Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

«Cocoașa» comandantului Bâcu

«Cocoașa» comandantului Bâcu

Laurențiu Bâcu este șef la ISU. Da, da, instituția aia care se deschide o dată-n an ca să vadă elevii de generală mașinile de pompieri. În calitate de șef la ISU, Laurențiu Bâcu participă la ședințele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Iar săptămâna trecută, într-o zi de vineri, a făcut imprudența de a vorbi. Ăsta da eveniment!

Dacă tăcea, comandant rămânea
Laurențiu Bâcu e viețaș. Adică militar de carieră. A ales uniforma și (suntem convinși, n-o spunem de complezență!) în meseria lui e competent. Din păcate însă, viața publică a domnului Bâcu nu se reduce la zidurile cazarmei pe care o conduce. El face parte, printre altele, din Comitetul pentru Situații de Urgență Ialomița. Iar vineri, 5 iunie a.c., spun surse mult mai bine informate decât noi, domnul Bâcu a relatat în cadrul acestei întâlniri, atunci când i s-a cerut să explice ce măsuri a luat în privința incidentului de la Combinatul Chimic Slobozia, discuția despre... cocoașe pe care a avut-o cu unul dintre reporterii ziarului nostru. «M-a sunat un ziarist și mi-a spus că îmi dă cocoașa lui!» și-ar fi început abrupt relatarea comandantul Bâcu, spre stupefacția tuturor, în frunte cu prefectul Tonița Manea. Dacă tăcea, comandant rămânea, că un concediu de odihnă în plină pandemie nu te ferește de ce ți-e scris, oricât ți-ai lungi boala. N-o spunem noi, o spun subalternii care râd pe la colțuri de li se scutură tresele.

Pauză pentru precizări necesare
Pentru posteritate și conformitate precizăm că discuția dintre reporter și comandantul Bâcu chiar a avut loc. Și, în cadrul ei, au fost pomenită și «cocoașa», ca metaforă a responsabilității comune pe care o avem toți de a veghea la siguranța orașului. Numai că domnul Bâcu e militar de carieră, așa cum am precizat. Iar metafora n-a fost în clasă cu el, la școala militară. De aceea ne-am decis să relatăm public bancul cu cocoașa, ca să nu rămână militar toată viața: «Un cocoșat trece în miez de noapte prin cimitir. Din senin, aude o voce care întreabă: „Ce-ai în spate?“, „O cocoașă!“ răspunde terifiat... „Dă-mi-o mie!“ Și omul iese din cimitir drept, cum n-a fost niciodată... A doua zi se întâlnește cu un prieten, și el cocoșat. Îi povestește cum a scăpat de cocoașă, iar prietenul se hotărăște să facă la fel. Vine noaptea, trece prin cimitir, aude vocea: „Ce-ai în spate?“, „O cocoașă!“, „Mai na una!“». Aceasta este povestea «cocoașei», poveste pe care domnul Bâcu a luat-o ad lite­ram, în vreme ce repor­terul încerca să-i su­gereze că responsabilitățile sale de comandant al ISU impun preluarea «cocoașelor» comunității, iar nu lepădarea cazonă de ele, tupila­tul sub fustele regulamen­telor militare ori invocarea unei legislații șchioape.

În loc de concluzii Întâlnirea Comitetului Județean pentru Si­tuații de Urgență Ialomița de săptămâna trecută a avut și un deznodământ de interes pentru locui­torii Sloboziei. După ce a ascultat vreme de o oră cum șefii instituțiilor descentralizate își aruncau «cocoașa» de la unul la altul, sus­ținând cu nu au competențe în anche­tarea in­cendiului neraportat de la Combinatul Chimic Slobozia, prefectul Tonița Manea ar fi declarat: «Am înțeles... Dumneavoastră monitorizați și atât. Dar dacă sare în aer Combinatul, cu noi ce se întâmplă? Murim și atât?!».

15 Iunie 2020, 15:20 (30293 vizualizări - 86 comentarii)

Citiți și:
ISU-Bâcu ar cam vrea să se pensioneze
Laurențiu Bâcu de la ISU Ialomița (de)rulează jointuri

Comentariile cititorilor:


