Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Familia Anghel așteaptă să se întoarcă acasă

apel umanitar

Familia Anghel așteaptă să se întoarcă acasă

Casa unei familii cu trei copii, din Amara, a ars duminică, 13 septembrie 2020, din temelii. Rămași pe drumuri, cei cinci membri ai familiei au nevoie de ajutorul nostru pentru a avea din nou un acoperiș deasupra capului. Vecinii au organizat pentru ei o campanie de donații. Ne alăturăm acestei campanii mediatizând această tragedie care ar putea fi a oricăruia dintre noi. Cei interesați pot face donații în contul RO36 CECE IL06 08RO N028 5659-CEC Bank, cu mențiunea «ajutor umanitar familia Anghel».

Focul nu iartă pe nimeni Duminică, 13 septembrie 2020, la Amara, casa tâmplarului Anghel Ion de pe strada Ciprian Porumbescu a ars din temelii. Așa a fost scris, să coacă veci­nul vinete și să explodeze butelia... Focul s-a întins într-o clipită și a ajuns până la podul lui Ion. Când a auzit bubuitura, Ion a ieșit și a înțeles. A urcat furtunul în pod și a încercat să lupte cu flăcările. Ar fi murit încercând dacă nu și-ar fi adus aminte de copiii din casă... Are trei. Pe Denisa, pe Cosmin și pe Bianca. A ieșit cu ei în stradă, trăgându-și de mână nevasta mută de spaimă și au așteptat pompierii. Când au venit, era deja târziu... Până au oprit gazul, până au oprit curentul, casa ardea de la un capăt la altul și nu mai era nimic de făcut. L-au dus de 3 ori la Salvare ca să-i dea oxigen. Și l-au purtat vecinii pe brațe, departe de foc, ca să nu mai vadă... Dar Ion auzea cum îi troznește casa sub flăcări. Casa lui! Când s-a terminat totul, Ion nu s-a mai zbătut.

Camera Denisei nu mai e Denisa e fata cea mare a familiei Anghel. Are 15 ani, iar luni, 14 septembrie a.c., a fost prima ei zi de liceană. La Colegiul Național «Mihai Viteazul», că e fată cuminte și învață bine. Era fericită de laptopul cel nou cumpărat de tatăl ei... Primul ei laptop! Îl așteptase tot anul și acum putea să învețe on-line, că așa e școala acum. N-a fost scris să se bucure de el... A rămas stană de piatră până seara târziu, când a ajuns la bunici. Acolo s-a prăbușit în hohote de plâns. N-a plâns pentru medaliile ei de la trupa de dans. Nici pentru cărțile de școală nou-nouțe, nici pentru laptop... A plâns pentru carnetul ei de elev, mistuit și el de foc. «Acum n-or să mă mai primească la școală!?...» le-a spus părinților cu glasul frânt. Fratele Denisei are 12 ani, iar sora ei 8... Ca să poată ieși din casă, i-a îmbrăcat preotul Emilian Petre. Și-a făcut pomană creștinească și i-a îmbrăcat din creștet până-n tălpi și le-a cumpărat rechizite. Și mai mult n-a putut nici el, să-i dea Domnul sănătate!

Nădejdea lui Ion suntem noi Mai departe, familia Anghel își pune nădejdea în Dumnezeu și în oamenii din sat. Iar oamenii nu i-au lăsat la greu. A doua zi, de Ziua Crucii, au venit vecinii. Și din puținul lor le-au strecurat în palmă câte un bănuț. Tot a doua zi a venit și Primăria, cu excavatoarele să niveleze locul. Ion a uitat de arsura din inimă și a făcut ce știe el mai bine. A muncit! A strâns fierul îndoit de flăcări din bătătură, a căutat ce a mai rămas întreg din sculele lui de tâmplar și a plâns pe dinăuntru. A plâns pentru că nu înțelege de ce s-a abătut nenorocirea asta asupra lui... A plâns pentru toți anii de muncă din urmă! A plâns pentru că știe cât e de greu să ridici o casă cu mâinile goale. Iar a doua oară n-are să mai fie la fel oricât s-ar strădui Ion. Dar datoria lui de bărbat și de tată e să ridice iar acoperiș deasupra capetelor alor lui. Iar datoria noastră de creștini e să îl ajutăm!

