Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

«Cocoașa» comandantului Bâcu

«Cocoașa» comandantului Bâcu

Laurențiu Bâcu este șef la ISU. Da, da, instituția aia care se deschide o dată-n an ca să vadă elevii de generală mașinile de pompieri. În calitate de șef la ISU, Laurențiu Bâcu participă la ședințele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Iar săptămâna trecută, într-o zi de vineri, a făcut imprudența de a vorbi. Ăsta da eveniment!

Dacă tăcea, comandant rămânea
Laurențiu Bâcu e viețaș. Adică militar de carieră. A ales uniforma și (suntem convinși, n-o spunem de complezență!) în meseria lui e competent. Din păcate însă, viața publică a domnului Bâcu nu se reduce la zidurile cazarmei pe care o conduce. El face parte, printre altele, din Comitetul pentru Situații de Urgență Ialomița. Iar vineri, 5 iunie a.c., spun surse mult mai bine informate decât noi, domnul Bâcu a relatat în cadrul acestei întâlniri, atunci când i s-a cerut să explice ce măsuri a luat în privința incidentului de la Combinatul Chimic Slobozia, discuția despre... cocoașe pe care a avut-o cu unul dintre reporterii ziarului nostru. «M-a sunat un ziarist și mi-a spus că îmi dă cocoașa lui!» și-ar fi început abrupt relatarea comandantul Bâcu, spre stupefacția tuturor, în frunte cu prefectul Tonița Manea. Dacă tăcea, comandant rămânea, că un concediu de odihnă în plină pandemie nu te ferește de ce ți-e scris, oricât ți-ai lungi boala. N-o spunem noi, o spun subalternii care râd pe la colțuri de li se scutură tresele.

Pauză pentru precizări necesare
Pentru posteritate și conformitate precizăm că discuția dintre reporter și comandantul Bâcu chiar a avut loc. Și, în cadrul ei, au fost pomenită și «cocoașa», ca metaforă a responsabilității comune pe care o avem toți de a veghea la siguranța orașului. Numai că domnul Bâcu e militar de carieră, așa cum am precizat. Iar metafora n-a fost în clasă cu el, la școala militară. De aceea ne-am decis să relatăm public bancul cu cocoașa, ca să nu rămână militar toată viața: «Un cocoșat trece în miez de noapte prin cimitir. Din senin, aude o voce care întreabă: „Ce-ai în spate?“, „O cocoașă!“ răspunde terifiat... „Dă-mi-o mie!“ Și omul iese din cimitir drept, cum n-a fost niciodată... A doua zi se întâlnește cu un prieten, și el cocoșat. Îi povestește cum a scăpat de cocoașă, iar prietenul se hotărăște să facă la fel. Vine noaptea, trece prin cimitir, aude vocea: „Ce-ai în spate?“, „O cocoașă!“, „Mai na una!“». Aceasta este povestea «cocoașei», poveste pe care domnul Bâcu a luat-o ad lite­ram, în vreme ce repor­terul încerca să-i su­gereze că responsabilitățile sale de comandant al ISU impun preluarea «cocoașelor» comunității, iar nu lepădarea cazonă de ele, tupila­tul sub fustele regulamen­telor militare ori invocarea unei legislații șchioape.

În loc de concluzii Întâlnirea Comitetului Județean pentru Si­tuații de Urgență Ialomița de săptămâna trecută a avut și un deznodământ de interes pentru locui­torii Sloboziei. După ce a ascultat vreme de o oră cum șefii instituțiilor descentralizate își aruncau «cocoașa» de la unul la altul, sus­ținând cu nu au competențe în anche­tarea in­cendiului neraportat de la Combinatul Chimic Slobozia, prefectul Tonița Manea ar fi declarat: «Am înțeles... Dumneavoastră monitorizați și atât. Dar dacă sare în aer Combinatul, cu noi ce se întâmplă? Murim și atât?!».

