Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

COMUNICAT DE PRESĂ

Urziceni, 23.06.2020

COMUNICAT DE PRESĂ

Lansare proiect „Extindere și dotare Ambulatoriu Corp C din cadrul Spitalului Municipal Urziceni“, cod MySMIS 126911

Beneficiar: UAT Municipiul Urziceni
Proiectul „Extindere și dotare Ambulatoriu Corp C din cadrul Spitalului Municipal”, cod MySMIS 2014:126911, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat de către UAT Municipiul Urziceni și are o valoare totală de 10.699.777,79 lei (suma reprezentând valoarea totală a proiectului conform contractului de finanțare numărul 5279/08.04.2020, din care 10.485.782,23 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea calității serviciilor medicale și a gradului de accesibilitate a populației deservite la standardele impuse de normele europene.
Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Sud Muntenia, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Sud Muntenia.
Perioada de implementare a proiectului este de 53 luni, din 30 august 2018, până la 31 decembrie 2022.
Obiectivele specifice ale proiectului:
1. Consolidarea calității și eficacității serviciilor furnizate prin dotarea cu echipamente performante a Ambulatoriului Spitalului Municipal Urziceni
2. Scurtarea duratei de spitalizare a pacienților internați care nu necesită îngrijire medicală permanentă prin dotarea Ambulatoriului Spitalului Municipal Urziceni cu aparatură performantă;
3. Scăderea timpului de diagnosticare și tratament, precum și prevenție/depistare precoce a bolilor prin dotarea ambulatoriului Spitalului Municipal Urziceni;
4. Modernizarea infrastructurii pentru îmbunătățirea accesului fizic pentru persoanele cu dizabilități
5. Eficiență energetică ridicată
6. Execuția lucrărilor de extindere ambulatoriu
Date de contact Beneficiar: UAT Municipiul Urziceni
Persoana de contact Vasile Mihai
Adresa: Municipiul Urziceni, România, Str. Calea București nr. 104, județul Ialomița, cod poștal 925300
Telefon: 0243/254.975
E-mail: [email protected]
Pagina web [email protected]
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020

23 Iunie 2020, 12:20 (1691 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 03 Iul 2026
298 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Se întâmplă în Ialomița: Șoferi DROGAȚI la volan!

Polițiștii ialomițeni au depistat în flagrant delict în noaptea de sâmbătă spre duminică, 4/5 septembrie a.c., doi bărbați, în vârstă de 29 de ani, în timp ce conduceau autoturisme pe drumurile publice ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2021, 18:30
(3273 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 4/5 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Jilavele au oprit, pentru control, un autoturism ce se deplasa pe DN1D în comuna Jilavele, din direcția Ploiești ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2021, 18:25
(2151 vizualizări - 0 comentarii)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

În perioada 3-5 septembrie a.c., polițiștii Postului de Poliție Transporturi Navale Fetești au acționat în zona limitrofă a habitatelor piscicole, pentru combaterea braconajului piscicol. Pentru neregulile ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2021, 18:20
(2602 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 10 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 6 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10983, fiind înregistrate 10 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2021, 16:50
(3642 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 6 accidente în 3 zile

Vineri, 3 septembrie a.c., 3 echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare  și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în comuna ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2021, 15:10
(3989 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Grenadă neexplodată descoperită pe un teren viran

Vineri, 3 septembrie a.c., specialiștii pirotehniști ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița au intervenit cu promptitudine cu o autospecială pirotehnică și au ridicat o grenadă defensivă ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2021, 14:55
(6215 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni grenadă


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Fetești, Săveni și Stelnica, case în flăcări la Bărbulești, Țăndărei, Vlădeni și Grindu, mașină arsă la Orboești

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Fetești, Săveni și Stelnica, case în flăcări la Bărbulești, Țăndărei, Vlădeni și Grindu, mașină arsă la Orboești

Vineri, 3 septembrie a.c., pompierii din Fetești au fost solicitați să intervină la un incendiu de vegetație uscată, produs pe raza municipiului Fetești, pe terasamentul căii ferate.  Un echipaj de ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2021, 14:45
(3045 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 5 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10973, fiind înregistrate 2 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2021, 16:50
(1719 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 11 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 4 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10971, fiind înregistrate 11 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2021, 17:05
(1710 vizualizări - 0 comentarii)


