Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Amara: Tâlhăriți cu sânge rece în propria locuință

Doi soți din orașul Amara au ajuns la spital după ce în cursul nopți de luni spre marți, 8/9 februarie 2021, au fost tâlhăriți în propria locuință. Polițiștii încă nu au reușit să dea de urma autorilor.

Verificările sunt în curs Cei doi soți, un bărbat de 57 de ani și soția acestuia, în vârstă de 60 de ani, au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slobozia prezentând mai multe plăgi în zona capului, pieptului și brațelor. Aceștia au fost ulterior la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Constanța, fiind sub monitorizare pe Secția Neurochirurgie a unității medicale. Din informațiile preliminarii, aceștia s-au trezit în casă cu persoane necunoscute care le-ar fi cerut bani și ulterior i-au agresat. Până la această oră polițiștii nu știu date despre autori și nu au reușit să-i identifice. Un dosar penal privind comiterea infracțiunii de «tâlhărie calificată» a fost deschis de Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Verificările sunt în curs, susțin surse judiciare.

9 Februarie 2021, 17:15 (10777 vizualizări - 27 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Victoria:
(11 Februarie 2021, 12:04)
Mi s-a spart casa de citeva ori. Niciodata nu su fost prinsi hotii, desi au lasat numeroase urme. La cea mai mare spargere m-a vizitat o batrina sa-mi spuna cine mi-a spart casa si cum si-au partit prada. Stia tot de la nepotul ei aflat in puscarie penteu o alta infractiune. Am scris tot ce am aflat si m-am dus la politie. Nimeni nu m-a bagat in seama, nici macar nu au vrut sa-mi inregistreze cererea mea. Ulterior am aflat ca unul dintre hoti era prieten cu seful de post. O delasare totala din partea celor pusi sa ne protejeze. Vara suntem total descoperiti pentru ca oamenii legii stau pe la plaje cu suculetul in mina si cu ochii la fetele de la plaja. Treceam zilnic prin fata sediului si din zori si pina in seara vedeam un lacat mare la usa sectiei de politie. Erau baietii plecati in " misiune " la plaja,halal.
Siguranta si incredere:
(11 Februarie 2021, 08:42)
Talhariti dupa orele 23.00 cand este interzisa circulatia,cu camere de supraveghere in oras,cu politisti locali/jandarmi zelosi insa cu rezultate zero la o talharie.Hotii au aterizat/plecat cu drone?Pentru identificarea vanzatoarelor de patrunjel si ghiocei avem grupe de mascati,politie supervigilenta dar pentru infractiuni avem schema posturilor redusa.Serios??
Nelu Baia comunală :
(11 Februarie 2021, 02:17)
Noi nu avem politie la Amara, avem gigolo, care se dau la femeile măritate și le amendează soții atunci când cer explicații.. Sunt incompetenți stau la grătare la domnul consilier pro.. Avem o femei și mai multe fete, oare nu se pot aduce câțiva oameni trecuți de35 și sa fie bărbați și la fizic nu doar la sex.. Sa nu ne mai gândim când pleacă la magazin soția ca a oprit-o domnul polițai sa o amendeze sau sa o invite sus în secție în loc de amenda.. Superiori nu vad comentariile acestea??? Avem nevoie de polițiști competenți.. Alllo nu mai putem răbda, ce polițai e ala pe care îl aleargă lumea în parc și suna la 112??? RUȘINE POLITIA AMARA... Conturați poveștile cum vreți voi, faceți dosare aiurea oamenilor... Alo guvernu, nu mai putem....
Un deștept printre multi proșt:
(11 Februarie 2021, 02:07)
Cate comentarii fără rost . Dacă sunteți mai in stare de ce nu v ati facut polițiști?! Da ,daca ordonată spune sa purtam masca cine suntem noi sa n o facem ? Ne credem mai buni decât alții,daca suntem mai buni de ce nu ne am facut polițiști, nu ? Oamenii sunt buni doar sa arunce vorbe fără rost,iar viata lor privata nu ne intereseaza pe noi. Si nu cred ca suntem noi in masura sa vorbim despre pregatirea lor. Dacă facem ilegalități, consider ca trebuie să plătim. Asa ca ,eu cred ca ar trebui să comentăm cu cap ,nu aiurea.
Un bețiv :
(10 Februarie 2021, 18:59)
Când va da c.ru in greu și vi se îngrădeasc niște drepturi gata ,dați in poliție naționala ,poliție locala ,jandarmi, dragi mei aveți și obligații ,respectabile și nimeni nu are ceva cu voi .Nimeni nu-i sfânt și nici oamenii aia nu pot fi in 10 locuri odată ,așa ca fiți raționali sunt și ei oameni cu calități și defecte ,uni mai buni alți mai slabi asta e sistemul așa părerea mea fiți responsabili
Gheorghe:
(10 Februarie 2021, 18:17)
La noi au intrat hoții de 2 ani și nici acum nu au fost prinși.
Rațoi :
(10 Februarie 2021, 16:18)
Poliția din amara este geana pe lume numai dacă n au mască la gura si sa amendeze. Agentul (...) este cel mai spurcat polițai. Si umbla si cu minorele din sat
Iorgu din Amara:
(10 Februarie 2021, 13:58)