15 Iunie 2020, 15:20 (31298 vizualizări - 86 comentarii)

Citiți și:
ISU-Bâcu ar cam vrea să se pensioneze
Laurențiu Bâcu de la ISU Ialomița (de)rulează jointuri

Comentariile cititorilor:


Pt 2 lei:
(26 Iunie 2020, 01:47)
Aloooo cucoana ti se pare ca imi plateste mie sau altora B ratele la banca cum exprimi matale?e cumva vreun SRL aici si nu stiam?e pe actiuni societatea??ai tras cu mine la izoleta in covid cucoana?rusine sa va fie ca va credeti pe mosia voastra boiereasca.e totusi si inca o institutie a statului.incetati cu asa aberatii in 2020.auzi tu tupeu porcesc pe asa speecialiste.se duce dracu tot in cap.
Nila pompieru:
(26 Iunie 2020, 01:41)
Rupe pisica in 2 comandante pana nu e prea tarziu...se vede de la o posta ca unii au RASPUNDERE cat casa si altii dorm in bocanci la program lejer si bani cacalau.cine dracu sa mai creada in basme si aiureli....unu pune gresie.altu e instslator. altu face mobila .altu calculatoare numai beneficii pt unu si altu.
Ion:
(26 Iunie 2020, 01:36)
Politica pumnului in bot.a ingradirii dreptului la exprimare.suprimarea,limitarea gandirii,restrangerea drepturilor ,nu cele din legi si ordine ci cele mostenite din vremuri demult apuse dupa vremea soldatilor.l principii solide de constituire si dezvoltare a democratiei in anul 2020.vai de capul vostru cu atatea abuzuri.
Petre scurtu:
(25 Iunie 2020, 22:39)
Sunt amendati doar prostii, aia de cara sau ii ating la navod stau linistiti.sa ne spuna ISU cate controale au facut la Royal cand nu aveau nimic si aveau evenimente in fiecare weekend.de astea nu se mai stiu?va faceti ca ploua .sa stie si sefii vostrii de la bucuresti.o sa trimit mail la generalul IGsu sa afle si de asa mizerii.ne ati amendat an de an.o sa veniti sa ne beliti si dupa pandemie ca sa va faceti voi mendrele golaniile.cate controale ai facu colonele de la avizare la acest royal?pe mine m ai zapacit cu investitiile si dotarile.
Fetestean:
(25 Iunie 2020, 22:20)
Cate controale ati facut la noi patronii de restaurante in Fetesti domnii pompieri si ne ati ars cu amenzi pe autorizatii an de an si pe aia de la Royal i ati controlat odata de cand functioneaza si cu greu ati luat masurile legale.cine a ros osul acolo de nu l ati calcat atatia ani.cine e acel mare sef de le a asigurat protectia de il vedeau astia bossul de la isu?
Jaku:
(25 Iunie 2020, 21:52)
Prime Time.urmariti articolele in viitor despre noi cocoase si noi articole pe acest subiect in presa centrala.vor fii elemente noi si informatii noi despre modul in care sunt desfasurate controalele pe investitii la institutii si soc.comerciale, controalele dupa investitie si modul in care sunt planificate,repartizate ,periodicitatea lor spre control si pe ce criterii aceste obiective.legale sau nu, trageti voi concluziile.incalcari flagrante.va fii sesizat corpul de control al M.A.I.
Ene:
(25 Iunie 2020, 21:43)
Mafalda.menumorut.suleyman nici dracu nu a nai venit in ultima vreme la parangheliile tale organizate.nu ti ai pus un semn de intrebare de ce?doar ecleristii si pupincuristii ti au dat curs.paranghelie cu prefectura ai vrut.de asta ai avut parte.danseaza acum.
Unal:
(25 Iunie 2020, 21:35)
Dinastia B.L.va apune.aghiotantii lui, cu functii de conducere si salarii de excelenta platite din bani publici nejustificate si acordate pe cantari in struna si eclere glazurate va fii istorie.va incepe ramadamul 1 luna,bairamul in august si jihadul la toamna.BA VORBITI PE ACTE NORMATIVE EMISE DE STATUL ROMAN.nu confundati institutia cu ograda proprie si personala.a intrat dihonia in aceasta institutie si va incepe hora mare pe hartii si incalcari flagrante .
Pt 2 lei....:
(24 Iunie 2020, 19:15)
Cumva esti vreuna din capacitatile astea premiante cu excelenta pe card si te ocupi de protocol.una daia de cari eclerele.faci ceiutul si defilezi pe hol cu 2 coli a4 goale si revista pentru patrie....o mare specialista cu multe reusite si multe interventii la activ...multe amenzi date in cariera ta de inspector date la umbra teiului batran....specialista de birou ce esti.daca taceai..comandant ajungeai si tu.
Tacutu:
(24 Iunie 2020, 10:46)