Bucșa: Accident rutier produs de un șofer băut

Bucșa: Accident rutier produs de un șofer băut

Vineri, 3 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în localitatea Bucșa, soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2021, 18:25
(2595 vizualizări - 2 comentarii)


Vlădeni: La volan în stare de ebrietate

Joi, 2 septembrie a.c., polițiștii din Stelnica au depistat pe DN3B, în comuna Vlădeni, un bărbat în vârstă de 52 ani, din Fetești, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule aflându-se sub influența băuturilor ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2021, 18:10
(2144 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive

Joi, 2 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița și lucrători ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu au continuat ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2021, 17:50
(5739 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 9 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 3 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10960, fiind înregistrate 9 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2021, 16:50
(3330 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen de depunere a mai multor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire și care ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2021, 15:55
(7001 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,47%, rata șomajului în iulie 2021

La sfârșitul lunii iulie 2021, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4191 șomeri (din care 1874 femei), rata șomajului fiind de 4,47%, cu 0,18% sub valoarea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2021, 14:25
(2778 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziția «De la brazdă la cuptor» și lansare de carte la Muzeul Național al Agriculturii

La Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia se va deschide vineri, 17 septembrie 2021, orele 10,00, expoziția «De la brazdă la cuptor», care prezintă principalele etape ale drumului pâinii, începând ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2021, 14:20
(2993 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Alege cariera de POMPIER!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere organizat în cadrul Școlii de Subofițeri de Pompieri și ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2021, 13:45
(3612 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 551 de locuri în cadrul școlilor militare ale Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 551 de locuri în cadrul școlilor militare ale Jandarmeriei Române

Începând de joi, 2 septembrie 2021, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala Militară de Subofițeri ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2021, 18:15
(3387 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pe raza județului

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pe raza județului

Forțe de ordine cu efective mărite au acționat miercuri, 1 septembrie a.c., pe raza orașului Țăndărei și comunei Gura Ialomiței, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale asociate extinderii ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2021, 18:10
(2978 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 13 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 2 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10951, fiind înregistrate 13 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2021, 16:35
(3098 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna septembrie

Ministerul Finanțelor emite, începând cu miercuri, 1 septembrie 2021, 3 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3,25%, 3,75% și 4,15 ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2021, 18:50
(5138 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Beat și fără permis, la volan

Marți, 31 august a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din Țăndărei, în cadrul unui filtru rutier, au efectuat semnal de oprire unui autoturism care se deplasa pe strada Căprioarei din localitate. Pentru ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2021, 17:55
(2003 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Vacanța s-a terminat! Sunteți pregătiți pentru un nou început?»

«Vacanța s-a terminat! Sunteți pregătiți pentru un nou început?» este sloganul campaniei de prevenire a victimizării minorilor derulată de Poliția Română prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2021, 17:45
(4335 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 1 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10938, fiind înregistrate 6 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2021, 16:40
(1184 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric!

În perioada 1-3 septembrie 2021, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

31 August 2021, 20:10
(7646 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 53 mii de lei

Pe parcursul zilei de luni, 30 august a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru verificarea modului în care sunt respectate normele impuse ...[citește_toată_știrea]

31 August 2021, 18:25
(2101 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Marți, 7 septembrie 2021-termen limită pentru depunerea Formularului 092

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

31 August 2021, 17:50
(3335 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 16 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 31 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10932, fiind înregistrate 16 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

31 August 2021, 16:40
(3183 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Băut și fără permis, surprins în trafic de polițiști

Duminică, 29 august a.c, polițiștii Biroului Rutier Fetești, în timpul unui filtru rutier efectuat pe raza municipiului Fetești, au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 52 de ani, în timp ce conducea ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 19:50
(2294 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Pieton lovit de un camion

Borănești: Pieton lovit de un camion

Luni, 30 august a.c., pe DJ201, în localitatea Borănești, s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat, în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 19:00
(2671 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...