ULTIMA ORĂ
Urziceni: Razie de amploare și percheziții
26 de percheziții domiciliare au avut loc în dimineața zilei de miercuri pe raza municipiului Urziceni și a comunelor învecinate, fiind vizate persoane bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni de «furt calificat» din locuințe și societăți comerciale. Șase bărbați au fost reținuți pe baza de ordonanță. Astfel, în intervalul orar 6,00-12,00, 169 de polițiști din structurile de Ordine Publică, Poliție Rutieră, Investigații Criminale, Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul luptătorilor de Acțiuni Speciale, precum și peste 50 de jandarmi din cadrul IJJ Ialomița și Grupării Mobile Constanța au desfășurat o acțiune de amploare pe raza municipiului Urziceni și a comunelor învecinate, în vederea prevenirii faptelor cu violență, asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și disciplină în traficul rutier. Polițiștii au descins la 26 de locații, fiind efectuate percheziții domiciliare ce au vizat documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat» din locuințe și societăți comerciale. Față de șase bărbați din județul Ialomița s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă. De la locațiile vizate au fost ridicate mai multe bunuri, precum și sume de bani pentru care deținătorii nu au putut justifica proveniența acestora, în valoare totală de peste 10300 de lei. De asemenea, au fost organizate filtre rutiere de control pentru fluidizarea traficului rutier pe DN2 (E85) și DN2A (E60), în zone cu trafic intens, fiind controlate 144 de autovehicule și sancționate 63 de persoane. În cadrul acțiunii desfășurate, cercetările au fost extinse cu privire la săvârșirea a 6 infracțiuni constatate în flagrant, 3 privind furtul de energie electrică, 1 de contrabandă cu țigări, 1 pentru nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase și 1 infracțiune privind traficul de produse sau substanțe toxice. La activitate au participat și polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Inspectoratului de Poliție Județean Buzău și Ilfov.
10 Iunie 2020, 19:10 (2584 vizualizări - 0 comentarii)
IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești
Razie a polițiștilor la Urziceni și Grindu: 12 percheziții domiciliare!
Razie de amploare la Urziceni și Bărbulești
Percheziții domiciliare la Făcăeni, patru persoane reținute