C.D., de ce a fost apreciat de toti subordonatii ? De ce nimeni n a avut o vorba rea despre el ? Pentru ca nu i placea birfa si linguseala ? PENTRU CA NU MINTEA ? Cu domnul R. si cu domnul C., ISU trait adevarate clipe de glorie . Acum este contrariu iar acest lucru l  se vede  prin starea de spirit a cadrelor active care nu mai pot de atita bine si corectitudine ....De ce pe domnul N. nu l a vorbit nimeni de rau  ? De ce  domnul  S. a fost si este apreciat si respecta iar domnul  BACU  este criticat ?   Oare i chiar asa  de nevinovat  ?   ta
J.T.:
(23 Iunie 2020, 02:39)
Vreau sa spun de la inceput ca nu sunt angajat isu. Doar ca am cunoscut oameni de acolo.
Bacu a avut sansa sa schimbe ceva. După comandanții Pascu, Nae, Popa, era cel care putea sa aduca un aer proaspat intr-o unitate care simtea nevoia unei schimbări.
I-a iesit, nu i-a iesit...  parerile sunt impartite.
Dar nu e mai rau decat cei de dinaintea lui. I-am cunoscut pe rând pe toti și sunt exagerari ca ar fi mai rau. Acum se poate discuta si fara injuraturi, urlete sau jmecherie de doi bani.
Cei care scriu aici au motivele lor. Intemeiate, sau nu. Mi-a atras atentie o exprimare - esti vandut de multi de Iuda.
Aici dl. Laurentiu ar trebui sa-si puna un semn de intrebare. Are multi Iuda pe langa el? Sigur, da. Pt ca prea apar rufe murdare din bucataria isu. Si, de obicei, cei pe care ii tii in brate ti-o trag.
Din ce am citit, vad ca asta e unul din principalele reprosuri care i se aduc.
Daca asa a facut, ar fi trebuit sa-i tina aproape pe oamenii seriosi, profesionisti, cu coloana vertebrala. Pentru ca are in curtea isu si astfel de oameni.
Dar unde sunt cei tinuti in brate? Ei nu au nimic de zis? De ce nu ies sa-si spuna si ei parerea? Sa-i contrazica, cu argumente, pe cei care critica. Cam timizi, doamnelor si domnilor.
Parerea mea este ca s-a urnit un angrenaj care are drept scop schimbarea sefilor de institutii. IPJ si IJJ s-au rezolvat. Se pare ca urmeaza ISU, indiferent de ce va face Bacu. Bun sau rau.
Finalul trebuie sa fie dupa cum a hotarat deja un politruc.
Din pacate, asa vremuri traim.
Doi lei:
(23 Iunie 2020, 00:36)
Ptr voi cei care comentați: ptr cadrele active, faceți instituția de ras, frustrați de doi lei ce sunteți, vreti salarii se excepție??? Ati fost angajați la tzaca paca, ati depus un jurământ militar, nu știți sa faceți la stânga sau la dreapta, habar nu aveți de regulamente militare, ce vreti voi ma??? “Comentatori” frustrați! Mergeți la comandant și spuneți-i toate lucrurile astea in fata, nu pe te miri ce site, la un articol care nu spune nimic!!!! Purtați grade militare pe umăr, faceți instituția care va plătește ratele la banca de tot rasul, Nu bacu, nu x sau y ci voi! Iar pentru cei ieșiți la pensie, va știți voi, va știm si noi, ati uitat “legiuitorilor” cum ati plecat din instituție? “Bolnavilor” de “toate boalele”!!! Toată cariera o scriem pe o pagina A4 și aia pe jumătate, acum sunteți corecți? Pic de demnitate și onoare nu aveți! Sa va fie Rușine!!!
Pt prevenire:
(22 Iunie 2020, 18:35)
O sa muncim si noi stimabilule cu spor si chemare cand o sa luam si noi salarii pt lucrari de exceptie....gen...S.M. C.A.,I.G.SI LISTA DE TURTURICI PREMIANTE SI CAPACITATI INASCUTE POATE CINTINUA...URMEAZA PROBABIL...C.A. SAU C.L.
Prevenire:
(20 Iunie 2020, 18:00)
Sa va faceti voi treaba astia de comentati asa cum trebuie si cere fisa postului si mai vorbim.dupa colectiv au fost vremuri tulburi si ciudate si a reusit acest personaj sa se capaciteze si sa dovedeasca ca poate,stie,cunoaste legislatie atata timp a dispus inchiderea unui oboectiv.a fost singurul in ialomita si putine in tara.asa ca...ciocul mic si joc de glezne.
Tot eu ecleru:
(20 Iunie 2020, 17:27)
A dracu natie de oameni sunt la ISU Ialomita asta....ba ,daca nu sunteti f....i si chinuiti va plictisiti aiurea prin birouri incepeti si vociferati sa comentati pe articole din presa.ba da asta chiar nu a facut nimic bun de cand a ajuns inspector sef?chiar are doar bube in cap si voi sunteti corecti,perfecti?daca va scutura cineva serios pe domeniul de activitate nu ramane nimic de voi istetilor si luati si bani pe 14 pt treaba asta.rusine...o avea si asta bubele lui dar voi chiar ati sarit calul putorilor.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 19 Oct 2026
201 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș din Fetești!

