembrie 2023

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna septembrie 2023, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 16 inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2023, 14:05
(5007 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,66%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2023

La sfârșitul lunii august 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3708 șomeri (din care 1826 femei), rata șomajului fiind de 4,66%, cu 1,12% peste ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 19:45
(9105 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: «Contul meu RAJA»

RAJA Constanța: «Contul meu RAJA»

Pachetul «Cont Client RAJA» este accesibil non-stop și este sigur și ușor de utilizat prin platforma on-line «Contul meu RAJA» (accesibil de pe orice desktop) sau prin aplicația de mobil ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 19:30
(10351 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Amenință că se aruncă în gol de la balcon

Intervenție a pompierilor din Fetești, în cazul unui tânăr de 31 de ani, domiciliat pe raza municipiului, care amenință că se aruncă în gol de la balconul apartamentului în care locuiește. Se pare că acesta ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 19:20
(2198 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din Fetești se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA Constanța va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 16:55
(2717 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități informativ-preventive în rândul elevilor de liceu

Luni, 9 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității al IPJ Ialomița au desfășurat activități informativ-preventive la Liceul Pedagogic «Matei Basarab ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 15:20
(2184 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În septembrie 2023 s-a rambursat TVA în valoare de peste 7,93 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna septembrie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 7,93 milioane de lei. ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 15:10
(4188 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: «Ghidul privind recuperarea taxei pe valoarea adăugată achitată în alt stat membru al Uniunii Europene»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat și publicat «Ghidul privind recuperarea taxei pe ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2023, 16:35
(17904 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Drogați, beți și fără permise, la volan

Duminică, 8 octombrie a.c., în jurul orelor 23,30, polițiștii din Fetești au oprit, în cadrul unui filtru rutier, un șofer în vârstă de 19 de ani, din Fetești, în vederea verificării documentelor personale ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2023, 13:15
(5030 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Căzănești și Iazu

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Căzănești, în care a fost implicată o autoutilitară, ce a ieșit în afara ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2023, 13:10
(3342 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în mai multe zone din orașul Fetești!

Vineri, 6 octombrie 2023, s-a înregistrat o avarie la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Grânelor din Fetești/Cartierul Fetești-Gară. Pentru remedierea acesteia, se sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2023, 12:50
(2594 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Un bărbat de 42 de ani a murit în dimineața zilei de vineri, 6 octombrie a.c., în urma unui accident rutier produs pe raza localității Ciorcâlia. Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2023, 11:40
(3347 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Reținut pentru «proxenetism»

Miercuri, 4 octombrie a.c., un bărbat de 44 de ani, din comuna Borănești, a fost reținut pentru «proxenetism». În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada noiembrie 2018-martie ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2023, 18:30
(2564 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 99,95 milioane lei de lei, încasări la bugetul de stat în luna septembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna septembrie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului, în sumă totală de 99,95 milioane de lei, cu 1,56 milioane ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2023, 13:30
(10304 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...