Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

«Cocoașa» comandantului Bâcu

«Cocoașa» comandantului Bâcu

Laurențiu Bâcu este șef la ISU. Da, da, instituția aia care se deschide o dată-n an ca să vadă elevii de generală mașinile de pompieri. În calitate de șef la ISU, Laurențiu Bâcu participă la ședințele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Iar săptămâna trecută, într-o zi de vineri, a făcut imprudența de a vorbi. Ăsta da eveniment!

Dacă tăcea, comandant rămânea
Laurențiu Bâcu e viețaș. Adică militar de carieră. A ales uniforma și (suntem convinși, n-o spunem de complezență!) în meseria lui e competent. Din păcate însă, viața publică a domnului Bâcu nu se reduce la zidurile cazarmei pe care o conduce. El face parte, printre altele, din Comitetul pentru Situații de Urgență Ialomița. Iar vineri, 5 iunie a.c., spun surse mult mai bine informate decât noi, domnul Bâcu a relatat în cadrul acestei întâlniri, atunci când i s-a cerut să explice ce măsuri a luat în privința incidentului de la Combinatul Chimic Slobozia, discuția despre... cocoașe pe care a avut-o cu unul dintre reporterii ziarului nostru. «M-a sunat un ziarist și mi-a spus că îmi dă cocoașa lui!» și-ar fi început abrupt relatarea comandantul Bâcu, spre stupefacția tuturor, în frunte cu prefectul Tonița Manea. Dacă tăcea, comandant rămânea, că un concediu de odihnă în plină pandemie nu te ferește de ce ți-e scris, oricât ți-ai lungi boala. N-o spunem noi, o spun subalternii care râd pe la colțuri de li se scutură tresele.

Pauză pentru precizări necesare
Pentru posteritate și conformitate precizăm că discuția dintre reporter și comandantul Bâcu chiar a avut loc. Și, în cadrul ei, au fost pomenită și «cocoașa», ca metaforă a responsabilității comune pe care o avem toți de a veghea la siguranța orașului. Numai că domnul Bâcu e militar de carieră, așa cum am precizat. Iar metafora n-a fost în clasă cu el, la școala militară. De aceea ne-am decis să relatăm public bancul cu cocoașa, ca să nu rămână militar toată viața: «Un cocoșat trece în miez de noapte prin cimitir. Din senin, aude o voce care întreabă: „Ce-ai în spate?“, „O cocoașă!“ răspunde terifiat... „Dă-mi-o mie!“ Și omul iese din cimitir drept, cum n-a fost niciodată... A doua zi se întâlnește cu un prieten, și el cocoșat. Îi povestește cum a scăpat de cocoașă, iar prietenul se hotărăște să facă la fel. Vine noaptea, trece prin cimitir, aude vocea: „Ce-ai în spate?“, „O cocoașă!“, „Mai na una!“». Aceasta este povestea «cocoașei», poveste pe care domnul Bâcu a luat-o ad lite­ram, în vreme ce repor­terul încerca să-i su­gereze că responsabilitățile sale de comandant al ISU impun preluarea «cocoașelor» comunității, iar nu lepădarea cazonă de ele, tupila­tul sub fustele regulamen­telor militare ori invocarea unei legislații șchioape.

În loc de concluzii Întâlnirea Comitetului Județean pentru Si­tuații de Urgență Ialomița de săptămâna trecută a avut și un deznodământ de interes pentru locui­torii Sloboziei. După ce a ascultat vreme de o oră cum șefii instituțiilor descentralizate își aruncau «cocoașa» de la unul la altul, sus­ținând cu nu au competențe în anche­tarea in­cendiului neraportat de la Combinatul Chimic Slobozia, prefectul Tonița Manea ar fi declarat: «Am înțeles... Dumneavoastră monitorizați și atât. Dar dacă sare în aer Combinatul, cu noi ce se întâmplă? Murim și atât?!».

