Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Handbalul a înghețat la stadiul de proiect

Handbal, HCM Slobozia

Handbalul a înghețat la stadiul de proiect

Ședința Consiliului Local Slobozia desfă­șurată săptămâna trecută a oferit multe momente haioase, dar nu a clarificat în niciun fel pro­blema echipei de handbal a orașului. Poate și datorită locației (Casa de Cultură Munici­pală), umorul invo­luntar a fost la el acasă. Firește, pe noi ne-a interesat partea care ține de Sport, mai exact ce se va alege de echipa care, așa cum s-a putut, ne-a reprezentat 5 ani, din ultimii 6, în prima divizie. Reamintim că deși se afla pe ultimul loc cu 6 etape înainte de terminarea sezonului, prin în­ghețarea campionatului Slobozia a primit un wild card pentru următoarea stagiune a Ligii Naționale. Cum se întâmplă și în cazul ploilor de vară, Pri­măria a fost prinsă pe picior greșit și nu a prevăzut niciun ban pentru sport până în ședința din 25 iunie. Și chiar dacă s-a încercat dregerea busuio­cului cu un buget de avarie, acesta a venit prea târziu pentru a se mai putea crea un lot cât de cât competitiv. Așa că, tăind o felie din cele 2 milioane lei proiectate pentru sport, HCM Slobozia se va întoarce în Liga Secundă acolo unde, spunea primarul Mocioniu, i-ar fi locul... O avea dumnealui o presimțire că anul 2020 este unul al întoarcerii la vechile îndeletniciri și poziții.

Bocu a vrut să cadă capete
O dată ajunsă la proiectul dedicat finanțării activităților sportive, ședința de Consiliu Local s-a înviorat brusc. Primul care a învolburat apele a fost consilierul local PNL Robert Bocu. Acesta pregătise un croșeu de dreapta, țintit din câte ne-am dat noi seama spre conducerea HCM. În momentul lansării, i-a cam tremurat mâna și s-a pierdut. «De câte ori a fost nevoie de bani la Sport, eu am ridicat mâna...» a început timid acesta. «În ceea ce privește bugetul pentru handbal în primii 2 ani nu l-ați votat, iar anul trecut nici nu ați fost la ședință!» i-a tăiat-o scurt Adrian Mocioniu care, se pare că în această privință, are dreptate. «Noi, Consiliul Local am aprobat bani pentru handbal dar nu se vede perfromanța! Răspunde cineva pentru neîndeplinirea obiectivului?» reia Bocu. Mocioniu dă asigurări că banii au fost cheltuiți legal, iar discuția aluncă ușor spre copii și juniori. Se încurcă cu nonșalanță handbalul cu fotbalul cu toate că, acesta din urmă, nu mai este de un an și jumătate în ograda Primăriei. Senzația noastră este că majoritatea consilierilor locali sunt total depășiți de ceea ce implică fenomenul sportiv cu toate că, în frunte cu Robert Bocu, se bat cu pumnul în piept că au fost la meciurile echipei de handbal. Or fi plătit bilet?!

Explicațiile lui Goidea
«Vă ajung cele 2 milioane de lei? Mai aveți timp să vă pregătiți până la începerea campionatului?» îi ridică stângaci mingea la fileu lui Nicolae Goidea, Luminița Croitoru, consilier PI. Acesta preia cuvântul și, în ciuda plictiselii care domină sala, își începe discursul cu un lanț de metafore. Să le dăm citire pentru a nu se pierde în negura timpului: «Sportiv, locul nostru este în Liga a II-a... Realitatea face ca pandemia să ne salveze de la retrogradare... Pentru o lume întreagă acest virus a reprezentat un dușman al sănătății și, implicit al vieții, dar pentru noi a fost un colac de salvare! Noi am fost în postura unui marinar într-un ocean învolburat, pe jumătate înecat, aflat pe un vas aproape scufundat... În momentul semnării contractului, iulie 2019, obiectivul echipei a fost menținerea în Liga Națională. La acest moment, echipa este în Liga Națională!». Aceste precizări s-au constituit într-un răspuns la întrebarea adresată de consilierul Bocu. Apoi, Goidea a continuat cu explicații privind situația actuală a echipei: «Sportiv pot spune că, într-adevăr, am eșuat... Însă și anul trecut, ca și anul acesta, finanțarea a venit foarte târziu! La momentul acesta, ca și anul trecut, nu mai sunt jucătoare bune disponibile pentru a fi aduse la echipă. Din punctul meu de vedere, și dacă am avea în acest moment un bugetul de 1 milion de euro nu am mai putea crea o echipă competitivă care să poată obțină performanțe sezonul viitor!». Ne-am fi așteptam ca întrebările consilierilor să continue, să i se ceară lui Nicolae Goidea lămuriri suplimentare, însă legile inerției și-au urmat cursul, iar problema echipei de handbal rămâne suspendată...