Miercuri, 20 august 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Plevnei din Fetești. Pentru remedierea acesteia, se sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

20 August 2025, 11:20
(10117 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vizarea carnetelor de rentă viageră se face până la 1 septembrie 2025 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli ori împuternicitul/mandatarul/curatorul pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

20 August 2025, 11:15
(8093 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Oprire apă în localitatea Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA Constanța intervin sâmbătă, 16 august 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul branșamentului de apă de pe strada Gruianca, din localitatea Fierbinții de Jos. Pentru ...[citește_toată_știrea]

16 August 2025, 09:30
(3169 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copii declarați dispăruți, descoperiți de jandarmi

Fetești: Copii declarați dispăruți, descoperiți de jandarmi

Miercuri, 13 august 2025, o bunică din Fetești sesiza dispariția nepoților de 11, respectiv 13 ani, care au venit în vacanță din Mizil/Prahova. Jandarmii au pornit în căutarea acestora, iar ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 16:00
(6530 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 3,98 milioane de lei în luna iulie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 3,98 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 11:00
(3206 vizualizări - 0 comentarii)


MNAR Slobozia: Expoziție dedicată «Fermei Model Perieți»

Muzeul Național al Agriculturii, alături de Consiliul Județean Ialomița găzduiesc miercuri, 20 august 2025, vernisajul expoziției «Ferma Model Perieți», un eveniment dedicat publicului larg ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 10:10
(7408 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 1506 de persoane, angajate în primele 6 luni ale anului 2025

În primele 6 luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1506 persoane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 14:45
(5997 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 174,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2025

În luna iulie a anului 2025, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 174,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 13:40
(7313 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 150 acțiuni de control, amenzi de 328,8 mii de lei

În perioada 12 iunie-13 august 2025, DSVSA Ialomița a efectuat 150 de acțiuni de control la obiective de tip hipermarket/supermarket, brutării, laboratoare de cofetărie-patiserie, unități de alimentație ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 12:20
(7116 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimetar de plată de Inspecția Fiscală în luna iulie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 17 inspecții fiscale, 3 controale inopinat, precum și 19 verificări documentare. Astfel, au fost ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:55
(8360 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», ediția XXV

