Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Direcția Generală Anticorupție, la ceas aniversar-15 ani de activitate

30 Mai 2020-Ziua Aniversară a Direcției Generale Anticorupție (DGA) coincide în mod fericit în acest an cu împlinirea a 15 ani de activitate. Direcția Generală Anticorupție este o structură tânără a Ministerului Afacerilor Interne (înființată în anul 2005 prin Legea nr. 161/2005, privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției), specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului ministerului. Înființarea Direcției Generale Anticorupție s-a înscris pe linia măsurilor adoptate de România în vederea accelerării luptei împotriva corupției în MAI, constituind una din sarcinile prioritare pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de țara noastră în cadrul procesului de integrare în Uniunea Europeană pe Capitolul 24 Justiție și Afaceri Interne. Cu fiecare an parcurs, DGA s-a format ca unitate de poliție judiciară alcătuită din profesioniști care au contribuit, fiecare, la dezvoltarea acesteia. Prin prisma activităților întreprinse, a rezultatelor obținute și a identității dobândite în această perioadă, considerăm că ne-am onorat fiecare misiune ce ne-a fost încredințată. Fiecare pas făcut înainte a însemnat acumularea unui capital semnificativ de experiență, odată cu câștigarea respectului și încrederii. Strategia Națională Anticorupție 2016-2020 a creat premisele dezvoltării instituționale pentru structura noastră, fiind nominalizată în conținutul acestui document programatic împreună cu Agenția Națională de Integritate și Direcția Națională Anticorupție în rândul instituțiilor care au contribuit la eficientizarea luptei anticorupție în România. Acum, la ceas aniversar, mulțumim celor care s-au implicat în lupta anticorupție, sub orice formă, având în vedere faptul că este o prioritate națională, vă asigurăm de întreaga noastră considerație și de faptul că depunem toate eforturile în scopul dezvoltării unei societăți integre, în conformitate cu deviza DGA: «INTEGRITATE PENTRU CREDIBILITATE». Menționăm și semnificația elementelor din sigla noastră: SCUTUL-apărarea valorilor, RAMURILE DE LAURI-atribut al victoriei, SPADA-puterea de a face dreptate, COROANA DESCHISĂ-perfecțiunea! Direcția Generală Anticorupție este reprezentată în județul Ialomița de Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, cu sediul principal în municipiul Slobozia, str. Al. Odobescu, nr. 7-9, telefon/fax 0243/220.556 sau e-mail [email protected] Cetățenii care vor să sesizeze fapte de corupție săvârșite de personalul MAI, se pot prezenta la sediul indicat mai sus, precum și în cadrul programului de audiențe organizat la biroul SJA Ialomița din incinta Instituției Prefectului județului Ialomița, Piața Revoluției, nr. 1, în fiecare zi de miercuri a săptămânii, între orele 12,00-15,00. De asemenea, faptele de corupție ale personalului M.A.I pot fi sesizate la linia gratuită anticorupție a DGA, Call Center 0800.806.806.

29 Mai 2020, 11:45 (5258 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 15 Aug 2026
379 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 17 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 8 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19421, fiind înregistrate 17 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2021, 16:10
(1916 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se efectuează plata ajutorului de minimis pentru sectorul apicol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că a demarat autorizarea la plată a ajutorului de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2021, 15:40
(8520 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru diferențele cererilor aferente ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2021, 13:10
(3011 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni preventive, cu scopul de a limita răspândirea noului Coronavirus. Astfel, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2021, 16:30
(6316 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Bătută de concubin cu o țeavă de plastic

Luni, 6 decembrie a.c., o femeie de 39 de ani din localitatea Reviga a sunat la 112 și a cerut ajutorul polițiștilor. Femeia ar fi fost agresată și amenințată de concubinul său, un bărbat de 40 de ani, ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2021, 16:20
(7014 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șofer de 71 de ani, beat la volan

Luni, 6 decembrie a.c., polițiștii din  Urziceni au oprit în trafic, pentru un control de rutină, un bătrân în vârstă de 71 de ani. Testat cu aparatul Drager, acesta avea o alcoolemie de 0,75mg/l alcool ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2021, 16:15
(3750 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 12 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 7 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19404, fiind înregistrate 12 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2021, 16:00
(5203 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Căzănești!

