Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Meciul de la Recea, sub semnul întrebării

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia

Meciul de la Recea, sub semnul întrebării

După cum deja știți, Unirea Slobozia a plătit la rându-i tribut pandemiei. S-a întâmplat cu câteva zile înaintea meciului cu CSM Slatina de pe teren propriu. 14 jucători și un membru al staff-ului tehnic de la Unirea au fost depistați pozitiv cu SARS-CoV-2 și astfel echipa noastră s-a aflat în imposibilitatea de a juca meciul împotriva oltenilor. Cum era de așteptat, Federația Română de Fotbal a răspus afirmativ solicitării de amânare a meciului și, astfel, partida contra Slatinei a fost reprogramată pentru miercuri, 18 noiembrie a.c., de la orele 14,00. Dacă nici la reprogramare meciul nu se va putea disputa, echipa din cauza căreia s-a amânat prima dată va pierde «la masa verde». Această decizie se va lua indiferent dacă la rejucare problemele ar fi în cealaltă tabără. Există deja un precedent în acest sens. Aerostar Bacău a fost nevoită să amâne meciul cu Viitorul Pandurii din cauza infecțiilor cu COVID-19. Nici la data reprogramării meciul nu s-a putut juca. Chiar dacă de această dată pro­blemele au fost în tabăra gorjenilor, Viitorul Pandurii a fost declarată învingătoare «la masa verde». Nu ne rămâne decât să sperăm că astfel de probleme vor ocoli de acum înainte fotbalul românesc și nu vor mai da posibilitatea regulamentelor ambigue ale Federației să sluțeacă competiția. Până la meciul cu Slatina avem însă partida din etapa a 12-a, a cărei disputare este la rându-i pusă sub semnul întrebării...

Probleme și la Recea În afară de disputa dintre Unirea Slobozia și CSM Slatina, în etapa a 11-a s-a mai amânat un meci. Gloria Buzău avea de primit vizita celor de la Fotbal Comuna Recea. Maramureșenii s-au con­fruntat și ei cu aspectele negative ale pandemiei, situația fiind la fel de complicată precum cea a Sloboziei. Chiar dacă informațiile din tabăra ardeleană nu au fost concludente, meciul cu Buzăul s-a amânat. Prin urmare, atât la Slobozia cât și la Recea se fac retestări în această săptămână, urmând ca rezultatele să decidă dacă se va juca meciul programat pentru sâmbătă, 14 noiembrie a.c., orele 11,00. Momentan, la Slobozia, s-au reluat antrenamentele cu jucătorii care nu s-au îmbol­năvit. Să mai spunem că Unirea nu se va putea baza la Rece pe Mihăiță Năstase, accidentat, și Bogdan Danciu, suspendat.

9 antrenori deja schimbați Stabilitatea băncii tehnice și omoge­nitatea lotului par să fie atuurile Unirii în acest început de sezon. Ne putem da seama de acest aspect prin simpla constatare a faptului că, deși au trecut doar 11 etape, 9 echipe din 21 și-au schimbat deja antre­norul măcar o dată. Aceste echipe sunt Rapid, U Craiova, U Cluj, CSM Reșița, Concordia Chiajna, CS Mioveni, Fotbal Comuna Recea, Aerostar Bacău și Turris Turnu Măgurele. Dintre cele 5 nou promovate, doar Slobozia și Slatina și-au menținut neschimbată banca tehnică. Mai mult, Enache Costea este la al 4-lea sezon consecutiv ca antrenor principal al Unirii Slobozia, performanță rară în efervescentul fotbal românesc.

