Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

Episcopia Sloboziei și Călărașilor

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

«Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel!» (Isaia 7,14)

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar, din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Sărbătoarea Crăciunului sau a Nașterii Domnului a fost, este și va rămâne o sărbătoare a bucuriei și a darului făcut de Dumnezeu lumii prin nașterea în istorie a Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos.
Potrivit Sfintelor Scripturi, Dumnezeu în „multe feluri și în multe chipuri” a cercetat pe poporul Său, l-a pregătit pentru venirea în lume a Fiului Său și, totodată, a făcut cunoscute și neamurilor păgâne viața nouă și veșnică posibilă prin Întruparea, pătimirile, moartea și învierea Fiului Său. Mântuitorul Hristos este numit încă de la naștere Emanuel, adică „Dumnezeu este cu noi”, și Care după înviere ne-a făgăduit: „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20).
Proorocul Isaia a prevestit nașterea Fiului lui Dumnezeu dintr-o fecioară atunci când, cu 700 de ani înainte de Nașterea lui Hristos, a spus că „Domnul Dumnezeu vă va da un semn: Iată, fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele lui Emanuel, Care se tălmăcește: cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14; Matei 1, 23). Acest semn mare a privit și privește întreaga omenire, deoarece prin nașterea Fiului lui Dumnezeu ca om, Dumnezeu a inițiat procesul de împăcare a omului cu El.
La întrebarea pe care și-au pus-o oamenii dintotdeauna, atât cei mai învățați, cât și cei mai simpli: „De ce Dumnezeu S-a făcut om?”, răspunsul a fost pentru că omul nu se poate mântui prin el însuși, de unul singur. Pentru ca moartea să fie biruită și nimicită, Dumnezeu, Creatorul Vieții, a trebuit să Se pogoare în adâncurile morții prin propria moarte. A trebuit să sufere pe cruce, să Se pogoare în mijlocul iadului și acolo să nimicească puterea morții. Numai așa putea să dea viață celor ce erau în întunericul și umbra morții. Numai acceptând moartea ca Dumnezeu și Om putea să învieze pe cei morți împreună cu Sine prin învierea Sa și să le dăruiască deplină participare cu El întru slava pe care o împărtășește cu Tatăl încă dinainte de facerea lumii (Ioan 17, 5).
De ce S-a făcut Dumnezeu Om? Fiindcă El a trebuit să își asume atât condițiile vieții noastre, cât și pe cele ale morții noastre, pentru ca noi să ne împărtășim de viața Lui. El trebuia să devină ceea ce suntem noi, pentru a ne permite nouă să devenim ceea ce este El în deplinătatea vieții și slavei veșnice. El este „Emanuel – Dumnezeu este cu noi”, un Dumnezeu prezent în viața și activitatea omului creat după chipul și asemănarea Sa.
La „plinirea vremii”, acum mai bine de 2000 de ani, s-a înfăptuit proorocia lui Isaia despre nașterea din Fecioară a Fiului lui Dumnezeu. Fiul cel din vecie, despre Care Părintele ceresc spune: „Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut” (Psalmul 2, 7), se face Fiu al Fecioarei. „Astăzi” al Nașterii în veșnicie se face „Astăzi” al istoriei la Betleem: „Fecioara astăzi naște pe Cuvântul cel mai presus de ființă și pământul aduce peștera Celui neapropiat, îngerii și păstorii slăvesc, iar magii cu steaua călătoresc; căci pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci” (Condacul sărbătorii). Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului Se naște în peșteră, în iesle, pe paie. Iar acolo sunt de față cerul și pământul: Părintele ceresc cu îngerii slujitori, care slăvesc nașterea Sa, lumea simplă a păstorilor, magii învățați ai lumii vechi, lumea meșterilor artizani reprezentată de dreptul Iosif, care a găsit peștera și a amenajat ieslea pentru Pruncul „întrupat de la Duhul Sfânt și Fecioara Maria”. Aceasta este Taina dreptei credințe: „Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă” (1 Timotei 3, 16). A luat chipul pruncului, al nevinovăției; a luat chipul robului, purtând păcatele, neputințele, bolile noastre.... „S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte pe cruce. Dar Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui Nume mai presus de orice nume” (Filipeni 2, 7-9).