Mărturisirea lui Mocioniu
Din acest punct, frâiele discuției au fost preluate de primarul Adrian Mocioniu, care nu le-a mai dat drumul până când s-a trecut la vot. Și-a amintit de dezbaterea din 2017 și de echipa de atunci, cu «un buget de 4,5 milioane, dar cu rezultate foarte bune...». Așadar conform spuselor primarului, bugetul echipei acum 3 ani era cu 1,55 milioane mai mare, iar «rezultatele foarte bune» au fost reprezentate de prezența la barajul de menținerea în Ligă. Domnul primar și-a amintit apoi de momentul în care a înființat HCM Slobozia sperând în sprijinul Consiliului Județean, dar reprezentanții acestuia l-au lăsat cu ochii în soare. «Eu cred că este foarte important ca acest fenomen să supraviețuiască, iar grupele de copii să meargă mai departe... Ar trebui să nu facem greșeala de a ne înscrie echipa în prima ligă! Să construim o echipă competitivă așa cum am făcut-o și altă dată și să revenim în Liga I atunci când vom realiza extinderea Sălii „Andreea Nica“ sau Sala Polivalentă de 2400 de locuri!» a conti­nuat Mocioniu, după care, involuntar a recunoscut cu se­ninătate că întârzierea finanțării echipei de handbal îi aparține în mare măsură, aspect sesizat de ziarul nostru în edițiile anterioare: «Nu am fost anterior inițiatorul unui astfel de proiect, pentru că am considerat că în condiții normale în luna iunie se va constitui un nou Consiliu Local și e de datoria acestuia să hotărască ce se va întâmpla cu acest fenomen...». Așadar, primarul Mocioniu ar fi putut încă din luna martie să inițieze proiectul de finanțare dar, conform mărturisirii sale, deși a putut nu a vrut pentru că i-a fost teamă că-și va lua castane de la noii consilieri locali. Punctul final al discuției a fost spus de viceprimarul Rudolf Gradea: «Noi astăzi apro­băm un proiect pentru activități sportive, nu unul care să vizeze exclusiv handbalul! Când se va veni cu un proiect pentru handbal, karate, judo sau alte sporturi îl vom discuta...». Așadar chiar și cu ambele picioare în Liga a II-a, HCM Slobozia mai are de așteptat până la viitoare ședință de Consiliu Local pentru a ști pe ce bani se poate baza. Handbalul rămâne înghețat la stadiul de proiect și totul din cauza ambițiilor și calculelor greșite ale unor oameni politici...

30 Iunie 2020, 15:20 (6622 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!
Raluca Nicolae, la «U» Cluj
A fi sau a nu fi în Ligă

Comentariile cititorilor:


