Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

Programul de Administrație Locală pentru Municipiul Slobozia

Alexandru Potor, candidatul PSD la funcția de primar al Sloboziei, și Echipa pentru Slobozia

Programul de Administrație Locală pentru Municipiul Slobozia

Slobozia are nevoie de investiții noi corespunzătoare nevoilor comunității și finalizarea proiectelor care sunt întârziate deja de mult timp. Ne concentrăm pe acțiunile care contribuie semnificativ la îmbunătățirea confortului urban al cetățenilor și care pot fi realizate în termenul cel mai scurt. 
Avem în vedere și investiții pe termen lung pe care le vom pregăti temeinic și le vom lansa după o dezbatere consistentă cu locuitorii.

Încheierea intervenției la stația de tratare a apei potabile rămâne prioritate zero a mandatului nostru. În cazul în care constructorul nu mai are posibilitatea reală de a continua lucrarea vom solicita evaluarea și plata până la stadiul lucrărilor deja efectuate și vom continua cu altă entitate care oferă garanția finalizării în termen de maxim 3 luni.

Reabilitarea sistemului rutier și pietonal în Slobozia, asfaltarea integrală a Cartierelor Bora și Slobozia Nouă vor asigura condiții egale de acces la infrastructură tuturor cetățenilor din oraș. Avem în vedere realizarea a 4 parcări supraterane în interiorul orașului și 2 parcări în exterior pentru a diminua aglomerația actuală dintre blocuri și pe arterele principale.

Mai mult de 400 scări de bloc din Slobozia se confruntă cu inundarea subsolurilor, deteriorarea acoperișurilor și a fațadelor. Întelegând că acestea reprezintă părți ale proprietăților private căutăm soluții pentru susținerea locatarilor. Vom interveni la elementele de canalizare care provoacă probleme și care sunt situate pe proprietatea publică. De asemenea, vom da sprijin și consiliere proprietarilor și asociațiilor acestora pentru derularea de finanțări europene care vizează reabilitarea clădirilor.

Curățenia și protecția mediului asigură condițiile unei vieți sănătoase. Între preocupările principale ale echipei noastre se găsește administrarea corectă a felului în care se face salubrizarea, măturatul stradal, colectarea selectivă a deșeurilor, eliminarea și prevenirea depozitelor necontrolate și nereglementate de gunoi. Rezolvarea acestor probleme foarte deranjante nu presupune costuri suplimentare pentru buget ci doar o mai bună organizare și respectarea obligațiilor stabilite prin contractul intervenit între Primarie si Societatea care se ocupă de curățenie. Urmărim realizarea cu fonduri europene a unei stații de sortare selectivă și tratare a deșeurilor cu o capacitate de 7.000 tone.

Vom investi în continuare în dezvoltarea locuințelor ANL pentru tinerii din Slobozia. De asemenea, vom construi și reabilita locuințe sociale pentru persoanele care au într-adevăr nevoie de susținerea comunității. 
Ne propunem deschiderea unui nou cartier în care să dăm posibilitatea construcției de noi case pe teren concesionat la prețuri accesibile, indiferent de vârsta solicitanților.

Administrația publică trebuie reformată pentru a fi orientată către cetățeni. În perioada următorilor 4 ani dorim să asigurăm condițiile digitalizarii serviciului public în așa fel încăt 6 din 10 cetățeni care se prezintă astăzi la Primărie să poată utiliza instrumente moderne care reduc sau elimină contactul direct cu funcționarii.
Scăderea timpului de răspuns la solicitările adresate Autorității Publice este de asemenea o prioritate pentru Echipa noastră.

