Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Raiul de lavandă de la marginea Ialomiței

Raiul de lavandă de la marginea Ialomiței

La granița dintre Ialomița și Brăila, o tânără de 30 de ani visează să facă din pasiunea ei un mod de viață. Cultivă lavandă de 5 ani, muncește cot la cot cu angajații și anul acesta încearcă să ofere celor care iubesc lavanda și mirosul ei un festival. Primul de acest gen din Ialomița. Și, cu siguranță, primul în timp de pandemie!

O pasiune purpurie În urmă cu 6 ani, la marginea Ialomiței dinspre Brăila, Alina Gutium se întorcea acasă, la ferma părinților. Termi­nase Arhitectura, dar menta­litățile siste­mului au descurajat-o să meargă mai departe. Își amintește de perioada de stagiatură. «Veneau clienții și băteau cu pumnii în masă că vor să proiectăm construcțiile cum spun ei, pentru că ei plătesc. Și la doctor plătești, dar faci ce spune el și ce e bine pentru tine, nu ce vrei. Atunci am știut că nu mă pot adapta. Și că nu vreau să trăiesc așa, făcând genul ăsta de compromisuri...». Când s-a întors acasă, primul lucru de care s-a apucat a fost să redeseneze grădina. Pentru că asta învățase la școală și pentru că nu fusese învățată să stea. Și uite așa, din pasiunea ei pentru arhitectură, în gră­dina cea nouă, reconstruită după princi­piile învățate la școală, au apărut pri­mele tufe de lavandă. Acestea au fost începuturile și despre ele Alina își amintește cu o bucurie de copil. «În primul an ne-am jucat. Apoi mi-a venit ideea să cultiv câteva hectare... M-am sfătuit cu tata, iar el m-a încurajat. De ce câteva și nu 10 hectare?! Așa că am cumpărat lavandă cu 30 de cenți butașul de la bulgari și am cultivat 10 hectare... Dar ne-au rămas butași și atunci am hotărât ca în loc de 10 să cultivăm 15 hectare. Îmi aduc aminte că era o toamnă friguroasă și noi aveam mâinile înghețate și am băut ceai să ne încălzim. Și țuică fiartă... Și nu se mai termina munca... Dar acum toate astea sunt în urmă...».

O afacere și un brand Înainte sunt acum 25 de hectare de lavandă. Arșița soarelui îi priește, ploile puține i-au sporit frumusețea, mirosul ei se simte până hăt departe, către Bărăganu și dincoace, peste câmpurile Ialomiței. E un rai viu în care Alina trăiește fără regrete: «Atâta timp cât îmi place ce fac nu e nimic de regretat. Dacă vreau să petrec, iau o carte, un pahar de vin și un scaun și mă așez în mijlocul lavandei. Să citești acolo, așa, e o bucurie mai mare decât toate câte îți poți închipui...». Când nu «petrece», Alina muncește cot la cot cu angajații, de dimineață până seara. Pentru că raiul ei de lavandă are reguli stricte și nevoi multe. Ca să poată transforma pasiunea într-o afacere, Alina a construit o «distilerie» de ulei de lavandă. Acolo vin acum toți cultivatorii din zonă pentru a-și transforma producția în ulei de lavandă. «M-am sfătuit cu tata pentru că el mă ascultă mereu și are cele mai bune idei... Am învățat prin descoperire deși tehnologia e disponibilă și pare simplă. Dar experiența este decisivă. Trebuie să faci lucru ăsta și să îți placă!» ne spune ea zâmbind. De plăcere, dar și pentru profit, Alina a «distilat» anul trecut 300 de tone de lavandă și a obținut 3 tone de ulei. Procentul nu a mulțumit-o și se străduiește să îmbunătățească tehnologia. La fel cum se străduiește să facă cu­noscut și brandul de cosmetice hand-made pe care îl are, NYMPHEUM. Dar despre asta rămâne de povestit cu altă ocazie, se apropie Festivalul!

Un festival în mijlocul câmpului
Festivalul Lavandei este o idee mai veche a Alinei, de prin 2018. Dar anul ăsta s-au aliniat planetele și ideea a crescut mare, o dată cu lavanda ei. «Îmi doresc acest Festival pentru că iubesc lavanda... Dar și prietenii și clienții noștri și-l doresc. Unii mai mult decât mine pentru că mă întreabă mereu... Anul ăsta am hotărât să îl organizez. Aici, lângă lavandă!». «Aici» am cunoscut-o și noi. Arsă de soare, subțire, smulgând hotărâtă buruienile de pe ceea ce are să devină în mai puțin de o săptămână o scenă de Festival. «Eu aș vrea să vină toți cultivatorii de lavandă din țară... Să fie un festival în toată regula. Dar trebuie să ne limităm la 480 de persoane, câte spune legea. Probabil că nu vom fi nici atâția. Dar e o invitație deschisă pentru toți cei interesați să cultive lavandă... Pentru că nu e o afacere de week-end, cum am auzit de atâtea ori. E o treabă serioasă pe care trebuie să o faci la modul profesionist, dacă vrei rezultate. Am fost, sunt și voi rămâne o perfecțio­nistă! Știu că perfecțiunea face rău, dar consider că acesta este prețul succesului!» ne mai spune. O lăsăm trebăluind și numărându-le pe toate câte le mai are de făcut. Pentru că festivalul bate la ușă. Pe 13 și 14 iunie 2020, la totemul care anunță intrarea în județul Brăila, înainte de Bărăganu. N-aveți cum să-l ratați, miroase a lavandă ca-n visele copilăriei...