Iubiți credincioși,
„Așa a iubit Dumnezeu lumea....” ca întru toate să fie plinit Numele și Cuvântul: Emanuel – Dumnezeu este cu noi (Isaia 7, 14; Matei 1, 23). Este adevărul pe care îl experimentăm zilnic și îl cinstim cu o evlavie aparte de-a lungul slujbelor la Sărbătoarea Nașterii Domnului și la Botezul Domnului sau Epifania, adevărul că Dumnezeu este cu noi.
Această afirmație trebuie înțeleasă în două maniere complementare. În primul rând, ea exprimă faptul că Dumnezeu Unul din Treime, Care se află deasupra întregii realități create, intră în spațiul și timpul nostru pentru a participa deplin la viața noastră, atât personală, cât și socială și comunitară. Dumnezeu ține și susține întreaga ordine creată; El participă deplin la fiecare aspect al existenței și experienței omenești. Fiul și Duhul Sfânt sunt prezenți și activi în cadrul Bisericii și al lumii ca „cele două brațe ale Tatălui”, pentru a ne duce „de la neființă la ființă”, pentru a ne crea, a ne susține, a ne călăuzi către ultimul scop al vieții noastre, care este viața veșnică cu Dumnezeu în Împărăția cerurilor. Deci, în primul rând, Emanuel, Dumnezeu este cu noi într-o prezență actuală, pentru a lucra planul dumnezeiesc de transfigurare a cosmosului, „într-un pământ nou și un cer nou” și de mântuire a oamenilor.
Pe de altă parte, a afirma că „Dumnezeu este cu noi” înseamnă a crede și a mărturisi că Dumnezeu împărtășește cu noi personal fiecare experiență, inclusiv suferința și moartea. El face aceasta complet și cu fidelitate totală, ca o expresie a iubirii Lui nemărginite. Iubirea definește însăși ființa și existența Lui, de aceea Sfântul Apostol Ioan spune că „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 8). Iar din iubire pentru oameni S-a făcut om, arătându-ne bunătatea și iubirea de oameni (adică filantropia) prin Iisus Hristos, Domnul și Mântuitorul (cf. Tit 3, 4). Prin pogorârea Duhului lui Hristos avem acces la Dumnezeu Tatăl în orice moment și în orice împrejurare. Hristos este și rămâne Domnul Bisericii, Capul trupului Său, al tuturor credincioșilor care trăiesc „întru El”. În calitatea Lui de Domn și „Începător al vieții” (Faptele Apostolilor 3, 15), El îi înalță cu Sine pe cei ce mor „întru El” – prin botez, la fel ca și prin moartea fizică – și le dăruiește să se împărtășească veșnic de viața Lui slăvită.
Iisus Domnul este Cel care mărturisește pentru cei ce îndură persecuții, trădări, ură și chiar moarte pentru El, pentru că nici măcar un fir de păr din capul lor nu se va pierde (Luca 21, 18). Lui Dumnezeu îi pasă de fiecare ființă vie, de păsările cerului și de crinii câmpului. Cu atât mai mult îi pasă de aceia care, prin angajamentul de credință față de El, devin „copii ai lui Dumnezeu”, „seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt” (Matei 6, 25 – 32; Ioan 1, 12-13; 1 Petru 2, 9). Grija lui Dumnezeu față de noi înseamnă că El se face părtaș în mod real la viața și destinul nostru. Atâta timp cât ne încredințăm destinul în mâinile Lui, prin rugăciune constantă și prin fapte de iubire, El face din noi „seminție aleasă” și ne călăuzește „din întuneric, la lumina Sa cea minunată” (1 Petru 2, 9). În tăcere, nevăzut, El îi conduce pe aceia care Îl caută și tânjesc după El pentru împlinirea ultimă a vieții lor și pentru a ajunge la plenitudinea comuniunii sfinților.