După ce marți, 7 decembrie 2021, RAJA SA întrerupe furnizarea apei potabile către toți consumatorii din orașul Căzănești în intervalul orar 10,30-15.00, pentru executarea lucrărilor de remediere a unui ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2021, 15:05
(3583 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 8 decembrie 2021, termen limită pentru depunerea Formularului 092

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2021, 14:45
(6381 vizualizări - 0 comentarii)


Daruri de Moș Nicolae la Catedrala Urziceni

Daruri de Moș Nicolae la Catedrala Urziceni

Duminică, 5 decembrie 2021, după Sfânta Liturghie, peste 30 de copii au venit la Catedrala Urziceni și au primit daruri. Pe lângă daruri, toți copiii au primit din partea parohiei și câte o Biblie (Noul ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2021, 19:10
(4720 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 8 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 6 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19392, fiind înregistrate 8 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2021, 15:55
(2491 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,19%, rata șomajului în luna octombrie 2021

La sfârșitul lunii octombrie 2021, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3904 șomeri (din care 1751 femei), rata șomajului fiind de 4,19%, cu 0,15% sub ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2021, 14:55
(7421 vizualizări - 0 comentarii)


Teatrul «Țăndărică» la Slobozia

Sâmbătă, 18 decembrie 2021, de la orele 11,30, la Casa Municipală de Cultură Slobozia, Teatrul «Țăndărică» vă invită să luați parte la o călătorie plină de aventuri și peripeții în vasta întindere albă ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2021, 11:35
(3808 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 5 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19384, fiind înregistrate 5 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2021, 15:50
(2962 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 11 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 4 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19379, fiind înregistrate 11 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2021, 16:05
(3760 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: A murit într-un accident rutier

ISU Ialomița: A murit într-un accident rutier

Grav accident rutier petrecut în seara zilei de vineri, 3 decembrie a.c. Un bărbat de 47 de ani și-a pierdut viața după ce s-a răsturnat cu mașina pe șoseaua care leagă localitățile Munteni Buzău și Căzănești ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2021, 01:15
(6342 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Femeie amenințată cu moartea de către soț

Caz șocant într-o familie din municipiul Fetești. O femeie de 53 de ani a reclamat la Poliție faptul că bărbatul acesteia a stropit pereții locuinței cu motorină și amenință că o va omorî. Speriată, femeia ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2021, 16:40
(5349 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Daruri de Moș Nicolae pentru copii

Protopopiatul Slobozia: Daruri de Moș Nicolae pentru copii

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» din municipiu a desfășurat vineri, 3 decembrie 2021, activitatea cu tema «Din inimă pentru inimă-daruri de la Moș Nicolae ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2021, 16:00
(2179 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 8 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 3 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19368, fiind înregistrate 8 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2021, 15:15
(2799 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se depun cereri pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în cursul lunii decembrie 2021 se depun Cererile de acord pentru finanțare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2021, 14:00
(8727 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu trichineloză

Având în vedere apropierea Sărbătorilor de Iarnă, inspectorii DSVSA Ialomița recomandă populației respectarea măsurilor de protecție pentru a preveni îmbolnăvirea provocată de parazitul Trichinella spiralis ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2021, 13:40
(8385 vizualizări - 0 comentarii)


Doi infractori, reținuți de polițiștii feteșteni

Polițiștii din Fetești au reținut doi bărbați, de 27 și 31 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de «violare de domiciliu», «lovirea sau alte violențe», «distrugere», «furt» și «portul sau folosirea ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2021, 17:15
(2019 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Depunere cereri inițiale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru anul 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 1-15 decembrie 2021, se depun la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2021, 17:10
(23528 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor sanitare

Polițiștii ialomițeni au intensificat la data de 1 decembrie a.c. acțiunile preventiv-reactive, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2, acționând în zonele aglomerate unde au avut loc manifestări ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2021, 17:05
(2942 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: Campanie de donare de sânge

Joi, 2 decembrie 2021, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Centrul Județean de Transfuzie Ialomița a organizat o acțiune de donare de sânge la sediul Primăriei din localitatea Perieți, prin implicarea ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2021, 16:25
(3345 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 8 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 2 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19360, fiind înregistrate 8 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2021, 15:35
(2553 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: S-a urcat băut la volan și a provocat un accident rutier

Gheorghe Doja: S-a urcat băut la volan și a provocat un accident rutier

Miercuri, 1 decembrie a.c., în jurul orelor 17,00, pe DC51, în apropierea localității Gheorghe Doja s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

1 Decembrie 2021, 21:30
(9270 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 16 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 1 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19352, fiind înregistrate 16 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

1 Decembrie 2021, 15:40
(2173 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident rutier provocat de un tânăr băut

Slobozia: Accident rutier provocat de un tânăr băut

În dimineața zilei de miercuri, 1 decembrie a..c, la ora 2,00, la intersecția străzilor Ianache cu Orion, s-a produs un accident rutier. Astfel, două autoturisme, conduse de doi tineri, de 22 și 23 de ani ...[citește_toată_știrea]

1 Decembrie 2021, 11:15
(2559 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 30 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19336, fiind înregistrate 2 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2021, 16:10
(3765 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...