15 Iunie 2020, 15:20 (31209 vizualizări - 86 comentarii)

Citiți și:
ISU-Bâcu ar cam vrea să se pensioneze
Laurențiu Bâcu de la ISU Ialomița (de)rulează jointuri

Comentariile cititorilor:


Unu :
(30 Iunie 2020, 02:35)
Lăsați dracu ranchiună si dușmănia ca am avut comandanți caprari ca N.C. analfabeti ca si P.I.mantocari si bufoni de prima clasă ca si P.A.mutalai ca si C.D.....cel din prezent pt mine personal e cu mult peste ei si nu pot spune ca il simpatizez.nu am excelentă  la salariu,nu mi a aprobat transferul in alta arma,lucrez de ceva ani buni unde ă lucrat si el si chiar are habar de management sa vorbeasca deschis si liber intr o ședință cu asistenta.
Uhu:
(30 Iunie 2020, 02:08)
Eu cu omul asta am lucrat in prevenire 7 ani.nu este un om perfect cum nu sunt nici eu si nu e nimeni pe lumea asta.cand ajungi pe o funcție ca a lui nu ai cum să mulțumești pe toți oamenii clar.personal îl cunosc nu bine...ci foarte bine,am vorbit multe lucruri cu acest om in urma cu ceva timp ...lucru despre care in prezent imi reproșează.lucruri delicate si personale. am demonstrat loialitate,corectitudine in relatia cu el fara sa astept nimic la schimb.ce are el parte in prezent.....falsitate,duplicitate tine de modul lui de a apropia oamenii.din punct de vedere profesional omul își face cu brio treaba nu aveti ce sa ii reproșati .am avut după colectiv controale comune,unele poate unice in judet si e un om foarte bine pregătit profesional.aceasta impresie mi lasat o in acei ani cat mi a fost coleg....nu șef.nu îl laud si nu il perii ca nu am de ce dar in prezent e cu mult de ce vedeti voi in serviciul prevenire....inspectia de prevenire,cu mult peste ce e in prezent.sunt multi altii care dacă personal am ocazia si cred ca o sa o am curând ar trebui puricati si luati la bani mărunți.omul asta din punctul meu de vedere ă fost prea credul,a crezut în voi,în oameni,si tocmai voi apropiații....l ati trădat,vândut.iar pe adevărații prieteni i a îndepărtat,sau poate nu a știut să țină de ei....atat am avut de spus.omul asta nu e un demon sa il blamați atat....e un om...ca mine....ca voi.UN OM.ARE NEVOIE DE O VIAȚĂ NORMALĂ,PERSONAL NU CRED CA Ă FĂCUT RAU DIRECT,VOIT,PREMEDITAT CUIVA.IN ASA FUNCȚII GREȘEȘTI INVOLUNTAR.
Fany:
(29 Iunie 2020, 18:32)
Bai dar omu asta nu va face mai nimic concret...iar pe ala de va munceste la fundata ca pe iobagi nu latrati nimic.si ii munciti pamantul.carat in toate formele.slugoilor care sunteti.sefulica...va meritati soarta de lingai si de trantori.dk va strange cineva cu usa varsati tot.
Sicuta:
(29 Iunie 2020, 11:26)
Domnul (...) este genetic format in asa masura incit sa dezamageasca in orice face  sau atinge .Are stil persuasiv , echivoc, suspicios, narcisist , razbunator , cameleonic. Nu l schimba nimeni , este in  ADN lui . E atit de suspicios incit  i  frica si de cel din oglinda sa nu i ia  fotoliu ergonomic..i am spus toate acestea in fata , inutil  atita timp cit  vin  alti care i spun ca i irezistibil de frumos si destept ... I am spus ca tot aia o sa l tradeze si a zis ca stie ...Pacat de colectiv care este net superior acestui efemer , eronat conducator ! 
Suciu dan:
(27 Iunie 2020, 00:50)
Cate spsu si svsu ati avizat pe ordinul 96 si actualul ordin 75 in judet domnu comandant?cata eficienta are acest compartiment....serviciu?ce fac ei efectiv?concret si la subiect?va spun eu.....efectul zero barat.multimea vida.