10 Noiembrie 2020, 18:15 (3256 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
273 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Arestat pentru infracțiuni la regimul circulației

Marți, 8 noiembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Fetești au organizat și executat o acțiune pe linia punerii în executare a mandatelor și prinderea persoanelor urmărite ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2011, 16:44
(10092 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești arestare


Acțiuni ale polițiștilor din Țăndărei

În cursul zilei de marți, 8 noiembrie a.c., efective din cadrul Poliției Țăndărei au organizat acțiuni ce au vizat prevenirea și combaterea criminalității stradale, asigurarea și menținerea ordinii și liniștii ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2011, 16:44
(13855 vizualizări - 1 comentariu)


6,80%, rata șomajului în Ialomița

La sfîrșitul lunii octombrie 2011, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 7207 persoane, din care 2032 șomeri indemnizați, respectiv 5175 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2011, 10:46
(11631 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2011, 17:24
(6794 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Amenzi pentru muncă «la negru»

Inspectorii ITM Ialomița, în colaborare cu polițiști și jandarmi, au efectuat în noaptea de 19 spre 20 octombrie o serie de controale la agenții economici din județ ce desfășoară activități în domeniul ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2011, 17:06
(13474 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Lovită pe trecerea de pietoni

O tînără de 18 ani a fost luni, 7 noiembrie, victima unui accident rutier. Adolescenta încerca să traverseze strada pe trecerea de pietoni din localitatea Coșereni cînd a fost lovită de o mașină condusă ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2011, 17:04
(13517 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante în străinătate

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, actual sînt disponibile, prin intermediul rețelei EURES, 45 locuri de muncă în străinătate. Astfel, ialomițenii șomeri ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2011, 17:03
(12787 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi băuți, la volan

Polițiștii au prins luni, 7 noiembrie, doi bărbați de 36 și 43 ani, din Amara, respectiv Fetești, în timp ce conduceau autoturismele personale, deși consumaseră băuturilor alcoolice. În urma testărilor ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2011, 17:01
(12417 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

SC FRAHER DISTRIBUTION SRL angajează agent vînzări pe ruta Ialomita-Călărași.
Cerințe studii medii sau superioare, permis categoria B, experiență în vînzări.
Relații la telefon 0 ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2011, 16:59
(15063 vizualizări - 1 comentariu)


Bucu: Accident rutier cu două victime

Nerespectarea semnificației unui indicator «Stop» a fost cauza principală a producerii unui accodent rutier în care două persoane au fost rănite. S-a întîmplat, duminică, 6 noiembrie, la Bucu, în timp ce ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:22
(17504 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Bucu accident


Slobozia: Tînăr băut, violent cu polițiștii

În noaptea de vineri spre sîmbătă, 4 spre 5 noiembrie, în jurul orei 2,00, un echipaj de Poliție Rutieră a oprit pe Șoseaua Brăilei o mașină în care se aflau cinci persoane, patru bărbați și o femeie, cu ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:21
(10469 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi beți la volan

Sîmbătă spre duminică, respectiv 5 spre 6 noiembrie, în jurul orei 04,30, un echipaj al Poliției Rutiere Țăndărei a oprit pentru control în trafic un autoturism condus de un tînăr, de 21 ani, din orașul ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:21
(15322 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Comunicarea locurilor de muncă vacante, obligatorie pentru angajatori

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește agenților economici care își au sediul pe raza județului Ialomița faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:20
(14502 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Copil de 3 ani, lovit de o mașină

Sîmbătă, 5 noiembrie, la Făcăeni s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce un bucureștean, de 31 ani, se deplasa la volanul unui autoturism, a accidentat un copil de 3 ani care s-a angajat ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:20
(11815 vizualizări - 0 comentarii)


Gimbășani: Vînătoare ilegală

Sîmbătă, 5 noiembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat pentru prevenirea și combaterea braconajului cinegetic pe fondul Gimbășani. Astfel, în timpul acțiunii, ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:19
(12200 vizualizări - 0 comentarii)


Adîncata: A intrat cu mașina în pom

Neadaptarea vitezei de deplasare la condițiile meteo rutiere a fost cauza principală de producere a unui accident rutier. S-a întîmplat sîmbătă, 5 noiembrie, în apropierea comunei Adîncata, cînd un bărbat ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:19
(14628 vizualizări - 1 comentariu)