Viorel:
(2 Iulie 2020, 17:03)
Lumina nu vine niciodată de la slobozia!!!si mai ales din handbal!!!oricât am cauta motive temeinice nu gasesc nicio logica în păstrarea unei echipe de handbal ,pe această structură si cu o astfel de conducere!ok,hai sa avem handbal,dar cu cine?si mai ales pentru cine?poate sunt cam cinic dar în oraș nu există nici macar o persoana care ar cunoaște cat de cat fenomenul!ma refer la cel de reala performanta,de liga 1.pot sa nominalizez o duzină de jucătoare care au trecut pe la slobozia ,care acum activează în prima ligă,în străinătate, inclusiv la echipa natională ,si care atât cât au fost la slobozia nu au făcut decât act de prezență,au încasat cate 10-15000 de lei pe lună,si s au dus mai departe,echipa fiind de fiecare dată în pragul retrogradarii.intr o sală cu 100 de locuri ,în care nici macar jumatate din cei prezenți la meciuri nu cunosc regulile jocului,se sta ca la teatru si se comentează apa toxice ce ne curge la robinet,asta as adauga la ......
Lumi:
(2 Iulie 2020, 11:05)
Doamna Luminița,..încetați cu echipa de handbal care aduna 10 suporteri. Chiar nu vedem penibilul acestei situații cu handbaliste care nu au câștigat nimic și aveau salarii de 12000 lei? Lucrez in privat ,..dvs știți ce cifra de afaceri trebuie să facă un angajat pentru un salariu de 4000 lei? Să se înceapă investiții majore în grupele de copii și juniori,..plus un buget mult mai mare pentru echipa de fotbal, pentru că vedeți dvs fotbalul aduna pe stadion undeva la 2000 oameni ...handbalul 10.
Luminița de la...:
(2 Iulie 2020, 02:28)
(continuare) : Handbalul în general este un „fenomen” sportiv, dar o echipă de handbal feminin ce activează în Liga Națională este mai mult decât atât! Acum nu mai este nimic! Faceți precizarea că după ce se va construi Sala Polivalentă de 2400 de locuri la Slobozia va apărea o echipă de handbal feminin competitivă! S-o credeți dumneavoastră și cei care vă sfătuiesc în acest mod! Știți ce spune o vorbă înțeleaptă din popor? Poate la „Sfântul Așteaptă!” Căutați-l în calendarul bisericesc, poate îl găsiți...! Realitatea este cea de acum și „luminița de la...capătul tunelului” nu va apărea prea curând! Bine că avem o doamnă consilier cu numele de Luminița care are cunoștințe sportive exprimate în metafore total nelalocul lor în contextul dat. Da, pentru d-astră, virusul a fost un „colac de salvare” și probabil făceați parte din echipajul Titanicului, salvându-vă conjunctural de la înec! Să vedem dacă vă salvați la apropiatele Alegeri Locale și veți da votul în continuare prin discursuri în metafore ușor filozofice! Vă spun și eu o cugetare care îndeamnă la reținere atunci când nu vă pricepeți la ceva anume: „nu vă băgați unde nu vă fierbe oala!” Va veni un Primar de la P.N.L. Nu știu ce se va întâmpla cu echipa de handbal aproape desființată...! Va apărea „luminița de la...” așa cum am definit acest comentariu?! Vă rog pe d-astră care doriți să comentați, ce ați pune în locul punctelor de suspensie priviind viitorul echipei de handbal precum și alte considerente ce le găsiți potrivite.
Luminița de la...:
(2 Iulie 2020, 01:38)
Apreciez poziția ziarului Independent în ceea ce privește acest subiect legat de soarta echipei de handbal H.C.M. Slobozia. Prin lecturarea articolului am înțeles foarte clar ce s-a întâmplat în mandatul prelungit al primarului Mocioniu cu echipa de handbal. De altfel Gaby, în câteva cuvinte sintetizează foarte exact atitudinea primarului și a consilierilor locali față de echipa de handbal. Ce se auzea prin oraș încă de la începutul anului 2017, acum este limpede ca lumina zilei! Totul s-a făcut deliberat de niște oameni care au fost foarte „deranjați” de existența echipei de handbal! Din diferite motive nu au putut să facă mai demult ceea ce au făcut acum, așteptând un prilej favorabil și acesta a venit -- situația generată de virusul Covid-19. Sunt dezamăgit și revoltat că în cele din urmă s-a ajuns la „desființarea” echipei de handbal și dacă aș da frâu pornirilor firești pe care le am, limbajul prin scris ar depăși niște limite impuse de o conduită adecvată și civilizată. Este adevărat că sunt destui cetățeni ai orașului Slobozia care nu doresc să avem o echipă de handbal, pentru că fetele care o compun sunt niște „mercenare” dezinteresate care vin numai pentru bani după care părăsesc echipa, fără să joace pentru un obictiv anume! Tot așa de adevărat este și faptul că primarul și consilierii locali sunt blamați pentru aproape orice, fiindcă: „gura lumii este slobodă”. Domnule Primar, se spune că d-astră ar trebui să fiți primul „gospodar” al urbei și în această calitate să vă ghidați după vorba populară: „adevăratul gospodar își face vara sanie și iarna car!” Păi cu echipa de handbal ce-ați făcut? Trebuia, încă din luna martie a acestui an să vă ocupați de soarta financiară a echipei! Vă scuzați că această problemă urma s-o rezolve viitorul Primar și Consiliu Local fiindcă este de datoria lor să hotărască: „ce se va întâmpla cu acest fenomen...”
Demisia:
(1 Iulie 2020, 18:05)
O echipa aveam si noi in liga 1 si pe aceasta ati desființat-o ! Voi nu ganditi ce spuneti , Slobozia a avut in fiecare an cat a fost in liga 1 cel mai mic buget ! Ce performanță vreti voi sa faceti cu jucatoare aduse de la Divizie? Ca jucatoare bune de liga nationala nu iti vin niciodată de 1000-1500 euro ! Asa ca mai mancati cat mai puteti de la primarie ca in curand or sa vina altii in locul vostru ! Sa speram ca acestia vor fi capabili sa sustina echipa de handbal ! Sa nu uit ,Primarul minte lumea pe facebook ca el a supus aprobarii 2 mil pentru handbal
Gaby:
(30 Iunie 2020, 23:38)
Din câte înțeleg,primarul a făcut tot posibilul ca echipa asta să retrogradeze,datorită pandemiei am aflat și noi de cine a fost sabotată să retrogradeze și acum aproape să o desființeze
Suporter:
(30 Iunie 2020, 21:26)
ăăăă.....ăăăă....multumim...ăăăă domn'....ăăăă... primar !!! ăăăă...la mai....ăăăă...multe...ăăăă..realizari! Asta daca mai sta mult dăramă si blocurile din oras ca sunt construite pe verticala si nu cum ar trebui pe orizontala !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 14 Iul 2026
289 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Protopopiatul Slobozia: Atelier de confecționat Mărțișoare