Iubiți frați și surori,
Anul aceasta ne este dat să trăim Sărbătoarea Nașterii Domnului în circumstanțe speciale, datorate epidemiei de coronavirus, și acest fapt ne face să ne întrebăm cum să primim bucuria acestui dar, al venirii Fiului lui Dumnezeu la noi ca Prunc. Ce tâlc și înțeles îi dăm când suntem confruntați cu un noian de suferințe copleșitoare, sufletești și fizice, cu patimi, dezinformări, manipulări, boli necruțătoare, epidemii, moartea însăși? Toate acestea sunt o realitate de zi cu zi, dar nu o fatalitate. Ne luptăm cu ele, încercăm să biruim, uneori ne revoltăm... Progresăm într-un domeniu al științei, al confortului, al civilizației, sau mai curând al plăcerii, al binelui. Dar noi înșine, cu ce am devenit mai buni?
Iisus ne-a învățat să ne iubim unii pe alții și pe aproapele ca pe noi înșine, să iubim Pământul pe care-l locuim, să-l păstrăm curat și nepoluat, pentru că altfel creația lui Dumnezeu se poate întoarce împotriva noastră. Am trăit anul acesta pe deplin izolarea unora față de alții și distanțarea fizică, aceasta arătându-ne că omul nu a fost creat să trăiască departe unul de altul, ci în comuniune, în comunitatea socială și bisericească. Virusul ucigaș ne-a obligat să ne distanțăm unii de alții și să trăim izolați. Ne-a arătat cât de fragili și vulnerabili suntem ca oameni, ne-a făcut să experimentăm riscul însingurării, nesiguranța socială, care poate duce la disperare, dar și la o benefică curățire a sufletului, dacă privim această molimă ca pe o cercetare și o încercare îngăduită de Dumnezeu, pentru a ne arăta că greșim mult față de El și lumea minunată pe care ne-a lăsat-o să o îngrijim și în care să trăim.
Această pandemie ne-a făcut să conștientizăm că trăim într-o info-sferă, într-o societate dominată de vehicularea în timp real a informațiilor de tot felul, dar, mai ales, a manipulărilor și înveninării sufletelor tuturor, nu numai ale celor mai simpli. Civilizația de azi este una a mijloacelor media: internet, telefonie mobilă, inteligență artificială, astfel încât organele noastre, precum ochii, urechile, creierul sunt supuse unei violente presiuni, care poate duce nu numai la perceperea denaturată a realității, dar și la degradarea persoanei umane, dacă toate aceste mijloace moderne nu sunt folosite cu cumpătare. Oamenii de știință spun că trăim în aceste timpuri zorii celei de a patra revoluții, după cea coperniciană, darwiniană și psihanalitică. Trăim revoluția cibernetică, ce va schimba în mod dramatic relația noastră cu ceilalți semeni și probabil cu noi înșine. Rețeaua internetului a devenit un instrument extraordinar, mai ales de manipulare, sechestrat de mega corporațiile care introduc limbaje și comportamente noi, un sistem de dominare și stăpânire, care vrea să fie și etic și moral.
De aceea, să veghem la curățirea sufletelor și trupurilor noastre, ca să depășim, cu ajutorul lui Dumnezeu, momentele de cumpănă ale existenței noastre umane, fiind conștienți de faptul că „nouă Astăzi ni S-a născut Mântuitor, în Betleemul Iudeei”, Iisus Emanuel, adică un Dumnezeu prezent în mijlocul nostru, Care ne spune că „dacă doi dintre voi se vor pune de acord între ei pe pământ în privința unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 19-20). Să nu uităm că viața, cu toate conflictele interpersonale, rămâne totuși momentul întâlnirii cu celălalt semen. Această cultură a căutării celuilalt, a acceptării și înțelegerii reciproce este înlocuită de multe ori în vremea noastră de confruntări și dispute, care nu sunt rodnice. Egoismul se naște din teama de celălalt, iar când devine izolare poate da naștere disperării și violenței. Avem nevoie să reconstituim o conviețuire socială, comunitară în Biserici, ca alternativă la singurătate și la izolarea sau autoizolarea impusă de frica de pandemie. Este misiunea noastră, a Bisericii, comunitatea celor ce cred în valoarea Cuvântului întrupat, de a crea legături directe, de suflet, între persoane. Cercetarea celor neputincioși și bolnavi și lupta tenace împotriva izolării de ceilalți semeni sunt datoriile noastre, ale creștinilor ortodocși, în aceste vremuri de panică și ispite de tot felul.

Dreptmăritori creștini,
„Nu vă temeți!” (Ioan 16,33) Este îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos. Fiindcă prin frică stăpânitorul lumii acesteia și slugile lui vor să-i îndepărteze pe creștini de „Lumina lumii”. Căci Mântuitorul a spus: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8,12) și ne-a avertizat spunând: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți! Eu am biruit lumea” (Ioan 16,33).
În decursul acestui an Statul, prin vremelnicii lui conducători, a intervenit de mai multe ori despotic în aspecte ce țin exclusiv de organizarea internă a cultului, cu toate expresiile lui doctrinare și liturgice, aducând grave atingeri drepturilor omului și libertății religioase. Este vital ca membrii Bisericii, cler și laici deopotrivă, să își facă auzite vocile, care să îndemne la stoparea abuzurilor de orice fel. Și să ne aducem aminte doar de câteva situații nefericite în care reprezentanți vremelnici ai Statului și-au depășit, în ignoranța lor, atribuțiile, pronunțându-se în „chestiunea linguriței de Împărtășanie” și despre modul de exprimare a devoțiunii față de sfintele odoare – Sfinte Moaște, icoane, pelerinaje, etc.
Astfel de abuzuri, precum suspendarea drepturilor fundamentale, în cazul nostru dreptul de exprimare a propriei credințe, pentru un popor ancorat în Liturghia Bisericii și în Sfintele Taine ecleziale, nu poate aduce nimic bun, clivajul dintre autoritățile Statului și populație adâncindu-se pe zi ce trece.

