Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Marian Neacșu a demisionat din Consiliul Local Slobozia

Marian Neacșu a demisionat din Consiliul Local Slobozia

Marian Neacșu, Lucifer al politicii ialomițene și lider fără egal al PRO România Ialomița, nu mai este consilier local. Informația a fost făcută publică în cadrul unei ședințe «de îndată» a Consiliului Local Slobozia, desfășurată miercuri, 13 ianuarie 2021.

Adio și n-am cuvinte Marian Neacșu pune din nou punct carierei politico-administrative în Ialomița, demisionând din Consiliul Local Slobozia. Trist, am spune noi, în condițiile în care, încă din vremea campaniei de la Alegerile Locale, domnia sa elucubra despre interesul nemărginit pentru Slobozia și județul Ialomița... Demisia din funcția de consilier local al PRO România la Slobozia a fost depusă încă din 5 ianuarie 2021, dar suntem convinși că decizia a fost luată anterior. Poate chiar la ultima ședină a Consiliului Local, când Marian Neacșu amenința cu instanța tot Consiliul, doar doar și-o mai aminti careva că, înainte să care mape de prim-miniștri, numai la rostirea numelui său își făceau pesedștii cruce și scuipau în sân. Dar vremurile acelea au trecut, la fel și promisiunile domnului Marian Neacșu către electorat… Da, da… Acelea în care jura credință veșnică ialomițenilor în schimbul voturilor de la Alegerile Locale și Parlamentare... N-a fost să fie mai mult, domnule Neacșu, că și electoratul ăsta nu poate fi păcălit la nesfârșit! Așa că ne luăm adio de la dumneavoastră, așa cum ne-am luat și de la toți ceilalți politicieni (de)căzuți din Raiul politicii locale...

14 Ianuarie 2021, 18:10 (14512 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
PSD Ialomița și politica «incognito» la malul mării

Comentariile cititorilor:


Da' Pavel...:
(20 Ianuarie 2021, 14:20)
...ce mai face Pavel impreuna cu gasca rapace de primari penali PSD mostenita de la Neacsu?
vladut:
(16 Ianuarie 2021, 17:55)
(...) sa ii multumeasca lui virginica de la primarie care l-a scapat de milioane de lei prin neverificarea firmelor sale.
Vizionar:
(16 Ianuarie 2021, 14:14)
Mi-as dori un partid cu (...) si as fi curios cate voturi pot lua?! Si atunci sa vada si ei ce fel de oameni au fost si ce au facut ptr acest judet.
Andra sarbu:
(15 Ianuarie 2021, 23:50)
A plecat din scena politica ialomiteana , taticul golanelilor......
@@@Cleopatra :
(15 Ianuarie 2021, 12:29)
Vin ai nostri pleacă ai voștri noi rămânem tot ca.......păcat:frumoasa țară bogată,de 30de ani jupuita de toți bandiții.Cei aia meritocratie?Copiii inteligenti si simplii pleacă în țării străine că nu au loc de pile și de impaunatii care se cred buricul pământului.Cel doboară pe vultur? Musca.
Viorel :
(15 Ianuarie 2021, 11:29)
Daca a vazut ce combinatii se fac intre pnl si psd si cu functii si tot multe altele a fost mai onorabil sa plece
Neagu:
(15 Ianuarie 2021, 10:36)
Care consilier de azi ori din anii trecuti a votat ceva benefic orasului sau locuitorilor?Proiecte aberante,in final platite,salarii de Dubai,angajari peste grila...Asta a plecat ca a ratar osul mare,iar la punguta de resturi nu e obisnuit.
Cetatean:
(15 Ianuarie 2021, 09:58)
Felicitari! Un politician integru. Merge intr o funcție în care salariul e pe luna cat ia unul pe 6 luni.si de ce sa mai ia și indemnizația.de consilier. Un om integru.moral politic. Bravo!
Leana:
(15 Ianuarie 2021, 09:28)
Nescsu,Gigi Petre,Gheorghisor Ionel, Moraru Victor,Tinel Gheorghe si alti câtiva dintre, fosti primari si directori unor institutii publice fosti ori actuali , care se credeau dumnezei pe pamant, in opinia mea ar trebui sa mearga de indata langa renumitul primar, Mazare. Poate fac, impreuna un campionat de de sah sau table. Oameni fara scrupule vare isi merita soarta.
Gabriel:
(15 Ianuarie 2021, 09:07)
Ducă-se.....
Nineașcă:
(15 Ianuarie 2021, 02:31)
Oarba
Enia:
(15 Ianuarie 2021, 00:44)
Ducă se invârtindu se unde a înțărcat mutu iapa,dar nu singur,să l însoțească și șleahta de mizerii umane de care se a și se înconjoară de mulți,mulți ani....
Grancea:
(14 Ianuarie 2021, 21:27)
Tot mai bine era cand carai GEANTA  mareaneee ! Acum du-te si ai grija ce spagi mai iei pt. maririea pretului la kw si metru cub.
Vlad:
(14 Ianuarie 2021, 20:38)
Neacsu nu a stiut sa isi gestioneze afacerile pe persoana fizica! El nu se manjeste cu calitatea de consilier local. Are alta vaca de muls. Un profitor! Nu il intereseaza Slobozia, pe el il intereseaza Romania!
locuitor din Amara:
(14 Ianuarie 2021, 20:21)
Chiar nu se intelege....o sa aiba salariu baban....si multe altele peste...dar timpul la zdrente Neacsu, Moraru, Geanta, si multi altii a trecut....
infiorator este ca vin alte zdrente...STOICA SI ALA DE CITEA CONTOARELE 
Da Doamne sa scapam de zdrentele astea de SH...Sa ne ajute Dumnezeu, dar el nu face curvie cu acesti ...sa ii numim politicieni...RUSINE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
18 Oct 2026
306 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Joi, 25 mai 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 25 mai 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată: Formularul 100 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2023, 15:40
(12792 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,33%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2023