Învățământul în condiții de protecție împotriva contaminării COVID-19 va primi o atenție sporită. Vom colabora cu Inspectoratul Școlar Județean, cu profesorii, elevii și părinții pentru a implementa soluțiile cele mai eficiente de desfășurare a cursurilor în sălile de clasă.
(Comandat de Partidul Social Democrat-Filiala Ialomița/Executat de SC DORAMA PROJECT SRL/CUI Mandatar Financiar Coordonator: 21200019)

15 Septembrie 2020, 17:50 (6603 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
«Am pornit pe drumul responsabilității de mic...»
Colectarea selectivă a deșeurilor, prioritate pentru Alexandru Potor, candidatul PSD pentru funcția de primar al Sloboziei
Alexandru Potor, candidatul PSD pentru funcția de primar al Sloboziei, va transforma Slobozia într-un oraș mai curat

Comentariile cititorilor:


abc:
(17 Septembrie 2020, 12:05)
Va rog, opriti-va cu asfaltarea in Slobozia Noua, este deja stratul numarul 4 ( dupa ce au asfaltat Ionascu, Stoica, Mocioniu). Prea mare risipa!
prosti:
(17 Septembrie 2020, 02:58)
Orcare candidat va cistiga fotoliul de primar de la Slobozia  va intra pe mina directorului economic de la primarie cel care a condus primaria de la Ionascu in coace si va conduce in continuare orasul ,binenteles daca nu va veni un primar cu singe in instalatii si il va schimba .In aceasta perioada si-a construit vila ,a schimbat masina de doua ori cu una noua si se comporta ca un nabab pe mosia sa
MMC:
(17 Septembrie 2020, 00:45)
In foto unul are masca, iar unul nu are masca...care e logica? Marca PSD
Ce Mă:
(16 Septembrie 2020, 13:55)
Ionascu
Stoica
Mocioniu
Acum Potor ?
Ce au în comun?
Au candidat și câștigat sub sigla PSD,esuând în activitatea de primar toti au fost dați afară(sau plecat ) din PSD în ultimele zile de mandat ,asta ca partidul să aibă pe cine da vina.
Cine Ionascu,groape,apa......e la PMP
Mocioniu -nimic,este la Pro România
Stoica-groapă,baloti de paie(pentru cunăscători),nici el nu mai stie unde este și unde este afiliat.
Trageți dv.concluziile la vot.
Sper ca îl veti publica,deși este critic la adresa PSD.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 06 Iul 2026
255 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ograda: Ordin de protecție emis de polițiști pe numele unui bărbat care și-a bătut concubina

Marți, 20 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au fost sesizați prin apel 112 de o femeie, de 56 de ani, din Ograda, cu privire la faptul că a fost lovită de concubinul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 17:55
(6437 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1787 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 21 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1787, cu 46 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 16:05
(1911 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

Luni, 19 octombrie a.c., în jurul orelor 14,00, polițiștii rutieri din Urziceni au oprit pentru control, pe Calea București din Urziceni, un autoturism condus de un bărbat de 51 ani. Întrucât șoferul emana ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2020, 17:35
(2529 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a desfășurat acțiunea Truck&Bus, pentru verificarea activităților de transport public de persoane și de mărfuri. Activitățile de control s-au desfășurat ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2020, 17:25
(3878 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1741 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 20 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1741, cu 45 cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2020, 16:05
(2243 vizualizări - 0 comentarii)


Se constituie noul Consiliu Județean Ialomița

Prin Ordinul prefectului județului Ialomița nr. 500/19.10.2020, se va constitui noul Consiliu Județean Ialomița. Evenimentul de constituire se va produce marți, 20 octombrie 2020, la Sala «Europa» a Consiliului ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 20:40
(2671 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., în jurul orei 23,30, polițiștii din Amara, în timp ce efectuau activități de supraveghere a traficului rutier, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, de ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 16:20
(3082 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Movilița, arestat pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice»

Vineri, 16 octombrie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 16:15
(2683 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1696 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 19 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1696, cu 13 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 16:10
(1783 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus. A fost întreruptă o nuntă la Fetești!

Polițiștii din Ialomița, sub autoritatea Instituției Prefectului, împreună cu jandarmi și polițiști locali, desfășoară zilnic activități pentru informarea cetățenilor și verificarea respectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 16:05
(2804 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Intervenții ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență la 7 accidente!

