Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Frizerie cu dosar penal

La Slobozia

Frizerie cu dosar penal

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspec­to­ra­tului de Poliție al Județului Ialomița fac cercetări într-un dosar penal privind fapte de «evaziune fiscală» comise de reprezentanții unei frizerii din Slobozia. Potrivit informațiilor, respectiva unitate a fost deschisă ilegal în perioada Sării de Urgență și a oferit servicii mai multor clienți.

Verificările sunt în curs Pe toată perioada Stării de Urgență, activitatea cabinetelor stomatologice, a cabinetelor medicale private, precum și a saloanelor de înfrumusețare și frizeriilor a fost suspendată prin Ordonanțele Militare. Toate aceste spații au fost redeschise o dată cu intrarea în Starea de Alertă, începând din 15 iunie 2020. Numai că, la Slobozia, nu toți reprezentanții societăților care desfășoară acest tip de activitate s-au conformat. Este vorba despre reprezentanții unei fri­zerii, amplasată în zona centrală a orașului care, în spatele obloanelor trase, au desfășurat activități comerciale, deși era interzis de lege. Cazul a intrat în atenția polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Potrivit informațiilor oficiale, oamenii legii fac verificări sub aspectul comiterii infracțiunii de «evaziune fiscală», întrucât clienților care s-au tuns pe perioada Stării de Urgență în cadrul acestei fri­zerii nu le-au fost emise bonuri fiscale. Surse judiciare susțin faptul că verificările sunt în curs, la momentul de față fiind audiate în acest caz mai multe persoane. Printre cei care au fost chemați la audieri de către polițiști se numără chiar și clienții care au beneficiat de serviciile oferite de angajații fri­zeriei deschisă clandestin. Datele Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița arată că pe tot parcursul Stării de Urgență, la nivelul județului Ialomița au fost întocmite 7 dosare penale privind încălcarea prevederilor Ordonanțelor Militare. Pe lângă zădărnicirea combaterii bolilor, anchetele au ca obiect și desfășurarea de activități comerciale în spații care ar fi trebuit să fie închise, așa cum este și cazul frizeriei din centrul municipiului Slobozia.

26 Iunie 2020, 10:55 (17043 vizualizări - 37 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Percheziții domiciliare într-un dosar de «evaziune fiscală»
IPJ Ialomița: 5 percheziții la Slobozia într-un dosar de «înșelăciune» și «evaziune fiscală»
Evazioniști turci, reținuți la Slobozia de procurorii DIICOT

Comentariile cititorilor:


CĂTĂLIN:
(27 Iunie 2020, 00:21)
Nu mai vorbiți dacă nu cunoașteți problema.La această frizerie se munceste foarte mult si cu pasiune.Oamenii muncesc 14,15 ore pe zi.Cei care comentează nu cunosc problemă.Chiar se bagă în seamă gratuit.Capul sus fraților,dușmani veti avea mereu.Sunteti exemplu bun pentru cine vrea să muncească în această țară.
cetatean:
(26 Iunie 2020, 23:27)
De ce acest serviciu nu vrea sa verifice fapte adevarate de evaziune  de la Primaria Slobozia ,groapa apa, neimpozitare terenului si a cladiri de la fosta biotera terenul de al  Timis Invest ,cladirea lui Pericle si alte fapte savirsite de directorul economic ,seful de serviciu de la autorizatii etc.
Cristi:
(26 Iunie 2020, 21:33)
Normal că e evaziune la 100 de lei tunsul iar dacă mai făceau si un vopsit de bărba, spalat pe cap etc ajungeai la 200 de lei. Iar la cei din Țăndărei le cereau taxă de urgență dacă veneau fără programare încă 100 de lei. Intrebarea e de ce au fost lăsați până acum să meargă așa ilegal? Nu cumva se tundeau si polițiști sau su relații prin poliție?
Client:
(26 Iunie 2020, 18:05)
Vedeti ca frizeria cu pricina , nu este o frizerie oarecare. Se practica camataria, vanzari de haine , ceasuri , se iau masini gaj... Apropo de evaziune, ea nu este mica. Pai de 15 ani (...) at company nu elibereaza bonuri decat o data pe an. Sa ii intrebe si de unde au modernizat frizeria cu vreo 100.000 si ceva de mii de euro, ca nu au bani incasati pe acte mai deloc. Asa ca aici e mult mai mult decat o frizerie oarecare .
Kogeac:
(26 Iunie 2020, 16:54)
Toata lumea s-a tuns pe unde a apucat...pe la frizerii, prin garaje, prin spatele blocurilor...dar sa intervina Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice? Pute de la o posta a dedicatie!!!! Tone de fructe tranzactionate fara acte, kilometri de asfalt cu devize umflate si multe alte exemple de milioane de euro umflate de smekerii cotizanti la PartiSuDest....Acolo nu intrati!!!!
Ina:
(26 Iunie 2020, 16:24)
Frizeriile in general nu dau bon fiscal .Nici nu am auzit de asa ceva.
colocatar cartier katanga:
(26 Iunie 2020, 11:53)
Va dati seama cata evaziune fiscala au facut frizerii astia, daca insasi Serviciul de investigare a CRIMINALITATII ECONOMICE s-a sesizat ??? Mooaaaamaaaa !!!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
11 Oct 2026
228 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Incendiu la un apartament din Fetești