Bordușani: Au tăiat salcii pentru foc

Un bărbat de 38 ani, din Bordușani, a alertat polițșiștii din localitate cu privire la faptul că persoane necunoscute fură lemn din pădurea situată în vecinătatea satului Cegani. Deplasîndu-se la fața locului ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:18
(16861 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 266 de amenzi în trafic

În perioada, 4-6 noiembrie, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Neregulile în traficul rutier au fost sancționate de polițiștii cu ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:18
(11566 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie în discoteci

Polițiștii, în colaborare cu jandarmii ialomițeni au efectuat în noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 5 spre 6 noiembrie, o razie la discotecile de pe raza comunelor arondate Secției 1 Poliție Rurală ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:17
(15171 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune a Poliției în piață

Sîmbătă, 5 noiembrie, în intervalul orar 08,00-12,00, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii faptelor antisociale și menținerea climatului de ordine și siguranță publică în ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:16
(15564 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 78 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 7 noiembrie 2011, sînt disponibile doar 78 locuri de muncă vacante. Cele mai multe ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 13:37
(16202 vizualizări - 1 comentariu)


Amara: Agent de pază, reținut de polițiști

Un tînăr de 28 ani, din Amara, a fost reținut de polițiștii pentru 24 de ore, pe numele său reținîndu-se săvîrșirea a șapte infracțiuni de furt. Anchetatorii au stabilit că individul, în perioada august ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 14:02
(16451 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bătrîn, victimă a două hoațe

Un bătrîn de 72 ani, din Urziceni, a fost joi, 3 noiembrie a.c., a fost victima unei înșelăciuni. Victima a fost abordată de două femei care doreau să cumpere aparatură veche și, profitînd de neatenția ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:57
(14393 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Biciclist de 85 ani, accidentat

Un bătrîn de 85 ani, din Țăndărei, a fost victima unui accident rutier, joi, 3 noiembrie a.c., în timp ce se deplasa cu bicicleta. Cauza incidentului a fost nerespectarea de către victimă a indicatorului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:54
(10217 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi pentru ilegalități în domeniul jocurilor de noroc

Joi, 3 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor au verificat 14 agenți economici care exploatează jocuri de noroc. Potrivit polițiștilor, în șase din cazuri s-au constatat deficiențe ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:53
(13281 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prevenirea accidentelor rutiere în școli

Potrivit unei informări media, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat, în perioada 26 octombrie-3 noiembrie a.c., o acțiune pentru «prevenirea accidentelor de circulație», activități informativ-preventive ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:52
(14177 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Acțiune a Poliției

Joi, 3 noiembrie, în intervalul orar 23,00-03,00, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii furturilor de materiale feroase și neferoase, a furturilor de cabluri și componente electrice. În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:51
(14670 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Comerciantă ambulantă, amendată de polițiști

O tînără de 18 ani, din Hîrșova, a fost prinsă joi, 3 noiembrie, la Bucu, în timp vindea articole de îmbrăcăminte fără a deține documente de proveniență a mărfii. Prinsă fiind de polițiști, tînăra a rămas ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:50
(10852 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Jocuri video pentru adolescenți la Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu»

Începînd cu 1 decembrie 2011, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița va inaugura un nou serviciu, destinat exclusiv elevilor cu vîrste între 14 și 19 ani. Noul serviciu va funcționa în cadrul ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2011, 15:36
(13809 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: A comandat un telefon mobil pe internet și a primit un pachet cu ziare!

Miercuri, 2 noiembrie a.c., agenții Postului de Poliție Gheorghe Lazăr au fost sesizați de către un bărbat, de 54 ani, din Slobozia, despre faptul că a făcut o comandă pe internet pentru un telefon mobil ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2011, 14:59
(17065 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...