Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Turul la Ulmu, returul la Slobozia

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia

Turul la Ulmu, returul la Slobozia

La sediul Federației Române de Fotbal s-a tras la sorți modul în care se vor disputa meciu­rile barajul pentru promovarea în Liga a II-a. Vă reamintim că, în urma înghețării sezonului actual al Ligii a III-a, Unirea Slobozia va trebui să susțină un baraj tur-retur contra ocupantei locului 2, Mostiștea Ulmu. În urma tragerii la sorți, călărășenii au fost desemnați să găzduiască manșa tur. Cei de la Mostiștea nu știu dacă încă vor juca acest meci la Ulmu sau la Călărași. Așa cum ne-a obișnuit în ultima vreme, Ilie Lemnaru, președintele Unirii Slobozia, păstrează un discurs plin de siguranță: «Nu am avut preferințe în ceea ce privește modul de desfășurare a barajului... Nu văd un avantaj sau un dezavantaj în faptul că noi am fost desemnați să organizăm meciul retur. Să ne îndeplinim obiectivul este tot ceea ce contează. Restul sunt amănunte...». Barajul se va desfășura în perioada 29 iulie-10 august 2020, iar cei la Ulmu au avansat deja o propunere: turul pe 5 august, iar returul pe 9 august. Până atunci însă, rămân multe semne de întrebare. FRF nu a dat încă un răspuns contestației celor de la CS Afumați. Totodată, există încă mai multe scenarii în lucru privind configurația Ligii a II-a în sezonul viitor. Nu se știe încă dacă vor fi una sau două serii și nici din câte echipe va fi alcătuită divizia secundă. Dacă ar rămâne varianta actuală, am avea o Ligă a II-a alcătuită din 23 de echipe, ceea ce ar fi extrem de costisitor pentru cluburi.

Cu Steaua pentru Liga a III-a
În aceeași ședință a FRF s-au tras la sorți și cele 14 serii a câte 3 echipe care se vor confrunta pentru a accede în Liga a III-a. Acestea vor juca în sistem «fiecare cu fiecare» și doar prima clasată va fi sigură de accederea în cel de-al treilea eșalon. Astfel, campioana din Liga a IV-a ialomițeană a picat în aceeași grupă cu București și Giurgiu. Chiar dacă nu se știe, deocamdată, cum se va încheia campionatul este sigur că titlul va fi disputat între primele 3 clasate: Bărăganul Ciulnița, Victoria Țăndărei și Înfrățirea Jilavele. Bucureștiul își va desemna campioana în urma unui play-off între primele 4 clasate: CSA Steaua, Rapid II, Bucharest United și Progresul. În mod normal, Steaua Armatei nu va avea emoții în a se califica la baraj. Așadar, vom avea o confruntare între Steaua lui Oprița și Lăcătuș și campioana județului Ialomița. A treia echipă din serie va fi reprezentanta județului Giurgiu. Acolo Liga a IV-a este împărțită în două serii. În seria Sud lideră este Victoria Adunații Copăceni, iar în seria Nord, Argeșul Mihăilești. Și aici sunt luate în calcul mai multe variante de încheiere a campionatului. Barajul pentru Liga a III-a este preconizat să se desfășoare în perioada 1-9 august 2020.

23 Iunie 2020, 17:05 (5553 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


Ha ha ha:
(29 Iunie 2020, 22:32)
Stau si ma minunez cand vad ce scrie acest individ ! Baaaa nebunule, Prepelita nu are nicio treaba cu Afc Unirea 04 Slobozia! Prepelita este la Csm Unirea Slobozia ! Sunt 2 lucruri complet diferite ! Dar vorbiti sa va aflati in treaba !
cetatean :
(27 Iunie 2020, 22:11)
Indepartat-il pe cit puteti de acest baraj pe acest maestru de ceremonii numit Prepelita ,a vindut de cind este la postul ocupat in prezent toate meciurile importante ale echipei .Morarule ai mare grija de acest vinzator ,

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
265 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița, locul 5 la nivel național: Rata șomajului-11,35%

Potrivit ultimelor date furnizate de AJOFM Ialomița, rata șomajului în luna luna mai 2010 a fost în scădere. Așadar, în luna mai, procentul a fost de 11,35%, inferior celorlalte luni ale începutului de ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 10:47
(13025 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șomaj Ialomița


«Situația actuală a persoanelor seropozitive din județul Ialomița»