13 Iunie 2020, 11:10 (10498 vizualizări - 8 comentarii)

Comentariile cititorilor:


de veghe in lanul de lavanda:
(20 Iunie 2020, 23:06)
Frumos, onest, emigrat in lanul de lavanda !!!
Pentru Giovanyi:
(18 Iunie 2020, 19:44)
Te oftici, amărășteanule?
Dana:
(17 Iunie 2020, 11:27)
Am fost duminica acolo! ....inainte de ploaie! Felicitari pentru organizare!  In lanul de lavanda uiti de toate problemele si te bucuri de parfumul suav si aerul curat !
Bravo si succes in continuare!
Giovany:
(16 Iunie 2020, 00:33)
ca sa nu mai zicem ca ferma e construita abuziv pe marginea canalului de irigatii fara a respecta zona de protectie! sa raspundeti in fata legii. credeti va merge la nesfarsit?
Adrian P. :
(14 Iunie 2020, 13:31)
Si noi am face asa ceva dar nu avem norocul unui tatic foarte bogat,cu afaceri ce depasesc 50 milioane euro.Ne-ar veni multe idei,cu asa avere.In schimb,felicitari fetei de bogat,ca nu s-a transformat in pitzi,semn al educatiei.Ca doar nu saracii construiesc afaceri de succes si nu invinsii scriu istoria.
Vali:
(14 Iunie 2020, 12:35)
Normal ca poti face o afacere din pasiune,dar pentru cine cunoaste nu i-au lipsit prea multe,daca voia 100 de hectare atatea punea,nu e vreo amarata ce a inceput in gradina bunicii ca nu avea bani de un hectar.Ati pansat frumos povestioara.
giovani:
(14 Iunie 2020, 02:52)
povestile sunt frumoase realitatea difera.detalii alta data.
Marian:
(13 Iunie 2020, 13:21)
Daca ai bani sa cumperi 10 hectare ,asta inseamna 450000 de lei,daca cumperi 25 e ceva ,unde mai pus si aparatura pentru procesarea lavandei.  Fellicitari , asta inseamna sa ai viziune si pe cineva care sa investeasca in tine. 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
255 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Percheziții la Crunți/Ialomița și Străulești Gară/Călărași

Percheziții la Crunți/Ialomița și Străulești Gară/Călărași

Luni, 13 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme și Explozibili și Substanțe Periculoase, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 14:10
(3444 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului IV al anului 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 31 ianuarie 2025 inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 11:25
(1943 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,92%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2024

La sfârșitul lunii noiembrie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2157 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 11:20
(2838 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,96 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna decembrie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna decembrie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 11:20
(7171 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează asupra variolei ovină și caprină

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului, precum și toți operatorii interesați, cu privire la contextul ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 11:05
(1142 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Fetești, sâmbătă, 11 ianuarie a.c., în jurul orei 1,00, au oprit în trafic un șofer în vârstă de 30 de ani, din Fetești, în vederea verificării documentelor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2025, 16:05
(536 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomițeni infractori cu mandate europene de arestare, identificați și reținuți

În perioada 10-12 ianuarie 2025, în urma activităților investigativ-operative și a verificărilor efectuate, polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au pus în aplicare 4 mandate europene ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2025, 15:05
(648 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 2753 persoane, angajate în perioada ianuarie-noiembrie 2024

În perioada 1 ianuarie-30 noiembrie 2024, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2753 persoane ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2025, 12:55
(2368 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiuni preventive pentru siguranța tinerilor

Joi, 9 ianuarie 2025, polițiștii din Urziceni au desfășurat activități preventiv-educative, fiind transmise recomandări pentru prevenirea traficului si consumului de substanțe interzise, a absenteismului ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2025, 11:40
(3552 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Comisia Europeană a rambursat oficial României suma de 1,12 miliarde de euro

