Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

«Obiectivul: să încropim o echipă pentru Liga a II-a!»

Handbal, președintele HCM Slobozia Nicolae Goidea

«Obiectivul: să încropim o echipă pentru Liga a II-a!»

Handbalul a ținut capul de afiș în viața sportivă slobozeană într-o perioadă în care fenomenul a intrat în hibernare. HCM Slobozia va primi, în cele din urmă, finanțare pentru Liga Secundă în ședința Consiliului Local din 30 iulie 2020. Președintele Nicolae Goidea nu se arată prea entuziasmat de această perspectivă și atrage din nou atenția că lucrurile se petrec, chiar și la acest nivel, la spartul târgului. Goidea are, de asemenea, un mesaj categoric la adresa oamenilor politici care, voalat sau nu, și-au dat cu părerea despre echipă fără a fi tocmai în cunoștință de cauză...
-Domnule Goidea, așa cum speram cu toții, ședința Consiliului Local Slobozia va aduce, în sfârșit, finanțarea pentru echipă. Care vor fi obiectivele pentru acest sezon?
-În acest moment obiectivul principal este acela de a încropi o echipă pe care să o înscriem în Liga II-a! S-a ajuns aici din cauza incertitudinii care a planat asupra echipei... Situația actuală este aproape identică celei de anul trecut, cu diferența că atunci aveam antrenor și 7-8 jucătoare sub contract. Acum nu avem nici măcar antrenor!
-Concret, care este situația actuală?
-Avem doar o jucătoare (n.red.: Cătălina Sava), iar perspectivele sunt sumbre. Grupele de copii nu au antrenor, pentru că resursa umană e tot mai greu de găsit. Nimeni nu-și asumă, nu se specializează, nu își dorește să se implice. Toți vor bani fără să facă nimic, dar sunt atât de mulți care își dau cu părerea, care fac revoluție sub plapumă și până se dau jos din pat își pierd curajul... Am văzut oameni care sunt la începutul carierei politice și își dau cu părerea prin diverse live-uri de pe rețelele de socializare despre sport și, în general, despre handbal.
-Este dreptul lor să o facă...
-Așa este, dar dacă vor să devină oameni politici și se erijează în salvatori ai orașului îi rog să se aplece mai mult asupra problemelor sportului slobozean și împreună să găsim soluții dintre cele mai bune! Aceste persoane afirmă că handbalul are alocate 2 milioane de lei. Ei, bine, aceste 2 milioane sunt pentru toate entitățile sportive din oraș care vor să depună proiecte și să primească finanțare! Dragi politicieni, nu mai dezinformați oamenii făcând declarații populiste, pentru a atrage electorat. Eu nu fac politică, fac lobby pentru sport și mișcarea sportivă din Slobozia, pentru că văd că prin deciziile luate în trecut s-a ajuns aici... S-a mers de azi pe mâine, pe sistemul «las-o bă, că merge așa!». Dacă am început să vorbesc despre problemele sportului, sunt acuzat că fac jocurile unuia sau altuia. Repet, nu fac politică și nu stau în poziția ghiocelului în fața nimănui. Oamenii plătitori de taxe trebuie să știe ce se întâmplă cu această echipă!
-Din păcate, la noi mai mult ca oriunde sportul depinde în mare măsură de scena politică...
-Poate, dar eu m-am săturat să fiu scos «țap ispășitor», deși nu am făcut decât să țin echipa în viață așa cum s-a putut. Acum vin diverși și spun că nu au fost rezultate... Păi, măi, oameni buni, voi știți nivelul Ligii Naționale?! Nu-l face Goidea așa cum nici salariile nu le stabilește Goidea! Am avut circa 1000 de euro net nivelul salarial la Slobozia, iar salariul mediu în Ligă este de 2800 de euro! Despre ce vorbim?! Noi subfinanțăm constant echipa, iar când o finanțăm dăm banii în ultima clipă și pe urmă vrem rezultate... Sunt printre cei care ne critică nevăzând cauzele, ci doar rezultatele, oameni cărora, dacă le pui în față două mingi, habar nu au căror sporturi servesc!
-Care este mesajul pe care l-ați transmite acum oamenilor din sport și chiar oamenilor care vă critică?
-Urgent trebuie să avem o discuție cu toți oamenii de sport care vor să se implice, cu autoritățile locale și județene, cu mediul de afaceri, cu susținătorii sportului în general. Împreună trebuie să găsim soluții și să le aplicăm într-o strategie bine definită, cu obiective clare asumate de toate păr­țile, cu o finanțare corectă și continuă, cu participarea cât mai multor specialiști pe partea tehnică. Trebuie să vrem cu toții binele sportului slobozean! Sunt dispus să vin cu proiecte pe termen mediu și lung, să se facă lucrurile gradual și corect, iar aici mă refer în special la aducerea cât mai multor copii către sport pentru a mări baza de selecție. Trebuie pusă la punct infrastructura, trebuie făcute parteneriate cu firme private și abia apoi ne vom putea gândi la sportul de performanță.
-Pe ce buget vă bazați sezonul viitor și în cât timp veți definitiva lotul de jucătoare și banca tehnică?
-Am depus un proiect de finanțare pentru 1 milion de lei. O dată trecut acest proiect vom structura în cel mai scurt timp lotul de jucătoare. Vom desemna noul antrenor alături de care vom elabora planul de pregătire... Totodată, așteptăm Adunarea Generală a FRH care, probabil, va hotărî să amâne startul sezonului pentru toate competițiile interne.

29 Iulie 2020, 10:55 (3555 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Demonstrație de forță în «duelul Unirilor»
O victorie categorică
O nouă victorie
Handbalul slobozean strălucește!
Leagă victorii!