Vineri, 5 august 2022, în jurul orei 9,30, două echipaje de pompieri din Fetești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la ...[citește_toată_știrea]

8 August 2022, 14:10
(12942 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de luni, 8 august 2022, eliberează adeverințe pentru beneficiarii ajutoarelor naționale tranzitorii și/sau sprijinului cuplat ...[citește_toată_știrea]

8 August 2022, 12:20
(11975 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 20 de noi cazuri de COVID-19

Duminică, 7 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28484, fiind înregistrate 20 de cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 6 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

7 August 2022, 16:40
(2413 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 35 de noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 6 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28464, fiind înregistrate 35 de cazuri noi față de ziua de vineri, 5 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

6 August 2022, 16:20
(3116 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Fetești

Efective mărite din cadrul IPJ Ialomița au acționat joi, 4 august a.c., sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi ialomițeni, pentru prevenirea faptelor antisociale, combaterea ...[citește_toată_știrea]

5 August 2022, 17:05
(13608 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești razie


Ialomița: 40 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 5 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28429, fiind înregistrate 40 de cazuri noi față de ziua de joi, 4 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

5 August 2022, 16:30
(2635 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Cercetare post-recensământ

Conform art.29 pct. g) din O.U.G. nr. 19/2020 privind organizarea și desfășurarea Recensământului Populației și Locuințelor din România în anul 2021, cu modificările și completările ulterioare și a Programului ...[citește_toată_știrea]

5 August 2022, 13:20
(15585 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 50 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 4 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28389, fiind înregistrate 50 de cazuri noi față de ziua de miercuri, 3 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

4 August 2022, 16:55
(7175 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Facilități fiscale accesate de contribuabili în primul semestru al anului 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că la nivelul judetului, în prima jumătate a anului 2022, se aflau în derulare 282 de eșalonări la plată pentru suma totală de 22,96 milioane ...[citește_toată_știrea]

4 August 2022, 16:40
(21769 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat pentru «complicitate la furt»

În cursul zilei de marți, 2 august a.c., polițiștii de Investigații Criminale din Fetești au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea ...[citește_toată_știrea]

3 August 2022, 18:15
(7852 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 86 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 3 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28339, fiind înregistrate 86 de cazuri noi față de ziua de marți, 2 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

3 August 2022, 16:25
(6696 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 16 august 2022, termen pentru depunerea situațiilor financiare semestriale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2022 a operatorilor economici se aplică entităților cărora le sunt ...[citește_toată_știrea]

3 August 2022, 16:10
(10777 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Zâmbiți, vă rog!»

Muzeul Județean Ialomița: «Zâmbiți, vă rog!»

