ULTIMA ORĂ
Ialomița: Infracțiuni rutiere
Pe parcursul acestui sfârșit de săptămână, polițiștii de la Rutieră au acționat, pe raza întregului județ, pentru combaterea și sancționarea nerespectării normelor privind circulația pe drumurile publice. Astfel, doi bărbați, de 34 și 36 de ani, au fost depistați în timp ce conduceau autovehicule pe raza localităților Iazu și Poiana fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, cei în cauză au prezentat o alcoolemie cu o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Un alt bărbat, de 22 de ani, din Urziceni, este cercetat de polițiști după ce a fost oprit în trafic pentru control însă a refuzat atât testarea cu aparatul Drager, cât și recoltarea de probe biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice. Totodată, un tânăr de 19 de ani, din Bărcănești, a fost depistat în flagrant de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Condeești fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În toate situațiile polițiștii au întocmit dosare penale, fiind efectuate cercetări sub coordonarea procurorului de caz.
18 Ianuarie 2021, 17:45 (1596 vizualizări - 0 comentarii)
Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere
Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere
Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere










