Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Unirea Slobozia a promovat în «B»

Fotbal

Unirea Slobozia a promovat în «B»

Tribunele stadionului «1 Mai» au fost goale duminică. Returul barajului dintre Unirea Slobozia și Mostiștea Ulmu nu a beneficiat de aportul pu­blicului din motive binecunoscute. Dar Slobozia a găsit resursele necesare pentru a arăta cât de mult își iubește echipa. Sute de oameni au înconjurat stadionul și au căutat să prindă frânturi dintr-o victorie de neuitat. S-au bucurat la reușitele echipei, iar la final i-au acompaniat pe Lazăr și coechipierii săi în iureșul galben-albastru al bucuriei. Unirea revine după mai bine de 5 ani în divizia secundă și va fi părtașă la cel mai încins campionat din istoria acestui eșlon.

Toma nu a mai iertat Enache Costea a trecut repede peste bucuria victoriei de 2-0 de la Călărași și a căutat să securizeze acest rezultat. Prin urmare, a gândit o partitură un pic mai defensivă și, față de meciul tur, l-a lăsat pe bancă pe Daniel Unguru, preferându-l în linia mediană pe puternicul Vlad Suciu. Meciul începe la fel cum s-a terminat precedentul, cu Unirea punând stăpânire pe mijlocul terenului. Călărășenii, lipsiți și acum de aportul vedetei Costin Lazăr, au una din rarele lor răbufniri de orgoliu. Silviu Radu pătrunde pe partea stângă, intră în careu, dar Gurău iese inspirat și îl blochează. Ialomițenii îi temperează pe oaspeți și încep să construiască acțiuni către poarta lui Mișu. Punctul pe «i» îl pune Ibrian, cu o impetuoasă pătrundere în careu de pe partea stângă. Este busculat de unul dintre apărătorii Ulmului, iar arbitrul nu ezită să arate punctul cu var. Spre surprinderea multora, Costea îl desemnează să bată penalty-ul tot pe Toma, cel care ratase la Călărași. Căpitanul Unirii nu ezită. Își ia elanul necesar și bate tot în stânga portarului. De data aceasta însă Mișu e simplu spectator, mingea scutură plasa, iar în aer miroase tot mai mult a promovare. La adăpostul avantajului de pe tabelă, coroborat cu succesul din tur, Unirea joacă tactic perfect, făcând imposibilă orice încercare ofensivă a călărășenilor. În partea secundă, galben-albaștrii rămân nestin­gheriți la cârma jocului. Apele se limpezesc în minutul 50, când Suciu pătrunde în careu și este faultat clar de portarul Ionel Mișu. Din nou penalty, din nou Toma. Mingea merge iarăși conform tradiției în stânga portarului, însă nici de data aceasta Mișu n-are cum să intervină. Execuție perfectă și este 2-0, iar Unirea nu mai poate pierde promovarea. Enache Costea este în continuare concentrat la joc. Vrea ca nimic să nu-i umbrească bucuria celei mai mari performanțe din carieră. Face toate schimbările dând posibilitatea cât mai multor jucători să guste din teren bucuria promovării.

Victoria antrenorului Costea Nici nu mai contează că în final oaspeții au câteva ocazii, printre care și o bară. Se termină ca în tur, 2-0, un succes mai concludent decât o arată tabela. Abia pe final tânărul antrenor Enache Costea își permite să se relaxeze. Este victoria jucătorilor, a conducerii, a tuturor celor care au crezut în această promovare. Dar un merit aparte îl are antrenorul Costea. Criticat în multe situații, acesta și-a văzut nestingherit de treabă și a pregătit excelent dubla cu Ulmu din toate punctele de vedere. A citit tactic adversarul, a ales perfect primul 11, iar la ora meciului moralul elevilor săi a fost la cele mai ridicate cote. Finalul, cu bucuria de pe bancă și apoi din teren, a arătat că Enache Costea și președintele Ilie Lemnaru au făcut o adevărată familie din lotul Unirii, chiar dacă de la ultima prezență în liga secundă au rămas doar 3 jucători. Îi vom vedea pe acești băieți peste câteva săptămâni, începând duelurile în liga secundă. Nu va fi deloc ușor, dar dacă nu vor pierde entuziasmul și omogenitatea vor continua să aducă rezultate frumoase de care să se bucure sutele de suporteri care vor ști să-i susțină chiar și din afara stadionului.