Istoria fascinantei arte a fotografiei a fost trăită de micuții înscriși în programul muzeal-educațional «Șezătoarea Copiilor», miercuri, 3 august a.c., la Muzeul Județean Ialomița, sub genericul  ...[citește_toată_știrea]

3 August 2022, 14:40
(8868 vizualizări - 0 comentarii)


Grădina de Vară Amara, inaugurată

Duminică, 7 august a.c., Primăria Amara va inaugura noua Grădină de Vară, locație reabilitată printr-un proiect cu fonduri europene. Evenimentul va fi marcat de un spectacol de operetă românească «Centenarul ...[citește_toată_știrea]

3 August 2022, 11:10
(13863 vizualizări - 0 comentarii)


Crunți: Urmărit de polițiști în lanul de floarea-soarelui

Luni, 1 august a.c., un bărbat de 49 de ani din localitatea Crunți a fost depistat în flagrant de polițiștii ialomițeni în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului. Oamenii legii au observat ...[citește_toată_știrea]

2 August 2022, 16:30
(8913 vizualizări - 4 comentarii)


Ialomița: 90 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 2 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28253, fiind înregistrate 90 de cazuri noi față de ziua de luni, 1 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

2 August 2022, 16:15
(7353 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: 96,90% dintre ialomițeni s-au recenzat

Conform statisticilor Direcției Județene de Statistică Ialomița, la data de 31 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița s-au recenzat 238812 de persoane, reprezentând 96,90% din populația rezidentă țintă ...[citește_toată_știrea]

2 August 2022, 16:04
(23533 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 3,72%, rata șomajului în luna iunie 2022

La sfârșitul lunii iunie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3467 șomeri (din care 1584 femei), rata șomajului fiind de 3,72%, cu 0,69% sub valoarea ...[citește_toată_știrea]

2 August 2022, 13:45
(12069 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Luni, 1 august 2022, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv «Donează sânge, salvează o viață!». Astfel, o echipă medicală ...[citește_toată_știrea]

1 August 2022, 16:30
(20675 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 26 de noi cazuri de COVID-19

Luni, 1 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28163, fiind înregistrate 26 de cazuri noi față de ziua de duminică, 31 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

1 August 2022, 16:15
(7759 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Locuință cuprinsă de flăcări

Țăndărei: Locuință cuprinsă de flăcări

Sâmbătă, 30 iulie a.c., trei echipaje de pompieri din Țăndărei, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ...[citește_toată_știrea]

1 August 2022, 15:00
(7925 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Coșereni și Gura Ialomiței

Accidente rutiere la Coșereni și Gura Ialomiței

Duminică, 31 iulie a.c., pe raza localităților Coșereni și Gura Ialomiței s-au produs două accidente rutiere, în urmă cărora au rezultat opt victime. La fața locului au intervenit paramedicii SMURD însă ...[citește_toată_știrea]

1 August 2022, 14:50
(11958 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 8 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 31 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28137, fiind înregistrate 8 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 30 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2022, 16:50
(3178 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 41 de noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 30 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28129, fiind înregistrate 41 de cazuri noi față de ziua de vineri, 29 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2022, 16:40
(7211 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 59 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 29 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28088, fiind înregistrate 59 de cazuri noi față de ziua de joi, 28 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2022, 17:40
(4768 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Nerespectarea legii 241/2005 are consecințe penale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, potrivit art. 6^1 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2022, 17:30
(6873 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Imnului Național al României», sărbătorită la Muzeul Județean Ialomița

«Ziua Imnului Național al României», sărbătorită la Muzeul Județean Ialomița

«Ziua Imnului Național al României» a fost sărbătorită vineri, 29 iulie a.c., la Muzeul Județean Ialomița, printr-o manifestare cu caracter educațional, adresată copiilor înscriși în programul muzeal « ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2022, 16:10
(6622 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 49 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 28 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28029, fiind înregistrate 49 de cazuri noi față de ziua de miercuri, 27 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2022, 16:15
(7568 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A încercat să-și pună capăt zilelor

Joi, 28 iulie a.c., pompierii au intervenit în cazul unei tentative de suicid la Fetești Gară. Este vorba despre un tânăr de 26 de ani care s-a urcat pe un stâlp de electricitate, înalt de 30 de metri, ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2022, 14:15
(13622 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: Incendiu la o anexă gospodărească

Gura Ialomiței: Incendiu la o anexă gospodărească

Miercuri, 27 iulie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în comuna ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2022, 12:40
(9912 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Adevar în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...