Iubiți frați și surori în Domnul Iisus Hristos,
Anul acesta a fost deosebit de greu și cu multe încercări, dar Dumnezeu ne-a dăruit puterea să trecem cu bine peste ele.
Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos este o sărbătoare a bucuriei și a luminii, a preaslăvirii lui Dumnezeu pentru darul făcut umanității, în persoana Fiului Său, Unul-Născut. Să trăim această bucurie cu credință puternică pentru a dobândi pacea lui Dumnezeu, promisă de îngeri oamenilor.
Crăciunul este pentru toți oamenii o chemare la credință, bucurie, iubire, speranță, iar acestea trebuie împărtășite tuturor, pentru ca bucuria noastră să fie o făclie luminoasă, care să lumineze peștera întunecată, plină de frustrări și păcate, a sufletului multor frați ai noștri.
Cu părintească dragoste, vă doresc să primiți sărbătorile Crăciunului, Anului Nou 2021 și Bobotezei cu pace, sănătate și alese bucurii, binecuvântându-vă pe toți și rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos să vă dăruiască cele ce sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu pentru pace și bunăvoire, pentru sporite rodiri în Iisus Hristos, Domnul Păcii!
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

25 Decembrie 2020, 10:50 (4213 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 05 Nov 2026
248 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Vineri, 6 noiembrie 2026, ultima zi pentru cererile de despăgubire la secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor agricoli din sectorul vegetal că vineri, 6 noiembrie 2026, este ultima zi de depunere a cererilor de sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 13:10
(748 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Bilanțul depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectorul suin în contextul crizei din Orientul Mijlociu

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 30 octombrie 2026, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 10:05
(704 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița: Turneul Național «Bella voce, Bella musica»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița anunță că Turneul Național «Bella voce, Bella musica»/ediția a II-a ajunge la Slobozia vineri, 13 noiembrie 2026, orele 18,00, la Sala ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:35
(705 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

În perioada 3-10 noiembrie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:20
(740 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF derulează un program de conformare privind contribuabilii care prezintă risc fiscal din perspectiva TVA

ANAF derulează la nivel național un program de conformare cu rol preventiv, prin care contribuabilii identificați cu posibile riscuri fiscale în domeniul TVA sunt informați direct și îndrumați ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:10
(793 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 5 noiembrie 2026!

Joi, 5 noiembrie 2026, în intervalul orar 08,00-16,00, se va sista furnizarea apei potabile în Cartierul Buliga din municipiul Fetești pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:05
(1376 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

4 Noiembrie 2026, 08:00


Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Marți, 3 noiembrie 2026, procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziții domiciliare, vizat de descinderi fiind și municipiul Slobozia. Anchetatorii ar fi pe urmele unei rețele de traficanți de droguri ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2026, 18:20
(1749 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4500 șomeri (din care 2215 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2026, 07:40
(1085 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Toamnă 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Național al Agriculturii, organizează vernisajul expoziției « ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 11:25
(1252 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Autoturisme de peste 7,2 milioane de lei, comercializate ilegal

O persoană fizică din județul Argeș a prejudiciat bugetul de stat cu peste 1,1 milioane de lei, după ce a comercializat ilegal 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 10:40
(1365 vizualizări - 0 comentarii)


2014 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2026

AJOFM Ialomița a integrat în muncă 2014 persoane în perioada ianuarie-septembrie 2026, printre care se numără 845 de femei, ca urmare a implementării Programului Național ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 08:20
(1473 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(4265 vizualizări - 14 comentarii)


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(2178 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(2267 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(2413 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(2104 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2026, 17:25
(6012 vizualizări - 0 comentarii)


Ansamblul «Violoncellissimo» concertrează la Slobozia duminică, 1 noiembrie 2026

Iubitorii muzicii clasice din județul Ialomița sunt invitați la un eveniment cultural de excepție. Consiliul Județean Ialomița, prin intermediul Centrului Cultural «Ionel Perlea», organizează ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 16:10
(2608 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț al Poliției Locale Slobozia pe septembrie 2026: Peste 460 de sancțiuni, camere video folosite pentru prinderea vandalilor!

Poliția Locală Slobozia a publicat raportul de activitate pentru luna septembrie 2026, agenții locali aplicând 463 de sancțiuni contravenționale și gestionând 272 de sesizări venite din partea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 15:40
(2349 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(2728 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(3899 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(3608 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(4878 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(3411 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(3583 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(4117 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(3055 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(2378 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(3926 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
gigel în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Dani în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova corupția ucide ! în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova VIVA în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Mihai Grosu în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova @agatha în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe POKEMON în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Ra sol în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia No one în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați PacanelePacanele în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Eu în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Cetatean în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia suporter în Au dat lovitura în prelungiri Piața mare în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe crutu în Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri! Piața mare în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 4 noiembrie 2026 Nervos în FC Bărăganul Ciulnița își consolidează statutul de lider Mari în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 4 noiembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...