Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Avântul Rovine a învins Recolta Gheorghe Doja

Fotbal amical

Avântul Rovine a învins Recolta Gheorghe Doja

După înfrângerea cu Unirea Slobozia, reprezentanta celei de-al treilea eșalon, Recolta Gheorghe Doja, a continuat suita amicalelor. Adversară și gazdă i-a fost Avântul Rovine, care i-a primit pe Bucurică și compania pe un teren aflat în condiții foarte bune pentru fotbal. Avântul Rovine este una dintre cele mai interesante echipe din Liga a IV-a ialomițeană, cu un lot valoros pentru acest nivel, care include jucători ca Geantă, Vâlcu, Băicoianu, Neagu sau Bordei. Recolta Gheorghe Doja a avut serios de furcă cu această echipă. Marius Milea a avut în probe o serie de jucători cum ar fi atacantaul Ovidiu Stan, venit de la Oltenița, africanul Laz și câțiva juniori, veniți de la Urziceni. Ineficaci­tatea în ofensivă i-a dat din nou dureri de cap antrenorului Recoltei, dojenii ratând inclusiv un penalty prin fotbalistul african. Acesta a arestat mingea, dorind să impresioneze, dar nu a concretizat. În replică, Avântul Rovine a punctat decisiv în partea a doua când, pe un contraatac, fostul jucător al Recoltei, Ionuț Vâlcu, a înscris. Avântul s-a impus cu 1-0 și, cu siguranță, echipa din Rovine abia așteaptă reluarea Ligii a IV-a unde, dacă se va menține în actuala formulă, va fi candidată la locurile fruntașe.

Amical cu Brăila «Concluziile acestui meci amical nu ne sunt tocmai favorabile... Sper ca jucătorii noștri să înțeleagă ce le-am transmis la final, iar de acum atitudinea noastră să fie alta. În meciul de la Rovine am avut câțiva jucători în probe, pe o parte dintre ei urmând să-i văd și în amicalele următoare!» a declarat Marius Milea. Sâmbătă, 30 ianuarie 2021, Recolta va juca la Perieți cu Dacia Unirea Brăila, liderul seriei a 2-a din Liga a III-a. Pe 6 februarie a.c., ialomițenii au programat un amical cu Înainte Modelu, iar pe 13 februarie a.c., cu Academica Clinceni II. În perioada 19-26 februarie 2021, jucătorii Recoltei vor fi în cantonament la Izvorani.

26 Ianuarie 2021, 12:10 (3036 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare
Înfrângere usturătoare

Comentariile cititorilor:


Paraschiv Mihai:
(27 Ianuarie 2021, 09:48)
Se pare ca Geanta chiar face treaba buna la Rovine ! Felicitări

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
281 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Vlădeni: Și-a agresat mama apoi a încălcat ordinul de protecție emis de polițiști

Un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști pe numele său. Oamenii legii au dispus această măsură după ce duminică ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 16:10
(5169 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru «furt calificat»

Marți, 4 martie 2025, polițiștii au fost sesizați de o femeie despre faptul că o persoană de sex masculin ar fi pătruns în interiorul unei societăți comerciale din Slobozia, unde a încercat ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 16:00
(3736 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Dosar penal pentru «furt de arbori»

Perieți: Dosar penal pentru «furt de arbori»

Polițiștii ialomițeni au identificat pe raza localității Perieți un bărbat care ar fi transportat, cu o căruță, aproximativ 1,8 mc de material lemnos din specia stejar, pentru care nu a prezentat documente ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 16:00
(2965 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 martie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 10:40
(7922 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,15%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2025

La sfârșitul lunii ianuarie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4815 de șomeri (din care 2140 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2025, 12:00
(4514 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate localitatea Dridu-Snagov din județul Ialomița, furnizarea energiei va fi ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2025, 12:00
(2684 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 600 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna februarie 2025