Comentariile cititorilor:


Suporter:
(4 August 2020, 17:51)
si acest minunat primar declara pe facebook ca el a alocat 2 milioane pentru handbal ! Asa mincions??
Tadici:
(29 Iulie 2020, 12:30)
Ninel, pana acum ai fost ghiocel, după interviul asta ai trecut la zambila. Sigur... altcineva ți a propus ceva și ai renunțat la lanț... trebuia s o faci demult. Acum e târziu si nu te mai crede nimeni (toată lumea știe ca ai executat ordine). Situația actuala este datorita servilismului tău fata de stăpân... dacă spuneai lucrurilor pe nume când trebuia nu ajungea handbalul în situația asta.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
15 Nov 2026
298 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Fetești Oraș și Vlașca din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2026, 16:55
(558 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

12 Noiembrie 2026, 16:10


RAJA Constanța: Avarie pe strada Silozului din orașul Țăndărei!

Joi, 12 noiembrie 2026, în intervalul 15,30-18,30, echipele RAJA Constanța au fost nevoite să sisteze furnizarea apei potabile în vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 16:05
(1088 vizualizări - 0 comentarii)


Prejudiciu total de peste 100 de milioane de lei, identificat de ANAF Antifraudă la finalizarea verificărilor într-un caz complex de fraudă fiscală. ANAF a transmis cazul instituțiilor de urmărire penală!

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au finalizat investigațiile și verificările antifraudă derulate la entitățile implicate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 15:25
(738 vizualizări - 0 comentarii)


Fermierii notificați sunt așteptați la Centrele APIA pentru clarificări

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii care au primit notificări privind erori referitoare la nerespectarea cerințelor de acoperire a solului, în cadrul ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 08:25
(627 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Luni, 9 noiembrie 2026, în intervalul 14,00-17,00, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii unei avarii ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2026, 14:45
(1200 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș!

Echipele RAJA Constanța intervin în cursul acestei nopți, duminică, 8 noiembrie 2026, până luni, 9 noiembrie 2026, în jurul orelor 14,00, pentru remedierea unei avarii survenite la ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2026, 22:15
(1445 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2026, 09:05
(8318 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de imunizare a ovinelor și caprinelor împotriva variolei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a demarat pregătirile pentru o amplă campanie de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor împotriva variolei ovine și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 16:10
(994 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Joi, 5 noiembrie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Gării din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:55
(1128 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Verificări interne după apariția unor informații în presă despre medicul ATI implicat în ancheta DIICOT

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a declanșat o serie de verificări interne cu caracter preventiv în urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la un medic ATI, angajat al ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:25
(1247 vizualizări - 0 comentarii)


Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Joi, 5 noiembrie a.c., jandarmii ialomițeni au ales să fie alături de cei aflați în suferință, oferind, printr-un gest simplu, dar plin de semnificație, o speranță celor care au nevoie de ajutor ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 11:45
(1339 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 08:20
(8176 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vineri, 6 noiembrie 2026, ultima zi pentru cererile de despăgubire la secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor agricoli din sectorul vegetal că vineri, 6 noiembrie 2026, este ultima zi de depunere a cererilor de sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 13:10
(1863 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Bilanțul depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectorul suin în contextul crizei din Orientul Mijlociu

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 30 octombrie 2026, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 10:05
(1795 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița: Turneul Național «Bella voce, Bella musica»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița anunță că Turneul Național «Bella voce, Bella musica»/ediția a II-a ajunge la Slobozia vineri, 13 noiembrie 2026, orele 18,00, la Sala ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:35
(1703 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

În perioada 3-10 noiembrie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:20
(1830 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF derulează un program de conformare privind contribuabilii care prezintă risc fiscal din perspectiva TVA

ANAF derulează la nivel național un program de conformare cu rol preventiv, prin care contribuabilii identificați cu posibile riscuri fiscale în domeniul TVA sunt informați direct și îndrumați ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:10
(2029 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 5 noiembrie 2026!

Joi, 5 noiembrie 2026, în intervalul orar 08,00-16,00, se va sista furnizarea apei potabile în Cartierul Buliga din municipiul Fetești pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:05
(2500 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Marți, 3 noiembrie 2026, procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziții domiciliare, vizat de descinderi fiind și municipiul Slobozia. Anchetatorii ar fi pe urmele unei rețele de traficanți de droguri ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2026, 18:20
(2954 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4500 șomeri (din care 2215 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2026, 07:40
(2253 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Toamnă 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Național al Agriculturii, organizează vernisajul expoziției « ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 11:25
(2309 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Autoturisme de peste 7,2 milioane de lei, comercializate ilegal

O persoană fizică din județul Argeș a prejudiciat bugetul de stat cu peste 1,1 milioane de lei, după ce a comercializat ilegal 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 10:40
(2451 vizualizări - 0 comentarii)


2014 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2026

AJOFM Ialomița a integrat în muncă 2014 persoane în perioada ianuarie-septembrie 2026, printre care se numără 845 de femei, ca urmare a implementării Programului Național ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 08:20
(2629 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(5354 vizualizări - 15 comentarii)


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(3253 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(3399 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(3116 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(3151 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2026, 17:25
(7052 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cineva în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Flavius în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Maka în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Un pacient recunoscator în Proceduri medicale inovatoare, pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia comuna Amara-So Keres în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Combinatii în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Anonim în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Dana în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Codrin în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Andrei în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Dolce în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Amar în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Aleluiah. în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova contribuabil în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului cetatean în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului ceteatean în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 noiembrie 2026 Coruptie în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Ocheanu Fermecat în «Inculpat» și «victimă», în două anchete deschise în urma aceluiași eveniment Aurică în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...