RO36 CECE IL06 08RO N028 5659-CEC Bank, Anghel Ion-cu mențiunea «ajutor umanitar familia Anghel»

20 Septembrie 2020, 12:40 (4191 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Case în flăcări la Amara și Luciu
Incendiu la un spațiu comercial din Amara, autoturism în flăcări la Slobozia
Incendii la Axintele și Amara

Comentariile cititorilor:


Amarean :
(22 Septembrie 2020, 10:54)
Am fost alături de această familie. Am plâns la fel ca iei. Și rog cât mai multă lume să doneze cât poate fiecare, contează. Haideți să dăm o mână de ajutor, gândește că și tu ai putea fi în locul acestora.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
222 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Țăndărei: Femeie accidentată după ce a traversat neregulamentar

Luni, 12 septembrie, la Țăndărei, o femeie de 34 ani, din localitate, a fost lovită de o mașină în timp ce încerca să traverseze prin loc nepermis și fără să se asigure. Femeia a fost lovită de un vehicul ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2011, 17:22
(9903 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură «Atitudini Contemporane»

Pasionații de artă își pot delecta privirile începînd de vineri, 16 septembrie, cu «Atitudini Contemporane». Este vorba de vernisajul etapei a IX-a a Salonului Național de Artă Plastică «Atitudini Contemporane ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2011, 17:20
(10512 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Un bărbat băut și fără permis a intrat cu mașina pe care tocmai o furase într-un parapet!

Un bărbat, de 38 ani, din Urziceni a fost implicat luni, 12 septembrie, într-un accident rutier. De fapt, individul, băut fiind și fără experiență în conducere, a pierdut controlul volanului și s-a lovit ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2011, 17:10
(11189 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Femeie lovită de o mașină

A plecat de acasă spre locul de muncă și a ajuns la spital. Este vorba de o femeie, de 33 ani, din Urziceni, lovită de o mașină în timp ce aștepta un mijloc de transport pentru a merge la serviciu. Femeia ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2011, 17:07
(13548 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Campania «Împarte Drumul» a ajuns în Ialomița

Potrivit unei informări media, «începînd cu data de 22 august, Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în parteneriat cu Suzuki România, a demarat Campania „Împarte Drumul ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2011, 17:06
(13917 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 2 milioane lei, venituri suplimentare

Potrivit unui comunicat de presă, «organele de control din cadrul DGFP Ialomița au efectuat, în luna august 2011, un număr de 179 verificări ale bazei de impozitare, ale legalității și conformității declarațiilor ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2011, 17:05
(10692 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Braconaj cu plase monofilament

Luni, 12 septembrie, administratorul unei firme de pe raza municipiului Urziceni a sezisat polițiștii din localitate cu privire la faptul că pe balta sa se aflau două persoane care pescuiau cu plase. Ajunși ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2011, 17:02
(9770 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni braconaj


Sinești: A pătruns pe contrasens și s-a izbit de un vehicul. 4 victime!

Luni dimineață, 12 septembrie a.c., în jurul orei 6,30, pe DN2, în localitatea Sinești, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a 4 persoane. Potrivit cercetărilor polițiștilor, în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2011, 16:14
(7825 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Valea Ciorii: Trei copii, de 12-15 ani, cercetați pentru furt

Poliția efectuează cercetări față de trei minori, suspectați că în perioada august-septembrie a.c. au sustras mai multe bunuri din incinta unei firme cu sediul în comuna Valea Ciorii. În urma investigațiilor ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2011, 16:10
(9047 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Valea Ciorii furt


Țăndărei: A lovit o bătrînă de 83 ani cu un ATV furat din Anglia

Sîmbătă, 10 septembrie a.c., în jurul orei 11.30, Poliția a fost sesizată despre producerea unui accident de circulație pe strada Narciselor, din Țăndărei, accident soldat cu rănirea unei persoane. Din ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2011, 16:07
(11443 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 17 permise reținute și amenzi de peste 68000 lei

La sfîrșit de săptămînă, peste 60 de polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat acțiuni pe arterele județului. Actele de indisciplină au fost sancționate de polițiștii rutieri: 2 infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2011, 15:59
(11880 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Beat la volan, s-a răsturnat cu mașina pe cîmp. Trei femei au fost rănite!

Un accident s-a produs sîmbătă, 10 septembrie, în jurul orei 16.45, pe DN2, în afara localității Coșereni și s-a soldat cu rănirea a trei persoane. În urma cercetărilor s-a stabilit că în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2011, 15:52
(7696 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Jandarmii reiau misiunile în zona unităților de învățămînt

În scopul prevenirii și a contracarării unor fapte antisociale, precum și pentru creșterea gradului de siguranță al elevilor, începînd cu data de 12 septembrie a.c., efective din cadrul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2011, 15:48
(9490 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: A intrat în căruța care nu a acordat prioritate

Sîmbătă, 10 septembrie a.c., în jurul orei 8,30, pe strada Unirii din localitatea Mihail Kogălniceanu, un accident rutier a dus la rănirea a două persoane. Astfel, în timp ce o femeie, de 58 ani, din comuna ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2011, 15:45
(9505 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Frați prinși la furat de floarea-soarelui

Secția de Poliție Rurală Stelnica a fost sesizată vineri, 9 septembrie a.c., de către un tînăr, de 25 ani, din comuna Vlădeni, despre faptul că două persoane au sustras floarea-soarelui dintr-o cultură ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2011, 15:42
(17353 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan deși avea permisul reținut

Vineri, 9 septembrie a.c., în jurul orei 18,00, o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Urziceni a identificat pe strada Calea București o autoutilitară condusă de un bărbat, de 61 ani, din ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2011, 15:40
(7820 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A lovit pe trecerea de pietoni o mamă și o fetiță de 2 ani în cărucior!

