REPORTAJ
Visurile din globuri de Crăciun
Cristina pictează globuri de Crăciun. Desenează portrete la comandă. Pictează tricouri. Și visează să ajungă la facultate... Are 19 ani și învață la Liceul de Arte din Slobozia. E exponentul unei generații care vrea să schimbe lumea, o lume despre care crede că nu îi oferă nicio șansă reală... O lume în care se luptă să supraviețuiască, să răzbată și să se împlinească înainte de a fi prea târziu. Înainte ca visurile sale de adolescentă să pălească. Când am cunoscut-o, o picta sub lupă pe Maica Domnului, pe un glob de Crăciun care va bucura Sărbătorile cuiva drag inimii ei. Și zâmbea la unul dintre visurile sale, acela de a ajunge arhitect.
Eleva unor profesori providențiali Numele ei întreg este Cristina Ionela Brăcaci. A împlinit 19 ani în octombrie. Stă cu bunica și pictează dintr-a șasea, de când l-a cunoscut pe domnul profesor Adrian Luță, alungat de Palatul Copiilor din Slobozia pentru că... lucra prea mult cu copiii. Acum Adrian Luță este în Cartea Recordurilor, fiind singurul pictor din lume care a transformat un oraș din România în... șevalet! La vremea aceea însă, pentru Cristina profesorul a fost o revelație de copil: «Stătea cu noi până târziu în noapte și ne învăța cum să pictăm... Îi datorez enorm! Lui și doamnei Anita Marin, profesorul meu de Atelier de la liceu. Pentru că ei au fost aici pentru mine, am credința că pot desena orice!». Caietele de desen ale Cristinei sunt, într-adevăr, pline de «orice». De la caricatură la reproduceri după pictori celebri și de la pești care alunecă de pe hârtie la schițe elaborate ale unor clădiri pe care le va proiecta într-o bună zi. Pentru că visul secret al Cristinei e să ajungă arhitect... Are un jurnal de arhitect în care își notează gândurile de viitor arhitect, ideile, care sunt studiile complementare pe care trebuie să le facă. Ne explică, în treacăt, cât de important e pentru un arhitect să aibă studii de Psihologie dacă vrea să proiecteze case... Apoi ne spune de unde le știe pe toate acestea și multe altele pe care nu vrea să ni le împărtășească pentru că sunt secretele ei de viitor arhitect: «Profesorul meu de Arhitectură, Marian Stan, este cel mai bun profesor pe care l-aș fi putut avea. Cu el nu ai nevoie de meditații... Ne meditează la școală, pe toți! E ca un tată pentru noi și n-am să-i pot mulțumi niciodată îndeajuns...».
Artistă la Slobozia Pensulele Cristinei sunt subțiri și diafane precum globurile pe care le pictează. Așază globurile într-o ceașcă ori într-o cană, în funcție de mărimea lor, și apoi le fixează cu plastilină. Folosește culori speciale care rezistă peste ani și o lupă micuță, ca să poată reproduce detaliile. Tehnica e inventată de ea după zeci și zeci de încercări mai puțin reușite: «Aș fi putut învăța de undeva, on-line... Dar îmi place să inventez singură metode noi, să experimentez ceea ce învățăm la școală sau să adaptez ceea ce știu. E mai frumos așa, mai atractiv!». Cât timp o fotografiem uită că nu e singură. Se concentrează asupra picturii, trasând contururi și combinând culori, cu precizie de chirurg și ochi îndelung exersat, de artist care și-a confirmat valoarea. Cristina nu dă prea multă importanță talentului ei. Îl ia ca pe un dat și îl folosește pentru a le face o bucurie prietenilor, cunoscuților sau clienților ocazionali: «Pictez pentru cine mă solicită... Primii mei bani au fost 4 lei. Și am fost mândră de ei! Primul portret l-am vândut cu 25 de lei. Apoi am înțeles că trebuie să îmi apreciez eu munca, înainte de toate. Iar acum preiau comenzi pentru portrete la 100 de lei... Chiar și așa, știu că e puțin. Uite, pentru un glob pictat, cu Maica Domnului, am lucrat 6 ore. Și nu l-am terminat, mai am de lucru. Dacă apreciez munca mea la 50 de lei, veți spune că e mult pentru un glob. Dar comparativ cu munca, suma e derizorie... De aceea nu mă gândesc serios la o carieră de artist în România. Pentru că în România artiștii mor de foame!».
Visurile din globurile pictate Fiecare adolescent poate fi considerat exponentul generației sale. Cristina Brăcaci este însă un adolescent special. Pentru că a învățat singură să-și gestioneze furia și frustrările ei de adolescentă. De-a lungul anilor a făcut voluntariat, a pictat pereții școlilor, a participat la acțiuni școlare... Toate fără finalitate, fără sens, fără rezultate palpabile. Înțelege că lumea adulților, lumea în care urmează să pășească curând, e strâmbă și aproape întotdeauna nedreaptă. Dar nu vrea să renunțe la visurile ei: «Cred în destin și în șansele care mi se oferă... Ele există pentru toți și toți ar trebui să profităm de ele. Așa devii cunoscut, așa reușești să faci lucruri minunate. Eu mi-am cultivat pasiunile și am găsit oameni frumoși de la care am putut învăța. Am fost receptivă și m-am lăsat modelată de profesorii mei! Am colegi care nu reușesc sau care cedează înainte de vreme. Sau sunt rebeli, non-conformiști... Le respect opțiunile, felul de a fi, depresiile. Dar eu vreau să reușesc! Și nu sunt singura. Suntem o întreagă generație de tineri care ne pregătim să devenim ceea ce visăm. Fără compromisuri și fără să ne lamentăm. Eu le-am spus alor mei... Fac foamea și tot mă duc la facultate! Pentru că profesorii mei mi-au deschis ochii și m-au ajutat să înțeleg că lumea e un loc mare și frumos de unde ai ce învăța. Iar apoi, după ce o să proiectez un nou turn Eiffel ca arhitect, o să mă întorc acasă și o să proiectez un oraș nou, așa cum ar fi trebuit să fie demult!».
20 Decembrie 2020, 10:50 (7671 vizualizări - 3 comentarii)
Comentariile cititorilor:
(22 Decembrie 2020, 10:09)
Cu adevărat un copil excepțional, incredibil de talentat și muncitor, cu visuri mari. Pasiunea ta pentru artă, pentru frumos, Cristina, este atât de mare încât drumul către succes pare atât de ușor. Mult noroc îți urez să reușești tot ce îți dorești și încă un pic.
(21 Decembrie 2020, 13:33)
Sunt aici pentru oricine dorește putin din arta mea @_bris_art_ Si Facebook BrisArt
(20 Decembrie 2020, 14:47)
O stire pozitiva!Frumos,felicitari tinerei,bine ca mai citim si despre tineri si initiative normale,umane.