Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Weekend cu două amicale

Fotbal, Unirea Slobozia

Weekend cu două amicale

Unirea Slobozia este în toiul pregătirii centralizate de la Izvorani, unde Adrian Mihalcea scoate untul din jucători. Cele două ședințe de antrenament cu bonusurile aferente sunt extrem de solicitante. Pe lângă pregătirea intensă, parte din această perioadă o repre­zintă meciurile amicale unde se caută formulele de joc pentru ca la ora reluării competiției antrenorul să fie edificat asupra potențialului elevilor săi și a poziției în teren pe care aceștia dau cel mai bun randament. Prin urmare, în amicale, mai apar și rezultate neplăcute care nu ar trebui să ne sperie. Fac parte din rețeta acestei perioade, iar oamenii cărora trebuie să le dea de gândit sunt componenții echipei tehnice. Acestea fiind spuse, trecem concret la cele petrecute în finalul săptămânii precedente, când ialomițenii au disputat două meciuri amicale, în două zile consecutive. Adrian Mihalcea mai are fără îndoială multe semne de întrebare, iar aceste teste sunt binevenite pentru a se edifica. Până la reluarea campionatului, mai sunt doar 10 zile.

Înfrângere cu Progresul Spartac Sâmbătă, 30 ianuarie 2021, Unirea Slobozia s-a deplasat pe terenul celor de la Progresul Spartac București, reprezentantă a celui de-al treilea eșalon. Progresul este o veche cunoștință de-a noastră, cu toate că de la ultima confruntare oficială la ambele formații au apărut numeroase schimbări în lot. În amicalul de sâmbătă, Adrian Mihalcea a început cu următorii jucători: Poiană-Ghiță, Lazăr, Ibrian, Toma-Ciobanu, Suciu, Vasile, Danciu-Adăscăliței, Moldovan. Prima repriză a aparținut în mare parte echipei noastre, care a și reușit deschiderea scorului. Adăscăliței l-a lansat excelent pe Moldovan, iar acesta a marcat calm pe lângă portarul advers. Până la pauză, Eduard Radu, jucătorul Progresului, și-a început demonstrația de forță cu un prim gol marcat. Același jucător a punctat de alte două ori imediat după pauză, consfințind deja a doua înfrângere a Unirii în această perioadă de pregătire. Mai mult, Dițu a transformat o lovitură de pedeapsă pentru progresiști, scorul final fiind 4-1. Înfrângerea cu tânăra echipă a Progresului este surpriza neplăcută despre care vorbeam și este mai bine ca aceste dușuri reci să vină acum și să ne ocolească în meciurile oficiale.

Victorie cu dinamoviștii mici Duminică, 31 ianuarie a.c., la Izvorani, Unirea a mai avut parte de un test, de data aceasta adversară fiindu-i Dinamo 2, altă echipă care activează în Liga a III-a. Meciul a fost în permanență la îndemnâna galben-albaștrilor, aceștia impunându-se în final cu 2-0. Adrian Mihalcea, cel care s-a retras din viața de fotbalist tocmai într-un meci între Unirea și Dinamo 2, a început partida de duminică folosind următorii jucători: Gurău-Giță, Ibrian, Dinu, Toma-Vasile, Trașcu, Danciu, Trucă-Adăscăliței, Moldovan. Robert Ghiță a deschis scorul, fiind primul gol marcat de tânărul fundaș dreapta pentru Unirea, fie că vorbim despre un meci amical sau oficial. Intrat pe parcurs, Mihăiță Năstase a făcut 2-0 și ne bucurăm că atacantul Unirii continuă să progreseze după accidentare.

Concordia și apoi acasă Ultimele zile de cantonament vor fi asezonate cu încă un meci amical. Miercuri, 3 februarie a.c., Unirea va întâlni colega de divizie, Concordia Chiajna. Foarte probabil, meciul se va juca pe terenul sintentic al echipei ilfovene. Va fi o interesantă confruntare între cei doi antrenori foști atacanți dinamoviști, Adrian Mihalcea și Claudiu Niculescu. După disputa cu ilfovenii, jucătorii Unirii vor reveni la Slobozia, unde vor continua pregătirea. În penultima săptămână dinaintea reluării competiției, vor mai avea programate două meciuri amicale cu Viitorul 2 Constanța și cu Dunărea Călărași.