Protopopiatul Slobozia: Atelier de confecționat Mărțișoare

În luna dedicată mamei și venirii primăverii, miercuri, 1 martie 2023, la sediul Căminului Cultural din Slobozia Nouă, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 5 și Grădinița cu Program ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2023, 18:20
(11367 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism răsturnat între Slobozia și Drajna

Autoturism răsturnat între Slobozia și Drajna

Un grav accident rutier s-a petrecut miercuri, 1 martie a.c., pe DN21, între Slobozia și Drajna, în urma căruia un autoturism a intrat în coliziune cu un camion. Impactul celor două mașini a fost atât de ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2023, 17:40
(12916 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, de 1 Martie alături de doamnele de la Centrul de Îngrijire și Asistență Slobozia

Jandarmii ialomițeni, de 1 Martie alături de doamnele de la Centrul de Îngrijire și Asistență Slobozia

«Poate că o floare nu rezolvă toate problemele, dar cu siguranță face ziua puțin mai frumoasă, mai ales că suntem la început de primăvară!». Astfel, de 1 Martie, jandarmii ialomițeni au avut o misiune specială ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2023, 16:25
(11751 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Titluri de Stat «Tezaur», dobândă de până la 8%/an

Românii pot cumpăra Titluri de Stat «Tezaur» și în luna martie 2023, cu dobândă de până la 8%/an. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane fizice că începând ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2023, 12:40
(15708 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează de miercuri, 1 martie a.c., Campania de primire a Cererilor de Plată în anul 2023. Fermierii vor putea depune Cererea de Plată, în perioada ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2023, 12:20
(11626 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Marți, 28 februarie 2023, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. «Avem astăzi pe ordinea de zi un material ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2023, 14:00
(11594 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din orașul Fetești!

În perioada 1 martie 2023, orele 23,00-2 martie 2023, ora 06,00, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile pentru realizarea unor lucrări de racordare a noilor conducte la sistemul centralizat ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2023, 10:30
(11156 vizualizări - 0 comentarii)


Șapte slobozeni, reținuți după provocarea unui scandal

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au reținut șapte persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 37 de ani, din Slobozia, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 18:50
(13330 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis pe numele unui slobozean care și-ar fi bătut soția

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost sesizați sâmbătă, 25 februarie a.c., cu privire la faptul că o femeie, de 56 de ani, din Slobozia, ar fi fost agresată fizic de soțul său, un ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 18:35
(10443 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 184 mii de lei

În ultimele 48 de ore, polițiștii au aplicat peste 450 de sancțiuni contravenționale, au reținut 16 permise de conducere și au constatat 14 infracțiuni. Astfel, sâmbătă și duminică, 25 și 26 februarie a ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 18:25
(10790 vizualizări - 0 comentarii)


Broșura privind tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din transferul de monedă virtuală, publicat pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că pe site-ul ANAF a fost publicată «Broșura privind tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 18:10
(16899 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 141,58 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului IV al anului 2022

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Centrele Județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, în ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 17:20
(20722 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 688,38 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale efectuate în ianuarie 2023

În luna ianuarie 2023, inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat 18 inspecții fiscale (finalizate), din care 13 la contribuabili persoane juridice și 5 la contribuabili ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 14:20
(19394 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Boteni și Fetești. A luat foc un autoturism!