Vasea:
(27 Iunie 2020, 00:35)
Alo comandante...toti dati evaluari sportive acolo?nu vezi ce obezi, ce elefanti aveti acolo?nu e acel ordin de ministru pt toata lumea?sefii sub tine sunt inapti la 150 kg? Alearga prostii la ISU.ALA cu pregatirea personalului ce pregateste
Ion:
(26 Iunie 2020, 23:10)
DD l a pus in scaun pe dinastia lui.o dinastie de kkt si cu un viitor distrus pt igsu.DD asta la controlul de fond cand era sef corp control igsu era manga pe malul baltii la urziceni.beat ranga.lemn.asta se intampla la urziceni in 2010.astia erau faraonii acestei arme
Pt turcu:
(26 Iunie 2020, 23:01)
Care sunt flacau generalii aia?DD?marele mafiot?colegul lui?ala de a fost scos din carti de baietii cu ochii albastrii?sa va fereasca dumnezeu de glontul plecat pe care nu il vedeti cand vine catre voi...Tinta piept.aia sunt generalii?prefecta il simpatizeaza...am vazut boxul...ca mihai leu.penibili mai sunteti.
Pt jt:
(26 Iunie 2020, 22:56)
Stai calm geniule ca pana la DNA te mananca sfintii.tu poate te stii ca ai istoric legat de infractiuni de coruptie.nu e timpul pierdut.asteapta timpul...si timpul te asteapta pe tine.
Aha:
(26 Iunie 2020, 22:53)
Aha deci totul e o cloaca si sefii sunt imaculati. doar subordonatii sunt jeguri si bestii.nu e de ajuns tot ce e in prezent in unitate.oameni buni incetati ca vin vremuri urate.f.urate.
J.T.:
(26 Iunie 2020, 16:31)
Curata tiganie! . Cele mai multe comentarii iti lasa un gust amar.
Nu tin partea nimanui ca nu am de ce. Dar parerea mea este ca e un linsaj mediatic. Se vrea ca Bacu sa plece. Si atunci dam cu tot ce avem. In special zoaie.
Zicea unul pe aici de demnitate, onoare la militari. Care demnitate? Care onoare? Spuneti-i in fata ce aveti de spus daca aveti probe, nu cancanuri de 2 bani. Pt probe exista DNA. Eu cred ca nu sunt. Ca altfel erau rezolvati demult.
Pt ca se pare cu sunteti din curtea proprie. Asa lasati impresia. Tot alde iuda.
si in voi are lumea cea mai mare incredere. Sau poate mint si aia care fac sondaje.
A devenit deja un serial de tot rahatu. Prea multa aterntie la un lucru de 2 bani.
Turcu:
(26 Iunie 2020, 16:01)
Domnul  BACU  nu v a fi schimbat din fuctie deoarece are fosti colegi care au ajuns generali in aparatul central al  MAI si l protejeaza . In plus doamna prefect , se pare ca l place . Asa ca poate sta linistit cu asa protectori .Nu poate gafa el , cit poate acoperii sus numitii . Asa i la noi .....! 
Rica:
(26 Iunie 2020, 15:45)
Or avea target la amenzi .de s au pus dupa pandemie pe dat in cap si taiat amenzi pe banda rulanta
Slutu:
(26 Iunie 2020, 02:05)
In toata aceasta tiganie mediatica cineva din umbra probabil urmareste ceva.si cred ca acel ceva e cees ce are principalul actor in prezent. Functia. Nu aveti destule oua sa i o spuneti in fata ca il sapati si ii vreti locul.mierea e dulce dar si albinele inteapa si vedeti bine sunt tare multe.
Fara:
(26 Iunie 2020, 02:00)
Astia controlati de Isu relaxati va ca de vreo 4 ani incoa se controleaza haotic...aia care deranjeaza,il co ntreaza pe actualul sef de control.pe unii ii calca de 2 ori pe an si pe altii deloc.depinde de sclav, de atitudine.s a ajuns rau oricum.dk eram toti asa de saritori.servili.atenti.ploconari ca altii o duceam cu totii bine.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
18 Oct 2026
225 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Balaciu: Un camion cu butelii s-a izbit de doi copaci