Cei 20 de adversari ai Unirii
Până la noi ordine, Liga a II-a va fi alcătuită în sezonul viitor din 21 de echipe. Concret, Unirea Slobozia se va duela cu: Rapid, Petrolul, Metaloglobus, Turis Turnu Măgurele, «U» Cluj, FC U Craiova, Dunărea Călărași, Farul Constanța, Viitorul Târgu Jiu, Pandurii Târgu Jiu, Ripensia Timișoara, Concordia Chiajna, CSM Reșița, FK Csikszereda, Poli Timișoara, Gloria Buzău, Aerostar Bacău, Fotbal Comuna Recea, CSM Slatina și CS Mioveni, dacă nu va reuși să treacă in extremis de Chindia Târgoviște. Ne așteaptă un an plin de fotbal la Slobozia. Sănătoși să fim!

11 August 2020, 17:05 (4815 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup

Comentariile cititorilor:


Geo:
(21 August 2020, 03:03)
Bai ista benoit sau mai bn benone chelie butelie tu ai jucat fotbal sau esti pe aici sa critici fotbalu,? Taci dracu din gura si vedetiva de distribuirea voastră de shaormari,voi care nu ati jucat nici la liga 3 vorbiti de antrenori de jucători etc...daca iti dau o minge nu faci 10 duble asa ca ciocu mic istia care nu ati jucat fotbal
Benoit:
(17 August 2020, 23:39)
Bai, Gaby, toată perioada ta de elev a fost în pandemie! Te rog... nu mai scrie... te faci te ras!
Gaby:
(17 August 2020, 04:00)
Nu inteleg dc este a tata ura și prostime in noi toti,dc a tata dușmănie? Băieți care au fost in teren si miscare au intrat si au dat toată răsuflarea pentru a arăta ce pot și câtă dorință au sa joace la liga 2,pe băieți credeti ca ii interesează campania electorală ca iese x sau y,ei au vrut și si au dorit să promoveze cu adevărat în teren oameni fiti mai buni ca viata este la fel pentru toti numai fiti rai și fiti veseli ca aveti șansa să vedeți alte echipe in slobozia tritrate, cu respect pentru jucători care si au arătat cu inimă dorință de victorie ,bv unirea
Benoit:
(14 August 2020, 16:56)
Felicitări domnului antrenor, la liga 2 a tot la fără frecventa antrenează?
Suporter:
(13 August 2020, 12:02)
vreau sa imi explice si mie cum de meciul s-a jucat fara spectatori, iar a 2a zi la festivitate lume cata vrei in tribune! Nu mai exista distanțare?
@unirea:
(12 August 2020, 19:46)
Buna seara! Ușurel cu pianul pe scări ca n-ați câștigat vreo cupa campionilor! Ați promovat din liga satelor si comunelor intr-o liga in care nu cred ca apucați sa faceți purici prea mulți pentru ca alegerile trec si o sa va treziți ca ați fost doar un vehicul electoral pentru (...), fara niciun viitor, prietenii stiu de ce! Pe bune, consiliul județean daca va îndoapă pe voi cu bani, atunci sa dea la toate echipele din județ ca banii nu-i aduce (...) de acasă, sunt banii ialomițenilor si pe ei nu i-a întrebat nimeni cand președintele vremelnic i-a cheltuit asa cum a pohtit domnia sa! Cât despre (...), mai bine ma abțin! In rest, felicitări băieților, e meritul lor si al celor doi secunzi!
Unirea:
(12 August 2020, 10:46)
felicitări! Astia care ati criticat echipa asta de când a început campionatul, unde sunteti? Nu mai este slab Enache? Nu mai sunt jucătorii slabi?
Radu:
(12 August 2020, 04:31)
E bine ca astepti rapidul, ne am obisnuit sa va batem. FZR
Cetățean de la bloc:
(12 August 2020, 01:48)
Felicitări tuturor!!!este o performanta si trebuie tratată ca atare.banuiesc ca obiectivul va fi rămânerea în liga secundă.o sa fie greu dar nu imposibil.hai unirea!asteptam sa avem ocazia pentru a va răsplăti cu aplauze din tribunele bătrânului stadion!hai unirea!!!
Parpala:
(12 August 2020, 01:20)
Foarte bine...dabia astept s a vad Rapidul pe 1 Mai

