REPORTAJ

Windsurfer de Bărăgan

Are 58 de ani și povești de spus cât pentru 10 vieți. A venit de la Bacău, prin ’85, ca să se antreneze pentru concursurile naționale de windsurf. Da, da, ați auzit bine! A câștigat concursuri ani la rând, grație celor 3 hoteluri de la Amara. Și pentru că l-a mistuit pasiunea asta pentru windsurf. Îl mistuie și acum, deși doctorul i-a recomandat să renunțe. Dacă vreți să-l cunoașteți, într-o zi când se întețește vântul, dați o fugă până la Amara. Sau la Fundata, sau la Siutghiol, unde a fost campion național de atâtea ori. Va fi acolo, vă garantăm!

Placă de surf din elice de elicopter
Îl cheamă Eugen Șerban. Și are o afacere mică, cu butoaie de fibră de sticlă, peste drum de Dedeman-ul din Slobozia, într-o curte. Cine are treabă cu fibra asta, îl cunoaște, că nu mai e altul să se priceapă ca el în oraș. Ce nu știu decât puțini e că Eugen Șerban a învățat meseria asta făcând elice din hârtie, pentru elicopterele de la Ghimbav. «În ’85 am primit un premiu pentru îmbunatățirea tehnologiei de execuție a matrițelor unei turbine eoliene de 20 KW... O turbină cu pale de 9 metri care imita elicea de elicopter. Am folosit atunci o hârtie în formă de fagure, impregnată cu 4 soluții... Un milimetru jumate de fibră deasupra și dedesubt, între ele hârtia tip fagure... La teste rezista la greutatea unui tanc. Și cu tehnologia asta noi am făcut plăci de windsurf. Și am câștigat cu ele concursuri. Îi băteam pe toți de-i rupeam!». Așa a început povestea unui om care și-a descoperit la Bacău pasiunea pentru windsurf. Un sport pentru care, în anii ’80, nu existau planșe, vele sau catarge. Însă asta nu l-a împiedicat pe Eugen Șerban, ca membru al Clubului «Știința Bacău», să învețe să plutească deasupra apei, ca o pasăre în zbor. Windsurf, elice de elicoptere, fibră de sticlă, catarge?... Ai putea jura că toate sunt doar povești. Dar diplomele din perete stau mărturie, la 35 de ani distanță. Premiul I la concursul republican din 1987, de la Mamaia. Premiul III în anul următor. Și iar premiul I... Și în mijloc diploma pentru matrița aia cu hârtie... Iar povestea adevărată de-abia acum începe!

Rățușca cea urâtă
Nu se lasă rugat să povestească. Pentru că pasiunea asta pentru windsurf îl mistuie de o viață întreagă, iar vârsta parcă i-a întețit pasiunea. «Prima mea placă avea 18-20 kile... Asta pe care o vedeți aici are 8! Dar eram tineri și voiam să câștigam. Mie, pentru că eram mai mic de statură, îmi dădea profesorul placa cea mai proastă. În anul ăla, în 1987, a venit un olandez cu un echipament ultraperformant, adus de la Campionatele Europene... Velă, placă, costum de neopren... Dar el n-a putut participa, pentru că s-a rănit. Și-atunci el i-a spus profesorului nostru: „Vă dau echipamentul meu, dar îl lași pe băiatul ăsta să concureze!“. Profesorul voia echipamentul, dar mai mult voia să câștige. Și s-a opus... Dar olandezului i se pusese pata pe mine și n-a avut încotro... Atunci profesorul s-a întors la mine și mi-a spus: „Bă, dacă pierzi prima cursă, îți iei bagajele și pleci direct acasă. Nu vreau să mai aud de tine...“. Când am plecat la poligon se mergea contra vântului... La baliză, am crezut că am greșit poligonul că nu mai era nimeni decât arbitrii... Am ajuns față de ceilalți cu o oră jumate înainte! Profesorul era verde-negru la față, nu înțelegea de ce am ajuns așa de repede. N-a vrut să mă creadă! La concursul ăla, cu echipamentul olandezului, am câștigat 7 regate cu 0 puncte penalizare! Și cât am concurat de-atunci, ani buni, n-am ratat niciodată podiumul!».

secretul lacului Amara
Atât de mult a iubit Eugen Șerban windsurf-ul încât, în 1985, a lăsat Bacăul pentru lacul Amara. S-a mutat la Slobozia și și-a petrecut toate verile pe lac, deprinzând tainele unui sport în care doar efortul permanent te poate apropia de performanță. «Arbitrii aveau obiceiul să așeze poligonul de concurs unde apăreau curenți turbionari... Oricâtă experiență aveai, tot cădeai de pe placă și pierdeai. La Amara, din cauza celor 3 hoteluri, pe lac se formau curenții ăștia. Așa m-am obișnuit și am ajuns să câștig concursurile an de an!». Ne arată plăcile de surf care au supraviețuit, placa Mistral, marcă pe care o consideră cea mai bună dintre toate, ne explică cu de-amănuntul cât de mult s-a schimbat tehnologia în 30 de ani și cât de mult își dorește să «zboare» pe o placă modernă, care are sub coadă un dispozitiv în formă de avion, care o desprinde de suprafața apei: «E un sport greu, trebuie să ai forță și să nu renunți niciodată... Trebuie să porți vestă de salvare și să ai respect pentru apă, altfel riști să rămâi acolo. Dar dincolo de toate, atunci când reușești, e o senzație cu care nu te mai întâlnești nicăieri în viață!». Pentru cei care n-au curajul și timpul necesar pentru windsurf, Eugen Șerban recomandă cu căldură bărcile cu vele. Are două, una mai mică «atât de stabilă că poți să ții televizorul pe ea» și una mare, portocalie, de 4,70 m, pentru ieșitul pe mare. Dacă îl vedeți, întrebați-l de vorbă. Se va bucura să vă predea prima lecție de windsurf...

21 Iunie 2020, 11:40 (4795 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:

Emil:
(21 Iunie 2020, 23:12)
Trebuia promovat si chiar ajutat sa se infiinteze un cerc tematic pe la Clubul elevilor...cumva poate se iveau tineri dornici sa imbratiseze aceasta pasiune...felicitari!!!!

George:
(21 Iunie 2020, 16:36)
Modestie, profesionalism, hobby, performanță mai rar de întâlnit în ziua de azi toate la un personaj. Felicitări pentru toată activitatea trecuta și prezenta!

Nume:
Mesaj (maximum 2000 caractere):

Windsurfer de Bărăgan

Comentariile cititorilor:

Lasă un comentariu: