ULTIMA ORĂ
Ialomița: 42 de școli în Scenariul Galben
O informare a Inspectoratului Școlar Județean Ialomița arată că luni, 8 februarie a.c., la nivelul județului Ialomița, 42 de unități de învățământ vor începe cursurile în Scenariul Galben. Potrivit deciziilor comune ale Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, Scenariul Galben presupune participarea zilnică, cu prezența fizică în clase, a tuturor preșcolarilor și elevilor din clasele primare, precum și a celor din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și din anii terminali din învățământul liceal și postliceal. De asemenea, potrivit aceleiași informări, în Ialomița există 52 de unități de învățământ care vor începe cursurile în Scenariul Verde.
7 Februarie 2021, 10:40 (4266 vizualizări - 0 comentarii)