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
255 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Marți, 6 februarie 2024, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune umanitară în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română-«Donează sânge, salvează o viață!». Pentru reușita acestei ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2024, 17:35
(13440 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4253 de elevi s-au înscris la Simularea «Evaluării Naționale 2024»

Potrivit unui comunicat remis publicității de către Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, examenul de Simulare a «Evaluării Naționale 2024» a început luni, 5 februarie a.c., cu proba de Limba și Literatura ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2024, 16:30
(39256 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Luni, 5 februarie 2024, polițiștii rutieri au depistat în trafic doi șoferi, din comuna Bordușani, respectiv municipiul Slobozia, în timp ce conduceau autoturisme fără a deține permise de conducere pentru ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2024, 15:55
(19693 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru ordine de protecție încălcate

Polițiștii din Fetești au fost sesizați luni, 5 februarie 2024, cu privire la faptul o femeie, în vârstă de 60 de ani, din comuna Grădiștea, ar fi sesizat că soțul său, în vârstă de 63 de ani, din comuna ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2024, 15:50
(18556 vizualizări - 0 comentarii)


Cutremur cu magnitudinea de 4,2 în județul Ialomița

Institutul Național pentru Fizica Pământului informează cu privire la faptul că luni, 5 ianuarie 2024, la orele 23,50, în zona județului Ialomița s-a produs un cutremur mediu cu magnitudinea 4,2, la adâncimea ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2024, 10:30
(15925 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Perieți, amendat de Protecția Animalelor după ce și-a înhămat câinele la motocultor

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Perieți, a înhămat un câine la un motocultor. Bărbatul a ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2024, 17:50
(16630 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În cursul zilei de vineri, 2 februarie a.c., în jurul orelor 20,30, polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2024, 17:40
(9995 vizualizări - 0 comentarii)


Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița: Amenzi aplicate de 388 mii de lei

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița a desfășurat, în luna ianuarie 2024, 60 acțiuni de control și a cercetat și soluționat un număr de 52 sesizări și reclamații. Acțiunile de ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2024, 17:20
(25932 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Urziceni, Condeești și Fierbinți-Târg

Accidente la Urziceni, Condeești și Fierbinți-Târg

Vineri, 2 februarie a.c., în jurul orelor 21,30, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2024, 14:20
(15710 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Tânără rănită într-un accident rutier

Coșereni: Tânără rănită într-un accident rutier

Vineri, 2 februarie a.c., în zona localității Coșereni s-a produs un accident de circulație, în eveniment fiind implicate un camion și un autoturism. În urma accidentului, o tânără de 22 de ani, pasageră ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2024, 11:20
(18419 vizualizări - 0 comentarii)


Președintele USR, Cătălin Drulă: Prioritățile USR în noua sesiune parlamentară

Președintele USR Cătălin Drulă a prezentat prioritățile legislative ale USR în noua sesiune parlamentară, care includ reduceri de taxe, abrogarea pensiilor speciale pentru aleșii locali, adoptarea DNA-ului ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 19:45
(13526 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «România rămâne campioană la corupție. Avem nevoie de un ministru al Justiției care să nu fie dirijat de Iohannis!»