IJJ Ialomița: Peste 600 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna februarie 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie, 602 misiuni de ordine publică, dintre care 9 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2025, 10:40
(4403 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Înscrieri pentru școlile de agenți de poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a început recrutarea candidaților pentru admiterea în instituțiile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 16:10
(4015 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Raportări ONG privind sponsorizările

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, respectiv persoanele juridice fără scop patrimonial (asociații, fundații, sindicate, patronate) care au primit î ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 09:10
(3169 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cereri de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 3 martie 2025, Campania de primire a Cererilor de Plată în anul 2025. Fermierii vor putea depune Cererea de Plată î ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 08:55
(5204 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 3 martie-31 august 2025 (în zilele lucrătoare), pentru obținerea sumei de bani reprezentând renta ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 08:50
(2955 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Arestați preventiv pentru «proxenetism» și «spălare de bani»

Doi tineri de 24 și 26 de ani, din Căzănești, au fost arestați preventiv joi, 27 februarie 2025, în cadrul unui dosar penal ce vizează fapte de «proxenetism» și «spălare de bani ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2025, 10:05
(5487 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinși de polițiști la scurt timp după ce au furat bani din geanta unei femei

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de către o tânără, de 26 de ani, cu privire la faptul că în timp ce se afla în incinta unei unități economice, persoane necunoscute i-ar ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:30
(11291 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor pentru creșterea siguranței rutiere

Joi, 27 februarie 2025., în intervalul orar 07,00 -09,00, polițiștii din Slobozia au acționat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În urma neregulilor constatate ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:10
(3672 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Arestat după ce a furat scule electrice de la două firme

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că în noaptea de sâmbătă spre duminică, 22/23 februarie 2025, o persoană ar fi pătruns într-un imobil situat pe raza ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:00
(8672 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor pentru jandarmi

IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor pentru jandarmi

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița participă zilele acestea la activitățile de instruire susținute de paramedici din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 13:30
(2362 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 28 februarie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 28 februarie 2025, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 10:00
(4969 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor afectat de fenomene climatice nefavorabile

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 21 martie 2025 inclusiv, primește cereri de acordare a unui sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 16:05
(6724 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, de pe strada Bărăganului din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 10:40
(3293 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri care vor să devină jandarmi

În perioada 24 februarie-12 martie 2025, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 09:30
(4387 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții»

Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții»

În cadrul programului său educativ «Schooltor de fermieri», Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții», ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 14:40
(4890 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 16,96 milioane de lei în ianuarie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 16, ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 13:55
(17126 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de la intersecția străzilor Călărași cu Morii din orașul Fetești, echipele ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 09:05
(3878 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul autorizării plăților finale aferente anului de cerere 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 95% din totalul fermierilor declarați eligibili în Campania aferentă anului de cerere 2024. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 14:30
(4626 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție de mărțișoare la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia găzduiește luni, 24 februarie 2025, o expoziție de mărțișoare și podoabe cu specific de primăvară. Evenimentul este programat să înceapă la ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 10:50
(4186 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campanie de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează vineri, 21 februarie a.c., campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor de Plată în anul 2025. Astfel, zilnic ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 09:40
(5368 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,83 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor din luna ianuarie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna ianuarie 2025, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2025, 10:40
(7230 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Femeie reținută după ce ar fi furat un bagaj din tren

Polițiștii Serviciului Județean Poliție Transporturi Ialomița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut pentru 24 de ore o femeie de 44 de ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2025, 10:35
(5478 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 140,60 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în ianuarie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna ianuarie 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 140,60 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2025, 11:20
(6386 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 25 de percheziții domiciliare, 15 suspecți în vizorul autorităților

IPJ Ialomița: 25 de percheziții domiciliare, 15 suspecți în vizorul autorităților

Polițiștii din cadrul IGPR, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează luni, 17 februarie 2025, 25 de percheziții, în județele Ialomița ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2025, 11:00
(5787 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...