Pandele:
(1 Decembrie 2025, 08:55)
Mafia este peste tot. De ce nu întreabă nimeni de unde au obtinut banii, toți cu vile, cu restaurante, mafioții ăștia de Barbu, sau cum nu platesc jandarmii si politia când merg la Restaurantul Făgăraș din Fetești. Mafie
Sicuta:
(22 August 2020, 17:26)
Eclerosu aplecat , are tupeu maxim pentru ca  lu tanti e putin frica si cred ca prinso putin flama .. Gigoloiu mincinos , a lansat zvonul ca  GIGI STICLAND, fost  jupin sef , revine curind pe functia detinuta odata cu trecerea motiunii iar tanti zboara .. Nevertrebatu e  lacheul  lui  BAHUS iar tanti stie acest lucru  si  maninca pe saturate tot ce i  aduce  mincinosu  si spera sa ramina ajutor copil de mingii  . Nu l schimba nimeni ca minte convingator iar  urmatorului i i convine deoarece aplecatu sef al lui , rezolva toate controalele prin fostii lui colegi din scoala militara..
Alu nelu:
(4 August 2020, 01:07)
Cum a ramas comandante cu investitia voastra facuta fara cap la urziceni?plateste bossul nr.1 si lautarul.ce smenari mai sunteti.va rade un oras intreg meseriasilor,ceaparliilor.si cate ca astea mai sunt.
Vaska:
(28 Iulie 2020, 01:19)
Camerele dvs la sediu filmeaza si in weekend cand unii dintre sefi vin sa isi ridice atentiile,plocoanele?vin cu mana in buzunar si pleaca cu pungile pline...or fii acte?documente?secrete?
Laur:
(21 Iulie 2020, 21:56)
Fac ce vreau si nu mi e frica seful vostru....Laurica...
Tinu:
(21 Iulie 2020, 21:27)
Bai baieti de la ISU IL va duceti in cap cu ce aveti in prezent...degeaba va duceti in lupta cu covid 19 stingeti incendii salvati oameni....dk s a ajuns in 2020 sa faca lucrari de exceptie si sa ia 30% o turturica de slt.venita de 1 an de zile....asta spune tot.asta facea Rca la masini care nu erau in interventie si nu aveau ITP efectuat....asta e adevarata performanta pe care trebuie sa o atingeti.doar de aceea si plateste aceasta dauna impreuna cu ECLERUL minunat. .
Ovidiu:
(18 Iulie 2020, 02:09)
Multi stau cu sufletul la gura pe acest articol sa vada daca va curge multa cerneala si pe numele lor...stai linistit colonele ca intrii in con de umbra la parter institutional si vei scrie multe coli A4 curand pe fapte si acte.ca doar tu esti smecherul judetului.ai zeflemea, ai stil, ai aroganta,vedem cum o joci pana la capat.esti o provocare...tinta piept.ori tu ori noi.te incordezi unde nu trebuie si cu cine nu trebuie.vezi ca ai gresit actorii.dk sefii ti au permis si nu au frana...e vina lor.
Pt ivancea si restul:
(18 Iulie 2020, 01:59)
Sunt adevarate omule.directiile de actiune care pe care sa il amendeze sunt date de colonelu de le e sef la prevenire,restul sefilor habar nu au ce semneaza ,el taie el spanzura.majoritatea inspectorilor cand iti vin in control iti spun ca sunt trimisi de el sa te amendeze.eu am experienta de luna trecuta.controlati doar pe cine vrea ala,pe cine trebuie si unde sunt probleme flagrante de incalcari va faceti ca nu vedeti.huooo.rusine sa va fie ca incasati banii statului degeaba.controlati buticuri si sandramale si apropiatii nu ii vedeti.
reincarnatul:
(16 Iulie 2020, 18:21)
«Am înțeles... Dumneavoastră monitorizați și atât. Dar dacă sare în aer Combinatul, cu noi ce se întâmplă? Murim și atât?!» Poate nu doar atat...cine stie? poate ne reincarnam (politic vorbind).
Abia aceasta "problema existentiala" mi se pare importanta; " A fi, sau a nu fi" asta-i intrebarea! Asa cum s-a vazut si in tragedia #Colectiv, se pare ca angajatii ISU aveau rol de control, prevenire, sanctionare. N-au facut-o deloc si a vazut o lume intreaga ce s-a intamplat. Au murit in chinuri groaznice niste tineri nevinovati. Daca sare in aer combinatul pentru ca nenea ISU&comp nu controleaza ruina asta comunista, murim si noi in chinuri, doamne fere?
Restul...chiar este can-can. Faceti-va stimati angajati, actuali si fosti un grup pe retelele de socializare si balacariti-va cat vreti. Stricati rau imaginea acestui simbol, care statea cat de cat bine la increderea in randul populatiei. Cinste celor care isi fac treaba acolo unde noi nici macar nu am putea privi: accidente rutiere groaznice, incendii, inundatii. Chiar daca observ ca sunt si uscaturi in aceasta ograda (sef/sefi cu sifoane aferente) va promit ca voi da in continuare prioritate in trafic masinilor de pompieri!
Ivancea:
(16 Iulie 2020, 02:42)
Domnilor cum este posibibil ca INSTITUTIILE STATULUI sa ramana nepăsătoare și să nu ia atitudine în contextul sesizărilor agenților economici, față de pompierii aceștia, care se cred buricul pământului. Aceste nemulțumiri care sunt redactate in comentarii su nt sau nu adevarate? De ce nimeni nu se autosesizeaza? Pompierii de ce tac? Oare au ceva de ascuns? Mă asteptam la o dezmintire a tuturor ofenselor primite din partea agentilor economici, dar se pare că sunt reale, si de aceea pompierii nu au nicio replică. Rog ca INSTITUTIILE STATULUI SĂ SE AUTOSESIZEZE.
Dinte:
(12 Iulie 2020, 03:38)
Nu va agitati ca va fii controlat obiectivul respectiv la sange de Bucuresti curand.sa trimita si generalul un corp de control sa lamurim si noi misterul pt ce si de ce a fost pasuit atatia ani in conditiile in care se stia ca functiona cum functiona.
Nicu:
(12 Iulie 2020, 03:34)
S a dus raposatu F.N.s a incheiat baieti cu prevenirea.avea si ala bubele lui dar asta le face prea la vedere si nimeni nu ii pune frana.probabil sefii nu iau atitudine de frica de temere ii are la mana cu ceva din trecut probabil ca altfel nu se explica.pe la royalul ala cineva a cam jucat capra...pute a manjeala cu aia ca prea e pe fata...atatia ani necontrolati.neamendati si acu brusc inchisi ...ce dracu..
Pt ignat:
(12 Iulie 2020, 03:28)
Stai linistit omule.eu luna asta am luat amenda si mi s a comunicat acelasi lucru..lucrez in agricultura...ca iau amenda ca i s a spus de acelasi colonel (...) el le spune unde si pe cine sa amendeze.mi a spus inspectorul in fata acest aspect.ma voi adresa si eu catre alta institutie sa ii audieze si pe ei sa spuna toti in cor care si pe cine amendeaza cum si in ce fel ca prea e pe fata.auzi tu control pe campanie agricola si eu mi au venit la sediu nu in camp cand recoltam.direct pe amenda si cu directie....alti ani veneau in camp dupa combina pe la Ciochina.
Lili :
(10 Iulie 2020, 21:20)
Aroganta asta a lu colonelu asta facut la apelul bocancilor va fii scurta. voi credeti ca va duce la nesfarsit?chiar credeti ca in 2020 dk inspectorul sef e inert si nu ia nici o masura legata de comportamentul deviant care nu are nimic in comun cu disciplina militara etc chiar toata lumea doarme?vb de institutii care au ca atributii monitorizarea acestor derapaje comportamentale.abuzurile si atitudinea necoraspunzatoare in MAI si in relatiile interne si de subordonare in cadrul institutiei sunt lucruri grave in 2020.daca s a ajuns sa se aplice amenzi ca vrea x sau y din structura ca sef si OG.2 si inspectorii sunt fortati indrumati....deja e f.grav.cu siguranta vor fii audiati,intrebati agentii constatatori cum stau lucrurile la aplicarea sanctiunilor curand .
Pompieru:
(10 Iulie 2020, 11:51)
vad ca unii tot dau din gura si nu zic nimik. am citit si va lamuresc. eu. colonelu de la avizare (...) si cum l-o mai chema. a fost coleg de facultate cu frate-miu. piesa fratika! lucru.nu e ministru de interne. e sefu ministrului. mai sap si intreb pe frae-miu ca o sa am ce zice de el.vad ca face numa lucruri bune.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
11 Oct 2026
189 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 30 martie a.c., polițiștii din Fetești și Jilavele, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 16:05
(3250 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, sâmbătă, 30 martie a.c., s-a desfășurat și la Slobozia evenimentul intitulat «Marșul pentru Viață». Anul acesta ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 12:45
(9355 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 450 misiuni de ordine publică în luna martie 2024