În conformitate cu declarația de cheltuieli FEGA, transmisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură către Comisia Europeană, marți, 7 ianuarie 2025, au fost transferate în conturile ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2025, 10:40
(7364 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice că începând luni, 13 ianuarie 2025, și până vineri, 7 februarie 2025, românii pot ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2025, 10:30
(2501 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 13 ianuarie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 316 din Codul Fiscal, care, în urma ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2025, 10:10
(7025 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tentativă de suicid a unui tânăr de 18 ani

În seara zilei de joi, 9 ianuarie 2025, un tânăr de 18 ani, din Fetești, a fost transportat în stare gravă la Spitalul Clinic Județean Constanța, după ce s-ar fi aruncat în fața ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2025, 19:00
(2054 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Proxenet reținut de polițiști

Un bărbat de 42 de ani, domiciliat în Slobozia, care se sustrăgea executării unei pedepse de 3 ani și 2 luni de închisoare a fost reținut și încarcerat de polițiști miercuri, 8 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2025, 15:20
(1238 vizualizări - 0 comentarii)


Forțe proaspete pentru Jandarmeria Ialomița

Forțe proaspete pentru Jandarmeria Ialomița

Colectivul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița s-a mărit cu 14 subofițeri jandarmi. Noii colegi sunt absolvenți ai Școlilor Militare de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni și Drăgășani, promoția ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2025, 10:40
(2252 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sesiune de depunere a cererilor pentru ajutorul financiar privind «Bunăstarea animalelor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că, în perioada 9 ianuarie-10 februarie 2025, pot depune cererile de plată pentru Intervenția «DR-06 ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2025, 10:00
(12964 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 10 ianuarie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2025, 12:50
(4219 vizualizări - 0 comentarii)


IMM ROMÂNIA: «Creșterea taxării și impozitării este un atac asupra antreprenoriatului românesc și întreprinderilor mici și mijlocii!»

Printr-un comunicat de presă, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) consideră că «reducerea pragului de impozitare pentru microî ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2024, 12:05
(17058 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: IMM România


AJFP Ialomița: 1,449 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-noiembrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 30 noiembrie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2024, 12:35
(7208 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul de Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

RAJA Constanța: Serviciul de Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora vine ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2024, 08:25
(2638 vizualizări - 0 comentarii)


«Vernisaj de Crăciun» la Școala Gimnazială Gârbovi

Asociația «SMART-Sediu de mentorat, asistență și reintegrare pentru tineri» a organizat miercuri, 18 decembrie a.c., la Școala Gimnazială Gârbovi, un eveniment special intitulat « ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2024, 18:25
(1619 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Spectacolul de Crăciun «E vremea colindelor!»

Protopopiatul Slobozia: Spectacolul de Crăciun «E vremea colindelor!»

Joi, 19 decembrie 2024, în apropierea Marelui Praznic al Nașterii Domnului, Protopopiatul Slobozia a organizat ediția a XII-a a Spectacolului de Crăciun «E vremea colindelor!». Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2024, 13:55
(8400 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Activități informativ-preventive în cadrul Programului «Școala Altfel»

IJJ Ialomița: Activități informativ-preventive în cadrul Programului «Școala Altfel»

De la începutul acestei săptămâni, jandarmii ialomițeni au demarat o serie de în cadrul Programului «Școala Altfel». 34 de activități au fost organizate în școli și ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2024, 12:20
(3513 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 30 decembrie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 30 decembrie 2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2024, 12:05
(8492 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2024, 15:30
(6967 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Slobozia, Amara și Urziceni

Polițiștii din județul Timiș au organizat joi, 19 decembrie 2024, 12 percheziții domiciliare în locații din 3 trei orașe din județul Ialomița. Este vorba despre Slobozia, Amara și Urziceni. Descinderile ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2024, 13:00
(7108 vizualizări - 1 comentariu)


Colindători la Protopopiatul Slobozia

Colindători la Protopopiatul Slobozia

În perioada 18-19 decembrie 2024, reprezentanții Protopopiatului Slobozia au fost colindați de Grupul de copii «Grâușor din Bărăgan»din Parohia Mărculești, precum și de școlarii ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2024, 11:50
(2643 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 27 decembrie 2024, termen-limită de depunere a unei declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 27 decembrie 2024, este termenul-limită de depunere a Formularul 390 VIES-«Declarație recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare» ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2024, 10:40
(14920 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 14,98 milioane de lei în noiembrie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 14 ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2024, 13:15
(3808 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Proiect social-filantropic de voluntariat «Și eu pot fi Moș Crăciun»

Protopopiatul Slobozia: Proiect social-filantropic de voluntariat «Și eu pot fi Moș Crăciun»

Miercuri, 18 decembrie 2024, Protopopiatul Slobozia, alături de Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia au desfășurat proiectul social-filantropic de voluntariat «Și eu pot fi Moș Crăciun ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2024, 12:45
(5114 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...