Ialomița: Intervenții ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență la 7 accidente!

Forțele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița au fost solicitate să intervină la un număr de 7 evenimente rutiere care s-au produs în localitățile ialomițene încă din seara ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 15:30
(3216 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Întâlnirile între contribuabili și inspectorii fiscali se pot face prin programări on-line

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că se pot programa on-line pentru întâlnirea cu un inspector fiscal din cadrul instituției. Pe site-ul www.anaf.ro ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 13:50
(3013 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1683 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 18 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1683, cu 47 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2020, 16:05
(2188 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1636 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 16 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1636, cu 49 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2020, 16:05
(2208 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Băut și fără permis, la volan

Un bărbat, de 36 de ani, din comuna Mihail Kogălniceanu, a fost depistat în flagrant noaptea joi spre vineri, 15/16 octombrie a.c., de polițiștii ialomițeni, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2020, 14:10
(2416 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, echipe mixte formate din polițiști din cadrul IPJ Ialomița, jandarmi și polițiști locali au acționat pentru verificarea respectării modului ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2020, 14:05
(3607 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Miercuri, 14 octombrie a.c., în jurul orelor 11,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier,  în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier pe DN2 (E85), în afara  localității ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2020, 17:30
(2717 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 5 persoane, depistate că nu respectă măsura izolării la domiciliu

În ultimele 24 de ore, forțele de ordine au depistat 5 persoane care nu respectă măsura izolării la domiciliu și peste 50 de persoane care nu purtau mască de protecție în spațiile unde aceasta este obligatorie ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2020, 17:25
(3694 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1587 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 15 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1587, cu 14 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2020, 16:05
(1858 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești

Joi, 15 octombrie 2020, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Prunului din orașul Căzănești/Ialomița. Pentru remedierea acesteia, echipele de intervenție RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2020, 15:40
(2263 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Concurs de film de scurt metraj cu tematică «Anticorupție»

Direcția Generală Anticorupție, în parteneriat cu Asociația Pro Democrația și Fundația Hanns Seidel România, derulează în perioada octombrie-decembrie 2020 proiectul «#Integritate 2020», în cadrul căruia ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2020, 18:35
(5533 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: 124 de controale, amenzi de 255000 de lei

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a desfășurat în luna septembrie 2020 un număr de 124 acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă, în urma cărora s-au aplicat sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2020, 18:20
(2035 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Depistat în flagrant conducând sub influența aloolului

Marți, 13 octombrie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Dridu au depistat un bărbat, de 48 de ani, din orașul Fierbinți-Târg, conducând un autoturism pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2020, 18:10
(5185 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au continuat să acționeze pentru a verifica modul în care se respectă prevederile legale impuse în contextul actual. 60 de persoane au fost sancționate contravențional ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2020, 18:05
(2798 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1573 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 14 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1573, cu 30 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2020, 16:05
(2165 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1543 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 13 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1543, cu 16 cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2020, 16:05
(1955 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

Autobuze, microbuze, precum și alte autovehicule de transport persoane sau mărfuri vor fost oprite, pentru control, de polițiștii rutieri. Activitățile au loc, simultan, în toate statele membre ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2020, 15:10
(3020 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Marți, 13! Acasă în siguranță!»

Anul acesta, ziua de marți, 13 are o dublă însemnătate pentru structurile profesioniste pentru situații de urgență, întrucât marcăm în același timp «Ziua Informării Preventive» și «Ziua Internațională a ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2020, 22:40
(2648 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzilor Dumbravei cu Popa Șapcă din Fetești/Cartierul Fetești-Gară

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unei vane de legătură pe conducta de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Dumbravei cu Popa Șapcă din Fetești/Cartierul Fetești-Gară, RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2020, 19:35
(5478 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 10 octombrie a.c., în jurul orelor orei 3,30, polițiștii din Slobozia, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza comunei Scânteia, au oprit un autoturism condus de un bărbat, de 52 de ani. ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2020, 17:40
(2234 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...