O mămică de 34 ani și fetița sa, de 2 anișori, aflată într-un cărucior, au fost rănite pe trecerea de pietoni. Femeia încerca să traverseze strada în mod regulamentar cînd a fost lovită de o mașină condusă ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2011, 17:23
(15551 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Întîlniri cu contribuabilii pentru declarațiile on-line

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, prin Biroul Asistență Contribuabili din cadrul AFP Slobozia, informează persoanele interesate că va organiza intîlniri de lucru cu contribuabilii, pentru ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2011, 17:20
(11121 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 13 septembrie-Ziua Pompierilor

«Ca în fiecare an, pompierii din toată țara își sărbătoresc existența, comemorînd faptele eroice ale înaintașilor de la 1848 ce au luptat cu eroism împotriva trupelor venite să înfrîngă mișcarea revoluționară ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2011, 17:18
(13334 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Prima zi de școală, în atenția polițiștilor

150 de polițiști vor fi prezenți în prima zi de școală a elevilor din învățămîntul preuniversitar la cele 114 de unități școlare din județ și în zonele limitrofe acestora. «Zona unităților de învățămînt ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2011, 17:15
(8166 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan, fără permis

Un bucureștean de 22 ani a fost prins în trafic joi, 8 septembrie, de către polițiștii din Urziceni, în timp ce conducea o mașină deși nu avea permis pentru nicio categorie. Pentru aceasta, polițiștii au ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2011, 17:10
(7083 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune a Poliției

Joi, 8 septembrie, polițiștii slobozeni au efectuat, în intervalul oral 18,00-21,30, o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, a celor comise cu violență și a altor norme de conviețuire ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2011, 17:05
(8934 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: S-a izbit de un parapet de beton de pe marginea șoselei!

Un bărbat de 30 ani din localitatea Afumați s-a rănit grav într-un accident rutier. Incidentul s-a produs miercuri, 7 septembrie, în localitatea Lilieci. Pe scurt, în timp ce se deplasa pe direcția Urziceni ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2011, 18:15
(10110 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


6,47%, rata șomajului în Ialomița

La sfîrșitul lunii august 2011, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 7100 persoane, din care 1734 șomeri indemnizați, respectiv 5366 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2011, 17:04
(12842 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fără permis, la volan

Un bărbat, de 30 ani, din Slobozia, a fost prins în noaptea de 7 spre 8 septembrie în timp ce conducea o mașină deși nu poseda permis de conducere. Bărbatul a fost prins în jurul orelor 1,00, pe strada ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2011, 17:02
(8166 vizualizări - 0 comentarii)


CAS Ialomița: Lista persoanelor fizice care nu și-au declarat veniturile, pe site-ul www.casil.ro

Casa de Asigurări de Sănătate Ialomița informează contribuabilii persoane fizice, altele decît cele pentru care colectarea contribuției se realizează de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2011, 17:00
(6752 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Intervenții de urgență ale pompierilor și paramedicilor SMURD

Miercuri, 7 septembrie, pompierii militari au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu inzbucnit pe un teren viran din Urziceni. Flăcările ardeau vegetația uscată de pe o suprafață de aproximativ ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2011, 16:25
(13083 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Produse contrafăcute, confiscate

Miercuri, 7 septembrie, polițiștii din Țăndărei au organizat și desfășurat o acțiune pe raza comunelor Mihail Kogălniceanu, Săveni și Sudiți, scopul urmărit fiind combaterea evaziunii fiscale și a comerțului ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2011, 16:20
(13071 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Bicicliști sancționați de polițiști

Polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Stelnica și Biroului Rutier Fetești au organizat marți, 6 septembrie, o acțiune privind circulația pe drumurile publice a mopedelor, a atelajelor hipo și a biciliștilor ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 19:13
(10584 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune în piețele slobozene

Marți, 6 septembrie, polițiștii slobozeni în colaborare cu alte autorități locale au desfășurat, timp de 3 ore, o acțiune împotriva activităților ilicite în două piețe din municipiu. De asemenea, pe timpul ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 19:13
(8821 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...