Comandantul poliției este venit cu misiuni politice la Amara,nu își face treaba și subordonații sunt numai pamfleti care dau amenzi și creează cazuri ca să impresioneze fetele prin sat...amendează lumea cu masca sub bărbie și cafeaua în mana sub pretextul ironic sa fumezi și sa bei cu masca la gura ca asa vor ei..abuzuri cu cetățenii dar adevăratele infracțiuni nu le prind niciodată
un cetatean:
(10 Februarie 2021, 10:09)
Da, asa este Politia din Amara este defapt nu este competenta.Duduia face circulatie ca asta o prinde cel mai bine, ca defapt altceva nu stie, asta nu ca ar fi atit de desteapta la circulatie!!!!!
Restul politistilor fac pe sperietorile gonesc oameni spectatori prezenti la un meci de fotbal, ca asa trebuie, umbla ziua prin sat si opresc oameni ca nu au pusa corect masca pe fata. Niste lucruri care trebuiesc facute, dar domnilor incasati banii foarte multi si nu stiti prea multe sa faceti.A ba da sunteti specialisti in dat amenzii............Dar cine ne pazeste de tilharii ? dumneavoastra sunteti prea ocupati, cu amenzile? Oare cine ne pazeste de tilharii ? Nu Politia ? Sunteti foarte buni in dat amenzi si grija mastilor o faceti foarte bine. Dar oare stiti sa prinde-ti un hot, domnilor politisti din Amara, a ti vazut
cumva cum arata un hot sau tilhar ? Sau poate nu stiti ca si asta intra in sarcinile de serviciu ?
Poate domni de la judet isi fac timp si de Amara sau poate vin sa prinda tilhari. Astia din Amara sunt tare ocupati cu rutiera si cu sanctiunile unei Ordonnate.....
Un Om intrigat:
(10 Februarie 2021, 07:52)
Afară cu cei din poliția Amara,nu merită să aiba acel loc de muncă, incompetenți cum nu se admite așa ceva,aroganți pe deasupra, iar acea tânără ce face parte din acest serviciu, efectiv nu are ce căuta acolo.Heeeeei M.A.I.trezește-te,angajează personal școlit,nu mai lăsați prostimea să patruleze prin boscheti pe lângă barieră, să stea la pândă să vadă dacă șoferii au centură, altele sunt problemele cu care se confruntă lumea, de exemplu cel prezentat de dvs aici în ziar !! AFARĂ CU PILELE DIN SISTEM,SĂ VINĂ ABSOLVENȚI DE ACADEMIE NU CIURUCURI !!primarule nou ales ia măsuri, lasă ajutoarele sociale pe alta dată, deschide ochii că uite intră peste oameni în casă, și voi stați cu mâinile în sân !!
Psd:
(9 Februarie 2021, 20:04)
Pai nici nu vor prinde pe cineva ..poliția din Amara vânează oamenii prin parcuri ca poarta masca mai la stânga sau mai la dreapta sau beau cafea cu bmw istii la magazin ..nimic nou sub soare ..:))
Vai de noi:
(9 Februarie 2021, 19:43)
La ce conducere, politie, jandarmerie are Amara, nu trebuie sa mire pe nimeni aceste lucruri. Imi pare rau ca nu au intrat in locuinta unuia care lucreaza in aceste institutii. Pe seful politiei, care nu are treaba cu nimic in domeniu, nu il deranjeaza nimeni, face ce vrea in continuare ( adica nimic). Am inteles ca noul primar-AUR este prieten bun cu interlopii din sat. Poate se predau la primarie, agresorii.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 30 Sep 2026
232 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(141 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(171 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(150 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1009 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(595 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(583 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(634 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1170 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1118 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1292 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1243 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1453 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1624 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1748 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2303 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1804 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1547 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1471 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1553 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4018 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2566 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1788 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1837 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1689 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1684 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4270 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1871 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1839 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1777 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...