Uniunea Naționala a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA din România (UNOPA) organizează marți, 22 iunie, ora 14,00, conferința de presă cu tema «Situația actuală a persoanelor seropozitive din ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 18:34
(20550 vizualizări - 0 comentarii)


Criminalii de la volan

În cursul nopții de sîmbătă spre duminică, în jurul orei 02.00, o echipă de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Slobozia a oprit pentru control un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 17:56
(23058 vizualizări - 0 comentarii)


Violatori după gratii

În cursul zilei de duminică, 20 iunie, un tînăr, de 20 de ani, din Făcăeni a fost reținut de polițiști și prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Fetești cu propunere de arestare preventivă, pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 17:40
(22719 vizualizări - 1 comentariu)


Condeești: «Premierea celor ostenitori în via Domnului»

La Școala cu clasele I-VIII din localitatea Condeești, în ultima zi de școală a avut loc premierea a unui număr de nouă elevi care s-au remarcat prin activitățile religioase desfășurate la nivelul școlii ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 10:30
(26190 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-au bătut în scara blocului și au făcut scandal la sediul Poliției

Sîmbătă dimineață, 19 iunie a.c., la ora 05.30, Poliția Slobozia a fost solicitată să intervină pentru aplanarea unei bătăi iscate între doi tineri chiar în scara blocului în care locuiau. La vederea echipajului ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:15
(23425 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia scandal


Slobozia: A apelat 112 mințind că polițiștii sînt băuți

Un șofer de autocar a apelat 112 încercînd astfel să-i intimeze pe polițiștii care tocmai îl opriseră pentru un control de rutină. Șoferul, sesizînd că polițiștii urmau să-l sancționeze pentru abateri la ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:14
(18592 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia


Fetești: Băuturi alcoolice contrafăcute, la vînzare

Un bar din Fetești a fost amendat de polițiști întrucît se încerca vînzarea a aproximativ 100 de litri de votcă contrafăcută. Fiindu-i solicitate amănunte asupra cantității de băuturi aloolice depistate ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:14
(20263 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești


Infractori după gratii

Polițiștii slobozeni au depistat un bărbat, de 31 de ani, domiciliat în municipiul reședință de județ. Pe numele acestuia, la data de 6 iunie a.c., Judecătoria Slobozia a emis un mandat de executare a pedepsei ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:13
(19854 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: urmăriți


Fetești: Depistat beat la volan, un clujean le-a prezentat polițiștilor un permis fals

Pe strada Bărăganului, din Fetești, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, la volan aflîndu-se un bărbat ce emana halenă alcoolică. Fiindu-i solicitate documentele personale ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:12
(18945 vizualizări - 0 comentarii)


Două persoane rănite în urma unui accident cauzat de un «șofer» fără permis

Două persoane au fost rănite și un autoturism a fost avariat în urma unui accident cauzat de un tînăr, de 21 de ani, fără permis. Evenimentul rutier s-a produs pe DJ306A, în apropierea localității Crunți ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:11
(13096 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: accident


Șoferi cu sabie la volan

Joi, 17 iunie, un echipaj de siguranță publică mixt a descoperit, la un control de rutină, o sabie într-un autoturism oprit în trafic la Urziceni. Inițial, conducătorul auto a refuzat să prezinte actele ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 18:58
(24224 vizualizări - 2 comentarii)


Icre negre la borcan pe DN2A

Joi, 17 iunie, în jurul orei 18.00, agenții Postului de Poliție Giurgeni, în colaborare cu un echipaj al Serviciului Rutier au depistat, pe DN2A, în localitatea Giurgeni, un tînăr, în vîrstă de 20 de ani ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 18:55
(12391 vizualizări - 2 comentarii)


Comunele din vestul județului, luate la puricat

Joi, 17 iunie, polițiștii ialomițeni au organizat o serie acțiuni în comunele Movilița, Coșereni, Borănești și Bărcănești. Efectivele ce au acționat în comunele vizate au urmărit cu precădere verificarea ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 18:50
(26648 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița, prima în România la plata pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat la plată 595250283 euro, reprezentînd 96% din suma de 619,8 milioane euro, sprijin din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) alocat ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 18:29
(22275 vizualizări - 0 comentarii)


Stop evaziunii fiscale din agricultură: Garda Financiară și Poliția, echipaje mixte de control pe șosele

