Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Se fac înscrieri pentru Centrul de copii

Handbal, HCM Slobozia

Se fac înscrieri pentru Centrul de copii

Deși suntem într-o perioadă vitregă pentru întreg fenomenul sportiv, condu­cerea HCM Slobozia își urmează, în măsura posibilităților, obiectivele. Poate cel mai important în momentul de față este acela de creare pe termen lung a unui puternic Centru de copii și juniori care mai târziu să asigure o pepinieră solidă pentru echipa mare. Și în Slobozia handbalul este unul dintre cele mai iubite sporturi, iar o cât mai largă reprezentare locală ar spori atașamentul suporterilor. Drumul este însă unul foarte lung, iar primul pas mărunt a fost deja făcut. «Din 17 august a.c., am demarat procesul de înscriere a copiilor. O luăm pas cu pas, de la cele mai fragede grupe de vârstă. Având în vedere restricțiile trasate în vederea desfășurării activității sportive, primele antrenamente vor pune accentul pe latura fizică. Vom respecta distanța, iar când vom trece la lucrul cu mingea vom evita schimbul de pase...» explică președintele HCM Slobozia, Nicolae Goidea. Spre bucuria copiilor și poate chiar a părinților, la antrenamente sunt în continuare așteptați atât băieții, cât și fetele. Adre­sabilitatea în cazul băieților vizează pe cei născuți în perioadele 2008-2009 și 2010-2011. În cazul fetelor sunt așteptate să se înscrie cele născute între anii 2010-2011 și 2012-2013.

Senioarele mai au de așteptat
Momentul unui nou sezon în competițiile de senioare rămâne sub semnul incertitudinii. Restricțiile impuse de MTS și Ministerul Sănătății rămân la fel de drastice, șansele ca ele să se îmblân­zească în viitorul apropiat tinzând spre zero. Faptul că mai toate persoanele decidente sunt angrenate în succesiunea de campanii electorale îngreunează și mai mult situația. Fiind sport de sală, handbalul se va mai juca multă vreme fără spectatori. Ceea ce îngreunează cel mai mult startul unei noi stagiuni este faptul că pentru competitoare rămâne în vigoare obligativitatea testărilor periodice pentru COVID-19. Dacă la Liga Națională bugetele majorității echipelor ar putea cu chiu cu vai permite rezervarea unor sume pentru aceste proceduri, la divizia secundă e jale mare. Aici activează echipe cu bugete pe muchie de cuțit, multe dintre acestea abia descurcându-se cu banii pentru deplasări. Nici HCM Slobozia care activează în acest eșalon nu stă pe roze cu bugetul său de 1 milion de lei. De aceea, dacă nu se va reevalua în cel mai scurt timp situația, multe competiții, printre care Liga a II-a și campionatele de juniori, sunt în pericol să nu se mai desfășoare în sezonul viitor. Cel mai optimist scenariu zămislit în laboratoarele FRH dă ca start pentru divizia secundă luna octombrie. Ne este foarte greu să credem acest lucru, atâta vreme cât spaimele care gravitează asupra sportului sunt mult mai mari decât în oricare alt domeniu. Una peste alta, conducerea HCM Slobozia a trasat ca dată aproximativă de reunire a lotului 1 septembrie 2020. Mai sunt două săptămâni până atunci, dar e greu de crezut că perspectivele vor deveni mai clare.

18 August 2020, 17:40 (4373 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Handbalul slobozean strălucește!
Leagă victorii!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
252 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Țăndărei: Prins de jandarmi încercând să vândă o drujbă

Țăndărei: Prins de jandarmi încercînd să vîndă o drujbă

Jandarmii au surprins un bărbat din Bărbulești în timp ce încerca să vîndă o drujbă la Țăndărei. Vineri, 16 martie a.c., în jurul orei 9.,30, jandarmii grupei de intervenție Țăndărei l-au surprins B. Daniel ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 07:44
(7265 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Cu cuțitul la magazin

Un bărbat de 35 ani, din Bordușani, a fost prins de polițiști în timp ce consuma băuturi alcoolice în apropierea unui magazin din localitate. Deoarece bărbatul avea un comportament suspect, polițiștii l ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 18:12
(14893 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani cuțit