În perioada 15-18 august 2025, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor fi gazda unui eveniment cultural-artistic devenit emblematic pentru promovarea folclorului autentic românesc și ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:50
(6411 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 249 de firme cu datorii la Stat de aproape 300 milioane de lei, publicate pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 14:40
(9113 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 11:05
(2416 vizualizări - 0 comentarii)


Programul RAJA Constanța de Sfânta Maria

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că vineri, 15 august 2025, cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria), casieriile societății ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 10:30
(7293 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Barierei din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Barierei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

11 August 2025, 14:15
(6568 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: ANAF a publicat lista contribuabililor bun-platnici

La nivelul județului Ialomița figurează pe această listă 6950 agenți economici, cu 773 mai mulți decât în trimestrul I 2024, care au îndeplinit până la data de 31 iunie 2025, ...[citește_toată_știrea]

7 August 2025, 14:00
(10127 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «SPEED» pe șoselele județului

În perioada 4-10 august 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 20205 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

7 August 2025, 11:30
(5912 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă din cauza unei avarii la Fetești!

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Fetești s-a înregistrat o avarie la conducta principală de distribuție marți, 5 august 2025. Echipele RAJA Constanța depun toate eforturile ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 20:05
(9417 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,59%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2025

La sfârșitul lunii iunie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4376 șomeri (din care 1991 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 10:35
(3975 vizualizări - 0 comentarii)


APIA lansează Portalul Unic al solicitanților de sprijin în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul «Portal unic al fermierilor solicitanți ai sprijinului în agricultură ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 08:45
(6446 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, județul Ialomița, RAJA Constanța a sistat furnizarea apei potabile vineri, 1 august ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 20:25
(8292 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Percheziții domiciliare într-un dosar de «evaziune fiscală»

Miercuri, 30 iulie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 13:25
(8216 vizualizări - 1 comentariu)


Traian: Acțiune a polițiștilor pentru combaterea infracțiunilor din domeniul jocurilor de noroc

Traian: Acțiune a polițiștilor pentru combaterea infracțiunilor din domeniul jocurilor de noroc

Joi, 31 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Grivița, începând cu orele ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 13:20
(9814 vizualizări - 0 comentarii)


Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție, în echipa IPJ Ialomița

Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție, în echipa IPJ Ialomița

Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» s-au alăturat echipei Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. «Suntem bucuroși să îi primim în r ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 08:40
(8472 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Ciulnița

Miercuri, 30 iulie a.c., în intervalul orar 06,00-09,00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat pe raza localității Ciulnița o acțiune tip «Razie», cu efective mărite, pentru asigurarea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 16:20
(8894 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița razie


Patru feteșteni, reținuți după un scandal între două familii

Patru feteșteni, reținuți după un scandal între două familii

Polițiștii din  Fetești au reținut pentru 24 de ore patru persoane, din Fetești, bănuite de comiterea infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii pubice», «lovirea sau alte ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 14:05
(6261 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Grivița depistat beat la volan și fără permis, reținut de polițiști

Tânăr din Grivița depistat beat la volan și fără permis, reținut de polițiști

Polițiștii din Slobozia au reținut pentru 24 de ore un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de «conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere» și «refuzul sau sustragerea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 13:55
(10519 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Program actualizat de furnizare a apei potabile în localitatea Dridu-Snagov!

Urmare a creșterii semnificative a consumului de apă potabilă, coroborată cu scăderea debitului în rezervoarele de stocare din sistemele de alimentare cu apă din localitatea Dridu-Snagov, comuna ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2025, 15:15
(8001 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei potabile în localitatea Dridu-Snagov

Din cauza secetei accentuate și a temperaturilor extreme, debitele mai multor surse de captare au scăzut semnificativ în ultima perioadă.
Această situație afectează și localitatea Dridu-Snagov ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 14:35
(9904 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 2,8 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 14:30
(7283 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...