IJJ Ialomița: Peste 450 misiuni de ordine publică în luna martie 2024

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 12:10
(14633 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Apartament în flăcări

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri au intervenit în cursul zilei de sâmbătă, 30 martie a.c, în jurul orelor 12,30, pentru stingerea unui incendiu produs la ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 10:20
(3917 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Autoturism răsturnat în apropierea fostului Combinat Chimic, accident cu motocicletă în Slobozia

Autoturism răsturnat în apropierea fostului Combinat Chimic, accident cu motocicletă în Slobozia

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs pe DN21 (în apropierea Combinatului), un autoturism cu trei persoane pasagere răsturn ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 10:10
(12914 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca și Fetești Oraș din Fetești!

Miercuri, 1 aprilie 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de la intersecția străzilor Călărași cu Constantin Brâncoveanu din municipiul ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 09:35
(14361 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 1 aprilie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 1 aprilie 2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 09:15
(12258 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «Blocada» pe străzile din Țăndărei

Joi, 28 martie a.c., polițiștii ialomițeni, alături de jandarmi, au desfășurat la Țăndărei acțiunea «Blocada». Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 14:10
(3168 vizualizări - 0 comentarii)


Ordine de protecție provizorie emise la Fetești și Valea Ciorii

Joi, 28 martie a.c., polițiștii au fost sesizați de două femei, în vârstă de 41 și, respectiv 70 de ani, domiciliate în Fetești și Valea Ciorii, cu privire la faptul că a fi fost agresate ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 13:50
(11953 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,22%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2024

La sfârșitul lunii februarie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4153 de șomeri (din care 1917 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 10:30
(23836 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Rețea de hoți, destructurată de polițiști

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au destructurat o rețea infracțională, specializată în «furturi». În zilele de 19 ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 08:40
(4479 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Marcel Boloș, ministrul PNL al Finanțelor, se pregătește să crească numărul de șefi la stat!»

«Din cel mai recent proiect de Ordonanță de Urgență pus în consultare publică pe 13 martie a.c. de Ministerul Finanțelor, aflăm că Marcel Boloș se pregătește să crească din nou cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 16:50
(18184 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 26 martie a.c., polițiștii au organizat la Slobozia o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 15:40
(6818 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Se reabilitează Palatul Administrativ

Instituția Prefectului Județul Ialomița: Se reabilitează Palatul Administrativ

Miercuri, 27 martie 2024, a fost semnat contractul de execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Creșterea eficienței energetice a Palatului Administrativ al județului Ialomița», ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 14:10
(38325 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Situațiile financiare anuale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că potrivit prevederilor art. 34 din Legea contabilității nr. 82/1991, cu modificările și completările ulterioare, persoanele ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 14:00
(9334 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședințe de lucru la nivel județean

Miercuri, 27 martie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat ședința Colegiului Prefectural Ialomița și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. «Deschidem astăzi lucrările ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 12:35
(14815 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție la Fetești/zona Fetești Gară!

Ca urmare a unei avarii înregistrare pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe DN3B din Fetești/zona Fetești Gară, se sistează furnizarea apei potabile miercuri, 27 martie ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 09:25
(9437 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 273 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 273 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Austria-5 locuri de muncă, tehnician producție; Belgia-1 ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 09:15
(10947 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu!

Echipele furnizorului de energie electrică vor executa miercuri, 27 martie 2024, lucrări de întreținere și reparații la nivelul instalațiilor din localitatea Dridu-Snagov. Fără curent, pompele ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2024, 14:50
(4505 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de 11,71 milioane de lei în ianuarie-februarie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-februarie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2024, 10:20
(22384 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventiv-reactive cu efective mărite la Urziceni și Bărbulești

Sâmbătă, 23 martie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat, în localitățile Urziceni și Bărbulești, acțiuni preventiv-reactive, cu efective mărite, având ca scop menținerea climatului ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 15:55
(10301 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Bărcănești, posibil drogat la volan. Minor de 14 ani din Borănești, depistat conducând o mașină!

Duminică, 24 martie a.c., în jurul orei 9,30, polițiștii din Urziceni au oprit în trafic un bărbat, de 37 de ani, din Bărcănești, în vederea verificării documentelor personale precum ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 15:45
(16140 vizualizări - 0 comentarii)


«3 Aprilie-Ziua Jandarmeriei». Jandarmeria Română împlinește 174 de ani!

Anul acesta, pe data de 3 aprilie, se împlinesc 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Pentru a marca acest moment aniversar, Jandarmeria Ialomița organizează o serie de ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 13:20
(14063 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții ale pompierilor ialomițeni

Un echipaj operativ din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit la un accident feroviar, produs între localitățile Broșteni și Alexeni, un autoturism ciocnindu-se de un tren de ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 10:35
(10114 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pește vândut ilegal

Slobozia: Pește vândut ilegal

Joi, 21 martie a.c., polițiștii au depistat în flagrant, în municipiul Slobozia, un tânăr în vârstă 26 de ani în timp ce transporta într-un autoturism pește ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2024, 13:10
(4321 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Începe evaluarea speciilor de animale sălbatice protejate de lege

În perioada 6-23 aprilie 2024, reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului Ialomița, Comisariatului Teritorial Ialomița al Gărzii Naționale de Mediu, Agenției pentru Arii Naturale Protejate ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2024, 11:20
(10331 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 25 martie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 25 martie 2024, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații: Formularul 100 ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2024, 10:30
(15722 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2024, 09:20
(3485 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 235,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-februarie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat de la începutul anului 2024 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 235,22 milioane ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2024, 12:50
(11032 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune preventivă a polițiștilor ialomițeni. Percheziții domiciliare la Slobozia!

Marți, 19 martie 2024, polițiștii ialomițeni au organizat în localitățile Slobozia, Amara, Ciulnița și Perieți o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea și ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2024, 15:20
(4061 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
*Adevăr în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Adevar în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...