Fetești: Tînăr prins în flagrant la furat

Miercuri, 14 martie a.c., polițiștii feteșteni au fost sesizați un localnic, de 26 ani, despre faptul că a surprins o persoană care încerca să fure gardul de plasă ce împrejmuiește un teren pe care îl deține ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 18:12
(11997 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Armă deținută ilegal

O armă de tir cu aer comprimat de calibru 5,5 mm a fost confiscată miercuri, 14 martie a.c., la Urziceni. Arma se afla în posesia unui bărbat, de 42 ani, din localitate care nu avea drept de deținere. ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 18:09
(12876 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: A rămas fără pensie după ce a fost înșelat

Miercuri, 14 martie a.c., un bărbat de 69 ani, din Manasia, a sesizat Poliția Urziceni cu privire la faptul că două persoane necunoscute l-au înșelat cu suma de 940 lei. Victima a povestit anchetatorilor ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 18:09
(10627 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Tigăi și aparate de masaj, confiscate de polițiști

Un tînăr de 28 ani, din Bărbulești, a fost prins miercuri, 14 martie, la Urziceni în timp ce se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate. În urma controlului asupra mașinii polițiștii ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 18:07
(8847 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Au furat din curtea vecinului

Un bărbat de 65 ani, din București, a reclamat polițiștilor că din curtea locuinței ce o deține la Andrășești, persoane necunoscute au furat, în perioada 23 februarie-13 martie a.c., mai multe bunuri din ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:33
(10002 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoțul de stații de emisie-recepție, prins de polițiști

Un tînăr de 23 ani din Pantelimon-Ilfov a fost reținut miercuri, 14 martie a.c., de către polițiștii de investigații criminale ialomițeni, fiind acuzat de furt calificat. Pe numele individului anchetatorii ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:13
(7646 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 49 milioane lei, încasate la bugetul de stat

Potrivit datelor Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, «în luna februarie 2012 au fost încasate la bugetul general consolidat aproximativ 49,14 milioane lei, înregistrîndu-se o creștere cu ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:08
(7776 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Casele de amanet, schimb valutar și magazine de bijuterii, verificate de polițiști

«Peste 30 puncte de lucru ale caselor de amanet, schimb valutar și magazinelor de bijuterii au fost verificate în ultimele două săptămîni de specialiștii în sisteme de securitate din cadrul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:04
(8749 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: I-au furat gardul de sîrmă

Marți, 13 martie, o femeie de 77 ani, din Bordușani, a alertat Poliția sunînd la 112 susținînd că hoții i-au furat o porțiune din gardul de plasă de sîrmă. Ulterior, ancheta polițiștilor avea să demonstreze ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:03
(11967 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani furt gard


Stelnica: Beat la volan

Un autoturism condus de un bărbat de 53 ani a fost oprit de polițiști, în trafic, la Stelnica, pentru un control de rutină. Întrucît șoferul mirosea a alcool a fost testat cu aparatul Drager, dispozitivul ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:02
(11041 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Au furat 3000 litri de motorină și au fost prinși

Patru bărbați, cu vîrste cuprinse între 18 și 38 ani, sînt cercetați de polițiștii slobozeni pentru furt calificat. În realitate, polițiștii au depistat în trafic, la Munteni-Buzău, o autoutilitară, condusă ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:00
(12607 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției în zona Fetești

«Polițiștii din Fetești și cei ai Secției Rurale Stelnica au acționat miercuri, 14 martie a.c., în colaborare cu jandarmii ialomițeni pentru siguranța publică în zona unităților de învățămînt, prevenirea ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 16:48
(12838 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:43
(7630 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Componente de cale ferată, furate

În noaptea de 11/12 martie a.c., în jurul orei 24,00, polițiștii feteșteni au identificat un autoturism, condus de un localnic de 21 ani. Cu ocazia unui control de rutină, polițiștii au constatat că șoferul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:38
(12945 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Securitatea în muncă cu combustibilii gazoși, verificată