Balaciu: Un camion cu butelii s-a izbit de doi copaci

Luni, 24 octombrie, în apropierea localității Balaciu s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce un bărbat, de 44 ani, din Lipănești-Prahova, conducea un tir cu butelii, din direcția Slobozia ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 18:21
(11521 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Balaciu accident


Ciulnița: Armă deținută ilegal

Un bărbat de 43 ani, din Ciulnița, a fost prins marți, 24 octombrie, de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase în timp ce deținea ilegal o armă cu aer comprimat, calibru ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 18:15
(14669 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Braconaj piscicol

Un tînăr de 33 ani din Slobozia a fost oprit în trafic luni, 24 octombrie, de către polițiști. În urma efectuării controlului autoturismului, în portbagajul acestuia a fost găsită cantitatea de 31 kg pește ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 18:15
(12863 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Din nou modificări legislativ-fiscale privind drepturile de autor

«Începînd de anul viitor, contribuabilii care obțin venituri din activități independente sau din drepturi de proprietate intelectuală, impuși pe bază de norme de venit, vor putea opta pentru determinarea ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:57
(9183 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 18 șoferi au rămas fără permise

18 șoferi au rămas fără permise, iar 337 de conducători auto au fost amendați. Este vorba despre acțiunile polițiștilor rutieri în perioada sfîrșitului de săptămînă, 21-23 octombrie a.c.. Miza polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:55
(11445 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Șofer băut, la volan

Duminică, 23 octombrie, polițiștii feteșteni au depistat în trafic, pe strada Călărași din localitate, un șofer care se afla la volanul mașinii sale deși era băut. Alcooltestul a indicat o valoare de 0 ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:55
(10544 vizualizări - 0 comentarii)


Broșteni, Manasia: Bătrînii, victime ale accidentelor rutiere

Un bătrîn de 82 ani din Ion Roată a decedat într-un accident rutier, duminică, 23 octombrie. Bătrînul a fost lovit de o mașină în timp ce încerca să traverseze strada prin loc nepermis și fără să se asigure ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:54
(9256 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: A adormit la volan, băut fiind

Vineri, 21 octombrie a.c., Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza localității Grivița s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce un bărbat de 44 ani, din Amara, conducea ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:53
(14230 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grivița accident


Bărbulești: «Șofer» fără permis

Vineri, 21 octombrie, polițiștii din Urziceni au oprit pentru un control de rutină în trafic o mașină condusă de un tînăr, de 19 ani, din Bărbulești. În urma verificărilor suplimentare, polițiștii au constatat ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:52
(7895 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Neacordarea de prioritate, cauza unui accident

Sîmbătă, 22 octombrie, la Slobozia, s-a produs un accident de circulație. În timp ce un bărbat, de 40 ani, din localitate, conducea o mașină pe bulevardul Unirii, la efectuarea virajului pe strada Maramureș ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:41
(11663 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Urziceni: Acțiune în piața agroalimentară

Peste 50 de persoane au fost legitimate în cadrul unei acțiuni a polițiștilor din Urziceni desfășurată sîmbătă, 22 octombrie, în piața agroalimentară din localitate. Pentru neregulile descoperite, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:34
(9847 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Plase monifilament, confiscate

Un echipaj al Secției 3 Rurală Stelnica au depistat o mașină condusă de bărbat de 52 ani, din comuna Movila, care era însoțit de doi consăteni de 47, respectiv 57 ani. În urma controlului efectuat în habitaclul ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:30
(11121 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stelnica braconaj


Fetești: Prinși muncind «la negru»

Polițiștii ialomițeni, în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița și jandarmi ialomițeni, au acționat în ziua miercuri, 20 octombrie, pe linia prevenirii și combaterii ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2011, 18:38
(15973 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Albastru pe interior»

Miercuri, 26 octombrie, Consiliul Județean Ialomița și Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» organizează spectacolul «Albastru pe interior». Evenimentul se va derula la sala de concerte a Centrului Cultural ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2011, 18:37
(12257 vizualizări - 0 comentarii)


Jilvaele: A intrat cu mașina într-o căruță. Doi răniți!