La sfârșitul lunii martie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4155 de șomeri (din care 2126 sunt femei), rata șomajului fiind de 5,33%, cu 1 ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2023, 18:10
(9983 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 22 mai 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 22 mai 2023, este termenul de depunere al următoarelor declarații fiscale: Formularul 010, Formularul 016 ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2023, 16:00
(12158 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Avion aterizat forțat într-un lan de grâu

Sinești: Avion aterizat forțat într-un lan de grâu

Un avion ultra ușor «Citius Sport» a aterizat forțat joi, 18 mai a.c., într-un lan de grâu de pe raza localității Sinești. Se pare că pilotul a fost nevoit să execute această manevră upă ce a rămas fără ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2023, 15:30
(4517 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 15,63 milioane de lei, în aprilie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 15,63 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2023, 18:10
(10864 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 573,95 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale efectuate în aprilie 2023

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna aprilie 2023, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost înregistrate 20 de inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2023, 15:50
(13082 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 97,36 milioane de lei la bugetul general consolidat, în aprilie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 97,36 milioane de lei. Astfel ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2023, 19:10
(9083 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Pachetul «Cont Client»

RAJA Constanța: Pachetul «Cont Client»

Pachetul «Cont Client» RAJA Constanța este accesibil non-stop și este sigur și ușor de utilizat prin platforma on-line «Contul meu RAJA» (accesibil de pe orice desktop ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2023, 16:20
(4658 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Dridu și Coșereni

Accidente la Dridu și Coșereni

Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier pe raza localității Dridu, în care au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2023, 14:25
(8397 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii-persoane fizice că începând de luni, 15 mai a.c., românii pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități de 1 și ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2023, 16:30
(5963 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Generală a Locurilor de Muncă-122 de persoane selectate

Vineri, 12 mai a.c., la sediul Agenției Locale din Slobozia din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița s-a organizat Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Angajatorii selectați ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2023, 14:40
(4876 vizualizări - 0 comentarii)


Moaștele Sfântului Efrem cel Nou, la hramul Catedralei Urziceni

În perioada 18-21 mai 2023, la Urziceni va poposi racla cu o părticică din moaștele Sfântului Efrem cel Nou. Originar din Grecia, descoperit recent (1950), sfântul este grabnic ajutător și tămăduitor, găsindu ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2023, 19:25
(11571 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Declarația 112 se depune până pe 25 mai 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că termenul de depunere a Declarației Unice-Formularul 112 este până joi, 25 mai 2023, inclusiv a anului următor celui de ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2023, 19:05
(4055 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 2 al unui bloc

Tragedie la Slobozia în seara zilei de miercuri, 10 mai 2023. Un bărbat de 59 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident casnic. Bărbatul a încercat să strângă rufele pe care le avea întinse la geam ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2023, 11:30
(18340 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu!