În perioada 22 februarie-2 martie a.c., reprezentanții Inspectoraului Teritorial de Muncă Ialomița au desfășurat «Campania Națională, inițiată de Inspecția Muncii, privind verificarea modului în care se ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:37
(14643 vizualizări - 2 comentarii)


Reviga: A fost furat de prietenul de pahar

Un bărbat de 64 ani, din Reviga, a alertat polițiștii Secției de Poliție Rurală Grivița despre faptul că a fost victima infracțiunii de furt. Verificările ulterioare ale polițiștilor au demonstrat că suspectul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:34
(11161 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Reviga beție furt


Cosîmbești: Găini arse în incendiu

O anexă gospodărească a unui cetățean din Cosîmbești s-a aprins noaptea trecută, respectiv luni, 12 martie a.c., după ce proprietarul a aprins focul în interiorul încăperii, cu scopul de a afuma o cantitate ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:33
(14687 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți prinși de polițiști

Un feteștean de 20 ani este cercetat de polițiști pentru furt. Pe scurt, în perioada 5-10 martie, tînărul a furat mai multe obiecte metalice din curtea locuinței unui bărbat de 56 ani, din Slobozia, locuință ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:29
(14616 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoți furt


Percheziții domiciliare pentru furt de lemne la Borănești și Bărcănești

Luni, 12 martie a.c., polițiștii au descins la locuințele a șase persoane, cu vîrste cuprinse între 26 și 55 ani, din localitățile Borănești și Bărcănești, suspecte de furt de material lemnos din cantoanele ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:29
(14804 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Identificarea animalelor, obligatorie

Potrivit datelor statistice ale DSVSA Ialomița, în cursul anului 2012 au fost efectuate 8 controale la Circumscripții Sanitar-Veterinare de asistență. Pentru deficiențele constatate, au fost aplicate 2 ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:23
(10507 vizualizări - 1 comentariu)


2000 de somații emise de DGFP Ialomița

Peste 2000 de somații a căror valoare depășește suma de 2,8 milioane lei au fost emise doar în luna februarie 2012 de către reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, pe linia colectării ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:22
(13268 vizualizări - 1 comentariu)


Ciochina: TIR răsturnat în șanț după ce șoferul a adormit la volan

În după-amiaza zilei de luni, 12 martie a.c., în jurul orelor 15,00, pe raza localității Ciochina a avut loc un accident de circulație. Șoferul unui TIR a adormit la volan și s-a izbit de un copac. În urma ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 17:41
(12609 vizualizări - 0 comentarii)


Simulare de cutremur la un liceu din Slobozia

Simulare de cutremur la un liceu din Slobozia

Luni, 12 martie, la ora 08,40, la solicitarea prefectului județului Ialomița și sub supravegherea personalului Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița, la un liceu ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 15:03
(17350 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: A adormit la volan și s-a oprit într-un copac

Duminică, 11 martie, în timp ce un bărbat, de 38 ani, din Valea Călugărească, conducea un vehicul cu semiremorcă din direcția Urziceni către Slobozia, a adormit la volan, a părăsit partea carosabilă și ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:57
(13490 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Arestați după ce au furat mai multe capace de canalizare

Polițiștii au reținut, pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, doi tineri de 18, respectiv 21 ani, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:55
(11781 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: Bătrîn înșelat la telefon

Vineri, 9 martie a.c., un bărbat de 51 ani, din Platonești, a alertat Poliția despre faptul că vecinul său, un bătrîn de 82 ani, a fost înșelat după ce a dat curs solicitării unei persoane necunoscute. ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:55
(15628 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți de fier vechi, prinși de polițiști

Vineri, 9 martie a.c., polițiștii feteșteni au fost sesizați de către agenții de pază ai unei societăți comerciale despre faptul că au observat două persoane care furau fier dintr-o clădire dezafectată ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:54
(12210 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Șofer de scuter, accidentat

Un bărbat de 54 ani, conducător al unui moped, a fost accidentat sîmbătă, 10 martie a.c., la Țăndărei. Bărbatul a virat brusc la stînga, fără să se asigure, moment în care a fost lovit e un autoturism condus ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:53
(11931 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...