Miercuri, 19 octombrie a.c., pe DN1D, pe raza comunei Jilavele s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. Astfel, în timp ce un tînăr, de 28 ani, din comuna Bărbulești, conducea ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2011, 15:25
(8097 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


DGFP Ialomița, locul 15 pe țară la colectarea veniturilor bugetare

«În luna septembrie 2011 au fost încasate la bugetul general consolidat aproape 36,97 milioane lei. Astfel, programul alocat de colectare a veniturilor bugetare a înregistrat un grad de realizare de 10 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2011, 15:14
(11142 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 27 de accidente cu pietoni

27 de accidente în care au fost implicați pietoni. Acesta este bilanțul polițiștilor rutieri cu privire la primele 9 luni ale anului 2011. Potrivit datelor, în 25 dintre cazuri, vina a aparținut pietonilor ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2011, 15:14
(14401 vizualizări - 0 comentarii)


Brăileni hoți din autoturisme, prinși în Ialomița

Polițiști din Țăndărei au identificat suspecții unui furt din auto, în persoanele a doi tineri de 35 ani, ambii din comuna Mărașu, județul Brăila. În fapt, cei doi tineri au sustras, în seara zilei de ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2011, 15:13
(14153 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive pe raza municipiilor Urziceni și Fetești

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor, efective din toate structurile operative ale Poliției Urziceni au fost angrenate miercuri, 19 octombrie a.c., în executarea unor acțiuni și ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2011, 15:11
(12621 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița, fruntașă la încasări prin executare silită

În luna septembrie 2011, pe linia colectării veniturilor bugetare, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița a întreprins mai multe măsuri de executare silită. Astfel, au fost emise peste 16300 de ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2011, 16:25
(13142 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A lovit un pieton beat

Poliția Fetești a fost sesizată marți, 18 octombrie a.c., cu privire la faptul că pe strada Călărași, din localitate, s-a produs un accident de circulație soldat cu o victimă. Astfel, în timp ce un tînăr ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2011, 16:13
(10055 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Vlădeni: Șofer fără permis, urmărit de polițiști

Marți, 18 octombrie a.c., un șofer a încercat să evite un echipaj de poliție pe raza comunei Vlădeni. După urmărirea și oprirea sa, agenții de poliție au stabilit faptul că cel în cauză, un tînăr în vîrstă ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2011, 16:09
(9647 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan, cu permise anulate sau suspendate

Marți, 18 octombrie a.c., agenți din cadrul Secției de Poliție Rurală Slobozia au oprit pentru control, în trafic, un autoturism care circula pe DJ51C, din direcția Slobozia către comuna Gheorghe Doja. ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2011, 16:09
(13644 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2011, 18:53
(6271 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Un bărbat și-a violat consăteanul

Polițiștii Secției Grivița au fost alertați, duminică, 16 octombrie, cu privire la faptul că un bărbat, de 42 ani, din Scînteia, a fost agresat fizic de un consătean, de 39 ani. Ancheta ulterioară a polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2011, 18:25
(11233 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Adolescentă de 16 ani, lovită pe trecerea de pietoni de un șofer băut

O adolescentă de 16 ani, din Amara, a fost luni, 17 octombrie, victima unui accident de circulație. Tînăra încerca să traverseze strada pe o trecerea de pietoni de pe bulevardul Unirii, din Slobozia, cînd ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2011, 18:24
(8667 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


DGFP Ialomița: 1,8 milioane lei, colectate prin răspundere în solidar

«În conformitate cu prevederile Codului de Procedură Fiscală, la nivelul Direcței Generale a Finanțelor Publice Ialomița s-au intensificat acțiunile de angajare a răspunderii solidare în cazul debitorilor ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2011, 18:23
(7707 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Metoda «șmen» face victime printre vînzătoare

Un grup de patru persoane, cu vîrste cuprinse între 16 și 33 ani, a fost depistat de polițiștii Secției 3 Rurală Stelnica. Cei patru sînt autorii a două furturi comise la Movila. Potrivit polițiștilor, ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2011, 18:22
(9107 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Cu porcii la tîrg doar cu avizul medicului veterinar

Medicii sanitari veterinari atrag atenția că, în perioada 1 noiembrie-15 mai a.c., potrivit legislației, crescătorii de porci pot merge în tîrgurile autorizate să-și vîndă animalele vii. «Mișcarea porcinelor ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2011, 18:20
(13168 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: Accident produs de alcool și neacordare de prioritate

Luni, 17 octombrie, la Gheorghe Doja s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, incidentul s-a produs în timp ce un bărbat, de 40 ani, din localitate, aflat la volanul unui autoturism nu a acordat ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2011, 18:07
(9053 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...