Echipele furnizorului de energie electrică vor executa joi, 11 mai 2023, lucrări de întreținere și reparații la nivelul instalațiilor din localitatea Dridu. Fără curent, Stația de Pompare Dridu nu va putea ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2023, 18:50
(3662 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Sprijin financiar pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2023, 17:50
(11949 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița recrutează «Salvatori din pasiune»

ISU Ialomița recrutează «Salvatori din pasiune»

Campania «Salvator din pasiune» continuă în Ialomița cu o nouă etapă de recrutare a voluntarilor. Proiectul se va derula în perioada 10.05-09.06 2023, iar condițiile minime pe care trebuie să le îndeplinească ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2023, 15:05
(7635 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Au fost aprobate Normele pentru restituirea Taxei auto

Contribuabilii care au achitat Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, Taxa pe poluare pentru autovehicule sau, după caz, timbrul de mediu pentru autovehicule și care nu au beneficiat de restituire ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2023, 13:40
(10524 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța-0241/924

Call Center RAJA Constanța-0241/924

Serviciul de Call Center al RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale clienților. Serviciul funcționează sub forma unui robot telefonic ce răspunde la numărul unic 0241/924 ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2023, 12:05
(5563 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5046 de agenți economici din județ, pe lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabilor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și care ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2023, 18:10
(11889 vizualizări - 0 comentarii)


World Vision România: 667 copii și 415 părinți din Ialomița au participat la «Start în Educație»

World Vision România: 667 copii și 415 părinți din Ialomița au participat la «Start în Educație»

667 copii, cu vârste între 3-6 ani, și 415 părinți, din 11 de comunități defavorizate din județul Ialomița, sunt beneficiari ai programului «Start în Educație», cel mai amplu proiect de educație timpurie ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2023, 17:25
(4958 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Generală a Locurilor de Muncă-12 mai 2023

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 12 mai 2023, «Bursa Generală a Locurilor de Muncă», eveniment ce va avea loc la Slobozia, la sediul Agenției Locale, începând ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2023, 16:35
(10510 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 10 mai 2023, termen-limită pentru depunerea notificării privind aplicarea/încetarea regimului special pentru agricultori

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii-persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care optează pentru aplicarea regimului special pentru agricultori, că ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2023, 14:15
(7871 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 2,78 miliarde de euro, autorizate la plată în cadrul Campaniei 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă autorizarea la plată a cererilor depuse în Campania 2022, în conformitate cu termenele prevăzute în legislația europeană. Astfel, APIA ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2023, 14:05
(10413 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incendiu pe casa scării unui bloc

Sâmbătă, 6 mai a.c., în jurul orelor 15,30, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs pe casa scării unui bloc din Slobozia. Pentru gestionarea situației de urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2023, 13:35
(12259 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Accidente la Țăndărei, Slobozia, Borănești și Urziceni

Accidente la Țăndărei, Slobozia, Borănești și Urziceni

Vineri, 5 mai 2023, în jurul orelor 19,40, Stația de Pompieri Țăndărei, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, a intervenit la un accident rutier produs pe raza orașului Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2023, 13:20
(4800 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, alături de elevii din Coșereni

Polițiștii ialomițeni, alături de elevii din Coșereni

Polițiștii ialomițeni au desfășurat joi, 4 mai a.c., o acțiune preventivă la Școala Gimnazială Coșereni. Oamenii legii le-au explicat elevilor principalele recomandări privind siguranța în școală, pe stradă ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2023, 17:00
(12866 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Transporta lemne fără documente legale

Movila: Transporta lemne fără documente legale

Joi, 4 mai a.c., pe raza localității Movila, polițiștii ialomițeni au depistat un bărbat de 29 de ani, din județul Vrancea, în timp ce transporta cu autoutilitara lemn de foc. Din verificările efectuate ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2023, 16:40
(7778 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan fără permise de conducere

Joi, 4 mai a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 33 de ani, în timp ce conduceau autoturisme fără a respecta normele privind circulația pe drumurile ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2023, 16:30
(4577 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 561 de misiuni de ordine publică în aprilie 2023

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii aprilie a.c., 561 misiuni de ordine publică, dintre care 60 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2023, 15:30
(15567 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...