Un raport de astăzi al Transparency International arată că România este pe lista țărilor UE cu cele mai slabe performanțe în ceea ce privește aplicarea măsurilor de combatere a corupției, potrivit Indicelui ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 19:40
(20212 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Slobozia: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Marți, 30 ianuarie a.c., cu ocazia sărbătoririi «Zilei Internaționale pentru Nonviolență în Școală», polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități informativ-preventive cu elevii ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 18:10
(11806 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști

Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști

Miercuri, 31 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român au acționat pe linia prevenirii și combaterii ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 18:00
(14205 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Movilița și Roșiori

Marți, 30 ianuarie 2024, procurorii și polițiștii din Urziceni au efectuat 4 percheziții domiciliare pe raza localităților ialomițene Movilița și Roșiori, dar și în București. Din cercetări a reieșit faptul ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 17:50
(10127 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Problema consumului de droguri în rândul elevilor, în atenția autorităților

Instituția Prefectului Județul Ialomița: Problema consumului de droguri în rândul elevilor, în atenția autorităților

Miercuri, 31 ianuarie 2024, Instituția Prefectului Județul Ialomița a găzduit Ședința Grupului de lucru pentru asigurarea siguranței în unitățile de învățământ preuniversitar, ședință prezidată de reprezentantul ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 14:10
(15102 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Întâlnire de lucru referitoare la organizarea proceselor electorale

Prefectul Județului Ialomița, Constantin Marin a demarat seria întâlnirilor de lucru cu autoritățile județene care au atribuții în organizarea proceselor electorale ce vor fi organizate în anul 2024. Astfel ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 13:10
(12961 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Haine contrafăcute, indisponibilizate

Marți, 30 ianuarie 2024, în jurul orei 14,30, polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2024, 18:05
(20577 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan, beat și fără permis

Marți, 30 ianuarie 2024, polițiștii rutieri din Urziceni au acționat pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier. Astfel, în jurul orei 10,30, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2024, 17:55
(8986 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 95000 mii de lei amenzi pentru încălcarea normelor de siguranță alimentară

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor continuă acțiunile de îndrumare și control efectuate la operatorii economici ce desfășoară activități în domeniul alimentar. În decursul lunii ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2024, 16:15
(13932 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședință a Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Ialomița: Ședință a Colegiului Prefectural

Miercuri, 31 ianuarie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural Ialomița. În cadrul întâlnirii a fost aprobat, printre altele, programul acțiunilor de control pentru anul ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2024, 14:55
(11917 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomia: «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli»

IJJ Ialomia: «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli»

Marți, 30 ianuarie 2024, jandarmii ialomițeni au sărbătorit «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli» împreună cu elevii claselor V-VIII de la Școala din Bora. În cadrul acestor întâlniri interactive ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2024, 18:10
(19782 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Material lemnos indisponibilizat în Oborul Slobozia

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică acționează permanent, în mod activ și implicat, în misiuni preventive de depistare și prevenire a faptelor comise cu violență, combaterea migrației ilegale ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2024, 16:10
(18440 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 31 ianuarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că miercuri, 31 ianuarie 2024, este termenul-limită de depunere a Formularului 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2024, 12:45
(29977 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiunea «BLOCADA»

Astfel, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, 27/28 ianuarie a.c., în cadrul acțiunii «BLOCADA», desfășurată în sistem integrat, polițiștii din Fetești, împreună cu efectivele din cadrul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 18:20
(10072 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Fără permise de conducere, la volan

La sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri au depistat în trafic doi bărbați, de 25 și 38 de ani, din localitățile Perieți, respectiv Țăndărei, care conduceau autoturisme  pe drumurile publice fără ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 18:10
(11228 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Jilavele, pe DN2A și la Platonești

Accidente la Jilavele, pe DN2A și la Platonești

Sâmbătă, 27 ianuarie 2024, în jurul orei 7,00, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 14:15
(15903 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Incendiu din cauza unui coș necurățat

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 14:05
(14351 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara incendiu


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: «Întâmpinarea Domnului» la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: «Întâmpinarea Domnului» la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia

Vineri, 2 februarie 2024, cu binecuvântarea PS Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor va sărbători «Întâmpinarea Domnului» la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia, moment aniversar ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 11:50
(17809 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Lemne confiscate de polițiști

Miercuri, 24 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat la Miloșești un tânăr, de 23 de ani, ce transporta cu două căruțe material lemnos din specia salcâm. În urma verificărilor efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2024, 16:50
(10574 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...