Incendii la Boteni și Fetești. A luat foc un autoturism!

Sâmbătă, 25 februarie a.c., în jurul orelor 16,00, pompierii din Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o casă în satul Boteni. Au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 13:05
(3279 vizualizări - 0 comentarii)


Bărcănești: Reținut pentru «furt calificat»

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșereni au probat activitatea infracțională a unui tânăr, de 25 de ani, din comuna Bărcănești, bănuit de comiterea infracțiunii de «furt calificat». În urma ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2023, 15:40
(4872 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 11 permise de conducere reținute

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 48 de evenimente, dintre care 44 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 5 infracțiuni, dintre ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2023, 15:30
(19849 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 28 februarie 2023, termenul limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că marți, 28 februarie 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații: Formularul 108, Formularul 204 ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2023, 13:15
(14091 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 27 februarie 2023, termenul limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 27 februarie 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2023, 13:00
(12378 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni de peste 74 mii de lei, aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 53 de evenimente, dintre care 51 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 9 infracțiuni, dintre ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 16:40
(23756 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Marți, 21 februarie a.c., polițiști din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 36 de ani, din Fetești, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de «încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 16:20
(13242 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor

IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au participat miercuri, 22 februarie a.c., la activitățile de instruire susținute de paramedici din cadrul Inspectoratului pentru Situații ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 14:20
(5133 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În ianuarie 2023 s-a rambursat TVA în valoare de peste 13,99 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat, în luna ianuarie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 13,99 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 14:00
(10896 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Fierbinți-Târg!

RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile în localitatea Fierbinți-Târg pentru executarea unor lucrări de reparații și mentenanță la nivelul Stației de Tratare și Pompare. În vederea efectuării ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 11:40
(10149 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții ale procurorilor DIICOT în Ialomița și Buzău

Marți, 21 februarie a.c., procurorii din cadrul Structurii Centrale a DIICOT au efectuat 5 percheziții domiciliare pe raza județelor Ialomița și Buzău. Descinderile sunt organizate în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2023, 16:30
(22894 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 98,41 milioane de lei la bugetul general consolidat, în luna ianuarie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna ianuarie a anului 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 98,41 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2023, 12:50
(10456 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: A fost aprobat un nou model al Formularului 205

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii plătitori de venituri cu regim de reținere la sursă a impozitului, precum și ale intermediarilor, rezidenți fiscali români ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2023, 13:00
(8002 vizualizări - 0 comentarii)


Luciu: S-a răsturnat cu mașina

Luciu: S-a răsturnat cu mașina

Pompierii din Țăndărei au intervenit sâmbătă, 18 februarie a.c., în cazul unui accident rutier produs pe raza localității Luciu. În urma evenimentului rutier au rezultat două victime, conștiente și cooperante ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2023, 17:30
(22691 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Luciu accident


Fierbinți-Târg: Acțiune preventivă desfășurată de polițiști

Fierbinți-Târg: Acțiune preventivă desfășurată de polițiști

Polițiștii Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat joi, 16 februarie a.c., activități pentru siguranța on-line, prevenirea traficului de persoane, a delincvenței juvenile și ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2023, 17:30
(4308 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 11 ordine de protecție emise de polițiști în luna ianuarie 2023

În prima lună a acestui an, polițiștii au emis 11 ordine de protecție provizorii, 6 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de instanțele de judecată. În aceeași perioadă, polițiștii au ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2023, 16:45
(17873 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 80 mii de lei aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 60 de evenimente, dintre care 54 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 13 infracțiuni, dintre ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2023, 15:30
(14298 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
nemultumitu' în Sictir în tractir! adela în Sictir în tractir! Dreptate în Sictir în tractir! nemultumitu' în Sictir în tractir! #pasajladrajna în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Dreptate în Sictir în tractir! Vasile în 4,4 milioane de lei pentru digitalizarea activității medicale la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cetatean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Curiosul în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Cetățean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor ce țară de nimic în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor teren Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Șah în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cătălina în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Andrei în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal vilă complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Ttttt în IGPR a schimbat din nou comanda Poliției ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...