2 Februarie 2021, 13:20 (3314 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Președintele Ilie Lemnaru «pregătește» Unirea Slobozia pentru Liga 2
Claudiu Niculescu și-a încheiat mandatul la Unirea Slobozia!
Suferința s-a terminat!
FC Bărăganul Ciulnița, campioana județeană a sezonului 2025-2026

Comentariile cititorilor:


Țața:
(7 Februarie 2021, 20:03)
Ha, ha, e blat cu țuțu.... de fapt e blat cu toată lumea... săraca balta aia... dacă ar vorbi!!
ITM:
(4 Februarie 2021, 15:52)
nache... întreabă directorul de tine... voi nu aveți antrenori profesioniști? Cum justifica domnu antrenor lipsa de la munca? Doua antrenamente pe zi... ori 2 ore... ori 5 zile... trai neneaca. Cantonamente de câte 12 zile pe sezon... pai nici juma de norma nu iese.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
07 Iun 2026
254 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din orașul Fetești!

În perioada 1 martie 2023, orele 23,00-2 martie 2023, ora 06,00, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile pentru realizarea unor lucrări de racordare a noilor conducte la sistemul centralizat ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2023, 10:30
(11065 vizualizări - 0 comentarii)


Șapte slobozeni, reținuți după provocarea unui scandal

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au reținut șapte persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 37 de ani, din Slobozia, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 18:50
(13208 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis pe numele unui slobozean care și-ar fi bătut soția

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost sesizați sâmbătă, 25 februarie a.c., cu privire la faptul că o femeie, de 56 de ani, din Slobozia, ar fi fost agresată fizic de soțul său, un ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 18:35
(10361 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 184 mii de lei

În ultimele 48 de ore, polițiștii au aplicat peste 450 de sancțiuni contravenționale, au reținut 16 permise de conducere și au constatat 14 infracțiuni. Astfel, sâmbătă și duminică, 25 și 26 februarie a ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 18:25
(10702 vizualizări - 0 comentarii)


Broșura privind tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din transferul de monedă virtuală, publicat pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că pe site-ul ANAF a fost publicată «Broșura privind tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 18:10
(16758 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 141,58 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului IV al anului 2022

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Centrele Județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, în ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 17:20
(20426 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 688,38 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale efectuate în ianuarie 2023

În luna ianuarie 2023, inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat 18 inspecții fiscale (finalizate), din care 13 la contribuabili persoane juridice și 5 la contribuabili ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 14:20
(19080 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Boteni și Fetești. A luat foc un autoturism!

Incendii la Boteni și Fetești. A luat foc un autoturism!

Sâmbătă, 25 februarie a.c., în jurul orelor 16,00, pompierii din Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o casă în satul Boteni. Au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 13:05
(3234 vizualizări - 0 comentarii)


Bărcănești: Reținut pentru «furt calificat»

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșereni au probat activitatea infracțională a unui tânăr, de 25 de ani, din comuna Bărcănești, bănuit de comiterea infracțiunii de «furt calificat». În urma ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2023, 15:40
(4834 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 11 permise de conducere reținute

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 48 de evenimente, dintre care 44 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 5 infracțiuni, dintre ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2023, 15:30
(19536 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 28 februarie 2023, termenul limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că marți, 28 februarie 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații: Formularul 108, Formularul 204 ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2023, 13:15
(13955 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 27 februarie 2023, termenul limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 27 februarie 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2023, 13:00
(12229 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni de peste 74 mii de lei, aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 53 de evenimente, dintre care 51 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 9 infracțiuni, dintre ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 16:40
(23585 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Marți, 21 februarie a.c., polițiști din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 36 de ani, din Fetești, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de «încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 16:20
(13123 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor

IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au participat miercuri, 22 februarie a.c., la activitățile de instruire susținute de paramedici din cadrul Inspectoratului pentru Situații ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 14:20
(5085 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În ianuarie 2023 s-a rambursat TVA în valoare de peste 13,99 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat, în luna ianuarie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 13,99 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 14:00
(10707 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Fierbinți-Târg!

RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile în localitatea Fierbinți-Târg pentru executarea unor lucrări de reparații și mentenanță la nivelul Stației de Tratare și Pompare. În vederea efectuării ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 11:40
(10079 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții ale procurorilor DIICOT în Ialomița și Buzău

Marți, 21 februarie a.c., procurorii din cadrul Structurii Centrale a DIICOT au efectuat 5 percheziții domiciliare pe raza județelor Ialomița și Buzău. Descinderile sunt organizate în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2023, 16:30
(22688 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 98,41 milioane de lei la bugetul general consolidat, în luna ianuarie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna ianuarie a anului 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 98,41 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2023, 12:50
(10226 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: A fost aprobat un nou model al Formularului 205

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii plătitori de venituri cu regim de reținere la sursă a impozitului, precum și ale intermediarilor, rezidenți fiscali români ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2023, 13:00
(7956 vizualizări - 0 comentarii)


Luciu: S-a răsturnat cu mașina

Luciu: S-a răsturnat cu mașina

Pompierii din Țăndărei au intervenit sâmbătă, 18 februarie a.c., în cazul unui accident rutier produs pe raza localității Luciu. În urma evenimentului rutier au rezultat două victime, conștiente și cooperante ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2023, 17:30
(22586 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Luciu accident


Fierbinți-Târg: Acțiune preventivă desfășurată de polițiști

Fierbinți-Târg: Acțiune preventivă desfășurată de polițiști

Polițiștii Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat joi, 16 februarie a.c., activități pentru siguranța on-line, prevenirea traficului de persoane, a delincvenței juvenile și ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2023, 17:30
(4285 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 11 ordine de protecție emise de polițiști în luna ianuarie 2023

În prima lună a acestui an, polițiștii au emis 11 ordine de protecție provizorii, 6 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de instanțele de judecată. În aceeași perioadă, polițiștii au ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2023, 16:45
(17712 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 80 mii de lei aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 60 de evenimente, dintre care 54 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 13 infracțiuni, dintre ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2023, 15:30
(14177 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

În perioada 15 februarie 2023, orele 23,00-16 februarie 2023, ora 05,00, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile pentru realizarea unor lucrări de racordare a noilor conducte la sistemul centralizat ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2023, 11:50
(11589 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoț din locuințe, reținut de polițiști

Polițiștii din Fetești au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 43 de ani, bănuit de furtul unor obiecte de uz casnic din locuința unei persoane din Fetești. Astfel, duminică ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 18:20
(4667 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune pentru prevenirea migrației ilegale

Duminică, 12 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Imigrări Ialomița, în cooperare cu polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat, pe DN2A, între Slobozia și Urziceni și DN21, între Slobozia ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 18:10
(9860 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Iazu și Movilița

Sâmbătă, 11 februarie a.c., în jurul orelor 23,00, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit la un accident rutier în care a fost implicat un autoturism, cu patru persoane pasagere. Accidentul s-a ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 16:30
(4490 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează de luni, 13 februarie a.c., Campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor de Plată în anul 2023, sub sloganul ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 16:10
(15971 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la case din Ion Roată și Fetești

Incendii la case din Ion Roată și Fetești

Sâmbătă, 11 februarie, în jurul orelor 21,10, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în comuna Ion Roată. La locul evenimentului s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 14:05
(21989 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Saligny în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Ancu în Amenzi de aproximativ 400 mii de lei aplicate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița Laura în Amenzi de aproximativ 400 mii de lei aplicate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița Laura în Lipsă de dotări și medici specialiști în cabinetele medicale școlare din Ialomița Baron în Amenzi de aproximativ 400 mii de lei aplicate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița dan în Centrul Multifuncțional pentru Tineret «Anghel Saligny» din Fetești, finalizat până la sfârșitul anului 2026 Gigel în Comisiile de Control ale Prefecturii Ialomița, rezultate «neconcludente» privind poluarea Cetățean în Cimitir fără autorizație în Cartierul Vlașca din Fetești Mary în Comisiile de Control ale Prefecturii Ialomița, rezultate «neconcludente» privind poluarea Mary în Amenzi de aproximativ 400 mii de lei aplicate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 total inutili în Ialomița, județul în care există doar 4 mediatori sanitari Nimeni Altu în «Efervescența» politicii ialomițene sau radiografia activității partidelor Ion în Colectare de materiale textile la Miloșești Peskobar în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații cetatean în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Mary în Comisiile de Control ale Prefecturii Ialomița, rezultate «neconcludente» privind poluarea savenar în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații CÂND? în Comisiile de Control ale Prefecturii Ialomița, rezultate «neconcludente» privind poluarea

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...