În această perioadă, pe drumurile naționale și județene sînt prezente echipaje mixte Gardă Financiară-Poliție. Scopul declarat al acțiunii este stoparea evaziunii fiscale din agricultură, vizați fiind ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 10:34
(23957 vizualizări - 0 comentarii)


Controale tematice pentru prevenirea incendiilor

Pompierii ialomițeni trag un semnal de alarmă cu privire la pericolele reprezentate de incendii pe perioada campaniei de recoltare a păioaselor. Dată fiind incidența acestui fenomen în intervalele de timp ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2010, 14:26
(25244 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: incendiu pompier


Vasile Blaga NU este pe Facebook

Vasile Blaga NU este pe Facebook

«Avînd în vedere faptul că pe rețeaua de socializare Facebook a fost creat un cont cu numele „Vasile Blaga“, ce are atașată fotografia ministrului Administrației și Internelor, facem precizarea că acest ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2010, 08:57
(25445 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cros pentru persoanele cu dizabilități

Liga pentru promovarea și apărarea drepturilor persoanelor cu handicap din România organizează «Crosul egalității de șanse pentru persoanele cu dizabilități», ediția a II-a , sîmbătă, 26 iunie 2010, între ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2010, 08:37
(26195 vizualizări - 0 comentarii)


1400 de litri de combustibil și o autoutilitară, indisponibilizate de polițiști

1400 de litri de combustibil și o autoutilitară, indisponibilizate de polițiști

Polițiști din Gheorghe Doja și Miloșești au depistat, pe unul dintre drumurile agricole dintre cele două comune, două autoutilitare, înmatriculate în București, respectiv în județul Prahova. Cu privire ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 12:23
(22672 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri la plată pentru 9,4 milioane ha

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat vineri, 11 iunie 2010, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață, pentru anul 2010. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 12:20
(22461 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: «Cel mai fidel cititor»

Fetești: «Cel mai fidel cititor»

Primăria și Consiliul Local Fetești, la inițiativa primarului Gheorghe Catrinoiu, cu sprijinul Bibliotecii Municipale și al Casei de Cultură din localitate, au organizat marți, 15 iunie a.c., acțiunea ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 12:12
(19860 vizualizări - 0 comentarii)


Cercetat pentru braconaj piscicol

Polițiștii din Vlădeni au depistat un bărbat, de 43 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, în timp ce pescuia pe rîul Ialomița cu un halău, acesta nefiind autorizat să dețină și să folosească scule ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 12:11
(22651 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Vlădeni braconaj


«Divina profesie», imortalizată pe hârtie

«Divina profesie», imortalizată pe hîrtie

Începînd de miercuri, 16 iunie, Centrul Cultural «Ionel Perlea» este gazda unei inedite expoziții-concurs de fotografie. Evenimentul, organizat de Asociația Învățătorilor Ialomițeni, în colaborare cu autoritățile ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 11:50
(21279 vizualizări - 0 comentarii)


Și-au declarat animalele furate și polițiștii, găsindu-le, i-au amendat că le-au lăsat libere

Doi ialomițeni au fost sancționați contravențional după ce și-au lăsat animalele fără supraveghere. Asta după ce ambii au sesizat Poliției că animalele le-ar fi fost furate, acestea fiind depistate ulterior ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 11:48
(16612 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Poliție


Amara: Sezonul estival, păzit de jandarmi

Amara: Sezonul estival, păzit de jandarmi

Începînd cu această săptămînă, echipe mixte de jandarmi și polițiști vor patrula pe străzile stațiunii Amara pentru a asigura siguranța și ordinea publică. Măsura a fost adoptată în scopul prevenirii faptelor ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 11:44
(23489 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 07:20
(15863 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 19:08
(14402 vizualizări - 0 comentarii)


Băut și fără permis, la volan

Noaptea trecută, respectiv 14 spre 15 iunie, un autoturism ce se deplasa pe direcția Urziceni-Slobozia a fost oprit pentru un control de rutină de polițiștii din Alexeni și Ion Roată, aflați în serviciul ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:19
(23269 vizualizări - 0 comentarii)


Sănătatea bovinelor, la control

Autoritatea Națională Sanirat-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a demarat recent acțiunea privind obținerea statusului de «oficial liber de Bruceloză bovină», motiv pentru care toate exploatațiile ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:18
(25759 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DSV control


Ultimele comentarii
SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...