Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Debut deziluzionant

Fotbal, Liga a III-a, CSM Oltenița-Recolta Gheorghe Doja 4-0

Debut deziluzionant

Recolta Gheorghe Doja a început al doilea sezon în Liga a III-a cum nu se poate mai prost. Echipa ialomițeană s-a deplasat la Oltenița pentru a da piept cu formația din localitate, recent promovată în al treilea eșalon. Marius Milea a trimis în teren următorii jucători: Iamandi-G. Cositoru, Bucurică, Toma, Andrei-M. Petre, Alexe, Stroe, Popescu-Herea, Holtea. Au mai jucat Cosma, Aldea și Radu. Începutul a fost bun, Recolta având două ocazii mari să înscrie, ambele ratate de Holtea. Golul a venit în cele din urmă chiar în ultimul minut al primei reprize, dar în poarta lui Iamandi. Călărășenii și-au dublat apoi avantajul, iar nou intratul Cozma a ratat ocazia de a relansa jocul. Pe fundalul ieșirii la joc a ialomițenilor, gazdele profită și mai punctează de două ori. Astfel, Oltenița învinge cu 4-0, rezultat nesperat la cum se desfășurase jocul în prima repriză. «Sunt dezamăgit de faptul că nu am putut să ne concentrăm cât ar fi trebuit. Degeaba am avut prestații bune în amicale, dacă în meciurile oficiale clacăm. Victorie meritată a echipei adverse, cu toate că scorul final este drastic în raport cu cele petrecute pe teren...» ne-a declarat antrenorul Recoltei Gheorghe Doja, Marius Milea. În etapa viitoare Recolta primește vizita celor de la Axiopolis Cernavodă, echipă cu pretenții sporite în acest sezon. Meciul se va juca sâmbătă, 19 septembrie 2020, orele 17,00, pe Stadionul «1 Mai» din Slobozia.

15 Septembrie 2020, 15:05 (2347 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare
Înfrângere usturătoare

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 09 Iun 2026
250 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni!

Miercuri, 10 iunie 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni, pentru realizarea operațiunilor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 15:05
(229 vizualizări - 0 comentarii)


«Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani», expoziție vernisată la Muzeul Județean Ialomița

Muzeul Județean Ialomița invită publicul pasionat de istorie și patrimoniu să participe joi, 11 iunie 2026, începând cu orele 11,00, la vernisajul expoziției «Pe pământ și pe ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 12:50
(160 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Joi, 4 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în orașul Țăndărei. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal î ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:40
(423 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru consum de alcool la volan și lipsa permisului auto

Polițiștii din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:20
(351 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Mașină de Poliție, vandalizată. Autorii au fost reținuți!

Miercuri, 3 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de «distrugere». Din cercetările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:00
(440 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2026

La sfârșitul lunii aprilie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4487 de șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 11:30
(285 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind plata facturilor RAJA Constanța prin rețeaua PayPoint

RAJA Constanța informează clienții societății că, urmare a noilor condiții comerciale și operaționale implementate la nivel național de către procesatorul de plăți PayPoint, la achitarea facturilor prin ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2026, 13:20
(375 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

2 Iunie 2026, 20:15


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(2346 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(1229 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(1147 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(11330 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(865 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(900 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(609 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(666 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(599 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(563 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(495 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(992 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(1370 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(803 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(1022 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(1301 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(1202 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(1596 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 11:50
(2674 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 179,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 179,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 10:20
(508 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 09:25
(5334 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale restante la 31 martie 2026 de peste 287 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile legale, au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 08:25
(1443 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Mary în Comisiile de Control ale Prefecturii Ialomița, rezultate «neconcludente» privind poluarea Mary în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 # în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Saligny în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Ancu în Amenzi de aproximativ 400 mii de lei aplicate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița Laura în Amenzi de aproximativ 400 mii de lei aplicate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița Laura în Lipsă de dotări și medici specialiști în cabinetele medicale școlare din Ialomița Baron în Amenzi de aproximativ 400 mii de lei aplicate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 dan în Centrul Multifuncțional pentru Tineret «Anghel Saligny» din Fetești, finalizat până la sfârșitul anului 2026 Gigel în Comisiile de Control ale Prefecturii Ialomița, rezultate «neconcludente» privind poluarea Cetățean în Cimitir fără autorizație în Cartierul Vlașca din Fetești Mary în Comisiile de Control ale Prefecturii Ialomița, rezultate «neconcludente» privind poluarea Mary în Amenzi de aproximativ 400 mii de lei aplicate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 total inutili în Ialomița, județul în care există doar 4 mediatori sanitari Nimeni Altu în «Efervescența» politicii ialomițene sau radiografia activității partidelor Ion în Colectare de materiale textile la Miloșești

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...